ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 692/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Obiectul cauzei și hotărârile judecătorești

pronunțate.

1.

Prin acțiunea introductivă, înregistrată la data de 9 iulie 2008 pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.J. SA a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC S.P.S. SA ca prin hotărâre

judecătorească să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare din 16 noiembrie 1999, încheiat de părți prin care a transmis

pârâtei proprietatea asupra activului cantină și teren aferent 2 situat în

sector 4 București precum și nulitatea absolută a actului adițional la

contractul de vânzare-cumpărare din 1999, act încheiat la 7 martie 2001 și care

privea transmiterea unei părți din același activ denumită P+1 aferent cabinetului

medical și terenul corespunzător în suprafață de 269 mp, cu motivarea că

înstrăinarea activului s-a făcut în absența consimțământului adunării generale

a acționarilor societății vânzătoare.

din 24 noiembrie 2008 tribunalul a anulat acțiunea formulată de reclamanta ca

insuficient timbrată reținând în considerentele hotărârii astfel pronunțate că

reclamanta nu s-a conformat obligației de a achita suma datorată cu titlu de

taxe judiciare de timbru de un leu până la primul termen de judecată acordat,

așa cum i s-a pus în vedere prin rezoluția de primire a cererii.

sentințe, reclamanta a solicitat prin cererea înregistrată la data de 28

noiembrie 2008 eliberarea chitanței prin care a consemnat suma de 3.900 lei

taxă de timbru, chitanța depusă la dosar la termenul din 24 noiembrie 2008, dar

pe care instanța nu a avut-o în vedere.

Prin Încheierea dată în ședință

publică din 12 ianuarie 2009, tribunalul respinge cererea reclamantei apreciind

că cererea de restituire a taxei judiciare de timbru nu este justificată față

de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 146/1997 republicată care reglementează

situațiile în care se poate dispune restituirea taxei.

reclamanta a formulat o nouă cerere de restituire a taxei de timbru consemnată

în chitanța din 24 noiembrie 2008 cerere care a fost respinsă de tribunal prin Încheierea

de ședință din data de 16 februarie 2009.

reclamanta a declarat apel împotriva sentinței comerciale nr. 1276 din 24 noiembrie

2008 și a încheierii din 12 ianuarie 2009 pentru motive de netemeinicie și

nelegalitate.

Prin Decizia comercială nr. 299

pronunțată la 15 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a admis apelul reclamantei, a desființat sentința fondului cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceiași instanță.

Instanța de apel a constatat că măsura

anulării cererii principale ca insuficient timbrată este nelegală în condițiile

în care la dosar se regăsește dovada plății acesteia în cuantumul stabilit de

instanță.

În acest sens, Curtea constată că în

ședință publică din 16 octombrie 2008 reclamanta a depus o chitanță atestând plata

unei taxe de timbru de 39 lei, dată la care i s-a pus în vedere să achite o

diferență de 4.320 lei în raport de valoarea obiectului litigiului, iar la termenul

acordat în acest sens reclamanta a completat taxa cu suma de 432 lei, arătând

că din eroare a achitat numai 432 lei în loc de 4.320 lei, suma pe care a

depus-o în aceiași zi la ora 12 la registratura instanței.

Apreciază instanța de apel că în

absența oricărei mențiuni pe cererea de depunere a diferenței de taxă de timbru

cu privire la momentul primirii ei, se prezumă că a fost depusă până la

sfârșitul ședinței de judecată, situație în care instanța era datoare să ia act

de aceasta și să repună cauza pe rol în vederea continuării judecății.

II. Recursul

Împotriva acestei decizii pârâta SC

S.P.S. SA a declarat recurs, în termen legal solicitând modificarea hotărârii

atacate în sensul menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțate în

cauză de tribunal în primă instanță.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând

aplicarea greșită a legii.

Potrivit recurentei, soluția instanței

de apel este greșită și în mod evident forțată în condițiile în care taxa de

timbru a fost depusă după terminarea ședinței la ora 12 când nu se mai putea

lua act de îndeplinirea obligației de plată.

Înalta Curte verificând decizia atacată

în raport de motivul de nelegalitate invocat-aplicarea greșită a legii,

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Obligația reclamantului de a achita cuantumul

sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru până la termenul acordat

de instanță în acest sens este impusă sub aspectul dreptului procesual de

dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora părțile au

îndatorirea să îndeplinească obligațiile impuse de lege sau de judecător la

termenele și în condițiile stabilite, conform dispozițiilor înscrise în art. 723

alin. (1) C. proc. civ.

Îndatorirea instanței, consacrată la nivel

de principiu general în același text de lege, de a stărui prin toate mijloacele

legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză,

trebuie înțeleasă și din perspectiva unei abordări care exclude formalismul

excesiv.

Cu alte cuvinte aprecierea asupra

neîndeplinirii obligațiilor statuate de instanță, trebuie să se realizeze în

mod concret în raport de circumstanțele cauzei, de susținerile părții și nu în

ultimul rând de buna sau reaua credință pe care o relevă conduita lor

procesuală.

Or, în cauză, la termenul acordat

pentru ca reclamantul să achite diferența de taxă de timbru datorată de 4.320

lei, diferență stabilită în sarcina sa nu prin rezoluția de primire a acțiunii

așa cum reține prima instanță ci prin încheierea de ședință de la primul termen

de judecată din 6 octombrie 2008, acesta a depus o chitanță de plată a taxei

judiciare de timbru în sumă de 432 lei și timbru judiciar de 3 lei, arătând că

din eroare a consemnat numai suma respectivă și declarând că înțelege să o

achite integral, sens în care a solicitat un termen pentru efectuarea plății.

Instanța fondului nu examinează

această cerere, nu răspunde în nici un mod solicitării reclamantului, ci reține

cauza în pronunțare pe excepția netimbrării, ceea ce echivalează cu o

interpretare și aplicare excesiv de formală a dispozitivelor legale incidente

așa cum a apreciat și instanța de apel.

În îndeplinirea rolului său, instanța

era datoare să explice reclamantului consecințele neachitării taxei de timbru

la acel termen de judecată și să-i acorde posibilitatea îndeplinirii obligației

lăsând dosarul la a doua strigare, susținerile reclamantului și conduita sa

procesuală până la acel moment neimpunând concluzia unei rele credințe ci, mai

degrabă a unei erori în înțelegerea cuantumului sumei datorate.

Depunerea sumei datorate în cursul

aceleiași zile de către reclamanta este de natură să confirme prezumția de bună

credință pe care era îndreptățit să o solicite, distinct de faptul că, cererea

de depunere a chitanței poartă două rezoluții, respectiv primirea la

registratura instanței, fără menționarea orei și, rezoluția grefierului de ședință

cu mențiunea orei 12 fără nicio precizare, în ceea ce privește terminarea

ședinței de judecată.

În acest context, repunerea pe rol a

cauzei în vederea continuării judecății constituia o măsură adecvată care să

răspundă și exigenței accesului la justiție, în condițiile în care conduita

procesuală a părții justifica o astfel de măsură.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate

Înalta Curte, constatând că motivul de nelegalitate invocat nu subzistă, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC S.P.S. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 299

din 15 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a-V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2010.