ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 691/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2801

din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanții T.F.I.R., E.L.A.T.F. și A.F., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, având ca obiect obligarea pârâtului la desemnarea unui

evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește

stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 2

din București, sector 5. Prin aceeași sentință,

instanța a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți

a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, întrucât pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a primit încă din anul 2007 dispoziția

Primăriei Municipiului București, termenul rezonabil de

soluționare a unei astfel de solicitări a fost depășit,

împrejurarea că selectarea dosarelor se face în ordine cronologică

nefiind în opinia instanței, de natură să justifice

soluționarea lor într-un termen nejustificat de lung.

Împotriva acestei sentințe

pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală a Despăgubirilor a

formulat recurs, susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit instanța de

fond a apreciat că în speță ar fi fost depășit

termenul rezonabil, neținând seama că jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului stabilește mai multe criterii ce trebuie

luate în calcul în cadrul unei asemenea aprecieri, cum ar fi complexitatea

cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente

și importanța litigiului pentru reclamant.

Prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

emis Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, cu privire la modalitatea de

transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării

lor, dosarul reclamanților fiind înregistrat sub nr. 31784/CC.

Totodată, recurenta

consideră că în mod greșit a fost obligată la cheltuieli de

judecată în cuantum de 4000 RON, în principal pentru că sunt

aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ. privind recunoașterea

pretențiilor reclamantului la prima zi de înfățișare, iar

în subsidiar, se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., privind dreptul judecătorilor de a mări sau micșora

onorariile avocaților în funcție de tabloul onorariilor minimale

și față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de

avocat.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Recurenta-pârâtă, deși

afirmă principial corect că aprecierea termenului rezonabil presupune

o multitudine de criterii, nu a făcut dovada nici la fond, nici în recurs,

a unor împrejurări obiective ce ar fi împiedicat-o să

soluționeze până în prezent o dispoziție de acordare de

măsuri reparatorii emisă în anul 2006, simpla apărare că

dosarele înregistrate se soluționează în ordine cronologică

nefiind suficientă în lipsa altor elemente concrete care să conducă

la concluzia imposibilității soluționării cererii.

Se reține că amânarea

nejustificată, pe termen îndelungat, a acordării măsurilor

reparatorii echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate,

deoarece îl privează pe titularul dreptului de folosința bunului

său.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată de la fond, acestea au fost în mod corect

acordate, deoarece recurenta-pârâtă a fost pusă în întârziere

anterior declanșării procesului, prin plângerea administrativă

prealabilă, iar condițiile art. 275 C. proc. civ. nu au fost

îndeplinite, astfel cum susține recurenta.

În ceea ce privește onorariul

de avocat perceput în faza de recurs, în sumă de 4.000 RON, acesta nu se

justifică față de împrejurarea că soluționarea cauzei

a avut loc la un singur termen, fără a se depune acte noi sau

întâmpinare, astfel că Înalta Curte va reduce acest onorariu, în temeiul

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la suma de 1.000 RON.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței civile nr. 2801 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

către intimații-reclamanți a sumei de 1.000 lei, stabilită

prin apreciere, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2010.