ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1532 din 23 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 29399/3/2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele P.E. și C.E., în contradictoriu cu pârâții A.G.C. și P.M. BUCUREȘTI – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. În motivarea hotărârii, s-a arătat, în esență, că dispozițiile administrative contestate în cauză, respectiv nr. 5557 și 5558 din 13 martie 2006, emise de către intimata persoană juridică, prin P.G., sunt legale, în condițiile în care din înscrisurile care au stat la baza emiterii lor rezultă calitatea pârâtei A.G.C.

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul din str. General Dona Nicolae nr. x (fost nr. x1), sector 1, astfel cum i-au fost acordate prin dispozițiile contestate, respectiv în echivalent pentru apartamentul nr. 1 de la parter, vândut în baza Legii nr. 112/1995, cu cota de teren aferentă de 76 mp și în natură pentru terenul în suprafață de 147 mp. Astfel, din certificatele de moștenitor succesive eliberate de pe urma defunctului I.D., existente în dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001, reiese că pârâta are calitatea de moștenitor al fostului proprietar al imobilului, preluat de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, fără ca reclamantele din prezenta cauză să administreze probe care să susțină contrariul, astfel cum s-a susținut prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește invocarea uzucapiunii de 30 de ani de către reclamante asupra terenului în suprafață de 155,36 mp situat la adresa imobilului în litigiu, s-a constatat că reclamantele nu au exercitat o posesie utilă, sub nume de proprietari, fiind detentori precari în calitate de chiriași, având cunoștință de faptul că terenul se află în proprietatea M. București, căruia reclamantele achită o chirie drept contravaloare a folosinței terenului. Posesia fiind afectată de viciul precarității, nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, conform art. 1853 C. civ.

Apelul declarat de reclamante împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 695 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe privind calitatea intimatei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a înlăturat susținerile reclamantelor, arătând că faptul că, în dispozițiile de restituire, fostul soț al pârâtei apare și cu numele de Dona, fără ca acest nume să se regăsească în certificatul de calitate, nu reprezintă o inadvertență, deoarece în notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de A.G.Ș.C.N.

nu apare și numele de D. Cât privește diferențele dintre semnăturile ce apar pe actele întocmite în timpul vieții de către fostul soț al intimatei, s-a constatat că reclamantele nu și-au manifestat intenția de a se înscrie în fals, preferând să formuleze plângere penală relative la acest aspect. Instanța a înlăturat ca nerelevante susținerile privind înregistrarea cererii nr. 12534 din 26 mai 2005 la 6 zile după decesul autorului reclamantei, întrucât este posibil ca cererea să fi fost formulată anterior decesului, dar înregistrată ulterior iar, pe de altă parte, referindu-se doar la anexarea unor documente, putea fi formulată, respectiv depusă și prin mandatar.

Oricum, la fel ca în cazul diferenței de semnături, acest aspect era relevant doar în ipoteza în care plângerea penală formulată de către reclamante ar fi fost soluționată prin hotărâre definitivă, în absența căreia instanța civilă nu este îndreptățită să procedeze la verificare de scripte și să compare semnăturile incriminate. Este nerelevant pentru prezenta cauză faptul că defunctul A.G.Ș.C.N. a formulat mai multe cereri de restituire și că nu s-a prezentat într-unul dintre procesele rezultate ca urmare a notificărilor. Instanța de apel a înlăturat și susținerile privind diferența de nume din certificatul de moștenitor nr. 921 din 12 iulie 1989 și din certificatul de deces, precum și pe cele referitoare la dobândirea de către reclamante a dreptului de proprietate prin uzucapiune, fiind corect aplicate de către Tribunal dispozițiile art. 1853 C. civ.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea este consecința unei denegări de dreptate, totodată, permite unor persoane să obțină drepturi la care nu sunt îndreptățite. Recurentele au susținut că instanța de apel a apreciat greșit înscrisurile depuse la dosar, privind numele soțului intimatei și alte aspecte din care rezultă interpunerea de persoane atât la momentul formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, cât și al diferitelor cereri de chemare în judecată, despre care soțul intimatei, A.G.Ș.C.N., nu a avut cunoștință, semnătura fiindu-i falsificată pe aceste cereri.

Efectul acestei aprecieri greșite este acela că nici A.G.Ș.C.N. și nici soția supraviețuitoare, intimata din cauză, nu sunt persoane îndreptățite la restituire, deoarece nu s-a făcut dovada descendenței de pe urma persoanei care a figurat pe lista imobilelor naționalizate, încercându-se de către persoane interpuse, prin mijloace sancționabile penal, a pretinde o asemenea calitate, profitând de asemănarea de nume. Recurentele au mai susținut că, în mod eronat, instanța de apel a reținut că acestea nu s-au înscris în fals, preferând să formuleze plângeri penale relative la diferențele de semnături ce apar pe înscrisuri, în realitate, o atare procedură fiind inițiată în alt dosar având ca obiect revendicarea de către A.G.Ș.C.

a apartamentului nr. 1, proprietatea recurentelor. Prin modul de argumentare a deciziei recurate cu referire la împrejurarea înregistrării uneia dintre cererile persoanei care a formulat notificarea, din dosarul administrativ întocmit în baza Legii nr. 10/2001, după decesul acestei persoane, instanța de apel este vădit părtinitoare în favoarea intimatei, ceea ce este de natură a încălca principiul imparțialității și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 din C.E.D.L.F. Recurentele au mai arătat că înțeleg să renunțe la cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 155,36 mp, prin uzucapiunea de 30 de ani. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, reclamantele au solicitat, în primul rând, constatarea nulității absolute a dispozițiilor nr. 5557 și 5558 din13 martie 2006 emise de P.G.M. București, prin care numitei A.G.Ș.C. i-a fost restituit în natură terenul în suprafață de 147 mp situat în București, str. General Nicolae Dona nr. x, sector 1 și i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 1 din imobil. Interesul în formularea unei asemenea cereri a fost justificat de reclamante prin faptul că sunt proprietarele apartamentului nr. 1 din imobilul de la acea adresă poștală, în baza Legii nr. 112/1995 și sunt îndreptățite la recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul dispoziției administrative contestate.

S-a invocat drept motiv de nulitate a dispozițiilor lipsa calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a intimatei A.G.Ș.C., întrucât soțul acesteia, care a formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, nu a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma persoanei care figurează pe lista imobilelor naționalizate drept proprietar al imobilului, respectiv D.I. Urmare a depunerii la dosar a înscrisurilor pe temeiul cărora s-au emis cele două dispoziții administrative contestate, în special a certificatelor de moștenitor nr. 206/1956, nr. 378/1972 și nr. 921/1989, prima instanță a constatat că s-a făcut dovada calității lui A.G.Ș.C.N. de moștenitor al lui D.I., în calitate de nepot de fiică, aceasta din urmă, M.C.E.D., figurând și în actul succesoral notarial vizând-o pe soția supraviețuitoare a proprietarului D.I., E.D., ca unic moștenitor.

Instanța de apel a menținut această situație de fapt, înlăturând susținerile reclamantelor din motivarea căii de atac privind neconcordanțele de nume sub care A.G.Ș.C.N. și mama acestuia sunt menționați în diferitele înscrisuri depuse la dosar, precum și diferențele dintre semnăturile pretinse a aparține aceluiași A.G.Ș.C.N., de pe cererile din 2003 și 2005 depuse în dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001 și cele aplicate pe alte înscrisuri. În condițiile în care aprecierile pe acest aspect ale ambelor instanțe de fond s-au bazat pe evaluarea mijloacelor de probă administrate, reiterarea în recurs a acelorași susțineri tinde la o reanalizare a probelor de către această instanță de recurs.

Atare finalitate este incompatibilă cu regulile de soluționare a căii extraordinare de atac a recursului, care limitează controlul judiciar la evaluarea legalității deciziei de apel din perspectiva cazurilor de modificare ori de casare exhaustiv prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; or, reaprecierea situației de fapt și a probatoriului administrat nu se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri, corespunzând fostului motiv din art. 304 pct. 11, abrogat prin O.U.G. nr. 137/2000. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât reclamantele nu au produs în recurs probe noi în scopul schimbării situației de fapt reținute de către ambele instanțe de fond, pretinzând reevaluarea probatoriilor deja administrate.

Ca atare, vor fi înlăturate susținerile recurentelor referitoare la modul în care numele și semnătura lui A.G.Ș.C.N. figurează în cererile din 2003 și 2005 depuse în dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001, comparativ cu cele din alte înscrisuri, precum și la neconcordanțele dintre numele mamei acestuia menționat în certificatul de moștenitor nr. 921/1989 și cel certificatul de deces al aceleiași persoane. Cât privește procedurile de cercetare a înscrisurilor conținând semnături pretinse a fi fost falsificate, în legătură cu care instanța de apel a apreciat că nu s-a solicitat de către reclamante fie verificarea de scripte, fie înscrierea în fals, prin motivele de recurs se susține doar că procedura înscrierii în fals a fost inițiată în alt dosar, având ca obiect revendicarea de către A.G.Ș.C.

a apartamentului nr. 1, proprietatea recurentelor. Această susținere nu a fost, însă, însoțită de vreo dovadă în acest sens sau în legătură cu rezultatul unei eventuale cercetări penale pentru a se aprecia relevanța unui asemenea mijloc de probă în prezenta cauză și a se valorifica în consecință. În acest context, ținând cont și de faptul că reclamantele nu au criticat decizia recurată din perspectiva modului de aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 178 sau 180 – art. 184 C. proc. civ., urmează a fi înlăturate susținerile recurentelor pe acest aspect. Motivul de recurs vizând încălcarea de către instanța de apel a principiului imparțialității și a dreptului la un proces echitabil poate fi cercetat din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., fiind vorba despre modul de respectare a principiilor care guvernează procesul civil, însă și a cazului de recurs descris de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Pronunțându-se în sensul respingerii apelului, reținerea de către instanța de apel a unor argumente ce pot fi socotite favorabile intimatului nu echivalează cu o încălcare a principiului imparțialității, ci răspunde exigenței motivării în fapt și în drept a oricărei hotărâri judecătorești, prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Partea în proces nemulțumită de soluția dată asupra apelului are la îndemână în recurs critici relative la calitatea considerentelor expuse în decizia recurată, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., fără a putea reproșa instanței de apel o atitudine părtinitoare prin însuși faptul motivării hotărârii defavorabile recurentului. Poate fi evaluat, așadar, în contextul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modul în care instanța de apel a răspuns susținerilor reclamantelor pe aspectul înregistrării, la data de 26 mai 2005, în dosarul administrativ întocmit în baza Legii nr. 10/2001, a unei cereri pretins formulate și semnate de notificatorul A.G.Ș.C.N., deci, după decesul acestuia, survenit la data de 19 mai 2005. Chiar dacă recurentele nu au indicat explicit acest caz de modificare drept temei al criticilor formulate, atare încadrare juridică este admisibilă pe temeiul art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. și posibilă în raport de dezvoltarea motivelor de recurs. Se observă că, arătând căile eventuale prin care cererea semnată de notificator a putut fi înregistrată la dosar după data decesul acestuia, instanța de apel a motivat, de fapt, înlăturarea prezumțiilor simple propuse de reclamante pentru dovedirea afirmației că o altă persoană decât cea care a formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001 s-a implicat în procedura administrativă. Se reține că instanța a menționat, în același timp, că apelantele nu au uzat de procedura înscrierii în fals sau a verificării de scripte cu privire la înscrisurile în privința cărora și-au exprimat îndoiala că ar fi provenit de a notificator.

Ca atare, cât timp instanța de apel a apreciat că un alt mijloc de probă ar fi fost pertinent, concludent și util soluționării cauzei, fără a fi posibilă, în această fază procesuală, reevaluarea modului de apreciere a probelor de către instanța de apel, pentru considerente deja expuse în prezenta hotărâre, înlăturarea altor mijloace de probă ca nefiind relevante, precum prezumțiile menționate, nu reprezintă altceva decât înfățișarea motivului pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantelor, în strictă concordanță cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Așadar, nu se poate imputa instanței de apel că ar fi uzitat argumente străine de natura pricinii, drept pentru care criticile întemeiate pe cazul din art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., vor fi respinse ca atare. Întrucât pe aspectul dreptului la un proces echitabil nu s-au adus critici distincte decât cele anterior descrise și respinse, urmează a fi înlăturate ca neavând suport și susținerile privind încălcarea art. 6 alin. (1) din C.E.D.L.F. În ceea ce privește cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 155,36 mp, prin uzucapiunea de 30 de ani, cu a cărei soluționare instanța de judecată a fost, de asemenea, învestită în cauză, împrejurarea că, prin motivele de recurs, s-a arătat că reclamantele înțeleg să renunțe la această cerere, nu conduce la necesitatea schimbării hotărârilor de fond, în sensul de a se valorifica actul de dispoziție al părților, cât timp cererea cu acest obiect a fost respinsă de prima instanță, iar soluția a fost menținută în apel.

Susținerea din recurs echivalează cu absența vreunei critici pe aspectul modului de soluționare al acestei cereri. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele P.E. și C.E. împotriva deciziei civile nr. 695 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2010.