ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3567/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3567/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă nr. 3066/2008 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de Sindicatul Veterinarilor din Administrația Centrală E., astfel cum a fost precizată. A fost obligată pârâta la plata unor sume de bani reprezentând sporuri, actualizate cu indicele de inflație. Pentru a se pronunța astfel, instanța fondului a apreciat că prin Ordinul nr. 56232/2007 al Președintelui A.N.S.V.S.A. s-a aprobat plata sporului pentru condiții deosebit de periculoase începând cu 1 ianuarie 2007 și nu cu data de 9 decembrie 2006 când a intrat în vigoare dreptul la acest spor. Dispozițiile art. 2 din acest Ordin nu pot fi interpretate spune prima instanță, decât în sensul stabilirii unei condiții de executare a obligației și nu de naștere a sa.
Funcționarii publici în reprezentarea cărora Sindicatul a formulat acțiune, își desfășurau activitatea conform concluziilor Buletinului de determinare prin expertizare nr. 3/2006, în condiții deosebit de periculoase și pe baza acestui buletin a fost acordat sporul începând cu 1 ianuarie 2008. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A.N.S.V.S.A., criticând-o ca nelegală întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a precizat că A.N.S.V.S.A. a depus toate diligențele pentru a înlocui Buletinul de expertizare a locurilor de muncă și a solicitat avizul Inspectoratului Teritorial de Muncă, noul Regulament pentru stabilirea și acordarea sporurilor la salariile de bază urmând a fi aplicat după obținerea tuturor avizelor.
Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin cererea inițială astfel cum a fost precizată Sindicatul Veterinarilor din Administrația Centrală E. a solicitat în numele membrilor de sindicat, acordarea începând cu 1 ianuarie 2007 a sporului de condiții periculoase și a celui de stress prevăzut de art. 14 din Legea nr. 435/2006. Din cuprinsul art. 14 și O.U.G. nr. 6/2007 rezultă că funcționarii publici beneficiază de sporuri și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Pentru aplicarea legii și acordarea sporurilor A.N.S.V. a emis Ordinul în litigiu unde la art. 15 din regulament s-a stabilit aplicarea sporurilor începând cu 1 ianuarie 2007. Dealtfel, M.M. și M.S. au avizat acest ordin, astfel cum rezultă din probele administrate. Art. 3 din Ordin stabilește că Regulamentul prevăzut la art. 2 se aplică personalului din cadrul A.N.S.V.S.A. și instituțiilor publice din subordinea acesteia începând cu 1 ianuarie 2007. Funcționarii publici conform concluziilor Buletinului de expertizare nr. 3/2006, pe care Sindicatul l-a reprezentat în această instanță, prezintă în activitatea lor risc profesional de îmbolnăvire, desfășurându-și activitatea în condiții periculoase, fapt certificat și de expertizarea nr. 77/2007.
Pe baza acestui buletin a fost acordat sporul de condiții periculoase începând cu 1 ianuarie 2008, iar sporul de stress conform buletinului de analiză psihologică a fost acordat de la 1 aprilie 2008. Față de actele existente în dosar, respectiv buletinul de expertizare din 2006 și cele care au stat la baza acordării sporurilor în 2008, corect Curtea de Apel a apreciat că nu se poate susține că în anul 2007 personalul A.N.S.V.S.A. nu își desfășura activitatea în condiții periculoase și de stress. Desigur, acordarea sporurilor trebuie făcută pentru ambele, pentru că sporul de activitate în condiții periculoase nu îl poate exclude pe cel de stress. Fără putință de tăgadă, acordarea acestor sporuri începând cu anul 2008, a lipsit de efecte Ordinul nr. 56232/2006 care a fost emis legal în baza Legii nr. 435/2006.
Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței civile nr. 3066 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.