ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.A. a chemat în judecată C.J.P.C., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii din 6 mai 2009, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este fiul lui D.B. și F.B., persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria, strămutați din comuna Vladimirești, județul Caliacra.

A mai arătat că, deși s-a născut la data de 14 februarie 1942 în localitatea Cobadin, județul Constanța, întrucât legea nu condiționează să se fi născut în momentul strămutării, hotărârea emisă de pârâtă este nelegală. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 215/ CA din 1 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A., dispunând anularea hotărârii din 6 mai 2009 emisă de pârâtă și constatând că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în mod incontestabil reclamantul s-a născut ulterior refugierii părinților săi, însă, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că intimatul nu poate avea calitatea de persoană strămutată, întrucât în septembrie 1940, când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria, acesta nu era născut, neputându-se deci susține că ar fi fost obligat să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: - "c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate sau refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral." În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant s-a născut „după strămutarea părinților săi” (14 februarie 1942). Or, această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatului - reclamant. Într-adevăr, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatului-reclamant de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă parte, faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege, (6 septembrie 1940 – 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.

Înalta Curte, constată astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea acesteia. Mai mult, Înalta Curte constată că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cu denumirea simplificată de convenția europeană a drepturilor omului).

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 215/ CA din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.