ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 407/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 407/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prin Sentința penală nr. 369 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 18/118/2009, în temeiul prevederilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul P.T., din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen., de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, de art. 290 C. pen. și de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. – părți vătămate Sc A.R.T. SRL București și S.N.P. SA București.
În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. și a art. 122 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în referire la art. 124 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului P.T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată SC A.R.T. SRL București prin SC. S.R. SRL prin SC G.T. România SA București) și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată S.N.P. SA București), ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.
S-a constatat că inculpatul P.T. a fost arestat preventiv în perioada 15 martie 2000 - 7 iulie 2000.
Acțiunile civile formulate de părțile civile SC A.R.T. SRL București prin SC. S.R. SRL prin SC G.T. România Sa București și de S.N.P. SA București, au fost respinse ca inadmisibile și, totodată, s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului aplicat asupra bunurilor inculpatului P.T.
Conform prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta în cauză.
Prezenta cauză se află în cel de al patrulea ciclu procesual.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 33 din 29 ianuarie 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj (Dosar nr. 6657/2000) s-a hotărât în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. (parte vătămată S.N.P. – Sucursala Peco Dolj) în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (4) C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. - art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor civile.
În baza art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. -art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor civile. În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 15 martie 2000 la 7 iulie 2000. A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.C.M. SRL la plata sumei de 247.249 Dolari S.U.A. în lei la cursul oficial al zilei în care se va face plata către partea civilă SC A.R.T. SRL București și la plata sumei de 105.335.643 lei către partea civilă S.N.P. – Sucursala Peco Dolj.
A fost menținută măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor menționate în procesele-verbale din 18 noiembrie 1999 și 8 martie 2000, cu excepția bunurilor imobile, întrucât nu a fost luată inscripția ipotecară. S-a dispus anularea cecurilor false emise de inculpat.
Prin Decizia penală nr. 522/P/2000 din 8 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Craiova (Dosar nr. 748/P/2000) a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și de partea civilă SC A.R.T. SRL București, a fost desființată Sentința penală nr. 33 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului Dolj și în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. (două fapte), art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (două fapte), art. 290 C. pen. (două fapte) și art. 291 C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor civile (parte civilă SC A.R.T. SRL București).
În baza art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa 3 ani închisoare (partea civilă S.N.P. - Sucursala Peco Dolj).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor civile. În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 15 martie 2000 la 7 iulie 2000. S-a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. raportat la art. 64 C. pen., au fost menținute dispozițiile privind rezolvarea laturii civile a procesului penal și măsura sechestrului asigurator.
Prin Decizia penală nr. 3611 din 16 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție (Dosar nr. 5017/2001) a fost admis recursul declarat de inculpatul P.T., a fost casată Decizia penală nr. 522 din 8 octombrie 2001 a Curții de Apel Craiova și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Prin Decizia penală nr. 28 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova (Dosar nr. 2052/P/2002) a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și de partea civilă SC A.R.T. SRL București, a fost desființată Sentința penală nr. 33 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului Dolj și în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. (două fapte), art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (două fapte), art. 290 C. pen. (două fapte) și art. 291 C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor civile (parte civilă SC A.R.T. SRL București).
În baza art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa 3 ani închisoare (partea civilă S.N.P. - Sucursala Peco Dolj).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor civile. În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 15 martie 2000 la 7 iulie 2000, s-a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. raportat la art. 64 C. pen., au fost menținute dispozițiile privind rezolvarea laturii civile a procesului penal, cu precizarea că în drepturile părții civile SC A.R.T. SRL București se subrogă SC. S.R. SRL București și a mai fost menținută măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului inclusiv bunurile imobile pentru care s-a dispus luarea inscripției ipotecare.
Prin Decizia penală nr. 2488 din 27 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție (Dosar nr. 1021/2003) a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva Deciziei penale nr. 28 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova.
Prin Decizia penală nr. 2217 din 23 aprilie 2004 a Curții Supreme de Justiție (Dosar nr. 4351/2003) pe calea contestației în anulare, a fost admis recursul declarat de inculpatul P.T., a fost casată Decizia penală nr. 28 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova și s-a mai dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Prin Decizia penală nr. 73 din 1 martie 2005 a Curții de Apel Craiova (Dosar nr. 1150/P/2004) au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, de inculpatul P.T. și de partea civilă SC A.R.T. SRL București, a fost desființată Sentința penală nr. 33 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului Dolj (Dosar nr. 6657/2001) și în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. (două fapte), art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (două fapte), art. 290 C. pen. (două fapte) și art. 291 C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor civile (parte civilă SC A.R.T. SRL București).
În baza art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa 3 ani închisoare (partea civilă S.N.P. - Sucursala Peco Dolj).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor civile.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 15 martie 2000 la 7 iulie 2000, s-a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. raportat la art. 64 C. pen. și a mai fost menținută măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului inclusiv bunurile imobile pentru care s-a dispus luarea inscripției ipotecare.
Prin Decizia penală nr. 1367 din 2 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. 2515/2005) au fost admise recursurile declarate de inculpatul P.T. și de partea responsabilă civilmente SC P.C.M. SRL Craiova, a fost casată Decizia penală nr. 73 din 1 martie 2005 a Curții de Apel Craiova și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Prin încheierea nr. 4290 din data de 4 iulie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. 9107/1/2006) a fost admisă cererea formulată de petiționarul P.T. și s-a dispus strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 862/2006 al Curții de Apel Craiova la Curtea de Apel Constanța.
Prin Decizia penală nr. 130/P din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța (Dosar nr. 4666/36/2006) au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, de inculpatul P.T. și de partea civilă SC A.R.T. SRL București, a fost desființată Sentința penală nr. 33 din 29 ianuarie 2001 pronunțată de Tribunalul Dolj și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
La termenul de judecată din data de 24 martie 2009, instanța în baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen. a stabilit limitele rejudecării în raport de Decizia penală nr. 130/P din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, având în vedere și principiul neagravării situației inculpatului în urma examinării propriei căi de atac. Au fost menținute probele administrate până în acel stadiu procesual, cu referire la declarațiile martorilor audiați în mod nemijlocit de către judecător, acestea fiind câștigate cauzei, iar decizia penală de desființare s-a referit strict la procedura de citare a părților.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză s-a reținut ca situație de fapt:
1) Inculpatul P.T. era administrator al SC P.C.M. SRL și SC M.E. SRL și la începutul anului 1999 a intrat în relații comerciale cu partea vătămată SC A.R.T. SRL București, convenind cu reprezentanții acesteia ca în schimbul primirii unor ordine de compensare a energiei electrice, să le achite banii.
Începând cu data de 1 martie 1999 inculpatul a încheiat un număr de 8 (opt) contracte de compensare în valoare totală de 6.799.719.289 lei, stabilindu-se ca plata să se facă la un interval de 30 zile (filele nr. 76-91 u.p.).
La data încheierii acestor contracte de compensare, inculpatul P.T. a emis un număr de 4 (patru) file cec pentru Banca Agricolă, în valoare de 6.502.846.391 lei. Diferența de 296.972.898 lei reprezentând contravaloarea contractului de compensare din data de 21 mai 1999 nu a mai fost concretizată în emiterea altei file cec.
Întrucât inculpatul P.T. nu avea în contul societății sale deschis la Banca Agricolă, disponibilul necesar efectuării plăților, a emis totuși respectivele file cec în favoarea părții vătămate SC A.R.T. SRL București.
Acest aspect a fost dovedit prin procesul-verbal întocmit de către Garda Financiară - Secția Dolj (fila nr. 65 u.p.) și din care a reieșit că în perioada 1 aprilie 1999 - 1 iunie 1999 S.C. P.C.M. SRL a avut în cont sume reduse de bani cuprinse între 0,80 lei și 114.862.140,80 lei, nefiind în stare să suporte contravaloarea contractelor de compensare încheiate.
La solicitarea expresă a inculpatului P.T. adresată reprezentanților părții vătămate SC A.R.T. SRL București în sensul că întâmpină greutăți în recuperarea banilor pentru care la rândul său a livrat-o (și anume îngrășăminte chimice), reprezentanții părții vătămate nu au introdus la plată filele cec scadente, cu nr. 00116102, 00116104 și nr. 00116114 (file nr. 32,37 u.p.).
Într-un final, la data de 18 mai 1999 partea vătămată a introdus la plată fila cec cu nr. 00116121 în valoare de 1.019.614.385 lei care a fost onorată la plată parțial, numai pentru suma de 458.198 lei. Restul sumei de 1.019.176.187 lei, a fost refuzată la plată, pe motivul de lipsă de disponibil în contul societății inculpatului.
În scopul recuperării prejudiciului creat, reprezentanții părții vătămate SC A.R.T. SRL București au încheiat cu inculpatul Convenția din data de 14 iunie 1999 și o minută din data de 8 august 1999 (file nr. 31 și 32 u.p.) privind modul de efectuare a plăților de către SC P.C.M. SRL.
La data de 14 iunie 1999, filele cec inițiale cu nr. 00116102, nr. 00116104 și nr. 00116114 au fost returnate inculpatului, care aflându-se în această situație a emis un număr de alte 4 (patru) file cec pentru B.C.R. (file nr. 33-42u.p.), în favoarea părții vătămate, care nici acestea nu au fost onorate la plată, pe același motiv de lipsă de disponibil în contul societății inculpatului.
Din nota de constatare întocmită de către Garda Financiară Dolj, situații privind disponibilul în contul SC P.C.M. SRL Craiova în perioada mai-august 1999 (file nr. 70-u.p.) a rezultat că disponibilul în cont deschis la BCR Dolj a fost cuprins între sumele de 1.460 lei și 890.773 lei, iar în perioada aprilie-august 1999 disponibilul în cont deschis la B.A. S.A. Dolj a fost cuprins între sumele de 114.862.140 lei și 0,80 lei (fila nr. 71u.p.).
Partea vătămată SC A.R.T. SRL București a formulat plângere penală în contra inculpatului (fila nr. 9 u.p.) și a reclamant cauzarea unui prejudiciu în sumă de 5.632.340.737 lei (fila nr. 13 dosar nr. 6657/2000 a Tribunalului Dolj) și cu care s-a constituit la acea dată parte civilă în procesul penal, împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente.
În faza de apel, fila nr. 71 dosar nr. 748/P/2000 a Curții de Apel Craiova, partea vătămată a reclamant producerea unui prejudiciu în sumă de 247.249 Dolari S.U.A., solicitând recuperarea acestuia de la inculpat și de la partea responsabilă civilmente.
Prin notele scrise depuse la dosar (filele nr. 70-71 dosar nr. 748/P/2000 a Curții de Apel Craiova) s-a făcut cunoscut că prin contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 28 februarie 2001 între SC A.R.T. SRL București și SC. S.R. SRL, debitorul SC P.C.M. SRL Craiova a fost cedat de către SC A.R.T. SRL către SC. S.R. SRL, cu toate consecințele juridice ce decurg din acest contract de cesiune.
În reținerea acestei stări de fapt cât și a vinovăției inculpatului s-au avut în vedere depozițiile martorilor K.D., reprezentant parte vătămată, (file nr. 14, 17-20 u.p.38 c.j. dos.6657/2000 Tribunalul Dolj); P.G. (file nr. 22 24 u.p.39 c.j. dos. 6657/2000 Tribunalul Dolj și 149 apel Curtea de Apel Constanța); raportul de expertiză asupra scrisului; nota de constatare întocmită de către Garda Financiară - Sucursala Dolj (fila nr. 65u.p.) înscrisuri de la filele nr. 20-134 u.p.
2) Deși SC P.C.M. SRL Craiova nu avea disponibilități suficiente în conturile sale, inculpatul P.T. în luna iulie 1999 a înființat o asociație familială cu profil agricol și a luat în arendă o suprafață de 2.200 ha teren agricol situată pe raza orașului Băilești și a localităților Covei, Afumați și Giubega din județul Dolj.
În vederea efectuării lucrărilor agricole, inculpatul având nevoie de carburanți, deși cunoștea că se află în interdicție bancară, neputând onora plăți, a solicitat S.N.P. - Sucursala Dolj cantități de motorină însumând 333.879.010 lei, pe care le-a ridicat de la PECO Dolj la datele de 26 și 27 octombrie 1999 și respectiv la data de 12 noiembrie 1999. Inculpatul P.T. a completat filele cec nr. 00114228 și nr. 00114230 pentru suma totală de 267.104.313 lei, achitând însă o parte din această sumă.
Partea vătămată SC P. SA-Sucursala Peco Dolj s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 105.335.643 lei, reprezentând suma restantă (fila nr. 100 dos.18/118/2009) depunând în susținerea acțiunii civile la dosar, o serie de înscrisuri.
În reținerea acestei stări de fapt cât și a vinovăției inculpatului s-au avut în vedere procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de către organele de poliție, cererile de înscriere a refuzului bancar și somațiile de interdicție bancară emise de către B.C.R. - Sucursala Dolj, (filele nr. 170-178 u.p.), depozițiile martorei N.C. (file nr. 179 u.p., 54 c.j. dos.6657/2000 Tribunalul Dolj).
Inculpatul P.T. în declarațiile pe care le-a dat, s-a considerat nevinovat, susținând în mod constant că filele CEC au fost emise sub formă de garanție.
În cauză au fost formulate două cereri de schimbare a încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. a faptelor pentru care inculpatul P.T. a fost trimis în judecată.
Ministerul Public a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunile reținute în rechizitoriu și anume, art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen., art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în două infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (4), (5) C. pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în privința părții civile SC A.R.T. SRL București și respectiv prevăzute de 215 alin. (1), (2), (4) C. pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în privința părții vătămate S.N.P. SA București, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpatul P.T., prin apărător, a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunile reținute în rechizitoriu și anume art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen., art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea 33 lit. a) C. pen. corespunzător celor două părți vătămate Sc A.R.T. SRL București și S.N.P. SA București.
În raport de materialul probator de la dosar, s-a apreciat că este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 întrucât inculpatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, pentru plata mărfii a emis file cec fără a avea la tras disponibil bănesc suficient (cec fără acoperire bancară), creându-se o stare de pericol prin emiterea și plasarea în circuitul juridic economic-financiar-bancar de cecuri emise în contradicție cu dispozițiile legale în domeniu.
Nu se conturează în cauză o acțiune de inducere în eroare în mod vădit a reprezentanților părților vătămate, de către inculpat, ținând seama și de natura relațiilor statornicite între părți, comerciale, între două societăți comerciale, de discuțiile purtate în prealabil, dar și pe parcursul derulării raporturilor de afaceri, între reprezentanții acestora, încheindu-se și o convenție, de împrejurarea că inculpatul a achitat o parte din debitele avute, a avut disponibil în cont dar nu suficient pentru onorarea în întregime a obligațiilor bănești.
În acest sens se iau în considerare declarațiile martorilor R.T. - fila nr. 150 apel dos.4666/36/2006 - care a susținut că a fost prezent când numitul P.G. a solicitat emiterea unor file cec drept garanție până la plata contravalorii bunurilor livrate; P.A. - fila nr. 151 dos.4666/36/2006 - care a susținut că a plătit prin compensare, drept plată a produselor, către firma numitului P.G., recoltatul întârziind puțin și pe cale de consecință și onorariul debitului; P.G. – fila nr. 149 apel dos.4666/36/2006 care a făcut referire la existența unor relații comerciale, cât și la împrejurarea că societatea inculpatului a făcut niște plăți și doar o parte din sumă a rămas descoperită,inculpatul încercând să onoreze plățile, întârziate datorită altor relații comerciale.
Pe cale de consecință a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul P.T. din infracțiunile reținute în rechizitoriu și anume, art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen., art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. corespunzător celor două părți vătămate SC A.R.T. SRL București și S.N.P. SA București.
Reținând această încadrare juridică, împrejurarea că respectivele infracțiuni sunt de pericol și nu de prejudiciu, nu s-au administrat nici probe, proba cu efectuarea de expertize contabile, martori, pentru dovedirea pretențiilor civile formulate de către părțile civile. De altfel, părțile civile au dovedit pasivitate și dezinteres, în acest stadiu procesual, și deși au fost legal citate pe parcursul termenelor de judecată, la Tribunalul Constanța, în prezentul dosar, cu mențiunea să-și prezinte punctul de vedere pe care-l au în prezent pe latură civilă și să trimită reprezentant în instanță, dacă înțeleg să-și dovedească pretențiile civile, conform art. 1169 C. civ., nu s-au conformat solicitărilor instanței.
În raport de data comiterii faptelor, mai-noiembrie 1999, s-a constatat că în cauză a intervenit conform 124 C. pen. prescripția specială a răspunderii penale a inculpatului P.T. pentru comiterea celor două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. termenul de prescripție a răspunderii penale în prezenta cauză s-a împlinit în luna mai 2004.
Reținând existența unei cauze de înlăturare a răspunderii penale și anume prescripția, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 10 al.1 lit. g) C. proc. pen. și art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. în raportat la art. 124 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - parte vătămată SC A.R.T. SRL București prin SC. S.R. SRL prin SC G.T. România SA București, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - parte vătămată S.N.P. SA București, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.
Instanța a reținut că inculpatul P.T. nu a solicitat conform art. 13 C. proc. pen. continuarea procesului penal.
S-a constatat prevenția inculpatului în perioada 15 martie 2000 - 7 iulie 2000.
În privința laturii civile a procesului penal s-au reținut prevederile Deciziei nr. 43 din 22 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, de admitere a recursului în interesul legii, (ale căror dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe conform art. 4142 al.3 C. proc. pen.) potrivit cărora instanța penală investită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările ulterioare, nu a soluționat acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, pronunțând respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile.
Împotriva Sentinței penale nr. 369 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul P.T. și partea civilă Societatea Comercială P. S.A București, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Criticile din apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au vizat, în esență, greșita schimbare de încadrare juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.T., în două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și încetarea procesului penal, precum și respingerea acțiunilor civile ca inadmisibile.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului parchetului, desființarea Sentinței penale nr. 369 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța și, în rejudecare, să se schimbe încadrarea juridică în două infracțiuni de înșelăciune, în formă continuată, să fie condamnat inculpatul P.T. pentru acestea și să se rezolve pe fond acțiunile civile formulate în cauză.
Apelantul inculpat P.T., a criticat sentința instanței de fond pentru greșita încetare a procesului penal față de el pentru infracțiunile prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale în condițiile în care se impunea achitarea, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de împrejurarea că filele cec au fost emise nu ca instrumente de plată ci, drept garanție că plata se va face când inculpatul va recupera sumele necesare de la debitorii săi.
Inculpatul apelant P.T. a solicitat admiterea apelului său, desființarea Sentinței penale nr. 369/2009 a Tribunalului Constanța și, în rejudecare, să se dispună achitarea sa pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale respectivelor infracțiuni.
În subsidiar, apelantul inculpat a solicitat ca, în eventualitatea condamnării sale, urmare admiterii apelului parchetului, să se aibă în vedere ca circumstanță personală atenuantă starea gravă de boală în care se află, dovedită cu expertiza medico-legală efectuată în cauză.
Apelanta parte civilă SC OMV P. SA București fostă SC P. SA București, a achiesat la critica din apelul parchetului, privind greșita schimbare a încadrării juridice și încetarea procesului penal față de inculpat, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii sale civile și a solicitat admiterea apelului său, schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de înșelăciune în formă continuată și condamnarea inculpatului, precum și rezolvarea pe fond a acțiunii civile în sensul admiterii ei ca fondată.
Prin Decizia penală nr. 127 din 31 octombrie 2011 Curtea de Apel Constanța a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și partea civilă SC OMV P. SA București (fostă S.N.P. SA București) împotriva Sentinței penale nr. 363 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța ca fondate.
A desființat Sentința penală nr. 369 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului Constanța și rejudecând, în temeiul prevederilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului P.T. prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. și de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 58/1934 în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.T. la o pedeapsă de 10 ani închisoare și o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b), c) C. pen. pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 215 alin. (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.T. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului P.T. în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale și dispune executarea acesteia.
În temeiul prevederilor art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului P.T. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.T. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 și de art. 291 C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.T. perioada arestului preventiv de la 15 martie 2000 la 7 iulie 2000.
În temeiul prevederilor art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ., a admis ca fondate acțiunile civile formulate de părțile civile Sc A.R.T. SRL București subrogată în drepturi de SC. S.R. SRL București prin SC G.T. România SA București și de S.N.P. SA București devenită în prezent SC OMV P. SA București.
A obligat pe inculpatul P.T. să plătească SC. S.R. SRL București prin SC G.T. România SA București despăgubiri civile în sumă totală de 247.249 DOLARI S.U.A. în lei, la cursul oficial al B.N.R din ziua plății, iar părții civile SC OMV P. SA București, despăgubiri civile în sumă de 10.534 RON.
A menținut măsura sechestrului asigurător aplicată prin procesele verbale din 18 noiembrie 1999 și 8 martie 2000, inclusiv asupra bunurilor imobile ale inculpatului P.T., pentru care s-a dispus luarea inscripției ipotecare.
În temeiul prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.T. împotriva Sentinței penale nr. 369 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Constanța pentru avocat M.S.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. în referire la art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul P.T. să plătească statului suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezintă cheltuieli judiciare pentru judecata în fond.
Examinând Sentința penală nr. 369 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Constanța, raportat la criticile din apelurile parchetului, inculpatului P.T. și părții civile SC OMV P. SA București fostă SC P. SA București, la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele;
Inculpatul P.T. a îndeplinit funcția de administrator al SC P.C.M. SRL Craiova și SC M.E. SRL Drobeta Turnu-Severin județ Mehedinți.
La începutul anului 1999, inculpatul P.T. a intrat în relații comerciale cu partea vătămată SC A.R.T. SRL București, constând în încheierea unei convenții în baza căreia societatea administrată de inculpat (SC P.C.M. SRL Craiova) urma să primească niște ordine de compensare a energiei electrice iar în schimb trebuia să efectueze plata.
Începând cu 01 martie 1999, inculpatul P.T. a încheiat opt contracte de compensare în valoare totală de 6.799.719.289 lei, stabilindu-se ca plata să se facă la un interval de 30 zile de la data preluării bonurilor de compensare de la SC A.R.T. SRL București (filele 82-97 dosar urmărire penală).
La data încheierii contractelor de compensare, inculpatul P.T. a emis un număr de patru file cec, pentru Banca A., unde avea deschis contul societății SC P.C.M. SRL Craiova, în valoare totală de 6.502.846.391 lei, iar diferența de 296.972.898 lei, reprezentând contravaloarea contractului de compensare din 21 mai 1999 nu s-a concretizat într-un instrument de plată.
Din situația disponibilului în contul SC P.C.M. SRL Craiova, deschis la Banca A. SA Dolj, în perioada aprilie - august 1999 (fila 71 dosar urmărire penală), rezultă că, în perioada derulării convenției cu partea vătămată SC A.R.T. SRL București în contul debitoarei s-au derulat sume reduse, cuprinse între 0,80 lei și 114.862,140,80 lei, cu mult sub valoarea contractelor de compensare.
Rezultă astfel că, inculpatul P.T. a emis filele cec deși cunoștea că nu posedă disponibilul în cont pentru acoperirea acestora fără a-i aduce la cunoștință acest fapt părții vătămate SC A.R.T. SRL București și în pofida termenului ferm de plată de 30 zile de la preluarea bonurilor de compensare, menționat în contractele de compensare.
Urmare intervențiilor inculpatului P.T., către reprezentanții legali ai SC A.R.T. SRL București, cărora le-a făcut cunoscut că întâmpina greutăți în recuperarea contravalorii îngrășămintelor chimice livrate unor parteneri comerciali, s-a obținut amânarea introducerii la plată a filelor cec scadente cu nr. 00116102, 00116104 și nr. 00116114 (fila 32-37 dosar urmărire penală).
La data de 18 mai 1999 partea vătămată SC A.R.T. SRL București a introdus la plată fila cec cu nr. 00116121 în valoare de 1.019.614.385 lei care a fost onorată la plată parțial, pentru suma de 458.198 lei, diferența de 1.019,176.187 lei fiind refuzată la plată pentru lipsa de disponibil în contul societății administrate de inculpatul P.T. (filele 34-37 dosar urmărire penală).
Întrucât societatea inculpatului P.T. nu proceda la achitarea sumelor datorate părții vătămate SC A.R.T. SRL București, în baza contractelor de compensare, în vederea recuperării prejudiciului astfel creat, partea vătămată a încheiat cu inculpatul mai întâi convenția din 14 iunie 1999 (fila 31 dosar urmărire penală) și apoi minuta din data de 8 august 1999 (fila 32 dosar urmărire penală) în care s-a prevăzut modul în care se vor efectua plățile, conform convenției și minutei amintite filele cec cu numerele H 00200116102, H 00200116104 și H 00200116114 au fost înlocuite cu filele cec cu numerele G 00000422027, G 00000422028, G 00000422029 și G 00000422030, având alte termen de scadență și conținând în contra/valoarea lor și reactualizarea sumelor datorate conform cursului valutar de la 14 iunie 1999, părțile contractante stabilind că suma totală rămasă de plată la 8 august 1999 este de 5.261.801.098 lei acoperită prin emiterea de file cec de către inculpatul P.T., mai puțin suma de 92.818.657 lei, pentru care s-a stabilit că se va emite Bilet la ordin de către SC P.C.M. SRL până la data de 11 august 1999.
Noile file cec emise de inculpatul P.T. în favoarea părții vătămate SC A.R.T. SRL București, au fost de asemenea refuzate la plată de B.C.R. - Filiala Dolj, pentru lipsa de disponibil în cont (fila 79 dosar urmărire penală) iar din situația disponibilului în contul SC P.C.M. SRL Craiova rezultă că, în perioada mai - august 1999 sumele intrate au fost cuprinse între 1.460 lei și 890.773 lei.
La filele 180, 181, 182 și 183 dosar urmărire penală se află somațiile privind interdicția bancară din 24 iunie 1999, 1 iulie 1999, 9 iulie 1999 și 9 iulie 1999 prin care inculpatul P.T., sub semnătură proprie și o a SC P.C.M. SRL Craiova, ia cunoștință de faptul că se află în interdicție bancară, nemaiputând emite file C.E.C timp de 1 an de zile și obligația de a restitui formularele cec neutilizate.
Partea vătămată SC A.R.T. SRL București, a formulat plângere penală (fila 9 dosar urmărire penală), reclamând inițial un prejudiciu de 5.632.340.731 lei (fila 13 dosar 6657/2000 al Tribunalului Dolj), cu care s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului P.T. și a părții responsabile civilmente SC P.C.M. SRL Craiova iar ulterior, a reclamat un prejudiciu în sumă de 247.249 DOLARI S.U.A. (fila 71 dosar 748/P/2000 al Curții de Apel Craiova).
Totodată, partea civilă SC A.R.T. SRL București a făcut cunoscut faptul că prin contractul de cesiune de creanță încheiat la 28 februarie 2001 între SC A.R.T. SRL București și SC. S.R. SRL București, debitorul SC P.C.M. SRL Craiova a fost cedat către SC. S.R. SRL București, cerând să se ia act de consecințele juridice ce decurg din respectivul contract de cesiune (filele 70-71 dosar 748/P/2000 al Curții de Apel Craiova).
Din declarațiile martorilor K.D. și P.G., reprezentanții părții civile SC A.R.T. SRL București, cu care inculpatul P.T. a încheiat contractele de compensare (filele 21 și respectiv 22-25 dosar urmărire penală) rezultă că, la încheierea tranzacțiilor inculpatul a afirmat că SC P.C.M. SRL Craiova are resurse proprii de achitare a sumelor din procesul verbal de compensare în cazul în care nu reușește să încaseze în timp util de la clienții săi sumele necesare plății debitelor rezultate din compensare, a acceptat termenele ferme de plată stabilite în contractele de compensare și a emis filele cec exclusiv pentru plată, niciodată acesta nu a adus la cunoștință lipsa fondurilor bănești necesare plății debitorilor către partea civilă și nici nu a convenit o altă modalitate de plată.
Declarațiile inculpatului P.T. și ale martorului R.T., conform cărora filele C.E.C emise în favoarea părții civile SC A.R.T. SRL București au fost o garanție a efectuării plății, iar nu un mijloc de plată efectivă la scadență, sunt contrazise de declarațiile de la urmărirea penală ale martorilor K.D. și P.G., declarații care se coroborează cu conținutul celor opt contracte de compensare, dar și cu cele ale convenției din 14 iunie 1999 și cu al minutei din 8 august 1999.
Documentele încheiate de părți în cadrul relației comerciale vizând cele opt contracte de compensare nu conțin nici o prevedere referitoare la garantarea plăților cu filele cec emise de inculpat în favoarea părții civile SC A.R.T. SRL București, nu prevăd condiționarea plăților de faptul încasării de către inculpat a sumelor de la debitorii săi, ci dimpotrivă stipulează termenele ferme de plată și emiterea de file cec pentru achitarea debitelor.
Drept urmare, declarațiile martorilor R.T., P.A. și P.G. de la instanță au fost înlăturate motivat de faptul că sunt contrazise de înscrisurile menționate anterior, fiind date în mod evident în favoarea inculpatului.
Din conținutul convenției din 14 iunie 1999 și a minutei din 8 august 1999, rezultă cu evidență că înlocuirea primelor cecuri cu altele, având o altă scadență, a fost acceptată de partea civilă în ideea amânării temporare a plăților, la cererea inculpatului, amânare care a fost sancționată prin faptul actualizării debitelor la cursul valutar de la data încheierii convenției. De asemenea, din aceleași documente rezultă clar și faptul că plata debitului de 5.261.801.098 lei este acoperită prin filele cec nou emise de inculpatul P.T., iar pentru suma de 92.818.657 lei s-a prevăzut să fie plătită prin emiterea unui bilet de ordin până la data de 11 august 1998.
Așa cum rezultă din somațiile de interdicție bancară semnate personal de inculpatul P.T., acesta avea cunoștință, la data încheierii minutei din 8 august 1999, că nu mai are dreptul să emită file cec ca instrumente de plată și totuși nu a respectat această interdicție și nici nu i-a adus la cunoștință părții civile această situație pentru a se prevedea eventual o altă modalitate de plată a debitelor.
Raportat la situația de fapt reținută anterior, Curtea a constatat că, fapta inculpatului P.T. de a afirma în mod fals, la momentul încheierii contractelor de compensare cu partea civilă SC A.R.T. SRL București, faptul că are disponibilitățile financiare pentru plata obligațiilor asumate în calitate de administrator al SC P.C.M. SRL Craiova iar, ulterior, pe parcursul derulării contractelor, de a emite file cec fără acoperire și în perioada de interdicție bancară, prejudiciind-o astfel pe partea civilă cu suma de 247.249 Dolari S.U.A., întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul este aceea a intenției directe prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen., așa cum rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a faptei, așa cum a fost reținută pe baza probatoriului menționat anterior.
Fapta existând, fiind săvârșită de inculpatul P.T. cu forma de vinovăție cerută de lege și întrunind pericolul social specific infracțiunii de înșelăciune în convenții în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave, urmează a fi antrenată răspunderea penală a inculpatului pentru respectiva infracțiune.
În cursul lunii iulie 1999, inculpatul P.T. a înființat o asociație familială cu profil agricol, luând în arendă o suprafață de 2.200 hectare teren agricol, situată pe raza orașului Băilești și a localităților Covei, Afumați și Giubega din județul Dolj, deși nu avea disponibilitățile financiare necesare nici în conturile personale, nici în acelea ale Sc P.C.M. SRL Craiova, societate pe care o administra.
Întrucât pentru efectuarea lucrărilor agricole inculpatul avea nevoie de carburanți, a solicitat părții vătămate S.N.P. - Sucursala Dolj, cantități de motorină însumând 333.879.010 lei, pe care le-a ridicat la datele de 26.10, de 27.10 și 12 noiembrie 1999.
Pentru plata motorinei comandate și ridicate de inculpatul P.T., deși cunoștea că se afla în interdicție bancară din 24 iunie 1999, timp de un an de zile, a completat filele C.E.C nr. 0011228 și nr. 00114230 în valoare totală de 267.104.313 (filele 170 și 172 dosar urmărire penală).
Din suma de 333.879.010 lei, inculpatul a achitat suma de 228.543.643 lei rămânându-i o diferență de 105.335.643 lei pentru care S.N.P. SA București, s-a constituit parte civilă în cauză.
Ulterior partea civilă S.N.P. SA București și-a schimbat denumirea în S.C. OMV P. S.A București.
Emițând filele cec pentru plata contravalorii motorinei furnizată de partea civilă, în condițiile în care cunoștea că nu are disponibil în cont pentru acoperirea acestora și se afla în interdicție bancară, inculpatul a urmărit prejudicierea părții civile S.N.P. SA București, punându-i acesteia la dispoziție niște instrumente de plată ce nu puteau fi valorificate și ascunzându-i astfel lipsa de disponibil în cont.
Fapta inculpatului P.T. de a comanda și a ridica de la partea civilă S.N.P. SA București, o cantitate de motorină ascunzându-i acesteia că nu are disponibilități financiare de plată a carburantului și prejudiciind-o, prin emiterea unor file cec fără acoperire și în perioada de interdicție bancară, cu suma de 10.534 lei, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2) și 4 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul este aceea a intenției directe (art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.) și rezultă din interdicțiile bancare emise de B.C.R. (filele 170-178 dosar urmărire penală) și depozițiile martorei N.C. (fila 179 dosar urmărire penală), martora relatând că inculpatul nu a comunicat la ridicarea motorinei că nu are disponibil în cont pentru filele C.E.C.
Apărarea inculpatului P.T. în sensul că și în acest caz filele cec au fost emise ca și garanție a plății nu ca instrumente de plată, nu poate fi primită în condițiile în care cunoștea că nu are dreptul că mai emită file cec din cauza interdicției bancare și nu există nici o probă la dosarul cauzei care să ateste că partea civilă S.N.P. S.A București a cunoscut la momentul livrării motorinei și primirii filelor cec că acestea nu au acoperire.
Fapta existând, fiind săvârșită de inculpatul P.T. cu forma de vinovăție cerută de lege și întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, în formă continuată, urmează a se antrena răspunderea penală a inculpatului și pentru această faptă.
Raportat la cele reținute și având în vedere și Decizia nr. IX din 23.14.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, Curtea a constatat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.T., din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. și de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 în infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată S.C. A.R.T. SRL București) și de art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată S.C. OMV P. S.A București - fostă S.N.P. S.A București).
Raportând la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. datele speței, având în vedere cu deosebire perseverența infracțională a inculpatului, prejudiciile importante cauzate prin săvârșirea faptelor și atitudinea de negare a faptelor în pofida probatoriului ce demonstrează vinovăția acestuia, Curtea a apreciat că pentru reeducarea inculpatului se impune a i se aplica acestuia pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate, în cuantum de 10 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de 3 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În favoarea inculpatului nu s-au putut reține circumstanțele atenuante, conform prevederilor art. 74 C. pen., în condițiile în care lipsa antecedentelor penale nu l-a împiedicat pe inculpat să își asume conștient o activitate infracțională deosebit de periculoasă, perseverând în materializarea acesteia, nu a recunoscut faptele și nu a depus diligențe pentru recuperarea prejudiciilor cauzate părților civile.
Starea de boală a inculpatului nu este un criteriu care să conducă la diminuarea răspunderii penale a acestuia, ea putând cel mult să constituie o cauză de amânare a executării pedepsei, situație care vizează executarea hotărârii.
Faptele de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului P.T. au fost săvârșite prin emiterea de file cec fără acoperire, faptă încriminată expres de prevederile art. 215 alin. (4) C. pen. Drept urmare, având în vedere prioritatea aplicării normei speciale dar și împrejurarea că filele cec nu sunt înscrisuri sub semnătură privată și nici nu conțineau date false în sensul prevederilor art. 288 C. pen., Curtea a constatat că lipsește latura obiectivă dar și subiectivă a faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a dispus achitarea inculpatului P.T. în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.
Așa cum s-a reținut în precedent, nefiind vorba, în cauză, de utilizarea unui înscris fals, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului P.T. pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen.
Întrucât inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 15 martie 2000 – 7 iulie 2000 s-a dedus respectiva perioadă din durata pedepsei aplicate în cauză.
Având în vedere că prin faptele de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului P.T. s-au cauzat părțile civile SC A.R.T. SRL București subrogată în drepturi de SC. S.R. SRL București prin SC G.T. România SA București un prejudiciu de 247.249 Dolari S.U.A. plătibil în lei la cursul oficial al B.N.R din ziua plății iar părții civile S.C OMV P. S.A București (fostă S.N.P. S.A București) un prejudiciu în sumă de 10.534 RON, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, în temeiul prevederilor art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următorul C. civ., acțiunile civile în pretenții ale celor două părți civile au fost admise ca fondate, iar inculpatul P.T. obligat la plata contravalorii prejudiciilor respective.
Întrucât cu adresa nr. 24005 din 7 aprilie 2009 (fila 96 dosar nr. 18/18/2009 al Tribunalului Constanța) Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj a comunicat faptul că SC P.C.M. SRL Craiova a fost radiată, urmare închiderii procedurii falimentului, angajarea răspunderii civile a acesteia, în calitate de parte responsabilă civilmente,