ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1165/2012

Ședința publică de la 6 martie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții M.D. și M.R.I. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâții S.A.V. și S.I. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30 ianuarie 2008 între reclamanți și pârât, în subsidiar constatarea nulității relative a aceluiași antecontract, pentru dol și eroare esențială asupra calităților esențiale ale obiectului contractului, restituirea sumei de bani reprezentând echivalentul în lei la cursul BNR din data efectuării plății al sumei de 91819,63 Euro, achitată cu titlu de avans, actualizarea avansului cu dobânda legală începând cu data plății fiecărei sume componente a avansului și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1243 din 22 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a luat act de renunțarea reclamanților M.D. și M.R.I., la judecarea capătului de cerere având ca obiect rezoluțiune antecontract și repunere în situația anterioară în contradictoriu cu pârâții S.A.V. și S.I., a dispus restituirea către reclamanți a sumei de 10.789 lei, taxă de timbru achitată conform chitanțelor nr. 21046025/1 din 2 iunie 2010 și 23026647/1 din 14 septembrie 2010 pentru acest capăt de cerere, a admis excepția netimbrării cererii având ca obiect constatare nulitate relativă antecontract și repunerea în situația anterioară; a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere și a respins cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Analizând cererile formulate, tribunalul a constatat următoarele: În ceea ce privește cererea având ca obiect rezoluțiune antecontract și repunere în situația anterioară, constatând că această cerere a fost integral timbrată, tribunalul, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., a lua act de renunțarea la reclamanților la judecată. S-a constatat că opoziția pârâților, conform concluziilor pe această cerere, nu are relevanță, deoarece nu s-a intrat în dezbateri, pentru a fi necesar acordul celeilalte părți, respectiv ipoteza alin. (4) al art. 246 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 23 alin. (1) art. 2/1 Legea nr. 146/1997, precum și faptul că reclamanții au renunțat la judecată până la prima zi de înfățișare, tribunalul a dispus restituirea către reclamanți a sumei de 10 789 lei, taxă de timbru achitată conform chitanțelor nr. 21046025/1 din 2 iunie 2010 și 23026647/1 din 14 septembrie 2010. În ceea ce privește cererea privind constatare nulitate relativă antecontract și repunerea în situația anterioară, constatând că reclamanții nu au achitat taxa de timbru aferentă acestui capăt de cerere, taxă de timbru stabilită conform art. 2 alin. (1) 1 și art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea 146/1997, că au renunțat la cererea de reexaminare a taxei de timbru formulate, în baza art. 20 din Legea nr. 146/1997 a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere.

În ceea ce privește cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, raportat la faptul că această cerere nu a fost formulată până la închiderea dezbaterilor. Astfel, pârâții nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată nici prin întâmpinare și nici cu ocazia concluziilor pe cererea de renunțare la judecată pentru primul capăt de cerere și excepția netimbrării pentru cel de-al doilea. Pârâții au cerut cheltuielile de judecată prin cererea depusă la dosar în timpul ședinței de judecată, însă după închiderea dezbaterilor în dosar, fără a mai putea fi pusă în dezbaterea contradictorie a părților. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul S.A., iar la data de 29 martie 2011 s-a depus de către Municipiul București prin Primarul General, cerere de intervenție în interes propriu.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 607A din 8 iunie 2011 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul S.A. și ca inadmisibilă cererea de intervenție a Primăriei Municipiului București. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a constatat că cererea de intervenție în interes propriu, formulată de Municipiul București prin Primarul General este inadmisibilă, fiind depusă în calea de atac a apelului, iar potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (2) C. proc. civ., aceasta poate fi formulată numai în fața primei instanțe și numai până la încheierea dezbaterilor. Cât privește apelul formulat de pârâtul S.A.

instanța de apel a constatat că din practicaua sentinței civile nr. 1243 din 22 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rezultă că pârâții nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată la momentul dezbaterii în ședință publică, concluziile acestora rezumându-se la faptul că s-a opus cererii de renunțare la judecarea capătului de cerere, având ca obiect rezoluțiune contract și repunerea în situația anterioară încheierii acestuia. S-a mai constatat că din actele dosarului rezultă că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, s-a făcut prin cererea depusă la dosarul cauzei și existentă la fila 95 dosar de fond după închiderea dezbaterilor și după ce instanța a rămas în pronunțare asupra concluziilor orale ale părților.

Instanța de apel a apreciat că deoarece în ceea ce privește această cerere, nu s-au formulat cereri orale și nu a fost respectat principiul contradictorialității părților, prima instanță nu putea să ia act de cererea apelantului pârât cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21 iulie 2011, petiționarii M.D. și M.R.I. au solicitat în temeiul prevederilor art. 281 2 C. proc. civ. completarea deciziei civile nr. 607A din 08 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a solicitat obligarea apelanților pârâți S.V.A. și S.I.

la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2480 lei, arătând că s-a făcut dovada acestor cheltuieli constând în onorariu de avocat și a fost depusă la dosar chitanța nr. 5 din 22 februarie 2011. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 715A din 14 septembrie 2011 a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 607A din 08 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul că a fost obligat apelantul S.V.A. la plata sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată către intimații M. În susținerea acestei decizii instanța de apel a constatat că a fost depusă la dosarul cauzei, la fila 48 dosar apel, chitanța nr. 5 din 22 februarie 2011 în valoare de 2480 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat de către D.M.

și R.I.M. odată cu depunerea notelor de ședință, aflate la fila 46 dosar apel. S-a constatat totodată că prin decizia civilă nr. 607 A din 08 iulie 2011 s-a respins apelul formulat de către S.A., ca nefondat, iar din practicaua deciziei civile nr. 607 din 08 iunie 2011 a C.A.B, secția a IV-A civilă, rezultă că la data de 01 iunie 2011 când au avut loc dezbaterile în fond, s-a solicitat de către petiționare prin apărător, obligarea apelantului pârât S.A. la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de apel a constatat că cererea formulată de intimații apelanții M.D. și M.R.I. îndeplinește dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. fiind formulată la data de 21 iulie 2011, în termen legal, iar potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și acest capăt de cerere accesoriu a fost solicitat de către petiționari la momentul dezbaterii cauzei în fond. Apreciind că instanța a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere accesoriu, în temeiul prevederilor art. 281 2 C. proc. civ., s-a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 607A din 08 iunie 2001 și a fost obliga pe apelantul S.A. ce este parte căzută în pretenții prin respingerea apelului formulat de către acesta, la plata sumei de 2480 lei cheltuieli de judecată către intimații M., sumă ce reprezintă onorariul de avocat în faza apelului. Împotriva deciziilor nr. 715A din 14 septembrie 2011 și a deciziei nr. 607A din 8 iunie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâtul S.V.A.

a declarat recurs. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 715A din 14 septembrie 2011 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. în susținerea cărora recurentul a arătat că instanța de apel le-a încălcat dreptul la apărare, deoarece a refuzat să le acorde un termen în vederea pregătirii apărării și a formulării întâmpinării față de faptul că cererea de completare a dispozitivului nu le-a fost comunicată în ședința publică la termenul la care instanța a rămas în pronunțare fiindu-le respinsă și cererea de comunicare a actelor care au stat la baza cererii de completare. Totodată, recurentul susține că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța de apel nu a ținut cont de complexitatea redusă a litigiului și nici de valoarea litigiului în aprecierea cuantumului cheltuielilor și de culpa intimaților care au provocat un litigiu renunțând ulterior a-l mai susține.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului și desființarea hotărârii instanței de apel ca netemeinică și nelegală. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 607A din 8 iunie 2011 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ., în motivarea cărora, recurentul a susținut, în esență, că instanța de apel deși le-a respins apelul, nu a motivat nimic cu privire la motivul de apel referitor la greșita restituire a taxelor de timbru. Recurentul susține că instanța de apel în mod greșit a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de Municipiul București, considerând-o în interes propriu întrucât chiar din cererea de intervenție s-a arătat că în cazul în care părțile nu vor fi de acord cu intervenția în interes propriu, se va lua în calcul manifestarea de voință din partea Municipiului București de a interveni în interesul accesoriu al apelantului.

Instanța de apel însă nu a pus în discuția părților dacă sunt sau nu de acord cu intervenția principală, iar pe de altă parte ar fi trebuit să califice actul, în mod corect, ca fiind o intervenție accesorie, să o admită în principiu deoarece se justifica un interes foarte clar, Municipiul București fiind colectorul taxelor de timbru și să citeze intervenientul. Redând textul dispozițiilor art. 23 alin. (2 1 ) din Legea nr. 146/1997 recurentul susține că părțile nu au încheiat tranzacție și nici nu au renunțat la judecată, renunțarea la judecată din partea reclamanților fiind unilaterală, deși a solicitat să se consemneze că se opune la renunțare pentru a arăta clar care este poziția lor. În opinia recurentului legiuitorul când face referire la părți, la plural, se referă la reclamant și pârât.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului și față de faptul că cererea de intervenție trebuia să fie admisă în principiu, iar intervenientul accesoriu citat în fața instanței de apel, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare la instanța de apel. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații reclamanți D.M. și R.I.M. răspunzând motivelor de recurs a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate menținerea deciziilor recurate ca legale și temeinice și obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată. Recursurile sunt nefondate. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 715A din 14 septembrie 2011 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc.

civ. Potrivit art. 304 alin. (8) C. proc. civ. - instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Recurentul pârât a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat, astfel că acest motiv va fi respins ca neîntemeiat. Din examinarea celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului, vizând încălcarea dreptului la apărare. Din verificarea deciziei recurate și așa cum a susținut însuși recurentul, instanța i-a comunicat pârâtului cererea de completare dispozitiv lăsând cauza la a doua strigare, apreciind că există timp suficient pentru studierea cererii și a-și formula apărările necesare.

În plus, pentru a permite pregătirea apărării, citația a fost comunicată cu suficient timp înainte de primul termen de judecată, astfel încât nu au existat motive temeinice care să conducă la amânarea pricinii. În ce privește aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată este de observat că posibilitatea măririi sau micșorării cuantumului cheltuielilor de judecată este o facultate a instanței de judecată , și nu o obligație, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că, instanța de apel în urma verificării înscrisurilor depuse în dovedirea cheltuielilor de judecată, ținând cont de complexitatea litigiului, în mod corect a dat eficiență prevederilor art. 274 C. proc.

civ. motiv pentru care aserțiunile recurentului, sub acest aspect, vor fi respinse. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 605A din 8 iunie 201,. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin prisma acestui motiv recurentul a susținut că instanța de apel nu a motivat motivul de apel referitor la restituirea taxei de timbru.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (2) 1 din Legea nr. 146/1997 în vigoare la momentul pronunțării sentinței nr. 1243 din 22 septembrie 2010 „ În cazul în care, până la prima zi de înfățișare, părțile încheie tranzacție sau renunță la judecată, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul în care tranzacția ori renunțarea la judecată intervin ulterior primei zile de înfățișare, se restituie până la jumătate din suma achitată, ținând seama de actele procesuale deja îndeplinite”. Având în vedere dispozițiile sus menționate instanța a dispus efectuarea unei măsuri administrative de restituire a taxei judiciare de timbru, măsură ce nu este suspusă nici unei căi de atac.

Astfel că instanța de apel nu putea și nici nu avea cum să analizeze măsura administrativă dispusă în conformitate cu normele legale de către instanță privind restituire a taxei judiciare de timbru. De altfel, recurentul în susținerea acestui motiv de recurs nu prezintă nici un interes având în vedere că nu i s-a produs nici o vătămare prin măsura administrativă dispusă. Nici critica privind cererea de intervenție formulată de Municipiul București, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută, întrucât instanța de apel făcând aplicarea dispozițiilor art. 49 coroborate cu dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. a apreciat în mod corect că cererea este inadmisibilă, având în vedere că această cerere se putea face numai în fața primei instanțe și nu în apel fără acordul celorlalte părți.

Susținerea recurentului că instanța trebuia să treacă peste inadmisibilitatea cererii de intervenție în nume propriu și să ia în calcul manifestarea de voință din partea Municipiului București de a interveni în interesul accesoriu al apelantului nu poate fi reținută întrucât nu instanța de apel a calificat cererea de intervenție ca fiind în interes propriu ci chiar petentul. Întreaga argumentare privind faptul că numai reclamanții au renunțat la judecată nu și pârâții și că prevederile legale ale art. 23 alin. (2) 1 din Legea nr.146/1997 se referă la ambele părți nu numai la reclamanți nu va fi reținută având în vedere că prin aceste susțineri recurentul încearcă să redeschidă o analiză a sentinței ce a fost suspusă controlului de legalitate, fiind aspecte ce exced cadrului procesual al recursului, ce nu pot face obiectul analizei în această cale de atac.

În consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimații-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată, însă constatând că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită, având în vedere și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va admite cererea și va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 1264,8 lei cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul S.V.A. împotriva deciziei nr. 715 A din 14 septembrie 2011 și a deciziei civile nr. 607 A din 8 iunie 2011 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurentul-pârât S.V.A. la plata sumei de 1264,8 lei cheltuieli de judecată, parțiale, către intimații-reclamanți M.D. și M.R.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2012.