ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3680/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 478 din 31 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. 844/221/2009, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.I. împotriva rezoluțiilor nr. 631/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și nr. 63/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în contradictoriu cu făptuitorii L.S., L.C. și L.E., menținându-se soluțiile de netrimitere în judecată atacate. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că soluția dispusă de procuror este temeinică și legală, apreciindu-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., cu privire la fapta de furt sesizată de către petiționar, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un indiciu privind săvârșirea faptei de către cei trei intimați. Împotriva sentinței penale nr. 478/2009 a Judecătoriei Deva a declarat recurs, în termen, petiționarul F.I., care a solicitat trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat de către cei trei făptuitori. Prin Decizia penală nr. 288/R/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul F.I. împotriva sentinței penale mai sus menționate. În considerente, Tribunalul Hunedoara a reținut că prima instanță, analizând actele premergătoare efectuate în cauză, a apreciat în mod corect că soluția dispusă de procuror este temeinică și legală, neconstatându-se indicii din care să rezulte existența faptei sesizate.

S-a mai reținut că petiționarul F.I. a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor, motivând că, în cursul anului 2007, a constatat dispariția mai multor bunuri din gospodărie, însă în susținerea plângerii nu a propus nici un fel de probe. În aceste condiții, nefiind elemente care să confirme existența infracțiunii de furt, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., care de altfel au fundamentat soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror. Împotriva Deciziei penale nr. 288/R/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a declarat recurs petiționarul F.I., recurs care i-a fost respins ca inadmisibil prin Decizia penală nr. 412 din 25 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, în baza dispozițiilor art. 460 alin. (6) C. proc. pen., sentința penală nr. 478/2009 a Judecătoriei Deva a rămas definitivă la data pronunțării Deciziei penale nr. 288/R/2009 de către Tribunalul Hunedoara, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiționarul F.I. împotriva sentinței mai sus menționată. S-a mai reținut că, hotărârile definitive nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, putând fi supuse examinării, doar în condițiile promovării unor căi extraordinare de atac. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, petiționarul F.I. a declarat un nou recurs, susținând că instanța nu a efectuat o judecată corectă și imparțială în cauză.

Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul F.I. este inadmisibil având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal. În raport de principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc.

pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. În cauză, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de petiționarul F.I.

împotriva Deciziei penale nr. 412 din 25 iunie 2009, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibil recursul declarat de același petiționar împotriva Deciziei penale nr. 288/R/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată cu soluționarea recursului prin Decizia penală nr. 288/R/2009 a Tribunalului Hunedoara și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată așadar că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385 1 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 385 1 C. proc.

pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.I. împotriva Deciziei penale nr. 412 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.I. împotriva Deciziei penale nr. 412 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.