ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2011

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 7 mai 2010, sub nr. 195/43/2010,

reclamanta U.A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 1490 2010 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de pe lângă C.J.P. Harghita, arătând, în

esență, că în mod greșit autoritatea pârâtă i-a respins cererea întrucât a

făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică prin declarațiile

autentice ale martorilor C.I. și R.A.

Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrative și fiscal, prin

sentința nr. 150 din 5 noiembrie 2010, a admis acțiunea reclamantei și a anulat

Hotărârea nr. 1490/2010 emisă de C.J.P. Harghita.

A obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea

de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000 cu modificările ulterioare,

pe perioada iunie 1944 - decembrie 1944 și să-i acorde aceste drepturi începând

cu data de 01 aprilie 2010.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada

calității de refugiat din motive de persecuție etnică potrivit declarațiilor

martorilor C.I. și R.A., aceasta din urmă fiind audiată și în instanță, din

care rezultă că reclamanta a locuit cu familia în localitatea B.A., iar în anul

1944 s-au mutat în localitatea Praid pentru o perioadă de 7 luni, după care

s-au reîntors în localitatea de domiciliu; motivul mutării fiind persecuțiile

etnice la care populația de etnie română, inclusiv familia reclamantei, a fost

supusă de regimul hortist instaurat în urma Dictatului de la Viena. Aceasta în

condițiile în care localitatea Bicazul Ardelean a trecut în urma Dictatului de

la Viena în stăpânirea Ungariei.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Harghita criticând-o ca

nelegală și netemeinică.

Recurenta a

susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea

reclamantei, întrucât motivul refugiului nu a fost persecuția etnică ci

apropierea războiului împrejurare recunoscută chiar de reclamantă prin

contestația sa. A arătat că este de notorietate că în perioada respectivă,

indiferent de naționalitate, locuitorii zonelor care se aflau în calea

frontului erau evacuați, dar această situație nu trebuie confundată cu

persecuția etnică.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce vor fi expus în continuare.

Reclamanta,

prin cererea sa, a solicitat recunoașterea calității de beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru motivul

că împreună cu familia sa a fost persecutată de regimul instaurat după 6

septembrie 1940.

Potrivit art. l

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres

prevăzute de lege.

Prin persoana

care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a

urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost

victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată,

potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. l din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă

și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei

testimoniale și a declarației dată în formă autentică de către martorul C.I.

În scopul

evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive

etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte,

că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză

martorei R.A. i s-au recunoscut drepturile prevăzute de dispozițiile legale

suscitate, așa cum rezultă din declarația dată în fața instanței de judecată la

data de 5 noiembrie 2010.

Așadar,

înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în

motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată

pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după

Dictatul de la Viena.

Cum în cauză

s-a făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea

B.A. în localitatea Praid, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta

a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită

să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o

hotărâre temeinică și legală.

În consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (l)

C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P. Harghita împotriva sentinței nr. 150 din 5

noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.