ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2523/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.A. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr.

5239 din 11 octombrie 2010 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască

și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

modificată, deoarece împreună cu familia a fost obligat să se refugieze din

localitatea Bărboși, în Comuna Minai Viteazu, în luna septembrie 1941, datorită

regimului instaurat și s-a reîntors în data de 6 martie 1945.

În susținerea acțiunii reclamantul a

depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă și

declarațiile autentificate ale unor martori.

Prin sentința civilă nr. 136 din 26

mai 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și

fiscal a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea nr. 5239 din

11 octombrie 2010 și a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul împreună cu părinții lui

a fost obligat să se refugieze în urma ocupării Ardealului de Nord, suferind

împreună cu aceștia privațiunile datorate prigoanei din motive etnice, situație

în care se poate aprecia că reclamantului i se poate recunoaște calitatea de

refugiat pentru perioada 6 septembrie 1941 - 6 martie 1945 și poate fi

beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.

189/2000, aceste drepturi urmând să-i fie acordate începând cu data de 1

octombrie 2010.

Împotriva hotărârii instanței de fond,

pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că reclamantul

a anexat cererii doar acte neoficiale, respectiv declarații de martori care nu

pot constitui dovezi ale persecuției etnice, din acestea nerezultând situația

de persoană strămutată din cauza persecuțiilor etnice la care a fost supus în

sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000.

Recurenta susține că din actele

depuse nu rezultă într-adevăr faptul că reclamantul ar fi fost refugiat și că

acest lucru s-ar fi datorat unor motive etnice, așa cum prevede Legea nr. 189/2000.

Dispozițiile legii nr. 189/2000

acordă drepturi numai persoanelor persecutate și ca urmare refugiate din motive

etnice.

În acest sens comisia a respins

cererea considerând ca nu s-a făcut dovada că reclamantul s-a aflat în situația

prevăzută de Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au

avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant a încercat să-și

dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei

testimoniale.

Simpla mutare a reclamantului

dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de

persecuții etnice.

Or, simplele declarații ale

martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația reclamantului, nu pot fi

luate în considerare.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu

respectă cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt mijloc

de probă.

În cauză, intimatul-reclamant a

plecat din localitatea Bărboși, în localitatea Turda, ambele localități

aflându-se în teritoriile administrate de România și nu în teritoriile cedate ca

urmare a Dictatului de la Viena.

Situația creată pentru reclamant și

familie, s-a datorat evenimentelor politico-militare existente la aceea vreme,

însă legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei

categorii de persoane.

Față de dispozițiile legale menționate,

hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc

adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant instanța de fond a

pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Așa fiind, cum intimatul-reclamant

nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat și că acest lucru ar fi

fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod greșit, instanța de

fond, a admis acțiunea.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că va

respinge acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 136 din 26 mai 2011 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea formulată de reclamantul C.A., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 mai 2012.