ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție, la data de 26 ianuarie 2009, petiționarul M.I. a

solicitat revizuirea deciziei penale nr. 232/P din 14 aprilie 2008 pronunțată

în dosarul penal nr. 592 din 14 aprilie 2008 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Completul de 9 judecători.

Revizuientul petiționar și-a întemeiat cererea

de revizuire pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea

acesteia, apreciind ca fiind îndeplinite condițiile legii.

În susținerea asupra cererii de revizuire,

apărătorul revizuientului a invocat excepția de neconstituționalitate a Deciziei

în interesul legii nr. XVII din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite.

De asemenea, a mai invocat faptul că

procurorul are obligația de a purcede la audierea revizuientului, anterior formulării

concluziilor cuprinse în referatul prin care a fost sesizată Înalta Curte de

Casație și Justiție cu soluționarea cererii de revizuire.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând cererea de revizuire prin prisma disp. art. 386 și urm. C. proc. pen.,

cu referire la Decizia în interesul legii nr. XVII din 19 martie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, constată că

aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Analizând cererea de sesizare a

Curții Constituționale formulată de revizuientul M.I., cu privire la excepția

de neconstituționalitate a Deciziei în interesul legii nr. 17 din 19 martie 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Înalta Curte, constată

că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, potrivit disp. art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță

în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate

rezultă că una din principalele condiții de admisibilitate a excepțiilor de

neconstituționalitate privește natura actului de poate face obiectul lor.

Astfel, potrivit Constituției și

Legii nr. 47/1992, pot forma obiectul unei excepții de neconstituționalitate

legile și ordonanțele sau dispoziții ale acestora.

Legea, în accepțiunea restrânsă,

este actul juridic adoptat de Parlament și promulgat de Președintele României,

după procedura stabilită prin Constituție. Acest criteriu este determinant în

distincția ce se impune a fi făcută între lege și alte acte normative.

Exercitarea controlului

constituțional poate să intervină atât în privința legilor organice, dar și a

legilor ordinare, nici Constituția și nici Legea nr. 47/1992, nefăcând

distincție între acestea.

A doua categorie de acte ce pot fi supuse

controlului de constituționalitate este aceea a Ordonanțelor Guvernului.

Acestea sunt acte adoptate de Guvern pe baza unei delegări, instituție

reglementată de legea fundamentală a României. Pe calea delegării legislative,

Guvernul se substituie în mod excepțional Parlamentului, astfel încât, prin ordonanțe,

acesta poate să reglementeze, să notifice sau să abroge reglementarea

existentă.

În fine, pot fi supuse controlului constituționalității

dispozițiile cuprinse în legi sau ordonanțe.

Interpretând

per a contrario

prevederile dispozițiilor legale enunțate anterior rezultă că sunt excluse

controlului de constituționalitate alte acte normative decât legile sau

ordonanțele, cum ar fi deciziile în interesul legii pronunțate de Secțiile Unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deciziile date în recursul în

interesul legii nu creează norme juridice noi. Prin acestea se interpretează

normele legale existente pentru realizarea aplicării unitare a legii.

Interpretarea și aplicarea unitară a

legii este o cerință a statului de drept, aceasta fiind realizată prin

deciziile în interesul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 414

2

alin. (3) C. proc. pen., „soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au

efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la

situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept

judecate este obligatorie pentru instanțe”.

Caracterul obligatoriu al deciziilor

în interesul legii nu conduce la concluzia că Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, s-ar substitui autorității legiuitoare.

Prin deciziile în interesul legii,

se asigură înlăturarea neclarităților, a impreciziei, a confuziei sau

insuficiența redactării unor legi sau a unor proceduri ale acestora.

În raport de considerentele expuse anterioare

Înalta Curte, va respinge, în temeiul art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la

excepția de neconstituționalitate a deciziei pronunțate în recursul în

interesul legii, nr. 17 din 19 martie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Cât privește cererea de revizuire,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Din actele existente la dosarul

cauzei rezultă că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică,

petiționarul M.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților N.A.,

C.D., T.I., G.P., G.I., B.C.M., P.R.A., B.L., A.M., B.A., D.I., F.G., G.L., M.N.,

R.V. și A.D. – judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție - pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev. de art. 246 C. pen.

Petiționarul a susținut că

magistrații au participat la soluționarea dosarelor nr. 3627/2005 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv nr.c3210/2006 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

Prin rezoluția nr. 251/P/2007 din 10

aprilie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul disp. art. 228 alin. (4)

C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrați, soluția procurorului fiind confirmată prin rezoluția

nr. 6863/2683/2007 din 5 iunie 2007 a procurorului șef al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție. Prin sentința penală nr. 763 din 4 decembrie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 6628/1/2007

s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul M.I.,

fiind menținută rezoluția atacată.

Hotărârea a rămas definitivă prin

decizia penală nr. 232 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 592/1/2008

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.

Revizuirea este o cale extraordinară

de atac, prin promovarea ei urmărindu-se înlăturarea erorilor judiciare cuprinse

în hotărâri judecătorești definitive, care statuează asupra fondului cauzei.

Cum în speță, petiționarul a

formulat o cerere de revizuire a unei hotărâri prin care s-a dispus respingerea

plângerii formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., aceasta este

inadmisibilă.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, cererea de revizuire

formulată de revizuientul M.I. împotriva sentinței penale nr. 763 din 4

decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

ca inadmisibilă.

În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a

Curții Constituționale, formulată de revizuientul M.I., prin apărător ales, cu

privire la excepția de neconstituționalitate a Deciziei pronunțată în recursul

în interesul legii nr. 17 din 19 martie 2007 de către Secțiile Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuientul M.I. împotriva sentinței penale nr. 763 din 4

decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2009.