ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2519/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC P.G. SA Craiova a

chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.B., B.C.R. București și sucursala J.L.

Craiova, Ministerul Finanțelor și D.G.F.P.C.F.S. Dolj, solicitând constatarea

nulității contractului de cesiune de creanță încheiat între B.X. SA și A.V.A.B.

și înlăturarea din poziția de debitoare pentru suma de 117.770,33 mărci germane,

echivalent a 60.215,015 Euro.

Reclamanta a motivat acțiunea,

invocând respectarea prevederilor legale, privind dubla impunere și greșita

plată făcută de B.X., în calitate de garant al contractului de vânzare-cumpărare

a unei linii tehnologice, încheiat cu un partener italian.

Prin întâmpinări, pârâtele au

invocat apărări de fond, dar și excepții de necompetență teritorială a

instanței sesizate și lipsa calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința nr. 8 din 6 martie

2003, Curtea de Apel Craiova a respins excepțiile și a admis acțiunea

reclamantei, constatând nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță

nr. 157717 din 22 iulie 1999 și a actelor adiționale și a obligat pe pârâte să

înlăture din poziția de debitoare a reclamantei, pentru un număr de 10 bilete

la ordin, prin care s-a virat 10 % la bugetul de stat.

Instanța de fond a reținut că

dispozițiile art. 19

19

din Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea

O.U.G. nr. 51/1998, stabilea competența de soluționare a cauzelor, în legătură

cu activele bancare preluate de A.V.A.B., curților de apel în a cărei rază

teritorială se află pârâtul; pârât în această cauză fiind și sucursala J.L.

Craiova a B.C.R. dar și D.G.F.P.C.F.S. Dolj.

În privința lipsei calității

procesuale active, instanța a reținut că obiectul pricinii este constatarea

nulității absolute a unui act „care poate fi invocat de orice persoană

interesată”.

Pe fond, instanța a considerat că

între reclamantă și B.X. s-a încheiat un contract, prin care banca a emis o

scrisoare de garanție pentru garantarea plății la scadență a 10 bilete la ordin

emise de reclamantă la ordinul furnizorului italian. Firma italiană a scontat

biletele la ordin, cesionându-le băncii I.R., fără, însă, ca B.X., să rețină

cota de 10 %, impozit datorat de nerezidenți, stabilit prin Convenția pentru

evitarea dublei impuneri, ratificată prin Decretul nr. 82/1977 și O.G. nr.

83/1998, reclamanta a stopat acest procent pentru plata la bugetul de stat a

impozitului stabilit de lege.

Astfel, contractul de cesiune a

creanței, față de debitoarea-reclamantă, este lipsit de obiect, întrucât, între

B.X. și SC P.G. SA nu există nici o datorie, reclamanta anunțând banca de plata

procentului, stabilit de actele normative de ratificare a Convenției

internaționale, către bugetul de stat, prin efectuarea operațiunii de stopaj la

sursă.

Împotriva sentinței, astfel

pronunțate, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Dolj, B.C.R. București și

A.V.A.B. București.

Recurenta D.G.F.P. Dolj își

întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., susținând că

reclamanta trebuia să vireze la bugetul de stat impozitul pe profit aferent

veniturilor realizate din datoriile societății străine nerezidente în România,

iar dispunând de plata integrală a sumelor către partenerul italian a încălcat

prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr.83/1998.

Recurenta B.C.R. își întemeiază

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că

obligațiile de plată ale reclamantei către furnizorul italian s-au născut în

baza contractului nr. 765/1997, importatorul emițând 10 bilete la ordin, pe

care furnizorul le-a girat către Banca I.R. B.X. a garantat îndeplinirea

obligațiilor de plată, prin scrisoare de garanție care constituie angajament

independent și executabil. În condițiile în care furnizorul, ca urmare a

scontării biletelor la ordin, avea dreptul să încaseze integral creanța

înscrisă în titlu, debitorul cambial nu mai putea opune girantului excepțiile

personale. Astfel, prin incidența normelor cambiale, nu mai pot fi aplicabile

dispozițiile referitoare la impozitarea la sursă a veniturilor realizate din

dobânzi.

Prin scrisoarea de garanție nu s-au

produs efectele simplei fidejusiuni, astfel încât, greșit, instanța de fond a

considerat că prejudiciul nu se datorează reclamantei. Scrisoarea de garanție

este un contract unilateral care naște o obligație independentă și abstractă a

băncii față de beneficiar.

Astfel, față de activitatea

economică generatoare de profit impozabil, banca este terț. Sumele solicitate

de furnizor au fost plătite de B.C.R. din fonduri proprii, pentru că, în

condițiile angajament ale Convenției pentru emiterea scrisorii de garanție, se

prevedea ca plata să fie făcută de bancă la prima și simpla cerere a

beneficiarului. Banca și-a îndeplinit obligațiile asumate și a procedat în

concordanță cu dispozițiile legale la cesionarea creanței către A.V.A.B.

Pe de altă parte, instanța a

soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active, pentru că

reclamanta și-a modificat acțiunea după formularea excepției; în același mod a

soluționat și excepția inadmisibilității cererii de înlăturare din poziția de

debitor, întrucât, prin aceasta, se tinde la desființarea unui titlu

executoriu.

Recurenta A.V.A.B. solicită analiza

hotărârii judecătorești atacate sub toate aspectele, invocând dispozițiile art.

304

1

C. proc. civ., dar și încălcarea competenței teritoriale,

soluționarea cauzei fiind în competența sediului sau domiciliului pârâtului.

O ultimă critică, adusă hotărârii

judecătorești atacate, privește greșita soluționare a titlului executoriu,

măsura dispusă de A.V.A.B., care se poate face numai prin contestație la

executare, după depunerea unei cauțiuni de 20 % din valoarea activului bancar

supus valorificării.

Recursurile sunt nefondate și vor fi

respinse, pentru considerentele ce se vor expune:

Printr-un contract de vânzare-cumpărare

încheiat între reclamantă, în calitate de cumpărător și o societate comercială

italiană, în calitate de vânzător, s-a convenit asupra vânzării unei linii

tehnologice a cărei plată a fost garantată de B.X., printr-o scrisoare de

garanție bancară a 10 bilete la ordin, în valoare totală de 4.747.703,33 mărci

germane.

Furnizorul, la scadență, a scontat

biletele la ordin, cesionându-le băncii I.R., care a certificat, este adevărat,

cu întârziere, în luna mai 1999, că figurează în lista contribuabililor supuși

impozitului reglementat de O.G. 83/1998. În aceste condiții, reclamanta a

procedat la plata impozitului de 10 % datorat de nerezidenți pentru veniturile

realizate din România, respectând art. 2 din O.G. nr. 83/1998, și anunțând

banca de stopajul la sursă a procentului stabilit de lege.

Cu toate acestea, B.X. a autorizat

executarea scrisorii de garanție și pentru diferența de 10 %, plătind astfel și

ceea ce debitoarea și respectiv garantul nu datora și a cesionat, astfel, către

A.V.A.B. o creanță al cărei obiect nu exista.

Față de excepțiile invocate la

instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea au

fost judicios soluționate.

Astfel, excepția lipsei calității

procesuale active, față de raportul de cesiune, nu poate fi invocat, în

condițiile în care instanța este îndreptățită să califice acțiunea, iar în

ședința publică din 21 noiembrie 2002 reclamanta a precizat că nulitatea

contractului de cesiune se referă la lipsa obiectului contractului. De altfel,

în susținerea acțiunii introductive, reclamanta a solicitat anularea

contractului de cesiune, pentru lipsa obiectului acesteia. Este incontestabil

că lipsa obiectului, ca element al contractului, lovește acordul de voință dat

în scopul producerii de efecte juridice, de nulitate absolută, nulitate care

poate fi invocată de orice persoană interesată.

Competența teritorială în materia

drepturilor și obligațiilor, în legătură cu activele preluate de A.V.A.B., este

exclusivă: la sediul sau domiciliul pârâtului (art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998).

Când sunt, însă, mai mulți pârâți,

dispozițiile lacunare ale legii speciale se completează cu regula generală

stabilită de art. 9 C. proc. civ., iar dintre pârâți, D.G.F.P. Dolj, și B.C.R.

sucursala J.L. Craiova sunt în competența Curții de Apel Craiova.

Pe de altă parte, competența

teritorială a fost tranșată de Instanța Supremă, prin respingerea cererii de

strămutare, întemeiată pe înlăturarea excepției de necompetență teritorială,

pronunțată de instanța de fond.

Susținerea recurentei B.C.R.,

potrivit căreia scrisoarea de garanție nu produce efectele unei fidejusiuni,

este întemeiată. Însă, nu se poate susține că obligația legală, imperativă,

stabilită de art. 2 din O.G. nr. 83/1998, poate fi ignorată printr-un contract

de garanție bancară. Normele de ordine publică lipsesc de efect orice

manifestare de voință contrară, așa încât banca nu-și poate crea un statut în

afara acestora, indiferent de raportul pe care îl are față de activitatea

economică pe care o garantează. Critica astfel formulată nu poate fi acceptată

și pentru motivul că reclamanta a înștiințat-o de stopajul la sursă a cotei de

10 % din veniturile, sub formă de dobânzi, cuvenite băncii I.R.

Autorizarea executării scrisorii de

garanție pentru diferența de 10 % a devenit astfel nelegală, stopajul la sursă

fiind în afara excepțiilor personale evocate de recurentă.

Cu privire la greșita soluționare a

cererii de înlăturare a reclamantei din poziția de debitoare pentru cele 10

bilete la ordin, care privesc procentul de 10 % virat la bugetul de stat, se

constată o confuzie a instituțiilor de drept incidente.

Nulitatea actului juridic desemnează

sancțiunea care intervine în cazul nerespectării condițiilor sale de

validitate. Astfel, efectele nulității nu pot fi privite separat, întrucât ele

se integrează într-un sistem cu conexiuni multiple, care urmează să se aplice

chiar dacă unele nu privesc direct valabilitatea actului încheiat.

O consecință directă a principiului

„quad

nullum est, nullum producit efectum”

, este aceea potrivit căreia anularea

actului inițial atrage desființarea actului subsecvent,

resoluto jure dantis

resolvitur jus accipientis

.

De aceea, ca o consecință a

constatării nulității cesiunii de creanță, s-a desființat și titlul executoriu.

Reclamanta a făcut dovada că s-a

supus dispozițiilor legale, determinând stopajul la sursă a procentului

stabilit de lege pentru a fi virat la bugetul de stat, înștiințând atât pe

creditor, Banca I.R., cât și pe garant, B.X., de această operațiune, astfel

încât, autorizarea executării scrisorii de garanție apare nelegală iar cesiunii

de creanța îi lipsește obiectul, pentru că s-a plătit ceea ce nu era debit.

Nulitatea, astfel stabilită, produce

efecte potrivit principiului susmenționat și față de actele subsecvente actului

nul, respectiv înregistrarea în poziția de debitoare a reclamantei.

Acesta este motivul pentru care

titlul executoriu s-a desființat, fără a caracteriza cererea drept contestație

la executare supusă unei cauțiuni de 20 % și fără a fi necesară dezbaterea

altui litigiu.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca

nefondate, recursurile, împotriva sentinței nr. 8 din 6 martie 2003, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile declarate de

pârâtele D.G.F.P.J. Dolj, B.C.R. SA București și A.V.A.B. București, împotriva

sentinței nr. 8 bis din 6 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 14 septembrie 2004.