ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3304/2010

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 iulie 1999, reclamanta SC P.G. SA Dolj cheamă în judecată pe pârâta SC B. SA, sucursala Craiova, solicitând instanței să fie obligată pârâta la înlăturarea poziției de debitoare a reclamantei pentru dubla impozitare aferentă sumelor bănești datorate pentru cumpărarea din Italia a unor instalații automatizate pentru producerea a 500 – 600 kg/oră biscuiți. La 27 august 1999 pârâta formulează cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor și a SC B.I.R., M., I. Prin sentința nr. 580 din 10 aprilie 2000, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, admite acțiunea precizată, formulată de reclamantă împotriva pârâților B.C.R.

SA Craiova, Ministerul Finanțelor, D.G.F.P.C.F.S. Dolj, A.V.A.B. București, obligă pe pârâta B.C.R. SA (absorbantă prin fuziune a SC B. SA) să înlăture pe reclamanta SC P.G. SA Craiova de la poziția de debitoare pentru suma de 67.211,16 mărci germane și disjunge judecarea cererii de chemare în garanție formulată de SC B. SA, împotriva Ministerului Finanțelor și a B.I., M., I. Prin decizia nr. 164 din 8 martie 2001, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții pârâți B.C.R. SA, sucursala Jiul Craiova, A.V.A.B. București și D.G.F.P.C.F.S. Dolj, Craiova în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor împotriva sentinței primei instanțe și respinge cererile formulate de reclamanta SC P.G.

SA Craiova, în apel, privind înlăturarea poziției de debitoare pentru suma de 23.972,61 mărci germane aferentă celorlalte bilete la ordin. Prin decizia nr. 1161 din 19 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de D.G.F.P. Dolj și B.C.R. SA, sucursala Jiul, împotriva deciziei instanței de apel. În soluția pronunțată instanțele au reținut că B.C.R. SA, care a garantat cu scrisoarea de garanție bancară nr. 11/60023 din 25 septembrie 1997 plata prețului în sumă de 4.747.703,33 mărci germane de către cumpărător SC P.G. SA către vânzătorul SC P. SRL Italia, căreia cumpărătorul i-a emis 10 bilete la ordin pentru plata celor 10 rate de preț, scontate de vânzătoare la B.I.R., nu a respectat destinația banilor afectați plății integrale a fiecărui bilet la ordin și nu a țin ut cont de prevederile Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Italia.

Prin cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice și B.I.R. de SC B. SA, în prezent B.C.R. SA, reclamanta a cerut ca Ministerul de Finanțe să fie obligat să restituie sau să deducă impozitul pe veniturile din dobânzi, calculat și plătit de către SC P.G. SA, care, prin ignorarea dispozițiilor legale, a dedus din suma de plată la extern sumele de 35.274,33 DEM și 16.422 DEM din cele două bilete la ordin, deși B.I.R., rezident în Italia, a încasat întreaga sumă înscrisă în menționatele bilete la ordin executând scrisoarea de garanție bancară emisă de reclamantă, pârâta – beneficiară a scrisorii de garanție în cauză, neputând fi impozitată în România potrivit art. 11 din Convenția pentru evitarea dublei impuneri dintre România și Italia, Ministerul Finanțelor aplicând greșit dispozițiile legale referitoare la calcularea și plata impozitului.

La data de 12 decembrie 2002, reclamanta formulează precizări, solicitând obligarea B.I.R. la plata sumei de 1.176.117.917 lei (rol), rezultată din cumularea sumelor calculate de B. SA la scadențe, reprezentând contravaloarea cotei de 10 % impozit pe veniturile realizate din dobânzi, achitate de SC P.G. SA la bugetul de stat, și invocă excepția necompetenței Tribunalului Dolj. Prin sentința nr. 587 din 2 octombrie 2009, Tribunalul Dolj admite excepția de necompetență și declină cauza spre soluționare la Tribunalul București. La data de 12 martie 2004, reclamanta depune o nouă precizare prin care arată că valoarea pretențiilor este în sumă de 62.428,31 euro, sumă ce reprezintă paguba suportată de BCR în urma executării scrisorii de garanție bancară emisă.

Prin încheierea de ședință din 11 februarie 2005, Tribunalul București admite excepția lipsei calității procesuale active a BCR și dispune introducerea în cauză a A.V.A.S. în calitate de reclamantă față de dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004. La data de 16 iunie 2005, A.V.A.S. formulează o cerere modificatoare a cererii de chemare în garanție solicitând, în principal, obligarea chemaților în garanție B.I.R. și Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor achitate din surse proprii de către fosta SC B. SA, ulterior B.C.R. SA, în cuantum de 10 % și a dobânzilor legale, de la momentul plății până la zi, iar în subsidiar, obligarea Ministerului Finanțelor la plata debitului, pârâtul fiind cel care a dispus greșit reținerea impozitului la sursă de către SC P.G.

SA, deși art. 2 din O.G. nr. 83/1998, coroborat cu art. 12 din Convenția privind evitarea dublei impuneri între România și Italia, stipula că redevențele datorate în România de un rezident din Italia urmau să fie impozitate în Italia, în baza certificatelor de rezidență fiscală, care, în cauză, au fost prezentate pentru toate cele 10 bilete la ordin din litigiu. Prin sentința nr. 3674 din 16 septembrie 2005, Tribunalul București declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, iar prin decizia nr. 5900 din 8 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, stabilește competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dolj, reținând că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală, de competența instanței investite cu cererea principală, conform dispozițiilor art. 17 C. proc.

civ. Prin sentința nr. 4124 din 1 noiembrie 2007, Tribunalul Dolj respinge cererea de chemare în garanție formulată și precizată. Prin decizia nr. 258 din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, admite apelul A.V.A.S. împotriva sentinței primei instanțe și cererea de intervenție formulată de B.C.R., desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare, reținând că instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, fără a o pune în discuția părților. În rejudecare, la solicitarea instanței, A.V.A.S. arată că precizarea cererii de chemare în garanție din data de 16 iunie 2002 reprezintă o veritabilă acțiune în pretenții formulată în contradictoriu cu pârâții.

La 6 septembrie 2009, instanța dispune disjungerea cererii de modificare formulată de reclamanta A.V.A.S. București la data de 16 iunie 2006 care este înregistrată separat sub nr. 6347/63/2009. Prin sentința nr. 1064 din 11 iunie 2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, respinge cererea de chemare în garanție formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâții B.I.R. – G.V. și Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale active, respinge cererea formulată și modificată de reclamanta B.C.R., cu 5.339,22 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei către pârâta B.I.R. – G.V. Reține instanța, pentru a decide astfel, că titulara cererii de chemare în garanție, îndreptățită să participe la proces în calitate de reclamantă, este B.C.R., continuatoarea SC B. SA, parte care nu a formulat o cerere de renunțare la judecată de care instanța să ia act, Curtea de Apel Craiova, cu prilejul soluționării apelului declarat de A.V.A.S.

împotriva sentinței nr. 4124/2007 a Tribunalului Dolj, admițând cererea de intervenție în interes propriu a B.C.R., sentința apelată nefiind pronunțată și în contradictoriu cu aceasta. Reține, de asemenea, instanța că A.V.A.S. nu s-a subrogat în drepturile B.C.R., întrucât contractul de cesiune de creanță nr. 157717 din 21 iulie 1999, încheiat între SC B. SA, actualmente B.C.R. și A.V.A.B., actualmente A.V.A.S., prin care au fost cesionate creanțele pe care SC B. SA le avea împotriva SC P.G. SA, inclusiv cele provenite din executarea scrisorii de garanție bancară nr. 11/60023 din 25 septembrie 1997, a fost constatat nul absolut prin sentința nr. 8 bis din 6 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2519 din 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar art. 15 din O.U.G.

nr. 18/2004, modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, reglementează doar situația în care B.C.R., ca succesor al SC B. SA are calitate de debitor (pârât) A.V.A.S. subrogându-se în drepturile și obligațiile acesteia și reprezentând statul în calitate de garant, ori, în speță, B.C.R. are calitate de reclamantă. Mai reține instanța că prin cererea de chemare în garanție partea nu poate solicita drepturi mai mari decât cele ce fac obiectul cererii principale, fiind astfel inadmisibilă modificarea cererii B.C.R. din data de 12 martie 2004, precum și că, față de constatarea irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat, a nulității absolute a contractului de cesiune de creanță nr. 157717 din 21 iulie 1999 menționat, pe motiv că lipsește obiectul convenției, creanța B. SA pentru suma de 67.211,46 DEM, cedată, fiind una inexistentă, întrucât B.C.R.

s-a obligat prin scrisoarea de garanție bancară să achite B.I.R. integral sumele prevăzute în biletele la ordin, fără a fi supuse unor taxe sau impozite, nedovedindu-se nici o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei menționate, care datora impozitul pe venitul realizat din scontarea biletelor la ordin din litigiu către autoritățile fiscale italiene, conform prevederilor Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiată de România cu Italia. Reține instanța și că cererea formulată împotriva Ministerului Finanțelor nu este motivată, reclamanta B.C.R. nefăcând dovada existenței vreunei creanțe împotriva pârâtului conform art. 1169 C. civ. Prin decizia nr. 12 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, admite apelurile formulate de A.V.A.S.

și B.C.R. împotriva sentinței primei instanțe pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, pe de o parte, că A.V.A.S. a fost introdusă în cauză în calitate de reclamantă în baza cererii B.C.R., care a arătat că A.V.A.S. s-a subrogat în drepturile și obligațiile B.C.R. și că, în primul ciclu procesual, în apel, B.C.R. a formulat cerere de intervenție principală și accesorie, iar instanța a admis cererea de intervenție, accesorie prin încheierea din 16 aprilie 2008 și nu cererea de intervenție principală, cum eronat a reținut instanța, iar, pe de altă parte, că potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, A.V.A.S. se subrogă în toate drepturile și obligațiile SC B.C.R.

SA cu privire la activitatea SC B. SA și nu doar în situațiile în care B.C.R. are calitatea de pârât, cum greșit a reținut instanța, cererea de chemare în garanție fiind, de altfel, disjunsă din litigiul în care B. SA (B.C.R. SA) a avut calitatea chiar de pârâtă. Împotriva deciziei de mai sus pârâta B.I.R.S.I.T. declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru cercetarea fondului, precum și stabilirea calității procesuale a B.C.R. ca intervenient accesoriu. În fundamentarea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru greșita interpretare a actului dedus judecății în sensul că a ignorat că actul prin care A.V.A.S.

cesionase sumele aferente celor 10 bilete la ordin, a căror plată a fost garantată prin scrisoarea de garanție bancară, emisă de B.C.R., respectiv contractul nr. 157717 din 21 iulie 1999 (și actele adiționale) a fost constatat irevocabil nul absolut, astfel că A.V.A.S. a pierdut calitatea procesuală activă în cererea de chemare în garanție. Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, care vizează subrogarea A.V.A.S. în poziția B.C.R. numai în cauzele în care B. SA avea calitatea de pârâtă, și nu în cele în care B.C.R. are calitate procesuală activă, invocând pretenții proprii, aspect recunoscut, de altfel, și de A.V.A.S.

prin notele de ședință din data de 4 februarie 2005 depuse la dosarul cauzei cu prilejul solicitării de către B.C.R. a introducerii în cauză a A.V.A.S. în calitate de reclamantă, iar B.C.R. achitând de bună voie scrisoarea de garanție bancară chiar și după soluționarea irevocabilă a cererii principale, formulate de SC P.G. SA, și după constatarea nulității absolute a contractului de cesiune încheiat cu A.V.A.S., plătind din fonduri proprii sumele solicitate de recurenta pârâtă, invocând drepturi proprii și o diminuare a propriului patrimoniu, cauză în care A.V.A.S. nu mai poate fi un garant al statului, neavând deci calitate procesuală activă. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata B.C.R.

SA solicită respingerea recursului recurentei pârâte ca nefondat, apreciind că A.V.A.S. are calitate procesuală activă, fiind subrogat în drepturile și obligațiile de orice fel ale B.C.R. preluate de la B. SA, prin dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 85/2004, intimata B.C.R. având doar calitatea de intervenient accesoriu. Prin întâmpinarea depusă la dosar A.V.A.S. solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat, ea având calitate procesuală activă potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G. nr. 85/2004, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile B.C.R. SA în procesele și cererile cu care sunt sau vor fi investite instanțele judecătorești în legătură cu orice obligații, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea B. SA.

La 14 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție dispune conexarea la dosarul de mai sus a dosarului nr. 6347/63/2009 având ca obiect acțiunea în pretenții formulată de reclamanta A.V.A.S., prin modificarea la 16 iunie 2005 a cererii de chemare în garanție a pârâților B.I.R. – G.V. și Ministerul Finanțelor Publice, cerere modificatoare disjunsă de Tribunalul Dolj la 6 mai 2009. Prin cererea modificatoare a cererii de chemare în garanție, anterior examinată, A.V.A.S. solicită, în principal, obligarea pârâților chemați în garanție la plata sumelor achitate din surse proprii de către fosta B. SA, și ulterior de B.C.R. SA, în cuantum de 10% din dobânda ulterior aferentă celor 10 bilete la ordin emise de către SC P.G.

SA, precum și la plata dobânzilor legale de la momentul plății până la zi, calculate pentru sumele de mai sus, iar în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata debitului, întrucât acest pârât a dispus în mod greșit reținerea impozitului la sursă de către SC P.G. SA, cu încălcarea art. 2 din O.G. nr. 83/1998 și a art. 12 din Convenția privind evitarea dublei impuneri dintre România și Italia, în conformitate cu care redevențele datorate în România de un rezident din Italia urmau să fie impozitate în Italia, în baza certificatului de rezidență fiscală. Prin sentința nr. 1065 din 11 iunie 2009, Tribunalul Dolj, secția comercială, respinge cererea formulată de A.V.A.S.

pentru lipsa calității procesuale active invocată de pârâta B.I.R., reținând că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță nr. 157717 din 21 iulie 1999 încheiat între SC B. SA, actualmente B.C.R. SA și A.V.A.B., actualmente A.V.A.S., prin care au fost cesionate creanțele pe care B. SA le avea împotriva SC P.G. SA, inclusiv cele provenite din executarea scrisorii de garanție bancară nr. 11/60023 din 25 septembrie 1997 emisă în acoperirea biletelor la ordin din litigiu, precum și că potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, A.V.A.S. se subrogă numai în drepturile și obligațiile B.C.R.

SA, ca succesor al SC B. SA, când aceasta se găsește în ipostaza de pârât, și nu de reclamant, ca în pricina de față, lipsa calității procesuale active fiind, de altfel, susținută și de A.V.A.S., după citarea acesteia de către Tribunalul București, anterior declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Prin decizia nr. 15 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, admite apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinței menționate pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în acest sens, că A.V.A.S. are calitate procesuală activă tocmai în temeiul art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G.

nr. 85/2004, potrivit dispozițiilor căruia A.V.A.S. se subrogă poziției B.C.R. SA în toate procesele și cererile cu care sunt sau vor fi investite instanțele judecătorești ori arbitrale în legătură cu orice obligații ori pretenții, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea SC B. SA, până la data radierii acesteia din Registrul comerțului, indiferent, deci, de poziția procesuală de reclamant sau de pârât a acesteia, astfel că toate drepturile și obligațiile rezultate din scrisoarea de garanție bancară emisă de B. SA pentru plata biletelor la ordin emise de SC P.G. SA pentru achitarea prețului rezultat din raporturile comerciale derulate cu SC P. SRL și preluate, ca urmare a fuziunii, de B.C.R.

SA, s-au transmis către A.V.A.S. care s-a subrogat băncii, în pricina de față, în temeiul legii. Apreciază instanța de control judiciar că, în rejudecare, cauza trebuie examinată în întregul ei, respectiv cu privire la pretențiile referitoare la toate cele 10 bilete la ordin din litigiu, cererea de intervenție formulată de B.C.R. SA vizând, de asemenea, întreaga cauză. Împotriva deciziei de mai sus pârâta B.I.R.S., I., T. declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel care nu a intrat în cercetarea fondului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului său recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru greșita interpretare a actului juridic dedus judecății prin ignorarea faptului că acel contract de cesiune nr. 157717 din 21 iulie 1999, încheiat între cedenta B.C.R. SA și cesionara A.V.A.S. cu privire și la drepturile și obligațiile rezultate din scrisoarea de garanție bancară emisă de B. SA pentru plata celor 10 bilete la ordin din litigiu, a fost irevocabil constatat nul absolut de instanțele judecătorești, astfel că suportul calității procesuale active a reclamantei A.V.A.S. nu mai există. Recurenta reproșează instanței de control judiciar și greșita aplicare a legii, respectiv a art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, modificată prin O.U.G.

nr. 85/2004, în lumina dispozițiilor căruia A.V.A.S. se subrogă B.C.R. SA, succesoare a SC B. SA, numai în cauzele în care B.C.R. SA are postura de pârâtă pentru obligații asumate de fosta SC B. SA și nu, cum eronat a apreciat instanța criticată, și în cauzele în care B.C.R. SA are calitatea procesuală de reclamantă, ca în speța de față, astfel că nici în temeiul dispozițiilor legale menționate A.V.A.S. nu-și poate justifica o calitate procesuală activă. Recurenta solicită și precizarea calității procesuale a B.C.R., care, pe parcursul judecării cererii de chemare în garanție, a formulat o cerere de intervenție accesorie, în interesul A.V.A.S., precum și eventuala incidență a dispozițiilor art. 164 C. proc.

civ., pentru o judecare unitară a cauzei în întregul ei. Examinând recursurile declarate de recurenta pârâtă în cauzele conexate prin prisma motivelor de nelegalitate, comune, privind cele două decizii recurate, se constată că acestea nu sunt fondate, deciziile atacate fiind legale și temeinice. Se constată, în acest sens, că, așa cum întemeiat rețin și instanțele de apel, A.V.A.S. are calitate procesuală activă rezultată din lege, respectiv din dispozițiile art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 18/2004, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, conform cărora „A.V.A.S. se subrogă în drepturile și obligațiile B.C.R. SA izvorâte din activitatea desfășurată de B. SA până la data radierii acesteia din Registrul comerțului”, putând, deci, în principiu, să aibă calitate de reclamantă sau de pârâtă, după caz.

De altfel, așa cum corect a reținut instanța de control judiciar în decizia nr. 12 din 26 ianuarie 2010, în cererea principală B.C.R. SA a avut calitatea de pârâtă și în această calitate procesuală a formulat, în cauza principală, cererea de chemare în garanție a pârâților B.I.R. și Ministerul Finanțelor Publice. Dacă s-ar accepta susținerile nefondate ale recurentei, ar însemna ca în aceeași pricină A.V.A.S. să fie subrogată în poziția B.C.R. SA de pârâtă și să nu aibă calitate procesuală activă în cererea accesorie de chemare în garanție formulată în respectiva pricină. Față de cele de mai sus, constatându-se că instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată și cererea modificatoare formulată de A.V.A.S.

ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, în mod judicios instanța de control judiciar a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecarea fondului reținând întemeiat că în mod eronat instanța fondului a stabilit că A.V.A.S. nu ar avea calitate procesuală activă. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de recurenta pârâtă urmează a fi respinse ca nefondate. În rejudecare instanța fondului va examina cauza în întregul său, față de conexarea dispusă la 14 octombrie 2010, respectiv atât cererea de chemare în garanție precizată, cât și cererea modificatoare formulată la 16 iunie 2005, luând în considerare calitatea procesuală de intervenientă în interesul A.V.A.S.

a B.C.R. SA, așa cum s-a dispus prin încheierea din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Craiova, în dosarul nr. 2424/63/2006, nerecurată, și stabilind corect regimul juridic al unei garanții bancare, ținând cont de faptul că cele 10 bilete la ordin din litigiu nu sunt purtătoare de dobânzi, că acestea au fost scontate de beneficiar SC P. SRL la pârâta B.I.R.S.T., care, beneficiară a scrisorii de garanție bancară, a încasat dobânzi datorate pentru plata parțială de către emitent a biletelor la ordine în discuție, conform regulilor bancare incidente în cauză. Va examina, de asemenea, instanța de fond, în rejudecare, dacă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a făcut sau nu o corectă aplicare a dispozițiilor O.G.

nr. 83/1998, ca și a prevederilor Convenției din 1977 pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Italia, față de calitatea de rezident italian a pârâtei și față de conținutul conceptului de impozit pe venit, ori pe profit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta B.I.R.S.I.T. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 12 din 26 ianuarie 2010 și respectiv a deciziei nr. 15 din 26 ianuarie 2010 ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.