Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2636/1/2008
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
17 septembrie 2010

Decizia nr. 4567/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 2636/1/2008

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 2 februarie 2010 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1019/1/2010, contestatoarea P.N. a solicitat, în contradictoriu cu intimații P.E., P.G., P.M. și P.L.C., anularea deciziei nr. 9070 din 5 noiembrie 2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2636/1/2008, invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare, s-au formulat susțineri legate de fondul litigiului dintre părți, având ca obiect partaj judiciar, soluționat prin sentința civilă nr. 12771 din 6 octombrie 1993 a Judecătoriei Bacău, arătându-se că această hotărâre este netemeinică și nelegală.

La termenul din 17 septembrie 2010, Înalta Curte a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare și a reținut cauza spre soluționare pe acest aspect. Față de excepția invocată, Înalta Curte apreciază că este întemeiată. Contestația în anulare specială prevăzută de art. 318 C. proc. civ., dispoziții indicate de către contestatoare drept temei juridic al cererii de chemare în judecată formulate în cauză, reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare a deciziilor pronunțate de instanțe de recurs, fie pentru considerentul existenței unei greșeli materiale, fie pentru considerentul omisiunii, din greșeală, a cercetării vreunui motiv de recurs, atunci când instanța a respins recursul sau l-a admis numai în parte.

Or, în cauză, decizia atacată pe calea prezentei contestații a fost pronunțată tot în cadrul unei contestații în anulare, promovate de aceeași contestatoare, de această dată împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte într-o cerere de revizuire formulată de P.N. Nefiind întrunită cerința de admisibilitate a contestației în anulare speciale, aceea ca decizia contestată să fi fost pronunțată cu privire la un recurs, Înalta Curte apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată și o va admite ca atare, respingând ca inadmisibilă contestația în anulare formulată în cauză.

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de P.N. împotriva deciziei nr. 9070 din 5 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.