ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3519/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 25/ F/CA din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul B.G. prin curator F.P., împotriva pârâtei C.C.S.D. și a o bligat pârâta să plătească reclamantului suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin acțiunea astfel cum a fost precizată reclamantul B.G., prin curator F.P., a chemat în judecată pârâta C.C.S.D. solicitând obligarea acesteia să emită decizia privind titlu de despăgubire pentru suma de 75.306,0465 lei, stabilită prin sentința civilă nr. 1111/2004 a Tribunalului Alba, reprezentând valoarea de circulație a unui imobil teren în suprafață 29.040 m.p.

și a unei construcții în suprafață de 33,50 m.p. aflate actualmente sub apele lacului de acumulare O.C., județul Alba, pentru care entitatea deținătoare SC H. SA București a emis decizia privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent nr. 30 din 15 ianuarie 2007, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 1.000 lei/zi întârziere, începând cu data pronunțării sentinței. Ulterior, pârâta a comunicat instanței că a emis decizia nr. 4184 din 10 noiembrie 2008, situație în care acțiunea reclamantului a rămas fără obiect. Instanța de fond, având în vedere faptul că reclamantul a făcut dovada că a trimis din timp hotărârile judecătorești pârâtei, iar aceasta a emis titlul numai după acționarea în judecată și solicitarea de daune cominatorii, a considerat că pârâta este în culpă și a obligat-o la cheltuieli de judecată în cuantum de 595 lei reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că i nstanța de fond în mod neîntemeiat a reținut faptul că, reclamantul a făcut dovada trimiterii din timp a hotărârilor judecătorești fără a preciza cum a fost făcută această dovadă. Recurenta mai susține că reclamantul s-a adresat instituției cu o serie de memorii prin care solicita acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dar niciodată nu a atașat sentința civilă nr. 1111/2004 a Tribunalului Alba. Totodată, recurenta învederează faptul că, la dosarul de despăgubire al reclamantului exista Sentința civilă nr. 1111 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Alba fără să conțină mențiunea definitivă și irevocabilă.

Față de aspectele mai sus precizate s-a revenit cu adresă, în data de 17 decembrie 2008, iar prin răspunsul din data de 15 ianuarie 2009 Tribunalul Alba a comunicat sentința cu mențiunile solicitate. Deasemenea, recurenta menționează că pentru soluționarea cauzei au fost necesare două termene de judecată, din care primul a fost acordat pentru luarea la cunoștință a întâmpinării formulată de pârâtă, iar la ultimul termen de judecată nu s-au administrat alte probe, onorariul avocațial fiind nepotrivit de mare față de munca depusă în soluționarea cauzei. Prin urmare, recurenta precizează că, față de obiectul pricinii și a muncii îndeplinite de avocat, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care solicită respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. Astfel, partea care a câștigat procesul va dovedi că a făcut aceste cheltuieli. Din actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate. La dosarul cauzei nu există contractul de asistență juridică și nici împuternicirea avocațială a avocatului pentru asistare și reprezentare în fața Curții de Apel Alba Iulia.

Împuternicirea avocațială și chitanța aflate la dosarul de fond sunt pentru redactare și motivare acțiune în fața Tribunalului Alba. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată în parte, în sensul că se va respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 25/ F/CA din 3 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.