ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3622/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC B. SRL în contradictoriu cu Garda

Financiară Dolj, Direcția Generală a Finanțelor publice și Controlului

Financiar de Stat Dolj și Ministerul Finanțelor, a solicitat anularea

procesului-verbal de control nr. 2298/1997, încheiat de prima pârâtă, a deciziei

nr. 342/1998 emisă de ultimul pârât și a dispoziției nr. 4/1998 emisă de cea de

a doua pârâtă.

Reclamanta a arătat că actul de

control încheiat de Garda Financiară este fundamentat pe documente fără valoare

contabilă și nu pe registrele financiar-contabile ale societății în care se

regăsesc toate operațiunile comerciale efectuate.

Nu datorează sumele stabilite ca

obligații către bugetul de stat cu titlu de impozit pe profit, T.V.A., impozit

pe salarii și majorări de întârziere, astfel că, se impune admiterea acțiunii,

anularea actelor contestate și exonerarea de răspundere.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 156/2000, a admis acțiunea,

reținând că organul de control a calculat obligațiile fiscale pe baza unor

înscrisuri din caietul vânzătoarei, pe înscrisuri extracontabile ce nu sunt

relevante în stabilirea obligațiilor fiscale ale societății.

Curtea Supremă de Justiție, secția

contencios administrativ, prin decizia nr. 2136 din 4 iunie 2001, a admis

recursurile declarate de Garda Financiară Craiova și de Direcția Generală a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Craiova în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare

la aceeași instanță.

S-a indicat instanței de trimitere

verificarea dacă se corelează situația de fapt scriptică cu situația reală a

cantităților de cafea introduse în gestiune pentru vânzare.

La stabilirea acestei corelări

instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 46 C. com., dispoziții

care reglementează modul în care se probează obligațiunile comerciale,

respectiv, acte sub semnătură privată, registrele părților, martori și orice

altă probă admisă de lege.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 169 din 30 mai 2002, a admis

acțiunea, a anulat actele contestate și a exonerat pe reclamantă de plata

sumelor reținute și a obligat pârâții la plata taxelor de timbru achitate de

reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

avut în vedere concluziile expertizei întocmite în primul ciclu procesual care

nu sunt infirmate de actele sub semnătură privată și se coroborează cu

facturile și chitanțele emise în forma cerută de lege.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj în nume

propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și Garda Financiară,

secția Dolj au declarat recurs și au solicitat admiterea, casarea sentinței și

în fond respingerea acțiunii, actele contestate fiind temeinice și legale.

Se susține că hotărârea a fost dată

cu aplicarea greșită a legii în materie și se întemeiază pe o greșeală gravă de

fapt ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză.

La controlul efectuat de Garda

Financiară s-a constatat că SC B. SRL Craiova, nu a avut organizată și nu a

ținut evidența analitică a gestiunii. Nu a întocmit pentru operațiunile de

predare-primire și descărcarea gestiunii, documentele justificative.

Lipsa evidenței analitice și

întocmirea unei evidențe personale din care rezultă încasări (venituri) mai

mari decât cele din evidența contabilă, duce la concluzia că societatea a

realizat venituri în plus față de cele evidențiate în contabilitate, astfel că

în mod justificat societatea a fost obligată să vireze la stat suma de

82.139.898 lei compusă din 44.873.644 lei impozit pe profit, 10.860.549 lei

majorări de întârziere aferente, 21.255.938 lei, T.V.A și 5.149.767 lei

majorări de întârziere aferente.

Recursurile sunt nefondate.

Sumele în discuție reținute de

organul de control și menținute ca legale în căile administrative de atac au

provenit din faptul că organul de control a apreciat că societatea comercială

reclamantă a înregistrat în contabilitate, ca venituri din comercializarea

cafelei, suma de 120.996.025 lei în loc de suma de 260.340.500 lei, ce rezultă

din centralizarea datelor cuprinse în caietul de evidență al vânzătoarelor.

Pentru această sumă, reprezentantul

societății reclamante a fost anchetat penal, fiind scos de sub urmărire penală

prin Ordonanța din 27 iulie 1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

În cauză, în primul ciclu procesual

s-a efectuat o expertiză care a concluzionat că obligațiile fiscale stabilite

de organul de control au la bază numai însemnări extrajudiciare și nu pot

constitui documente legale pentru stabilirea volumului real de vânzări.

S-a concluzionat de expertul C.I. că

reclamanta a înregistrat corect documentele de aprovizionare cu cafea, pentru

vânzări, s-au întocmit zilnic documente care au fost înregistrate, stabilindu-se

lunar obligațiile fiscale față de bugetul de stat.

Concluziile acestei expertize se

coroborează și cu concluziile celorlalți experți în urma expertizei efectuate

în dosarul de urmărire penală, în sensul că toate încasările au fost

evidențiate în registrele contabile, neexistând un alt volum de încasări decât

cel astfel evidențiat.

Nu numai rapoartele de expertiză,

dar și celelalte acte prezentate duc la concluzia că acele monetare și bucăți

de hârtie care au constituit temeiul reîntregirii veniturilor societății prin

actul de control sunt informe și nu pot conduce la stabilirea unei alte sume

decât cea evidențiată în contabilitatea unității.

Legal, instanța a reținut că

monetarele nu au semnăturile de predare și primire, fiind acte unilaterale ale

vânzătorilor și deci, nu pot constitui o dovadă certă a încasării unor sume mai

mari decât cele înregistrate în contabilitate, cu atât mai mult cu cât există

neconcordanță între aceste monetare întocmite de angajați, dar și caietele lor

personale.

Gama largă de probe ce poate fi

utilizată conform art. 46 C. com. (acte sub semnătură privată, registrele

părților, martori și orice altă probă admisă de lege), nu poate conduce la altă

soluție decât cea reținută de instanță.

Vânzătoarele care au deservit punctele

de lucru și care au întocmit monetarele și caietele au dat declarații ambiguu,

astfel că nu se poate stabili cât din sumele pe care le predau patronului și pe

care le includeau în monetar, se regăsesc în chitanțele întocmite de acestea.

În condițiile date, aceste probe nu

dovedesc că înregistrările în contabilitate nu sunt reale, neexistând diferențe

între actele justificative pentru intrarea mărfurilor în gestiune și actele

care atestă încasările.

Cum actul de control a lezat-o pe

reclamantă în drepturile sale legitime conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, a

contenciosului administrativ, legal, instanța a admis acțiunea și a anulat

actele contestate, exonerând-o de răspundere.

Recursurile fiind nefondate, în baza

art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice și Garda Financiară, secția Dolj,

împotriva sentinței civile nr. 169 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 octombrie 2003.