ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul B.A. a chemat în

judecată C.J.P.C., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să

dispună anularea hotărârii din 6 mai 2009, prin care i s-a respins cererea de

stabilire a calității de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu

consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este fiul lui D.B. și F.B., persoane ce au suferit persecuții etnice

ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut

loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria, strămutați din comuna Vladimirești, județul Caliacra.

A mai arătat că, deși s-a născut la

data de 14 februarie 1942 în localitatea Cobadin, județul Constanța, întrucât

legea nu condiționează să se fi născut în momentul strămutării, hotărârea emisă

de pârâtă este nelegală.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 215/ CA din 1 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A., dispunând anularea hotărârii din 6 mai 2009 emisă de pârâtă și

constatând că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că în mod incontestabil reclamantul s-a născut ulterior

refugierii părinților săi, însă, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și

prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

intimatul nu poate avea calitatea de persoană strămutată, întrucât în

septembrie 1940, când a avut loc schimbul de populație între România și Bulgaria,

acesta nu era născut, neputându-se deci susține că ar fi fost obligat să-și

schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Examinând cauza în raport cu toate

criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările

formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

- "c) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002

pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din

motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă

localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această

categorie se includ și persoanele care au fost expulzate sau refugiate, precum

și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral."

În cauză, este necontestat că

intimatul-reclamant s-a născut „după strămutarea părinților săi” (14 februarie

1942). Or, această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a

avut aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei

sale și asupra intimatului - reclamant.

Într-adevăr, Înalta Curte constată,

contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță în

soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatului-reclamant

de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă

parte, faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege, (6 septembrie

1940 – 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca

urmare a strămutării.

Înalta Curte, constată astfel că

atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect,

precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a

legii în resorturile și finalitatea acesteia.

Mai mult, Înalta Curte constată că

instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la

condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic

diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de

tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cu denumirea

simplificată de convenția europeană a drepturilor omului).

Prin urmare, Înalta Curte,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect

motivată, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat

în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C.,

împotriva sentinței civile nr. 215/ CA din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2010.