ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3648/2008

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1398/F din 15 octombrie 2007, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.V.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Î n baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate conform Rezoluției nr. 222/P din 10 noiembrie 2003 modificată prin Ordonanța nr. 222/P din 18 decembrie 2003, asupra imobilului din București, sector 1. A fost respinsă cererea denunțătorului I.O. de obligare a inculpatului T.V.G. la plata sumelor de 95.000 dolari SUA și 3000 CHF, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că prin Rechizitoriu se susține că în perioada aprilie 2001 - 9 mai 2003, profitând de însărcinarea primită de la ministrul P.Ș.M. de a urmări modul de realizare a proiectului de investiții „OMU Bușteni", inculpatul T.V.G. a pretins și a primit de la denunțătorul I.O.

importante sume de bani, alte bunuri sau foloase, dând impresia că prin influența pe care o are, datorită funcției și relațiilor personale, poate să determine funcționari importanți din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Consiliului Județean Prahova, Consiliului Local Bușteni și E. România să facă acte ce intrau în competența lor în vederea emiterii unei garanții guvernamentale pentru un împrumut extern în sumă de 58.750.000 dolari SUA, redus ulterior la 12.170.645 dolari SUA, ce urma să fie folosit la finanțarea investiției „OMU Bușteni". Tribunalul a constatat că din probele administrate nu a rezultat cu certitudine că în prima decadă a lunii aprilie 2001 inculpatul ar fi pretins de la denunțător suma de 2.000.000 dolari.

Astfel, susținerile denunțătorului nu au fost confirmate de notele de redare a discuțiilor telefonice dintre cei doi purtate la 9 mai 2003 (după 2 ani de Ia pretinsa cerere). De asemenea s-a reținut că nu se confirmă nici acuzația referitoare la primirea de către inculpat de Ia denunțătorul I.O. a sumei de 5.000 dolari SUA Ia 23 aprilie 2001. Actul depus de denunțător prin care se confirmă primirea de către denunțător a unui împrumut de la M.G. în sumă de 5000 dolari (act întocmit la cererea denunțătorului cu falsurile recunoscute chiar de acesta, aflat la București, iar suma urmând a-i fi livrată la Laussane), dar nu se confirmă primirea de către inculpat, de la denunțător, a sumei împrumutate de acesta.

Nu se confirmă nici acuzația referitoare la primirea în luna aprilie 2001 a sumei de 10.000 dolari de către inculpat, martorul S.C. neconfirmând sub nici un aspect susținerile denunțătorului.

Sub aspectul absenței probelor care să confirme susținerile denunțătorului I.O., situația este identică și în cazul pretinsei primiri de către inculpat a sumelor de 5000 dolari și 20.000 CHF în perioada mai iunie 2001 și a pretinderii și primirii sumei de 30.000 dolari SUA la data de 20 noiembrie 2001. Referitor la primirea unor foloase cheltuieli de cazare, cadouri, și a sumei de 10.000 Euro cu ocazia deplasării în Elveția a inculpatului, instanța nu a constatat existența unei identități între bunurile cuprinse în chitanțele depuse de denunțător și cele aflate în patrimoniul inculpatului, lipsa unor chitanțe de cumpărare de către inculpat a unor bunuri nu este echivalentă cu cumpărarea lor de către denunțător, fiind și o diferență vizibilă între aparatul foto al inculpatului (clasic) și cel pretins a fi fost dăruit (aparat foto digital).

Totodată, inculpatul a făcut dovada că împrumutase de la martora T.E.T.S. suma de 4.200 franci elvețieni anterior plecării în Elveția, împrumut restituit. Referitor la costurile cazării și ale meselor pe perioada deplasării în Elveția, inculpatul a recunoscut că a beneficiat de ele, dar nu a considerat că acceptarea lor ar fi element material al infracțiunii de trafic de influență. Pe de altă parte, deplasarea în Elveția nu s-a făcut în interes propriu, ci pentru verificarea capacității tehnice a societăților comerciale implicate în proiectul de investiții „OMU Bușteni", deplasară fiind avizată de Secretariatul General al Guvernului. Plecarea inculpatului s-a făcut cu pașaport de serviciu, iar după întoarcerea sa, inculpatul a întocmit și un raport.

Î n legătură cu primirea de către inculpat a unei cantități de elemente de pardoseală, instanța reține, pe de o parte, că nu s-a făcut în scopul traficului de influență, iar, pe de altă parte, suma de achiziționare i-a fost restituită, la scurt timp, denunțătorului. Un ultim capăt de acuzare referitor la pretinderea sumei de 500.000 dolari la data de 9 mai 2003 nu a fost dovedit, discuția telefonică înregistrată nedovedind susținerile denunțătorului, ci apărarea inculpatului care a negat pretinderea sumei. S-a încercat prinderea în flagrant a inculpatului, denunțătorul având asupra sa 10.000 dolari SUA tratați chimic, pe care a încercat să-i plaseze inculpatului, dar acesta nu s-a arătat interesat.

Decizia penală nr. 130 din 19 mai 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, menținând sentința primei instanțe. Î mpotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și pct. 18 C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchet este nefondat, pentru următoarele argumente: Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției nu contrazice dispozitivul hotărârii, dispozitiv care este foarte clar, astfel încât cazul invocat nu are aplicabilitate în cauză.

Înalta Curte constată că nu este incident în cauză, nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., întrucât instanțele nu au comis nici o gravă eroare de fapt care să fi avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare. Dimpotrivă, ambele hotărâri sunt temeinic motivate pe baza probelor administrate în cauză, iar temeiul achitării art. 10 lit. d) C. proc. pen., corespunde acestor probe, soluția pronunțată fiind legală și justificată. In consecință, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchet. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat, rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei pentru apărarea intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Deciziei penale nr. 130 din 19 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul inculpat T.V.V. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei pentru apărarea intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2008.