ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4980/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la

data de 27 februarie 2009, reclamanta L.E. a solicitat Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în

contradictoriu cu C.P. Harghita, să se dispună anularea hotărârii nr. 1462 din 05

februarie 2009, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și

acordarea drepturilor ce rezultă din calitatea de refugiat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat,

în esență, că pârâta a refuzat în mod nejustificat să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că împreună cu părinții săi

a suferit persecuții etnice, în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000, fiind

născută în localitatea Ceahlăul, județul Neamț, acolo unde părinții acesteia

erau refugiați din anul 28 iunie 1942 și unde a stat până în martie 1945, cârd

trupele maghiare s-au retras de pe teritoriul României.

A precizat reclamanta că părinții săi au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea natală Bicazu Ardelean, județul Ciuc,

din cauza ocupației armatei maghiare și să se stabilească pe teritoriul liber

al României, în localitatea Ceahlăul, județul Neamț.

Prin sentința civilă nr. 63 din 02 aprilie

2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei L.E., a anulat hotărârea nr. 1462

din 05 februarie  2009, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască

reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000,

modificată prin Legea nr. 367/2001 și H.G. nr. 127/2002 și să-i acorde

drepturile ce rezultă din această calitate pentru perioada 15 septembrie 1944 -

06 martie 1945, începând cu data de 01 februarie 2009.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța

de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta

s-a născut în perioada refugiului părinților săi, și începând cu data nașterii

sale, respectiv 15 septembrie 1944, a împărtășit întru-totul situația

părinților săi refugiați.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a

făcut dovada strămutării din localitatea de domiciliu, prin declarația

martorului Ț.F.O., beneficiar la rândul său al prevederilor Legii nr. 189/2000,

prin Hotărârea irr.269/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta C.P. Harghita, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că reclamanta nu este

îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece nu

rezultă din dovezile depuse la dosar și nici din extrasul A.N-J- Neamț, emis la

data de 08 ianuarie 2009, dovada persecuției etnice a familiei C., părinții

reclamantei, cu atât mai puțin pentru reclamantă, care s-a născut ulterior

părăsirii localității Bicaz Ardelen, motiv pentru care nu există temei legal

pentru stabilirea calității de persecutat etnic.

Mai mult, reclamanta s-a născut la data de 15

septembrie 1944, deci, la doi ani de la părăsirea de către părinți a

domiciliului din Bicaz Ardelean, iar în acest caz, nu poate beneficia de

drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, deoarece nu s-a născut în timpul

călătoriei spre locul refugiului și nici nu a fost concepută înainte de

plecare.

Intimata-reclamantă a depus note scrise, prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată în raport de

motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. l din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate,

din motive etnice.

Din probele administrate în cauză, rezultă că

reclamanta este fiica numiților C.V. și A., care au domiciliat în localitatea

Bicaz Ardelen, județul Ciuc, iar nașterea acesteia a avut loc la 15 septembrie

1944, în timpul refugiului părinților săi, în localitatea Ceahlăul, județul

Neamț.

Curtea nu poate lua în considerare criticiie

recurentei, potrivit cu care, de prevederile Legii nr. 189/2000 nu pot

beneficia copiii născuți după strămutare, pe considerentul că legea nu îi

prevede expres ca beneficiari și pe aceștia.

În practica Instanței Supreme, s-a reținut

că, din interpretarea teleologică a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată și

modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, rezultă că

scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, iar copiii născuți în perioada de

refugiu a părinților au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii

pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuțiile

din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni

români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoanele care

au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit

persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt

asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut

în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca

urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta,

care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se

refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe

nefavorabile și prejudicii ca și familia sa.

Interpretarea corectă pe care instanța de

fond a dat-o dispozițiilor art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, este în acord și cu

aspectele reținute de Curtea Constituțională prin decizia nr. 558 din 25

octombrie 2005.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că

„stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor

beneficiare, ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu

instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații

identice.

Toate persoanele aflate în aceeași situație

beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea situației în care o persoană sau

alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție, prevăzute în

ipoteza normei juridice, reprezintă o problemă de aplicare a legii, de

competența exclusivă a instanței judecătorești”.

A admite teza recurentei-pârâte, ar însemna

acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinți și copiii lor aflați în

aceeași situație, în speță, aceea de refugiu.

Potrivit art. 4 alin. (l) și (2) din Normele

de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. l din O.G nr. 105/1999, aprobată și modificată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente”, iar „în lipsa actelor oficiale dovada

persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.”

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art.

6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face

de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc

de probă prevăzut de lege”.

Potrivit dispozițiilor susmenționate, dovada

încadrării în ipoteza reglementată de art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale

menționate la art. 4 alin. (l) din Norme, fie prin declarații de martori în

situația în care lipsesc actele oficiale.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în

stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel

puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași

situație cu reclamanta.

În cauză, instanța de fond a realizat o

corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale

incidente.

Întemeiat, instanța a avut în vedere

declarația notarială a martorului Ț.F.O., din care rezultă, cu caracter unitar,

că familia reclamantei s-a refugiat în anul 1942, din cauza persecuțiilor

etnice exercitate după Dictatul de la Viena, din localitatea natală Bicazu

Ardelean, județul Ciuc, în localitatea Ceahlăul, județul Neamț, teritoriu liber

al României.

Mai mult, acesta a făcut dovada că este

beneficiarul Hotărârii nr. 269 din 21 noiembrie 2002 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate din motive etnice.

Pe cale de consecință, atâta timp cât este

necontestat faptul că s-a făcut dovada faptului că părinții reclamantei, se

refugiaseră în localitatea în care reclamanta s-a născut la dată de 15

septembrie 1944, în raport cu cele arătate, rezultă că aceasta se încadrează în

ipoteza reglementată de art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

având dreptul de a i se acorda drepturile reparatorii legale pe perioada

cuprinsă între data nașterii și data de 6 martie 1945, prevăzută de lege.

În consecință, în raport de cele mai sus

reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.P. Harghita

împotriva sentinței civile nr. 63 din 02 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

noiembrie 2009.