ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3622/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC B. SRL în contradictoriu cu Garda Financiară Dolj, Direcția Generală a Finanțelor publice și Controlului Financiar de Stat Dolj și Ministerul Finanțelor, a solicitat anularea procesului-verbal de control nr. 2298/1997, încheiat de prima pârâtă, a deciziei nr. 342/1998 emisă de ultimul pârât și a dispoziției nr. 4/1998 emisă de cea de a doua pârâtă. Reclamanta a arătat că actul de control încheiat de Garda Financiară este fundamentat pe documente fără valoare contabilă și nu pe registrele financiar-contabile ale societății în care se regăsesc toate operațiunile comerciale efectuate. Nu datorează sumele stabilite ca obligații către bugetul de stat cu titlu de impozit pe profit, T.V.A., impozit pe salarii și majorări de întârziere, astfel că, se impune admiterea acțiunii, anularea actelor contestate și exonerarea de răspundere.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 156/2000, a admis acțiunea, reținând că organul de control a calculat obligațiile fiscale pe baza unor înscrisuri din caietul vânzătoarei, pe înscrisuri extracontabile ce nu sunt relevante în stabilirea obligațiilor fiscale ale societății. Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, prin decizia nr. 2136 din 4 iunie 2001, a admis recursurile declarate de Garda Financiară Craiova și de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Craiova în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. S-a indicat instanței de trimitere verificarea dacă se corelează situația de fapt scriptică cu situația reală a cantităților de cafea introduse în gestiune pentru vânzare.

La stabilirea acestei corelări instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 46 C. com., dispoziții care reglementează modul în care se probează obligațiunile comerciale, respectiv, acte sub semnătură privată, registrele părților, martori și orice altă probă admisă de lege. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 169 din 30 mai 2002, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a exonerat pe reclamantă de plata sumelor reținute și a obligat pârâții la plata taxelor de timbru achitate de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere concluziile expertizei întocmite în primul ciclu procesual care nu sunt infirmate de actele sub semnătură privată și se coroborează cu facturile și chitanțele emise în forma cerută de lege.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și Garda Financiară, secția Dolj au declarat recurs și au solicitat admiterea, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii, actele contestate fiind temeinice și legale. Se susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii în materie și se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză. La controlul efectuat de Garda Financiară s-a constatat că SC B. SRL Craiova, nu a avut organizată și nu a ținut evidența analitică a gestiunii. Nu a întocmit pentru operațiunile de predare-primire și descărcarea gestiunii, documentele justificative.

Lipsa evidenței analitice și întocmirea unei evidențe personale din care rezultă încasări (venituri) mai mari decât cele din evidența contabilă, duce la concluzia că societatea a realizat venituri în plus față de cele evidențiate în contabilitate, astfel că în mod justificat societatea a fost obligată să vireze la stat suma de 82.139.898 lei compusă din 44.873.644 lei impozit pe profit, 10.860.549 lei majorări de întârziere aferente, 21.255.938 lei, T.V.A și 5.149.767 lei majorări de întârziere aferente. Recursurile sunt nefondate. Sumele în discuție reținute de organul de control și menținute ca legale în căile administrative de atac au provenit din faptul că organul de control a apreciat că societatea comercială reclamantă a înregistrat în contabilitate, ca venituri din comercializarea cafelei, suma de 120.996.025 lei în loc de suma de 260.340.500 lei, ce rezultă din centralizarea datelor cuprinse în caietul de evidență al vânzătoarelor.

Pentru această sumă, reprezentantul societății reclamante a fost anchetat penal, fiind scos de sub urmărire penală prin Ordonanța din 27 iulie 1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În cauză, în primul ciclu procesual s-a efectuat o expertiză care a concluzionat că obligațiile fiscale stabilite de organul de control au la bază numai însemnări extrajudiciare și nu pot constitui documente legale pentru stabilirea volumului real de vânzări. S-a concluzionat de expertul C.I. că reclamanta a înregistrat corect documentele de aprovizionare cu cafea, pentru vânzări, s-au întocmit zilnic documente care au fost înregistrate, stabilindu-se lunar obligațiile fiscale față de bugetul de stat. Concluziile acestei expertize se coroborează și cu concluziile celorlalți experți în urma expertizei efectuate în dosarul de urmărire penală, în sensul că toate încasările au fost evidențiate în registrele contabile, neexistând un alt volum de încasări decât cel astfel evidențiat.

Nu numai rapoartele de expertiză, dar și celelalte acte prezentate duc la concluzia că acele monetare și bucăți de hârtie care au constituit temeiul reîntregirii veniturilor societății prin actul de control sunt informe și nu pot conduce la stabilirea unei alte sume decât cea evidențiată în contabilitatea unității. Legal, instanța a reținut că monetarele nu au semnăturile de predare și primire, fiind acte unilaterale ale vânzătorilor și deci, nu pot constitui o dovadă certă a încasării unor sume mai mari decât cele înregistrate în contabilitate, cu atât mai mult cu cât există neconcordanță între aceste monetare întocmite de angajați, dar și caietele lor personale. Gama largă de probe ce poate fi utilizată conform art. 46 C. com.

(acte sub semnătură privată, registrele părților, martori și orice altă probă admisă de lege), nu poate conduce la altă soluție decât cea reținută de instanță. Vânzătoarele care au deservit punctele de lucru și care au întocmit monetarele și caietele au dat declarații ambiguu, astfel că nu se poate stabili cât din sumele pe care le predau patronului și pe care le includeau în monetar, se regăsesc în chitanțele întocmite de acestea. În condițiile date, aceste probe nu dovedesc că înregistrările în contabilitate nu sunt reale, neexistând diferențe între actele justificative pentru intrarea mărfurilor în gestiune și actele care atestă încasările. Cum actul de control a lezat-o pe reclamantă în drepturile sale legitime conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, legal, instanța a admis acțiunea și a anulat actele contestate, exonerând-o de răspundere.

Recursurile fiind nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice și Garda Financiară, secția Dolj, împotriva sentinței civile nr. 169 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.