ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5196/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.A. a chemat în judecată C.J.P. Mureș,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea

hotărârii din 15 ianuarie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască

calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și să-i acordae drepturile

ce rezultă din calitatea de refugiat.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că împreună cu părinții a fost obligată să se refugieze din

localitatea B. în localitatea T., în perioada anilor 1940 – 1946, ca urmare a regimului

instaurat după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 66 din 2 aprilie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus

anularea hotărârii din 15 ianuarie 2009, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre

prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii

nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce rezultă din calitatea de refugiat pentru

perioada septembrie 1940 – martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2008.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că din probele de la dosar rezultă că reclamanta împreună

cu părinții ei a fost obligată să se refugieze în urma ocupării Ardealului de Nord,

suferind împreună cu aceștia privațiunile datorate prigoanei din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Mureș.

Recurenta a susținut,

în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că petentul are calitatea

de beneficiar al Legii nr. 189/2000, bazându-se exclusiv pe declarațiile martorilor

atâta timp cât aceste declarații nu au fost susținute de alte dovezi.

A mai susținut că din

actele depuse la dosar, rezultă că petenta fiind de origine etnică maghiară nu putea

fi supusă represiunilor săvârșite „împotriva familiilor de români” așa cum apreciază

instanța de fond.

Examinând sentința atacată

in raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului

de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în

România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării

în altă localitate, fără a se face nici o distincție după cum persoana persecutată

era de o etnie sau alta ori după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut

pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu

de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.

De asemenea, în conformitate

cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin.

(1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori alin. (2).

Or, din declarația martorului

M.I. audiat nemijlocit de către instanța de judecată, rezultă că în perioada 1940

– 1946, după regimul instaurat prin intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena,

mai multe familii, printre care și familia reclamantei s-au refugiat din localitatea

B. în alte localități, peste granița Statului austro-ungar, urmare persecuțiilor

etnice exercitate asupra lor.

Cum, potrivit legii, s-a

făcut dovada refugiului precum și a faptului că aceasta a fost consecința persecuțiilor

etnice la care reclamanta și familia sa au fost supuși în acea perioadă, în mod

corect instanța de fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă,

a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care s-i recunoască reclamantei calitatea

de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Mureș împotriva sentinței civile nr. 66 din 2 aprilie 2009 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2009.