Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5303/2009

HOTĂRÂRE
24.11.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5303/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel T.M., secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, reclamantul M.G. a chemat în judecată C.J.P. Mureș, solicitând emiterea hotărârii din 20 februarie 2009 și obligarea acestei autorități să emită o hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, susținând că a dovedit cu declarații de martori că are calitatea de refugiat din motive de persecuție etnică.

Curtea de Apel T.M., secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 78 din 8 mai 2009 a admis contestația formulată de M.G., a dispus anularea hotărârii din 20 februarie 2009 și a obligat autoritatea pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 modificată și completată începând cu data de 4 decembrie 2008 pentru perioada 28 septembrie 1942 – 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada cu declarații autentice a martorilor O.A. și S.Z. că în perioada octombrie 1942 – septembrie 1945 s-a refugiat împreună cu familia din motive de persecuție etnică din localitatea P.I., județul Mureș în T.M., cei doi martori fiind în aceeași situație cu contestatorul și beneficiari ai drepturilor instaurate prin O.G.

nr. 105/1999. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta-pârâtă C.J.P. Mureș, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a admis contestația, bazându-se exclusiv pe declarațiile de martori atât timp cât declarațiile martorilor nu au fost susținute de alte dovezi, acte oficiale sau alte documente. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999: " Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează : a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate ; b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare ; c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate; . d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată ; e) a fost supraviețuitoare a trenului morții ; f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit ; g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea.” dovedirea situațiilor prevăzute mai sus se face de către persoana interesată cu acte oficiale eliberate la cerere de către organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (art. 6 1 din O.G.nr.

105/1999). În cauză, prin declarațiile martorilor O.A. și S.Z. date în formă autentică se atestă faptul că în perioada octombrie 1942 – septembrie 1945, contestatorul s-a refugiat împreună cu familia din motive de persecuție etnică din localitatea P.I., județul Mureș în localitatea T.M. Cei doi martori s-au aflat în aceeași situație ca și contestatorul și li s-a recunoscut calitatea de refugiați pe motive etnice prin hotărâri emise de C.J.P. Mureș. Având în vedere considerentele expuse se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Mureș împotriva sentinței civile nr. 78 din 8 mai 2009 a Curții de Apel T.M., secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5355/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.A. a chemat în judecată C
ÎCCJ 2009-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5196/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.A. a chemat în judecată C.J.P. Mureș, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea hotărârii din 15 ianua
ÎCCJ 2009-11-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5027/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 ianuarie 2009, pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul K.
ÎCCJ 2009-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2265/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.I. a chemat în judecată
ÎCCJ 2009-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2676/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 martie 2008, reclamanta S.A. a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 22585 din 4 februarie 2008 emisă de C.J.P. Cluj,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă