ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4576/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr.

5131 din 17 septembrie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea

unei noi hotărâri prin care să i se recunoască drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

în timpul ocupației hortyste a suferit, împreună cu familia, persecuții etnice

pe motiv că în perioada aprilie 1944-noiembrie 1944 a fost nevoită să se

refugieze împreună cu familia din localitatea B.A., jud. Neamț, în localitatea

P., jud. Harghita.

Prin sentința nr. 6 din 15 ianuarie 2010,

Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis contestația formulată de C.A. și a anulat hotărârea nr. 5131

din 17 septembrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș, obligând pârâta

să stabilească în favoarea contestatoarei drepturile prevăzute de art. 1 din

Legea nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1944-noiembrie 1944.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că din declarația martorului, autentică, ca și din hotărârile Comisiei

de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț a

rezultat situația potrivit căreia mai mulți consăteni ai reclamantei, de etnie

română, au fost nevoiți să se refugieze din cauza persecuțiilor etnice din

localitatea B.A. aflat sub ocupație hortystă, în localitatea P., jud. Harghita.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Se susține, în esență, că petenta și-a probat

pretențiile doar cu acte neoficiale, iar persecuția etnică nu a fost dovedită

având în vedere că atât localitatea de unde s-a refugiat reclamanta, cât și cea

de refugiu se aflau sub ocupație hortystă, adevăratul motiv al plecării familiei

reclamantei din localitatea de domiciliu fiind cel al apropierii liniei

frontului.

Recursul este întemeiat.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus-menționată,

a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată

sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această

situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu

declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând

Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Prin „persoană strămutată” în altă

localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare

a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Față de dispozițiile legale menționate,

Înalta Curte constată că schimbarea temporară a domiciliului familiei

reclamantei, respectiv din localitatea C.B., jud. Neamț, în localitatea P.,

jud. Harghita, s-a făcut din cauza înaintării liniei frontului, măsura luată

fiind una de protejare a instituțiilor și personalului acestora de pericolul

existent în zona de conflict armat, această măsură neavând nicio conotație

etnică, mai ales că ambele localități se aflau sub ocupație hortystă.

În cauză, reclamanta nu a dovedit că

schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de domiciliu C.B.,

județul Neamț s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la care ar fi fost supusă

familia sa, persecuția invocată trebuind probată, ceea ce reclamanta nu a

făcut.

Din actele dosarului rezultă că schimbarea

domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea maghiară

într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub autoritatea statului maghiar, în condițiile

în care statul român nu și-a persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia

acestora. Se reține, totodată, că schimbarea domiciliului reclamantei s-a

datorat înaintării frontului sovietic și retragerii trupelor germane, fiind o

măsură de protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în zona de

conflict armat.

Ca atare, mutarea dintr-o localitate în alta,

din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile

Legii nr. 189/2000.

Este de necontestat că și persoanele care

s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de

război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar

legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 nu a

urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii de persoane.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința

modificată, iar acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Mureș, împotriva sentinței nr. 6 din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și, pe fond,

respinge acțiunea formulată de reclamanta C.A., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2010.