ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5839/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2354 din 03 iunie 2009, a admis

acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul T.O.,

și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul

a fost recrutat la data de 25 octombrie 1986 și a semnat un angajament în fața organelor

de Securitate, cu care s-a obligat să colaboreze, în calitate de informator sub

numele conspirativ V., în special „pentru cunoașterea activității și comportării

personalului folosit în rezervația Bolovani, cu ocazia vânătorilor oficiale”.

S-a mai reținut că din

înscrisurile administrate în probațiune, conform art. 11 alin. (3) din O.U.G.

nr. 24/2008 a mai rezultat că pârâtul a furnizat informații Securității prin care

a denunțat activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care

au vizat îngrădirea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional

cu privire la Drepturile Civile Politice, în speță fiind astfel îndeplinite cerințele

art. 2 lit. b) din actul normativ sus-menționat.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul T.O., susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, pentru următoarele motive:

- informațiile furnizate

nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul

de a conține „activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist”.

Nu pot fi considerate astfel de informații cele reținute de instanță privind relațiile

apropiate cu cetățeni străini întreținute de inginera O.A. sau barmanul C.N.;

- nu este îndeplinită

nici condiția prevăzută de același articol de lege, în sensul ca informațiile respective

să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, denunțarea

relațiilor cu rudele din străinătate sau activitățile de vânătoare nefiind de natură

să aducă atingere acestor drepturi și libertăți.

În drept, motivele de

recurs au fost încadrate, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin noțiunea de colaborator al Securității se înțelege

„persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

În mod corect instanța

de fond a reținut că informațiile furnizate de pârât în legătură cu vizele unor

persoane din străinătate, primite de cetățeni români vizitele îngrădirea dreptului

la viață privată – drept consacrat în documente internaționale la care România aderase

la acea vreme. S-a reținut, de asemenea, că aceste informații erau de natură să

expună persoanele denunțate unei urmăriri mai atente din partea organelor de Securitate

și unei suspiciuni mai mari din partea organelor de stat, în general, astfel de

persoane fiind considerate ostile regimului comunist.

Înalta Curte constată

că sunt nefondate susținerile recurentului în sensul că nu au fost îndeplinite condițiile

O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008,

privind constatarea calității de colaborator al Securității și că intimatul C.N.S.A.S.

ar fi trebuit să facă dovada unor îngrădiri sau încălcări efective de drepturi,

ca urmare a informațiilor furnizate de recurent; este suficient ca, prin conținutul

lor, aceste informații să denunțe activități sau atitudini ostile regimului totalitar

și să creeze o stare de pericol pentru drepturile și libertățile fundamentale ale

omului.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.O. împotriva sentinței civile nr. 2354 din 03 iunie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 16 decembrie 2009.