ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1165/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1165/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 6 martie 2012
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanții
M.D. și M.R.I. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția
a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâții S.A.V. și S.I. au solicitat
pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună rezoluțiunea antecontractului
de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30 ianuarie 2008 între reclamanți și
pârât, în subsidiar constatarea nulității relative a aceluiași antecontract,
pentru dol și eroare esențială asupra calităților esențiale ale obiectului
contractului, restituirea sumei de bani reprezentând echivalentul în lei la
cursul BNR din data efectuării plății al sumei de 91819,63 Euro, achitată cu
titlu de avans, actualizarea avansului cu dobânda legală începând cu data
plății fiecărei sume componente a avansului și până la data plății efective, cu
cheltuieli de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 1243 din 22 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
a luat act de renunțarea reclamanților M.D. și M.R.I., la judecarea capătului
de cerere având ca obiect rezoluțiune antecontract și repunere în situația
anterioară în contradictoriu cu pârâții S.A.V. și S.I., a dispus restituirea
către reclamanți a sumei de 10.789 lei, taxă de timbru achitată conform
chitanțelor nr. 21046025/1 din 2 iunie 2010 și 23026647/1 din 14 septembrie 2010
pentru acest capăt de cerere, a admis excepția netimbrării cererii având ca
obiect constatare nulitate relativă antecontract și repunerea în situația
anterioară; a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere și a respins cererea
pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Analizând
cererile formulate, tribunalul a constatat următoarele:
În ceea
ce privește cererea având ca obiect rezoluțiune antecontract și repunere în
situația anterioară, constatând că această cerere a fost integral timbrată,
tribunalul, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., a lua act de renunțarea
la reclamanților la judecată.
S-a
constatat că opoziția pârâților, conform concluziilor pe această cerere, nu are
relevanță, deoarece nu s-a intrat în dezbateri, pentru a fi necesar acordul
celeilalte părți, respectiv ipoteza alin. (4) al art. 246 C. proc. civ.
Având în
vedere dispozițiile art. 23 alin. (1) art. 2/1 Legea nr. 146/1997, precum și
faptul că reclamanții au renunțat la judecată până la prima zi de înfățișare,
tribunalul a dispus restituirea către reclamanți a sumei de 10 789 lei, taxă de
timbru achitată conform chitanțelor nr. 21046025/1 din 2 iunie 2010 și
23026647/1 din 14 septembrie 2010.
În ceea
ce privește cererea privind constatare nulitate relativă antecontract și
repunerea în situația anterioară, constatând că reclamanții nu au achitat taxa
de timbru aferentă acestui capăt de cerere, taxă de timbru stabilită conform
art. 2 alin. (1)
1
și art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea 146/1997, că
au renunțat la cererea de reexaminare a taxei de timbru formulate, în baza art.
20 din Legea nr. 146/1997 a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere.
În ceea
ce privește cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată,
tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, raportat la faptul că această cerere nu
a fost formulată până la închiderea dezbaterilor.
Astfel,
pârâții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată nici prin întâmpinare
și nici cu ocazia concluziilor pe cererea de renunțare la judecată pentru
primul capăt de cerere și excepția netimbrării pentru cel de-al doilea.
Pârâții
au cerut cheltuielile de judecată prin cererea depusă la dosar în timpul
ședinței de judecată, însă după închiderea dezbaterilor în dosar, fără a mai
putea fi pusă în dezbaterea contradictorie a părților.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel pârâtul S.A., iar la data de 29 martie 2011
s-a depus de către Municipiul București prin Primarul General, cerere de
intervenție în interes propriu.
Curtea de
Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 607A din 8 iunie
2011 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul S.A. și ca inadmisibilă
cererea de intervenție a Primăriei Municipiului București.
În
argumentarea acestei decizii instanța de apel a constatat că cererea de
intervenție în interes propriu, formulată de Municipiul București prin Primarul
General este inadmisibilă, fiind depusă în calea de atac a apelului, iar
potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (2) C. proc. civ., aceasta poate fi
formulată numai în fața primei instanțe și numai până la încheierea
dezbaterilor.
Cât
privește apelul formulat de pârâtul S.A. instanța de apel a constatat că din
practicaua sentinței civile nr. 1243 din 22 septembrie 2010 a Tribunalului
București, secția a IV-a civilă, rezultă că pârâții nu au solicitat acordarea
cheltuielilor de judecată la momentul dezbaterii în ședință publică,
concluziile acestora rezumându-se la faptul că s-a opus cererii de renunțare la
judecarea capătului de cerere, având ca obiect rezoluțiune contract și
repunerea în situația anterioară încheierii acestuia.
S-a mai
constatat că din actele dosarului rezultă că solicitarea de acordare a
cheltuielilor de judecată, s-a făcut prin cererea depusă la dosarul cauzei și
existentă la fila 95 dosar de fond după închiderea dezbaterilor și după ce
instanța a rămas în pronunțare asupra concluziilor orale ale părților.
Instanța
de apel a apreciat că deoarece în ceea ce privește această cerere, nu s-au
formulat cereri orale și nu a fost respectat principiul contradictorialității
părților, prima instanță nu putea să ia act de cererea apelantului pârât cu
privire la acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul prevederilor art. 274
C. proc. civ.
Prin
cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21 iulie 2011,
petiționarii M.D. și M.R.I. au solicitat în temeiul prevederilor art. 281
2
C. proc. civ. completarea deciziei civile nr. 607A din 08 iunie 2011 a Curții
de Apel București, secția a IV-a civilă, și a solicitat obligarea apelanților pârâți
S.V.A. și S.I. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2480 lei,
arătând că s-a făcut dovada acestor cheltuieli constând în onorariu de avocat și
a fost depusă la dosar chitanța nr. 5 din 22 februarie 2011.
Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 715A din 14 septembrie 2011 a
admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 607A din 08
iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul că a fost obligat
apelantul S.V.A. la plata sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată către
intimații M.
În susținerea acestei
decizii instanța de apel a constatat că a fost depusă la dosarul cauzei, la
fila 48 dosar apel, chitanța nr. 5 din 22 februarie 2011 în valoare de 2480 lei
reprezentând contravaloarea onorariului de avocat de către D.M. și R.I.M. odată
cu depunerea notelor de ședință, aflate la fila 46 dosar apel.
S-a constatat totodată că prin
decizia civilă nr. 607 A din 08 iulie 2011 s-a respins apelul formulat de către
S.A., ca nefondat, iar din practicaua deciziei civile nr. 607 din 08 iunie 2011
a C.A.B, secția a IV-A civilă, rezultă că la data de 01 iunie 2011 când au avut
loc dezbaterile în fond, s-a solicitat de către petiționare prin apărător,
obligarea apelantului pârât S.A. la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel a constatat că
cererea formulată de intimații apelanții M.D. și M.R.I. îndeplinește
dispozițiile art. 281
2
C. proc. civ. fiind formulată la data de 21
iulie 2011, în termen legal, iar potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,
partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească
cheltuielile de judecată și acest capăt de cerere accesoriu a fost solicitat de
către petiționari la momentul dezbaterii cauzei în fond.
Apreciind că instanța a omis să
se pronunțe asupra acestui capăt de cerere accesoriu, în temeiul prevederilor
art. 281
2
C. proc. civ., s-a admis cererea de completare a
dispozitivului deciziei civile nr. 607A din 08 iunie 2001 și a fost obliga pe
apelantul S.A. ce este parte căzută în pretenții prin respingerea apelului
formulat de către acesta, la plata sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată
către intimații M., sumă ce reprezintă onorariul de avocat în faza apelului.
Împotriva deciziilor nr. 715A din
14 septembrie 2011 și a deciziei nr. 607A din 8 iunie 2011 pronunțate de Curtea
de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâtul S.V.A. a declarat recurs.
Recursul declarat împotriva
deciziei nr. 715A din 14 septembrie 2011 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304
punctele 8 și 9 C. proc. civ. în susținerea cărora recurentul a arătat că
instanța de apel le-a încălcat dreptul la apărare, deoarece a refuzat să le
acorde un termen în vederea pregătirii apărării și a formulării întâmpinării
față de faptul că cererea de completare a dispozitivului nu le-a fost
comunicată în ședința publică la termenul la care instanța a rămas în
pronunțare fiindu-le respinsă și cererea de comunicare a actelor care au stat
la baza cererii de completare.
Totodată, recurentul susține că
hotărârea recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța de apel nu a
ținut cont de complexitatea redusă a litigiului și nici de valoarea litigiului
în aprecierea cuantumului cheltuielilor și de culpa intimaților care au
provocat un litigiu renunțând ulterior a-l mai susține.
Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea
recursului și desființarea hotărârii instanței de apel ca netemeinică și
nelegală.
Recursul declarat împotriva
deciziei nr. 607A din 8 iunie 2011 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304
punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ., în motivarea cărora, recurentul a susținut,
în esență, că instanța de apel deși le-a respins apelul, nu a motivat nimic cu
privire la motivul de apel referitor la greșita restituire a taxelor de timbru.
Recurentul susține că instanța de
apel în mod greșit a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată
de Municipiul București, considerând-o în interes propriu întrucât chiar din
cererea de intervenție s-a arătat că în cazul în care părțile nu vor fi de
acord cu intervenția în interes propriu, se va lua în calcul manifestarea de
voință din partea Municipiului București de a interveni în interesul accesoriu
al apelantului. Instanța de apel însă nu a pus în discuția părților dacă sunt
sau nu de acord cu intervenția principală, iar pe de altă parte ar fi trebuit
să califice actul, în mod corect, ca fiind o intervenție accesorie, să o admită
în principiu deoarece se justifica un interes foarte clar, Municipiul București
fiind colectorul taxelor de timbru și să citeze intervenientul.
Redând textul dispozițiilor art. 23
alin. (2
1
) din Legea nr. 146/1997 recurentul susține că părțile nu
au încheiat tranzacție și nici nu au renunțat la judecată, renunțarea la
judecată din partea reclamanților fiind unilaterală, deși a solicitat să se
consemneze că se opune la renunțare pentru a arăta clar care este poziția lor.
În opinia recurentului
legiuitorul când face referire la părți, la plural, se referă la reclamant și
pârât.
Pentru aceste motive recurentul a
solicitat admiterea recursului și față de faptul că cererea de intervenție
trebuia să fie admisă în principiu, iar intervenientul accesoriu citat în fața instanței
de apel, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare la instanța de
apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar
intimații reclamanți D.M. și R.I.M. răspunzând motivelor de recurs a solicitat
respingerea recursurilor ca nefondate menținerea deciziilor recurate ca legale
și temeinice și obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de
judecată.
Recursurile sunt nefondate.
Recursul declarat împotriva
deciziei nr. 715A din 14 septembrie 2011 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304
punctele 8 și 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 alin. (8) C.
proc. civ. - instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat
natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul
pârât a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fără a
arăta în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de
lege evocat, astfel că acest motiv va fi respins ca neîntemeiat.
Din examinarea celui
de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului,
vizând încălcarea dreptului la apărare.
Din verificarea deciziei recurate
și așa cum a susținut însuși recurentul, instanța i-a comunicat pârâtului
cererea de completare dispozitiv lăsând cauza la a doua strigare, apreciind că
există timp suficient pentru studierea cererii și a-și formula apărările
necesare.
În plus, pentru a permite
pregătirea apărării, citația a fost comunicată cu suficient timp înainte de
primul termen de judecată, astfel încât nu au existat motive temeinice care să
conducă la amânarea pricinii.
În ce privește aprecierea
cuantumului cheltuielilor de judecată este
de
observat că posibilitatea măririi sau micșorării cuantumului
cheltuielilor
de
judecată
este o facultate a instanței
de
judecată
, și nu o
obligație, aceasta urmând a aprecia
de
la caz la
caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Așa fiind, se constată că,
instanța de apel în urma verificării înscrisurilor depuse în dovedirea cheltuielilor
de judecată, ținând cont de complexitatea litigiului, în mod corect a dat
eficiență prevederilor art. 274 C. proc. civ. motiv pentru care aserțiunile
recurentului, sub acest aspect, vor fi respinse.
Recursul declarat împotriva
deciziei nr. 605A din 8 iunie 201,. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304
punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 304
alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde
motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de
natura pricinii.
Prin prisma acestui motiv
recurentul a susținut că instanța de apel nu a motivat motivul de apel
referitor la restituirea taxei de timbru.
Potrivit dispozițiilor art. 23
alin. (2)
1
din Legea nr. 146/1997 în vigoare la momentul pronunțării
sentinței nr. 1243 din 22 septembrie 2010 „
În cazul
în care, până la prima zi de înfățișare, părțile încheie tranzacție sau renunță
la judecată, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în
întregime, iar în cazul în care tranzacția ori renunțarea la judecată intervin
ulterior primei zile de înfățișare, se restituie până la jumătate din suma
achitată, ținând seama de actele procesuale deja îndeplinite”.
Având în
vedere dispozițiile sus menționate instanța a dispus efectuarea unei măsuri
administrative de restituire a taxei judiciare de timbru, măsură ce nu este
suspusă nici unei căi de atac. Astfel că instanța de apel nu putea și nici nu
avea cum să analizeze măsura administrativă dispusă în conformitate cu normele
legale de către instanță privind restituire a taxei judiciare de timbru.
De
altfel, recurentul în susținerea acestui motiv de recurs nu prezintă nici un
interes având în vedere că nu i s-a produs nici o vătămare prin măsura
administrativă dispusă.
Nici critica privind
cererea de intervenție formulată de Municipiul București, subsumată motivului
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută,
întrucât instanța de apel făcând aplicarea dispozițiilor art. 49 coroborate cu
dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. a apreciat în mod corect că
cererea este inadmisibilă, având în vedere că această cerere se putea face
numai în fața primei instanțe și nu în apel fără acordul celorlalte părți.
Susținerea
recurentului că instanța trebuia să treacă peste inadmisibilitatea cererii de
intervenție în nume propriu și să ia în calcul manifestarea de voință din
partea Municipiului București de a interveni în interesul accesoriu al
apelantului nu poate fi reținută întrucât nu instanța de apel a calificat
cererea de intervenție ca fiind în interes propriu ci chiar petentul.
Întreaga argumentare
privind faptul că numai reclamanții au renunțat la judecată nu și pârâții și că
prevederile legale ale art. 23 alin. (2)
1
din Legea nr.146/1997 se referă
la ambele părți nu numai la reclamanți nu va fi reținută având în vedere că
prin aceste susțineri recurentul încearcă să redeschidă o analiză a sentinței
ce a fost suspusă controlului de legalitate, fiind
aspecte ce exced cadrului procesual
al recursului, ce nu pot face obiectul analizei în această cale de atac.
În
consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.
civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
În temeiul
dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiată
cererea formulată de intimații-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de
judecată, însă constatând că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față
de munca îndeplinită, având în vedere și dispozițiile art. 274 alin. (3) C.
proc. civ., va admite cererea și va obliga recurentul-pârât la plata sumei de
1264,8 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
ca nefondate recursurile declarate de pârâtul S.V.A. împotriva deciziei nr. 715
A din 14 septembrie 2011 și a deciziei civile nr. 607 A din 8 iunie 2011 ale
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Obligă
recurentul-pârât S.V.A. la plata sumei de 1264,8 lei cheltuieli de judecată,
parțiale, către intimații-reclamanți M.D. și M.R.I.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.