ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3680/2009

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 478 din 31 martie 2009,

pronunțată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. 844/221/2009, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul F.I. împotriva rezoluțiilor nr. 631/P/2008 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Deva și nr. 63/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Hunedoara, în contradictoriu cu făptuitorii L.S., L.C. și L.E., menținându-se

soluțiile de netrimitere în judecată atacate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că soluția dispusă de procuror este

temeinică și legală, apreciindu-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

10 lit. a) C. proc. pen., cu privire la fapta de furt sesizată de către

petiționar, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat

nici un indiciu privind săvârșirea faptei de către cei trei intimați.

Împotriva sentinței penale nr.

478/2009 a Judecătoriei Deva a declarat recurs, în termen, petiționarul F.I.,

care a solicitat trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi

penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat de către cei

trei făptuitori.

Prin Decizia penală nr. 288/R/2009

pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul F.I. împotriva sentinței penale mai sus menționate.

În considerente, Tribunalul

Hunedoara a reținut că prima instanță, analizând actele premergătoare efectuate

în cauză, a apreciat în mod corect că soluția dispusă de procuror este

temeinică și legală, neconstatându-se indicii din care să rezulte existența

faptei sesizate.

S-a mai reținut că

petiționarul F.I. a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor, motivând

că, în cursul anului 2007, a constatat dispariția mai multor bunuri din

gospodărie, însă în susținerea plângerii nu a propus nici un fel de probe.

În aceste condiții, nefiind

elemente care să confirme existența infracțiunii de furt, s-a apreciat că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., care de altfel

au fundamentat soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror.

Împotriva Deciziei penale nr.

288/R/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a declarat recurs petiționarul F.I.,

recurs care i-a fost respins ca inadmisibil prin Decizia penală nr. 412 din 25

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, în baza dispozițiilor art. 460

alin. (6) C. proc. pen., sentința penală nr. 478/2009 a Judecătoriei Deva a rămas

definitivă la data pronunțării Deciziei penale nr. 288/R/2009 de către

Tribunalul Hunedoara, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de

petiționarul F.I. împotriva sentinței mai sus menționată.

S-a mai reținut că,

hotărârile definitive nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, putând fi

supuse examinării, doar în condițiile promovării unor căi extraordinare de

atac.

Împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, petiționarul F.I. a declarat un nou

recurs, susținând că instanța nu a efectuat o judecată corectă și imparțială în

cauză.

Înalta Curte constată că

recursul declarat de petiționarul F.I. este inadmisibil având în vedere

următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia

părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective

încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul

procesului penal.

În raport de principiul

statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de

consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este

condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina

persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile

legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații

identice.

Totodată, aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în

alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin

norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări

materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs

hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc.

pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al

aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici

unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la

recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a

declarării mai multor recursuri este exclusă.

În cauză, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de

petiționarul F.I. împotriva Deciziei penale nr. 412 din 25 iunie 2009, prin

care Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibil recursul declarat de

același petiționar împotriva Deciziei penale nr. 288/R/2009 pronunțată de

Tribunalul Hunedoara.

Din dispozițiile Codului de

procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite

cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei

hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Hotărârea recurată a

dobândit caracter definitiv odată cu soluționarea recursului prin Decizia penală

nr. 288/R/2009 a Tribunalului Hunedoara și, prin urmare, nu mai poate fi supusă

unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată așadar că

recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385

1

alin. (1) C. proc.

pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale.

Recunoașterea unei căi de

atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 385

1

C. proc. pen.

va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.I. împotriva Deciziei

penale nr. 412 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul F.I. împotriva Deciziei penale nr. 412 din 25 iunie

2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.