ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5655/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1291/2009 pronunțată la data

de 25 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de C.N.S.A.S. în

contradictoriu cu pârâtul P.N. și a constatat calitatea acestuia de colaborator

al Securității.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că din analiza înscrisurilor depuse la

dosar a rezultat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei

securități, în condițiile în care prin activitatea desfășurată era instruit și

avea sarcini de îndeplinit, în particular, acesta urmărind timp de 4 ani pe

colegul său de facultate și de cameră P.L.H., fiul fostului secretar general al

organizației legionare, urmărit dacă desfășoară sau nu activitate dușmănoasă

regimului comunist, ca urmare a influenței pe care a avut-o asupra educației sale

tatăl său și pentru a stabili din ce persoane este format anturajul său și ce

manifestări are.

Prima instanță a înlăturat

susținerea pârâtului în sensul că prin informațiile date despre colegul său nu

i-a făcut nici un rău acestuia, în general aceste informații fiind de natură

pozitivă, reținând că activitatea de urmărire în sine, desfășurată pe o

perioadă îndelungată relevă o atitudine premeditară și periculoasă și care

evident încălca dreptul persoanei urmărite la viața privată.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul P.N., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând în esență că atât C.N.S.A.S. cât și instanța de

judecată prin hotărârea pronunțată au interpretat greșit textul de lege – art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/208 – text în baza căruia au statuat că are calitatea

de colaborator al securității.

Motivarea sentinței este

greșită, susține recurentul-pârât, deoarece prin întâmpinarea depusă la

instanța de fond a precizat că informațiile furnizate conțineau date pozitive

despre colegul său, care era un student bine pregătit profesional, preocupat

numai de învățătură, având o fire tăcută, retrasă și nu se angrena în discuții

politice, ci în cele legate de profesie.

De altfel, susține

recurentul-pârât, colegul său nu a suferit sub nici o formă de pe urma

informațiilor furnizate de el și consideră total eronată aprecierea instanței

în sensul că a avut o atitudine premeditată și periculoasă, relevată de

activitatea de urmărire în sine desfășurată pe o perioadă îndelungată.

Angajamentul luat,

precizează recurentul-pârât, a fost dat sub presiune psihică în localul unei

secții de miliție, iar acțiunea sa informativă nu a fost în nici caz una

premeditată, pentru că nu a intenționat ca, colegul său să fie dat afară din

facultate, cercetat, anchetat, să sufere fizic sau psihic din cauza

informațiilor date de el.

Mai precizează

recurentul-pârât că din informațiile furnizate aflate în dosar nu rezultă

încălcarea dreptului la liberă exprimare, dreptul la libertatea opiniilor,

dreptul la libertatea cuvântului, dreptul la viața privată.

În concluzie, recurentul-pârât

arată că la dosar nu există nici o notă informativă din care să rezulte că a

purtat cu colegul său discuții politice, provocatoare în care numitul P.H. să-și

exprime opiniile politice.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate și în raport de probele existente la dosar

precum și legislația incidentă în cauză, Înalta Curte constată că este

nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins

potrivit următoarelor considerente:

Potrivit art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 „Colaborator al Securității este persoana care a furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări

verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Așa cum corect a reținut și

instanța de fond, pârâtul P.N., în perioada 1963 – 1967 a fost recrutat „ca agent în scopul folosirii lui în acțiunea informativă individuală ce se face

asupra numitului P.H.” sub numele conspirativ de colaborare P.N., în acest sens

semnând un angajament la data de 27 iunie 1963, olograf, semnat cu numele real

și cel conspirativ, în libertate, ofițer neprecizat, prin care se obligă „să

aducă la cunoștință și să dea în scris aspectele negative solicitate de la

persoanele indicate de către organele Securității de Stat”.

Din raportul întocmit la 1

iulie 1963 de către maior N.G., Direcția 3 Serviciul 2 rezultă că după ce a

fost instruit în legătură cu modul în care trebuie să se desfășoare „acțiunea P.H.”,

pârâtul a declarat că sarcina ce i se încredințează „nu este o sarcină grea,

fiind o problemă de analiză și psihologie, pe care o va face cu plăcere”, fiind

chiar interesat să afle diferite metode ca să ajungă la unele informații, ofițerul

de securitate consemnând că se arăta pasionat chiar de această muncă și

considerând că poate fi folosit în „acțiunea P.H.”.

Recurentul-pârât critică sentința

instanței de fond și susține că nu poate fi considerat colaborator al

securității de vreme ce informațiile furnizate conțineau numai date pozitive

despre colegul său, pe care-l caracteriza ca pe un element tăcut, dezinteresat

de problemele politice.

Dar, din nota - raport, din

15 octombrie 1966, întocmită de maior M.I., Direcția 3, Serviciul 1, rezultă

clar că în aducerea la îndeplinire a angajamentului luat, recurentul-pârât era

cel care îl provoca la discuții pe teme politice pe colegul său P.H., acesta

însă evitând discuții de acest gen și spunând că nu îl interesează.

Procedând la caracterizarea

recurentului-pârât în calitatea de agent al securității, maiorul M.I. Direcția

3, Serviciul 1, precizează că în ultima perioadă „agentul s-a dovedit mai

prompt la întâlnirile programate și a furnizat unele materiale ce prezintă

interes operativ, materiale care se verifică cu cele semnalate de alți doi

agenți”.

De asemenea din Referatul,

propuneri de încetare a legăturii cu agentul P.N. din 22 august 1967, întocmit

de maior M.I., Direcția 3 Serviciul 1, rezultă că în perioada 1962 – 1966,

recurentul-pârât a fost recrutat sub numele conspirativ P.N., pentru a urmări

prin dosar informativ pe studentul P.L.H., fiul lui P.N., fost secretar general

al organizației legionare, în perioada de colaborare cu organele securității,

agentul manifestând interes în a rezolva sarcinile ce i-au fost trasate, furnizând

informații din care a rezultat atitudinea lui P.H.

Rezultă astfel cu

certitudine, din probele enumerate că recurentul-pârât, timp de 4 ani a urmărit

pe colegul său de facultate și de cameră – P.L.H. – fiind instruit de organele

de securitate asupra modului în care trebuie să procedeze pentru a se apropia

cât mai mult de colegul său, pentru a-i câștiga încrederea și a purta discuții

cu acesta, scopul fiind acela de a-i stabili manifestările și atitudinea,

pentru a semnala legăturile acestuia de prietenie, cu ce persoane anume, ce

cărți citește în afara manualelor de școală, să semnaleze în special manifestările

negative ale acestuia, cum se pregătește la cursuri și ce interpretare dă

anumitor probleme.

Așa cum reține corect și

instanța de fond, recurentul-pârât era instruit să furnizeze informații de orice

natură, așa cum de altfel a și procedat, iar faptul că nu a fost atins în

întregime scopul urmărit, acela de a fi învinuit numitul P.H. de atitudine dușmănoasă

la adresa regimului comunist sau alte infracțiuni de natură politică, așa cum

se apără recurentul-pârât, nu înlătură de plano calificarea dată acestuia de

colaborator al Securității.

Semnificativă în acest sens

este mențiunea din Referatul, propuneri de încetare a legăturii cu agentul P.N.

din 22 august 1967, în sensul că acesta „a manifestat interes în a rezolva

sarcinile care i-au fost trasate, furnizând informații din care a rezultat

atitudinea lui P.H.”.

Dar, așa cum corect a

reținut și instanța de fond, însăși atitudinea perseverentă a

recurentului-pârât de a-l urmări pe colegul său timp de 4 ani, furnizând

informații despre persoana acestuia și preocupările sale, denotă ajutorul și

sprijinul evident dat organelor de securitate în acțiunea de urmărire a lui P.L.H.,

fiul fostului secretar general al organizației legionare P.N., în acea perioadă

deținut în Penitenciarul Aiud, fiind evident încălcat dreptul persoanei

urmărite la viața privată, dreptul la liberă exprimare, libertatea cuvântului

și a opiniilor, contrar celor susținute de recurentul-pârât prin motivele de

recurs.

Rezultă deci, că în mod

corect atât C.N.S.A.S. cât și instanța de fond au statuat asupra calității de

colaborator al securității, a recurentului-pârât.

Așa fiind sentința

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, și urmează a fi

menținută, iar recursul fiind nefondat urmează a fi respins în baza art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul P.N. împotriva sentinței civile nr. 1291 din 25 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2009.