ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4302/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 293 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale active și în consecință s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta N.V. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații, ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, sub aspectul lipsei calității de persoană îndreptățită la restituire.

Pentru a pronunța astfel instanța reținut următoarele: În cauză reclamanta a făcut dovada că în calitate de legatar cu titlu universal conferită prin certificatul nr. 3 din 25 octombrie 2007 este moștenitoarea numită M.S.M., decedată la 31 iulie 2007, ulterior formulării notificării nr. 534 din 7 august 2001. Pe lângă faptul că între conținutul respectivei notificări (f. 14 dosar) și conținutul prezentei acțiuni există inadvertențe cu privire la imobilul a cărui restituire se solicită (notificarea făcând referire la imobilul din Str. K. nr. 3 colț cu str. C.T.G. iar acțiunea referindu-se la imobilul din str. C.T.G. nr. 3 colț cu Str. K.) aceleași inadvertențe sunt menționate și cu privire la titularul dreptului de proprietate al acestora.

Astfel, în cuprinsul notificării petenta a arătat că imobilul a aparținut bunicului său G.D. și tatălui său D.G.G., iar în acțiune reclamanta a arătat că imobilul a aparținut numiților D.G.G. și D.G.S., în calitate de fii, moștenitori ai numitului D.C.G. - decedat la 24 octombrie 1920, naționalizarea fiind în mod greșit dispusă doar pe numele lui D.G.G. Cu toate acestea, făcând abstracție de cele reținute din actele dosarului rezultă în mod cert că, în anexa la Decretul nr. 92/1950 figurează numitul D.G.G.

cu un număr de 4 apartamente, naționalizate în Ploiești, reclamanta nefăcând nicio dovadă a faptului că este moștenitoarea acestuia, singurul act depus la dosar fiind certificatul de calitate de moștenitor nr. 197 din 2 septembrie 1997 din care rezultă că este moștenitoarea tatălui său, D.S., decedat la 13 mai 1967. În aceste condiții, reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire în condițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 656 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamanta N.V. împotriva sentinței civile nr. 293 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Împrejurarea că instanța a făcut referire la reclamantă și nu la notificare reprezintă o simplă eroare materială în condițiile în care din considerentele expuse rezultă în mod cert că s-a avut în vedere calitatea persoanei ce a formulat notificarea și nu cea a reclamantei. Astfel conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor, la data preluării abuzive a acestora. În considerentele acestei dispoziții legale, instanța de fond a reținut corect că imobilul în discuție a fost naționalizat de la D.G.G.

conform poziției 130 din anexa la Decretul nr. 92/1950, acesta fiind în fapt, unchiul autoarei M.S.M. Reclamanta a depus la dosar certificat de calitate de moștenitor (nr. 197/1997) din care rezultă că numita M.S.M. este moștenitoarea tatălui său, D.G.S. Deși se susține prin motivele de apel că imobilul a aparținut bunicului autoarei, reclamanta nu a făcut această dovadă, fiind cert probat în cauză că imobilul a aparținut autorului D.G.G., ce apare menționat în calitate de proprietar în decretul de naționalizare. Succesiunea defunctului D.G.G. nu putea fi acceptată de către autoarea M. prin însăși notificarea formulată așa cum susține apelanta, deoarece Legea nr. 10/2001 nu conține dispoziții în acest sens, așa cum conține Legea nr. 18/1991 de pildă.

De asemenea, împrejurarea că apelanta a depus la dosarul cauzei certificatul de deces pentru D.G.G., nu poate echivala cu o dovadă a calității de moștenitor pentru numita M.S.M. Față de cele reținute apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.V., indicând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7și 9 C. proc. civ. Astfel, motivarea în drept a hotărârii este redusă de instanța de apel doar la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 ignorându-se dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 4.2 din H.G. nr. 250/2007 pe care le-a invocat, iar prin considerentele deciziei nu s-a răspuns la toate criticile pe care le-a formulat, fiind contradictorii.

Contrar art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, art. 4.2 din H.G. nr. 250/2007, instanța a reținut că succesiunea defunctului D.G.G. nu putea fi acceptată de autoarea sa prin însăși notificarea formulată, deoarece Legea nr. 10/2001 nu conține dispoziții în acest sens și că nu a făcut dovada calității de moștenitor, depunând la dosar doar certificatul de deces al defunctului D.G.G., încălcând art. 22 din Decretul nr. 31/1954. Cu toate acestea a depus înscrisuri din care rezultă că notificatoarea M.S.M. este fiica lui D.G.S. și nepoata de frate a lui D.G., iar imobilul expropriat este doar o parte din întregul imobil expropriat, la momentul exproprierii fiind proprietar și D.G.S., tatăl notificatoarei.

Cu probele depuse la dosarul cauzei a dovedit că ambii frați D. au fost proprietari asupra imobilului expropriat, parte moștenire și parte proprietatea D.S. conform permisiunii de construire din mai 1931 și că notificatoarea este moștenitoarea tatălui său D.S. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței, respingerea excepției lipsei de calitate procesuală și trimiterea cauzei spre rejudecare. Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele: Considerentul potrivit cu care succesiunea defunctului D.G.G.

nu putea fi acceptată de către autoarea M. prin însăși notificarea formulată, deoarece Legea nr. 10/2001 nu conține dispoziții în acest sens similar Legii nr. 18/1991 este contrar art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căruia, succesibilii care după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși în drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în baza acestei legi.

Tot astfel, aria de verificare a instanței cu privire la stabilirea calității de moștenitor pentru numita M.S.M., a fost restrânsă nepermis doar la reținerea existenței certificatului de deces a numitului D.G.G., instanța trebuind a stabili în raport cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei (f. 16, 17, 18, 19, 20, 75, 80, 81 dosar fond f. 5 dosar apel) legătura de rudenie între aceasta și D.G.G., potrivit dispozițiilor art. 42 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Nu în ultimul rând instanța trebuia să stabilească conform probelor administrate în cauză, dacă vocația la măsurile reparatorii se limitează doar la succesiunea lui D.G.G.

persoană care figurează exclusiv în actul de expropriere ori și la succesiunea tatălui numitei M.S.M., respectiv D.G.S., atâta vreme cât probele administrate în cauză fac trimitere la ideea de coproprietate asupra imobilului expropriat și de proprietate asupra unei părți din imobil (f. 27, 28, 31, 32, 33, 34, 37, 38, 39, 41, 72, 73, 120, 121, 122, 155, 157, 158). Or, în aceste condiții instanța trebuia să stabilească dacă și măsura în care probele depuse se pot constitui în probe privind stabilirea dreptului de proprietate al persoanelor de pe urma cărora se solicită transmiterea acestui drept și a dreptului de proprietate însuși, aspecte care neverificate fiind pun sub semnul nelegalității hotărârea pronunțată.

Față de cele reținute, instanța urmează ca admițând recursul reclamantei calificat juridic a aparține pct. 5, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., să caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se stabili conform dispozițiilor legale, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantei, dreptul de proprietate asupra bunului expropriat în raport de circumstanțele cauzei, cu analiza valorii probatorii a actelor doveditoare referitoare la vocație și bun, elemente obligatorii a fi stabilite și evaluate în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 ce se reclamă în cauză. A proceda altfel înseamnă a nu analiza fondul cauzei din moment ce în raport cu cererea părții au rămas neanalizate probe care au înrâurire asupra dreptului părții și a statua asupra cererii părții într-un cadru probator neanalizat potrivit dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta N.V. împotriva deciziei civile nr. 656 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 293 din 4 martie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2010.