ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5139/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa județeană

de Pensii Mureș, recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, modificată și completată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, din cauza ocupației maghiare, a fost nevoit

să se refugieze, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu comuna

Bicaz-Chei, în localitatea Praid, județul Harghita și, pentru recunoașterea

drepturilor prevăzute de lege, s-a adresat autorității pârâte care, prin

Hotărârea nr. 5132 din 7 septembrie 2009, i-a respins cererea, apreciind că nu

se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în

România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive

etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată.

instanțe

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința 37

din 23 februarie 2010 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul

C.I. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa județeană de Pensii Mureș.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

În motivarea

hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu se încadrează

în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

acesta nefăcând dovada refugiului în sensul art. 6

1

din O.G nr.

105/1999.

Reclamantul a depus

la dosar declarațiile autentificate ale martorilor R.I. și L.A., din care

rezultă că aceștia au cunoscut direct și nemijlocit faptul că reclamantul ar fi

fost refugiat din motive etnice, din aprilie 1944 până în noiembrie 1944, fără

însă a se face referire la familia acestuia, în condițiile în care, la acea

vreme, reclamantul avea vârsta doar de 7 ani.

În speță, prima

instanță a încuviințat, din oficiu, audierea celor doi martori pentru

reclamant, dar acesta nu și-a îndeplinit obligația de a-i prezenta în vederea

audierii, deși s-a angajat în acesta sens, fiind astfel decăzut din probă.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că reclamantul nu a depus la dosar alte dovezi

pentru stabilirea existenței vreunei persecuții etnice în sensul legii, în

afară de cele două declarații de martori, ce nu pot fi coroborate cu alte

probe.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, indicând ca temei de drept art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, reclamantul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță i-a

respins acțiunea, întrucât din actele depuse la dosar rezultă calitatea sa de

refugiat.

Recurentul-reclamant

a arătat că, întrucât Direcția județeană Harghita a Arhivelor Naționale nu

deține date cu privire la persoanele refugiate din localitatea Bicaz-Chei, a

făcut dovada refugiului cu acte de stare civilă și cu declarațiile

autentificate ale celor doi martori, care nu s-au prezentat în vederea audierii

de către instanța de fond, din cauza vârstei înaintate.

Totodată, a mai

susținut că alte persoane, în situații similare, au obținut hotărâri favorabile

de la autoritatea pârâtă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Potrivit art. (1)

lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana,

cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții

etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

În conformitate cu

art. 6

1

din același act normativ, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale

eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În lipsa unor acte

oficiale, în scopul dovedirii împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii,

reclamantul a depus la dosar declarațiile notariale ale martorilor R.I. și

L.A..

În vederea audierii

acestora, în mod nemijlocit, conform art. 129 și 169 C. proc. civ., pentru

precizarea motivelor etnice la care fac referire în declarațiile notariale ale

acestora, instanța de fond a dispus, din oficiu, audierea celor doi martori

care, însă, nu s-au prezentat la termenul stabilit, motiv pentru care

reclamantul a fost decăzut din probă, conform art. 103 din același cod.

Instanța de control

judiciar constată că din declarațiile notariale ale celor doi martori nu

rezultă cauzele care au determinat refugiul reclamantului sau că acesta ar fi

fost strămutat împreună cu părinții săi, or, raportat la prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 1169 C. civ., în mod corect a reținut prima

instanță că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, simpla mutare

dintr-o localitate în alta, nemotivată de existența unor acte de persecuție

etnică, neputând fi considerată refugiu în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.I. împotriva Sentinței nr. 37 din 23 februarie 2010 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.