ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 26 ianuarie 2009, petiționarul M.I. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 232/P din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosarul penal nr. 592 din 14 aprilie 2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători. Revizuientul petiționar și-a întemeiat cererea de revizuire pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea acesteia, apreciind ca fiind îndeplinite condițiile legii. În susținerea asupra cererii de revizuire, apărătorul revizuientului a invocat excepția de neconstituționalitate a Deciziei în interesul legii nr. XVII din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

De asemenea, a mai invocat faptul că procurorul are obligația de a purcede la audierea revizuientului, anterior formulării concluziilor cuprinse în referatul prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea cererii de revizuire. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cererea de revizuire prin prisma disp. art. 386 și urm. C. proc. pen., cu referire la Decizia în interesul legii nr. XVII din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuientul M.I., cu privire la excepția de neconstituționalitate a Deciziei în interesul legii nr. 17 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Înalta Curte, constată că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, potrivit disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Din analiza dispozițiilor legale enunțate rezultă că una din principalele condiții de admisibilitate a excepțiilor de neconstituționalitate privește natura actului de poate face obiectul lor. Astfel, potrivit Constituției și Legii nr. 47/1992, pot forma obiectul unei excepții de neconstituționalitate legile și ordonanțele sau dispoziții ale acestora.

Legea, în accepțiunea restrânsă, este actul juridic adoptat de Parlament și promulgat de Președintele României, după procedura stabilită prin Constituție. Acest criteriu este determinant în distincția ce se impune a fi făcută între lege și alte acte normative. Exercitarea controlului constituțional poate să intervină atât în privința legilor organice, dar și a legilor ordinare, nici Constituția și nici Legea nr. 47/1992, nefăcând distincție între acestea. A doua categorie de acte ce pot fi supuse controlului de constituționalitate este aceea a Ordonanțelor Guvernului. Acestea sunt acte adoptate de Guvern pe baza unei delegări, instituție reglementată de legea fundamentală a României. Pe calea delegării legislative, Guvernul se substituie în mod excepțional Parlamentului, astfel încât, prin ordonanțe, acesta poate să reglementeze, să notifice sau să abroge reglementarea existentă.

În fine, pot fi supuse controlului constituționalității dispozițiile cuprinse în legi sau ordonanțe. Interpretând per a contrario prevederile dispozițiilor legale enunțate anterior rezultă că sunt excluse controlului de constituționalitate alte acte normative decât legile sau ordonanțele, cum ar fi deciziile în interesul legii pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deciziile date în recursul în interesul legii nu creează norme juridice noi. Prin acestea se interpretează normele legale existente pentru realizarea aplicării unitare a legii. Interpretarea și aplicarea unitară a legii este o cerință a statului de drept, aceasta fiind realizată prin deciziile în interesul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 414 2 alin. (3) C. proc. pen., „soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe”. Caracterul obligatoriu al deciziilor în interesul legii nu conduce la concluzia că Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-ar substitui autorității legiuitoare. Prin deciziile în interesul legii, se asigură înlăturarea neclarităților, a impreciziei, a confuziei sau insuficiența redactării unor legi sau a unor proceduri ale acestora.

În raport de considerentele expuse anterioare Înalta Curte, va respinge, în temeiul art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate a deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, nr. 17 din 19 martie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cât privește cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, petiționarul M.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților N.A., C.D., T.I., G.P., G.I., B.C.M., P.R.A., B.L., A.M., B.A., D.I., F.G., G.L., M.N., R.V.

și A.D. – judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. Petiționarul a susținut că magistrații au participat la soluționarea dosarelor nr. 3627/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv nr.c3210/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători. Prin rezoluția nr. 251/P/2007 din 10 aprilie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrați, soluția procurorului fiind confirmată prin rezoluția nr. 6863/2683/2007 din 5 iunie 2007 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința penală nr. 763 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 6628/1/2007 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul M.I., fiind menținută rezoluția atacată. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 232 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 592/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, prin promovarea ei urmărindu-se înlăturarea erorilor judiciare cuprinse în hotărâri judecătorești definitive, care statuează asupra fondului cauzei. Cum în speță, petiționarul a formulat o cerere de revizuire a unei hotărâri prin care s-a dispus respingerea plângerii formulate în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., aceasta este inadmisibilă. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, cererea de revizuire formulată de revizuientul M.I. împotriva sentinței penale nr. 763 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca inadmisibilă. În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de revizuientul M.I., prin apărător ales, cu privire la excepția de neconstituționalitate a Deciziei pronunțată în recursul în interesul legii nr. 17 din 19 martie 2007 de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul M.I. împotriva sentinței penale nr. 763 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. Obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2009.