ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 691/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2801 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții T.F.I.R., E.L.A.T.F. și A.F., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect obligarea pârâtului la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 2 din București, sector 5. Prin aceeași sentință, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, întrucât pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a primit încă din anul 2007 dispoziția Primăriei Municipiului București, termenul rezonabil de soluționare a unei astfel de solicitări a fost depășit, împrejurarea că selectarea dosarelor se face în ordine cronologică nefiind în opinia instanței, de natură să justifice soluționarea lor într-un termen nejustificat de lung.

Împotriva acestei sentințe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală a Despăgubirilor a formulat recurs, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță ar fi fost depășit termenul rezonabil, neținând seama că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește mai multe criterii ce trebuie luate în calcul în cadrul unei asemenea aprecieri, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant. Prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor, dosarul reclamanților fiind înregistrat sub nr. 31784/CC.

Totodată, recurenta consideră că în mod greșit a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 4000 RON, în principal pentru că sunt aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ. privind recunoașterea pretențiilor reclamantului la prima zi de înfățișare, iar în subsidiar, se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., privind dreptul judecătorilor de a mări sau micșora onorariile avocaților în funcție de tabloul onorariilor minimale și față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-pârâtă, deși afirmă principial corect că aprecierea termenului rezonabil presupune o multitudine de criterii, nu a făcut dovada nici la fond, nici în recurs, a unor împrejurări obiective ce ar fi împiedicat-o să soluționeze până în prezent o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii emisă în anul 2006, simpla apărare că dosarele înregistrate se soluționează în ordine cronologică nefiind suficientă în lipsa altor elemente concrete care să conducă la concluzia imposibilității soluționării cererii. Se reține că amânarea nejustificată, pe termen îndelungat, a acordării măsurilor reparatorii echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate, deoarece îl privează pe titularul dreptului de folosința bunului său.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată de la fond, acestea au fost în mod corect acordate, deoarece recurenta-pârâtă a fost pusă în întârziere anterior declanșării procesului, prin plângerea administrativă prealabilă, iar condițiile art. 275 C. proc. civ. nu au fost îndeplinite, astfel cum susține recurenta. În ceea ce privește onorariul de avocat perceput în faza de recurs, în sumă de 4.000 RON, acesta nu se justifică față de împrejurarea că soluționarea cauzei a avut loc la un singur termen, fără a se depune acte noi sau întâmpinare, astfel că Înalta Curte va reduce acest onorariu, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la suma de 1.000 RON. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 2801 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata către intimații-reclamanți a sumei de 1.000 lei, stabilită prin apreciere, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.