ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3304/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3304/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7

iulie 1999, reclamanta SC P.G. SA Dolj cheamă în judecată pe pârâta SC B. SA, sucursala

Craiova, solicitând instanței să fie obligată pârâta la înlăturarea poziției de

debitoare a reclamantei pentru dubla impozitare aferentă sumelor bănești

datorate pentru cumpărarea din Italia a unor instalații automatizate pentru

producerea a 500 – 600 kg/oră biscuiți.

La 27 august 1999 pârâta formulează

cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor și a SC B.I.R., M., I.

Prin sentința nr. 580 din 10 aprilie

2000, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, admite

acțiunea precizată, formulată de reclamantă împotriva pârâților B.C.R. SA

Craiova, Ministerul Finanțelor, D.G.F.P.C.F.S. Dolj, A.V.A.B. București, obligă

pe pârâta B.C.R. SA (absorbantă prin fuziune a SC B. SA) să înlăture pe

reclamanta SC P.G. SA Craiova de la poziția de debitoare pentru suma de

67.211,16 mărci germane și disjunge judecarea cererii de chemare în garanție

formulată de SC B. SA, împotriva Ministerului Finanțelor și a B.I., M., I.

Prin decizia nr. 164 din 8 martie

2001, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, respinge, ca nefondate,

apelurile declarate de apelanții pârâți B.C.R. SA, sucursala Jiul Craiova, A.V.A.B.

București și D.G.F.P.C.F.S. Dolj, Craiova în nume propriu și pentru Ministerul

Finanțelor împotriva sentinței primei instanțe și respinge cererile formulate

de reclamanta SC P.G. SA Craiova, în apel, privind înlăturarea poziției de

debitoare pentru suma de 23.972,61 mărci germane aferentă celorlalte bilete la

ordin.

Prin decizia nr. 1161 din 19

februarie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de D.G.F.P. Dolj și B.C.R. SA, sucursala Jiul,

împotriva deciziei instanței de apel.

În soluția pronunțată instanțele au

reținut că B.C.R. SA, care a garantat cu scrisoarea de garanție bancară nr. 11/60023

din 25 septembrie 1997 plata prețului în sumă de 4.747.703,33 mărci germane de

către cumpărător SC P.G. SA către vânzătorul SC P. SRL Italia, căreia

cumpărătorul i-a emis 10 bilete la ordin pentru plata celor 10 rate de preț,

scontate de vânzătoare la B.I.R., nu a respectat destinația banilor afectați

plății integrale a fiecărui bilet la ordin și nu a țin ut cont de prevederile

Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Italia.

Prin cererea de chemare în garanție

formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice și B.I.R. de SC B. SA, în

prezent B.C.R. SA, reclamanta a cerut ca Ministerul de Finanțe să fie obligat

să restituie sau să deducă impozitul pe veniturile din dobânzi, calculat și

plătit de către SC P.G. SA, care, prin ignorarea dispozițiilor legale, a dedus

din suma de plată la extern sumele de 35.274,33 DEM și 16.422 DEM din cele două

bilete la ordin, deși B.I.R., rezident în Italia, a încasat întreaga sumă

înscrisă în menționatele bilete la ordin executând scrisoarea de garanție

bancară emisă de reclamantă, pârâta – beneficiară a scrisorii de garanție în

cauză, neputând fi impozitată în România potrivit art. 11 din Convenția pentru

evitarea dublei impuneri dintre România și Italia, Ministerul Finanțelor

aplicând greșit dispozițiile legale referitoare la calcularea și plata

impozitului.

La data de 12 decembrie 2002,

reclamanta formulează precizări, solicitând obligarea B.I.R. la plata sumei de

1.176.117.917 lei (rol), rezultată din cumularea sumelor calculate de B. SA la

scadențe, reprezentând contravaloarea cotei de 10 % impozit pe veniturile

realizate din dobânzi, achitate de SC P.G. SA la bugetul de stat, și invocă

excepția necompetenței Tribunalului Dolj.

Prin sentința nr. 587 din 2

octombrie 2009, Tribunalul Dolj admite excepția de necompetență și declină

cauza spre soluționare la Tribunalul București.

La data de 12 martie 2004,

reclamanta depune o nouă precizare prin care arată că valoarea pretențiilor

este în sumă de 62.428,31 euro, sumă ce reprezintă paguba suportată de BCR în

urma executării scrisorii de garanție bancară emisă.

Prin încheierea de ședință din 11

februarie 2005, Tribunalul București admite excepția lipsei calității

procesuale active a BCR și dispune introducerea în cauză a A.V.A.S. în calitate

de reclamantă față de dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004.

La data de 16 iunie 2005, A.V.A.S.

formulează o cerere modificatoare a cererii de chemare în garanție solicitând,

în principal, obligarea chemaților în garanție B.I.R. și Ministerul Finanțelor

Publice la plata sumelor achitate din surse proprii de către fosta SC B. SA,

ulterior B.C.R. SA, în cuantum de 10 % și a dobânzilor legale, de la momentul

plății până la zi, iar în subsidiar, obligarea Ministerului Finanțelor la plata

debitului, pârâtul fiind cel care a dispus greșit reținerea impozitului la

sursă de către SC P.G. SA, deși art. 2 din O.G. nr. 83/1998, coroborat cu art. 12

din Convenția privind evitarea dublei impuneri între România și Italia, stipula

că redevențele datorate în România de un rezident din Italia urmau să fie

impozitate în Italia, în baza certificatelor de rezidență fiscală, care, în

cauză, au fost prezentate pentru toate cele 10 bilete la ordin din litigiu.

Prin sentința nr. 3674 din 16

septembrie 2005, Tribunalul București declină competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, iar prin decizia nr. 5900 din 8 decembrie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, stabilește

competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dolj, reținând

că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală, de competența

instanței investite cu cererea principală, conform dispozițiilor art. 17 C.

proc. civ.

Prin sentința nr. 4124 din 1

noiembrie 2007, Tribunalul Dolj respinge cererea de chemare în garanție

formulată și precizată.

Prin decizia nr. 258 din 1 octombrie

2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, admite apelul A.V.A.S.

împotriva sentinței primei instanțe și cererea de intervenție formulată de

B.C.R., desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare,

reținând că instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității,

fără a o pune în discuția părților.

În rejudecare, la solicitarea

instanței, A.V.A.S. arată că precizarea cererii de chemare în garanție din data

de 16 iunie 2002 reprezintă o veritabilă acțiune în pretenții formulată în

contradictoriu cu pârâții.

La 6 septembrie 2009, instanța

dispune disjungerea cererii de modificare formulată de reclamanta A.V.A.S.

București la data de 16 iunie 2006 care este înregistrată separat sub nr. 6347/63/2009.

Prin sentința nr. 1064 din 11 iunie

2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, respinge cererea de chemare în

garanție formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâții B.I.R. – G.V. și

Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale active,

respinge cererea formulată și modificată de reclamanta B.C.R., cu 5.339,22 lei cheltuieli

de judecată în sarcina reclamantei către pârâta B.I.R. – G.V.

Reține instanța, pentru a decide

astfel, că titulara cererii de chemare în garanție, îndreptățită să participe

la proces în calitate de reclamantă, este B.C.R., continuatoarea SC B. SA,

parte care nu a formulat o cerere de renunțare la judecată de care instanța să

ia act, Curtea de Apel Craiova, cu prilejul soluționării apelului declarat de

A.V.A.S. împotriva sentinței nr. 4124/2007 a Tribunalului Dolj, admițând

cererea de intervenție în interes propriu a B.C.R., sentința apelată nefiind

pronunțată și în contradictoriu cu aceasta.

Reține, de asemenea, instanța că

A.V.A.S. nu s-a subrogat în drepturile B.C.R., întrucât contractul de cesiune

de creanță nr. 157717 din 21 iulie 1999, încheiat între SC B. SA, actualmente

B.C.R. și A.V.A.B., actualmente A.V.A.S., prin care au fost cesionate creanțele

pe care SC B. SA le avea împotriva SC P.G. SA, inclusiv cele provenite din

executarea scrisorii de garanție bancară nr. 11/60023 din 25 septembrie 1997, a

fost constatat nul absolut prin sentința nr. 8 bis din 6 martie 2003 a Curții

de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2519 din 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, iar art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificat

prin O.U.G. nr. 85/2004, reglementează doar situația în care B.C.R., ca

succesor al SC B. SA are calitate de debitor (pârât) A.V.A.S. subrogându-se în

drepturile și obligațiile acesteia și reprezentând statul în calitate de

garant, ori, în speță, B.C.R. are calitate de reclamantă. Mai reține instanța

că prin cererea de chemare în garanție partea nu poate solicita drepturi mai

mari decât cele ce fac obiectul cererii principale, fiind astfel inadmisibilă

modificarea cererii B.C.R. din data de 12 martie 2004, precum și că, față de

constatarea irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat, a nulității absolute a

contractului de cesiune de creanță nr. 157717 din 21 iulie 1999 menționat, pe

motiv că lipsește obiectul convenției, creanța B. SA pentru suma de 67.211,46

DEM, cedată, fiind una inexistentă, întrucât B.C.R. s-a obligat prin scrisoarea

de garanție bancară să achite B.I.R. integral sumele prevăzute în biletele la

ordin, fără a fi supuse unor taxe sau impozite, nedovedindu-se nici o

îmbogățire fără justă cauză a pârâtei menționate, care datora impozitul pe

venitul realizat din scontarea biletelor la ordin din litigiu către

autoritățile fiscale italiene, conform prevederilor Convenției pentru evitarea

dublei impuneri încheiată de România cu Italia.

Reține instanța și că cererea

formulată împotriva Ministerului Finanțelor nu este motivată, reclamanta B.C.R.

nefăcând dovada existenței vreunei creanțe împotriva pârâtului conform art. 1169

C. civ.

Prin decizia nr. 12 din 26 ianuarie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, admite apelurile formulate de

A.V.A.S. și B.C.R. împotriva sentinței primei instanțe pe care o desființează

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, pe de o parte,

că A.V.A.S. a fost introdusă în cauză în calitate de reclamantă în baza cererii

B.C.R., care a arătat că A.V.A.S. s-a subrogat în drepturile și obligațiile B.C.R.

și că, în primul ciclu procesual, în apel, B.C.R. a formulat cerere de

intervenție principală și accesorie, iar instanța a admis cererea de

intervenție, accesorie prin încheierea din 16 aprilie 2008 și nu cererea de

intervenție principală, cum eronat a reținut instanța, iar, pe de altă parte,

că potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004,

A.V.A.S. se subrogă în toate drepturile și obligațiile SC B.C.R. SA cu privire

la activitatea SC B. SA și nu doar în situațiile în care B.C.R. are calitatea

de pârât, cum greșit a reținut instanța, cererea de chemare în garanție fiind,

de altfel, disjunsă din litigiul în care B. SA (B.C.R. SA) a avut calitatea

chiar de pârâtă.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta

B.I.R.S.I.T. declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru cercetarea

fondului, precum și stabilirea calității procesuale a B.C.R. ca intervenient

accesoriu.

În fundamentarea recursului său

recurenta critică instanța de apel pentru greșita interpretare a actului dedus

judecății în sensul că a ignorat că actul prin care A.V.A.S. cesionase sumele

aferente celor 10 bilete la ordin, a căror plată a fost garantată prin

scrisoarea de garanție bancară, emisă de B.C.R., respectiv contractul nr. 157717

din 21 iulie 1999 (și actele adiționale) a fost constatat irevocabil nul

absolut, astfel că A.V.A.S. a pierdut calitatea procesuală activă în cererea de

chemare în garanție.

Recurenta critică instanța de apel

și pentru greșita aplicare a art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificat prin O.U.G.

nr. 85/2004, care vizează subrogarea A.V.A.S. în poziția B.C.R. numai în

cauzele în care B. SA avea calitatea de pârâtă, și nu în cele în care B.C.R.

are calitate procesuală activă, invocând pretenții proprii, aspect recunoscut,

de altfel, și de A.V.A.S. prin notele de ședință din data de 4 februarie 2005

depuse la dosarul cauzei cu prilejul solicitării de către B.C.R. a introducerii

în cauză a A.V.A.S. în calitate de reclamantă, iar B.C.R. achitând de bună voie

scrisoarea de garanție bancară chiar și după soluționarea irevocabilă a cererii

principale, formulate de SC P.G. SA, și după constatarea nulității absolute a

contractului de cesiune încheiat cu A.V.A.S., plătind din fonduri proprii

sumele solicitate de recurenta pârâtă, invocând drepturi proprii și o diminuare

a propriului patrimoniu, cauză în care A.V.A.S. nu mai poate fi un garant al

statului, neavând deci calitate procesuală activă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

intimata B.C.R. SA solicită respingerea recursului recurentei pârâte ca

nefondat, apreciind că A.V.A.S. are calitate procesuală activă, fiind subrogat

în drepturile și obligațiile de orice fel ale B.C.R. preluate de la B. SA, prin

dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 85/2004, intimata B.C.R. având doar

calitatea de intervenient accesoriu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar A.V.A.S.

solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat, ea având calitate

procesuală activă potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G.

nr. 85/2004, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile B.C.R. SA în

procesele și cererile cu care sunt sau vor fi investite instanțele

judecătorești în legătură cu orice obligații, prezente sau viitoare, izvorâte

din activitatea B. SA.

La 14 octombrie 2010, Înalta Curte

de Casație și Justiție dispune conexarea la dosarul de mai sus a dosarului nr. 6347/63/2009

având ca obiect acțiunea în pretenții formulată de reclamanta A.V.A.S., prin

modificarea la 16 iunie 2005 a cererii de chemare în garanție a pârâților B.I.R.

– G.V. și Ministerul Finanțelor Publice, cerere modificatoare disjunsă de

Tribunalul Dolj la 6 mai 2009.

Prin cererea modificatoare a cererii

de chemare în garanție, anterior examinată, A.V.A.S. solicită, în principal,

obligarea pârâților chemați în garanție la plata sumelor achitate din surse

proprii de către fosta B. SA, și ulterior de B.C.R. SA, în cuantum de 10% din

dobânda ulterior aferentă celor 10 bilete la ordin emise de către SC P.G. SA,

precum și la plata dobânzilor legale de la momentul plății până la zi,

calculate pentru sumele de mai sus, iar în subsidiar, obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice la plata debitului, întrucât acest pârât a dispus

în mod greșit reținerea impozitului la sursă de către SC P.G. SA, cu încălcarea

art. 2 din O.G. nr. 83/1998 și a art. 12 din Convenția privind evitarea dublei

impuneri dintre România și Italia, în conformitate cu care redevențele datorate

în România de un rezident din Italia urmau să fie impozitate în Italia, în baza

certificatului de rezidență fiscală.

Prin sentința nr. 1065 din 11 iunie

2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, respinge cererea formulată de A.V.A.S.

pentru lipsa calității procesuale active invocată de pârâta B.I.R., reținând că

prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de cesiune de creanță nr. 157717 din 21 iulie 1999 încheiat între

SC B. SA, actualmente B.C.R. SA și A.V.A.B., actualmente A.V.A.S., prin care au

fost cesionate creanțele pe care B. SA le avea împotriva SC P.G. SA, inclusiv

cele provenite din executarea scrisorii de garanție bancară nr. 11/60023 din 25

septembrie 1997 emisă în acoperirea biletelor la ordin din litigiu, precum și

că potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificat prin O.U.G. nr. 85/2004,

A.V.A.S. se subrogă numai în drepturile și obligațiile B.C.R. SA, ca succesor

al SC B. SA, când aceasta se găsește în ipostaza de pârât, și nu de reclamant,

ca în pricina de față, lipsa calității procesuale active fiind, de altfel,

susținută și de A.V.A.S., după citarea acesteia de către Tribunalul București,

anterior declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dolj.

Prin decizia nr. 15 din 26 ianuarie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, admite apelul formulat de

reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinței menționate pe care o desființează și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în acest sens, că A.V.A.S.

are calitate procesuală activă tocmai în temeiul art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004,

modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, potrivit dispozițiilor căruia A.V.A.S. se

subrogă poziției B.C.R. SA în toate procesele și cererile cu care sunt sau vor

fi investite instanțele judecătorești ori arbitrale în legătură cu orice

obligații ori pretenții, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea SC B.

SA, până la data radierii acesteia din Registrul comerțului, indiferent, deci,

de poziția procesuală de reclamant sau de pârât a acesteia, astfel că toate

drepturile și obligațiile rezultate din scrisoarea de garanție bancară emisă de

B. SA pentru plata biletelor la ordin emise de SC P.G. SA pentru achitarea

prețului rezultat din raporturile comerciale derulate cu SC P. SRL și preluate,

ca urmare a fuziunii, de B.C.R. SA, s-au transmis către A.V.A.S. care s-a

subrogat băncii, în pricina de față, în temeiul legii. Apreciază instanța de

control judiciar că, în rejudecare, cauza trebuie examinată în întregul ei,

respectiv cu privire la pretențiile referitoare la toate cele 10 bilete la

ordin din litigiu, cererea de intervenție formulată de B.C.R. SA vizând, de

asemenea, întreaga cauză.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta

B.I.R.S., I., T. declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea

acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel care nu a intrat în cercetarea fondului, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea recursului său

recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru greșita interpretare a actului

juridic dedus judecății prin ignorarea faptului că acel contract de cesiune nr.

157717 din 21 iulie 1999, încheiat între cedenta B.C.R. SA și cesionara A.V.A.S.

cu privire și la drepturile și obligațiile rezultate din scrisoarea de garanție

bancară emisă de B. SA pentru plata celor 10 bilete la ordin din litigiu, a

fost irevocabil constatat nul absolut de instanțele judecătorești, astfel că

suportul calității procesuale active a reclamantei A.V.A.S. nu mai există.

Recurenta reproșează instanței de control judiciar și greșita aplicare a legii,

respectiv a art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004,

în lumina dispozițiilor căruia A.V.A.S. se subrogă B.C.R. SA, succesoare a SC

B. SA, numai în cauzele în care B.C.R. SA are postura de pârâtă pentru obligații

asumate de fosta SC B. SA și nu, cum eronat a apreciat instanța criticată, și

în cauzele în care B.C.R. SA are calitatea procesuală de reclamantă, ca în

speța de față, astfel că nici în temeiul dispozițiilor legale menționate A.V.A.S.

nu-și poate justifica o calitate procesuală activă.

Recurenta solicită și precizarea

calității procesuale a B.C.R., care, pe parcursul judecării cererii de chemare

în garanție, a formulat o cerere de intervenție accesorie, în interesul A.V.A.S.,

precum și eventuala incidență a dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., pentru o

judecare unitară a cauzei în întregul ei.

Examinând recursurile declarate de

recurenta pârâtă în cauzele conexate prin prisma motivelor de nelegalitate,

comune, privind cele două decizii recurate, se constată că acestea nu sunt

fondate, deciziile atacate fiind legale și temeinice.

Se constată, în acest sens, că, așa

cum întemeiat rețin și instanțele de apel, A.V.A.S. are calitate procesuală

activă rezultată din lege, respectiv din dispozițiile art. 15 alin. (1) din O.U.G.

nr. 18/2004, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, conform

cărora „A.V.A.S. se subrogă în drepturile și obligațiile B.C.R. SA izvorâte din

activitatea desfășurată de B. SA până la data radierii acesteia din Registrul

comerțului”, putând, deci, în principiu, să aibă calitate de reclamantă sau de

pârâtă, după caz. De altfel, așa cum corect a reținut instanța de control

judiciar în decizia nr. 12 din 26 ianuarie 2010, în cererea principală B.C.R.

SA a avut calitatea de pârâtă și în această calitate procesuală a formulat, în

cauza principală, cererea de chemare în garanție a pârâților B.I.R. și

Ministerul Finanțelor Publice. Dacă s-ar accepta susținerile nefondate ale recurentei,

ar însemna ca în aceeași pricină A.V.A.S. să fie subrogată în poziția B.C.R. SA

de pârâtă și să nu aibă calitate procesuală activă în cererea accesorie de

chemare în garanție formulată în respectiva pricină.

Față de cele de mai sus,

constatându-se că instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată și

cererea modificatoare formulată de A.V.A.S. ca fiind formulate de o persoană

fără calitate procesuală activă, în mod judicios instanța de control judiciar a

desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecarea

fondului reținând întemeiat că în mod eronat instanța fondului a stabilit că A.V.A.S.

nu ar avea calitate procesuală activă.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de

recurenta pârâtă urmează a fi respinse ca nefondate.

În rejudecare instanța fondului va

examina cauza în întregul său, față de conexarea dispusă la 14 octombrie 2010,

respectiv atât cererea de chemare în garanție precizată, cât și cererea modificatoare

formulată la 16 iunie 2005, luând în considerare calitatea procesuală de

intervenientă în interesul A.V.A.S. a B.C.R. SA, așa cum s-a dispus prin

încheierea din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova, în dosarul nr. 2424/63/2006,

nerecurată, și stabilind corect regimul juridic al unei garanții bancare, ținând

cont de faptul că cele 10 bilete la ordin din litigiu nu sunt purtătoare de

dobânzi, că acestea au fost scontate de beneficiar SC P. SRL la pârâta B.I.R.S.T.,

care, beneficiară a scrisorii de garanție bancară, a încasat dobânzi datorate

pentru plata parțială de către emitent a biletelor la ordine în discuție,

conform regulilor bancare incidente în cauză. Va examina, de asemenea, instanța

de fond, în rejudecare, dacă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a făcut sau

nu o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 83/1998, ca și a prevederilor

Convenției din 1977 pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și

Italia, față de calitatea de rezident italian a pârâtei și față de conținutul

conceptului de impozit pe venit, ori pe profit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâta B.I.R.S.I.T. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 12 din 26

ianuarie 2010 și respectiv a deciziei nr. 15 din 26 ianuarie 2010 ambele

pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2010.