ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3648/2008

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1398/F din 15 octombrie 2007, Tribunalul

București, secția

I

penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a

schimbat încadrarea juridică

a faptei

din infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 6 și art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. a achitat pe inculpatul T.V.G. pentru infracțiunea prevăzută de art.

257 alin. (1) raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Î

n baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurilor

asigurătorii luate conform Rezoluției nr. 222/P din 10 noiembrie 2003

modificată prin Ordonanța nr. 222/P din 18 decembrie 2003, asupra imobilului

din București, sector 1.

A fost respinsă cererea denunțătorului I.O.

de obligare a inculpatului T.V.G. la plata sumelor de 95.000 dolari SUA și 3000

CHF, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că prin Rechizitoriu se

susține că în perioada aprilie 2001 - 9 mai 2003, profitând de însărcinarea

primită de la ministrul P.Ș.M. de a urmări modul de realizare a proiectului de

investiții „OMU Bușteni", inculpatul T.V.G. a pretins și a primit de la

denunțătorul I.O. importante sume de bani, alte bunuri sau foloase, dând

impresia că prin influența pe care o are, datorită funcției și relațiilor

personale, poate să determine funcționari importanți din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice, Consiliului Județean Prahova, Consiliului Local Bușteni și

E. România să facă acte ce intrau în competența lor în vederea emiterii unei garanții

guvernamentale pentru un împrumut extern în sumă de 58.750.000 dolari SUA,

redus ulterior la 12.170.645 dolari SUA, ce urma să fie folosit la finanțarea

investiției „OMU Bușteni".

Tribunalul a constatat că din probele administrate nu a

rezultat cu certitudine că în prima decadă a lunii aprilie 2001 inculpatul ar

fi pretins de la denunțător suma de 2.000.000 dolari. Astfel, susținerile

denunțătorului nu au fost confirmate de notele de redare a discuțiilor

telefonice dintre cei doi purtate la 9 mai 2003 (după 2 ani de Ia pretinsa

cerere).

De asemenea s-a reținut că nu se confirmă

nici acuzația referitoare la primirea de către inculpat de Ia denunțătorul I.O.

a sumei de 5.000 dolari SUA Ia 23 aprilie 2001.

Actul depus de denunțător prin care se confirmă

primirea de către denunțător a unui împrumut de la M.G. în sumă de 5000 dolari

(act întocmit la cererea denunțătorului cu falsurile recunoscute chiar de

acesta, aflat la București, iar suma urmând a-i fi livrată la Laussane), dar nu

se confirmă primirea de către inculpat, de la denunțător, a sumei împrumutate

de acesta.

Nu se confirmă nici acuzația referitoare la

primirea în luna aprilie 2001 a sumei de 10.000 dolari de către inculpat,

martorul S.C. neconfirmând sub nici un aspect susținerile denunțătorului.

Sub aspectul absenței probelor care să

confirme susținerile denunțătorului I.O., situația este identică și în cazul

pretinsei primiri de către inculpat a sumelor de 5000 dolari și 20.000 CHF în

perioada mai iunie 2001 și a pretinderii și primirii sumei de 30.000 dolari SUA

la data de 20 noiembrie 2001.

Referitor la primirea unor foloase cheltuieli

de cazare, cadouri, și a sumei de 10.000 Euro cu ocazia deplasării în Elveția a

inculpatului, instanța nu a constatat existența unei identități între bunurile

cuprinse în chitanțele depuse de denunțător și cele aflate în patrimoniul

inculpatului, lipsa unor chitanțe de cumpărare de către inculpat a unor bunuri

nu este echivalentă cu cumpărarea lor de către denunțător, fiind și o diferență

vizibilă între aparatul foto al inculpatului (clasic) și cel pretins a fi fost

dăruit (aparat

foto digital). Totodată, inculpatul a făcut

dovada că împrumutase de la martora T.E.T.S. suma de 4.200 franci elvețieni

anterior plecării în Elveția, împrumut restituit.

Referitor la costurile cazării și ale meselor

pe perioada deplasării în Elveția, inculpatul a recunoscut că a beneficiat de

ele, dar nu a considerat că acceptarea lor ar fi element material al

infracțiunii de trafic de influență. Pe de altă parte, deplasarea în Elveția nu

s-a făcut în interes propriu, ci pentru verificarea capacității tehnice a

societăților comerciale implicate în proiectul de investiții „OMU

Bușteni", deplasară fiind avizată de Secretariatul General al Guvernului.

Plecarea inculpatului s-a făcut cu pașaport de serviciu, iar după întoarcerea

sa, inculpatul a întocmit și un raport.

Î

n legătură cu primirea de către inculpat a

unei cantități de elemente de pardoseală, instanța reține, pe de o parte, că nu

s-a făcut în scopul traficului de influență, iar, pe de altă parte, suma de

achiziționare i-a fost restituită, la scurt timp, denunțătorului.

Un ultim capăt de acuzare referitor la

pretinderea sumei de 500.000 dolari la data de 9 mai 2003 nu a fost dovedit, discuția

telefonică înregistrată nedovedind susținerile denunțătorului,

ci apărarea

inculpatului care a negat pretinderea sumei.

S-a încercat prinderea în flagrant a inculpatului, denunțătorul având

asupra sa 10.000 dolari SUA tratați chimic, pe care a încercat să-i plaseze inculpatului,

dar acesta nu s-a arătat interesat.

Decizia penală nr. 130 din

19 mai 2008, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - DNA, menținând sentința primei instanțe.

Î

mpotriva acestei decizii, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA a declarat recurs, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și pct.

18 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchet este

nefondat, pentru următoarele argumente:

Referitor la cazul de

casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte

constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției nu contrazice dispozitivul hotărârii, dispozitiv care este

foarte clar, astfel încât cazul invocat nu are aplicabilitate în cauză.

Înalta Curte constată

că nu este incident în cauză, nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., întrucât

instanțele nu au comis nici o gravă eroare de fapt

care să fi avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare.

Dimpotrivă, ambele hotărâri sunt temeinic motivate pe baza probelor

administrate în cauză, iar temeiul achitării art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

corespunde acestor probe, soluția pronunțată fiind legală și justificată.

In consecință, va fi respins, ca

nefondat, recursul declarat de Parchet.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

efectuate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în

sumă de 100 lei pentru apărarea intimatului inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

împotriva Deciziei penale nr. 130 din 19 mai 2008 a Curții de Apel București,

secția

I

penală, privind pe intimatul inculpat T.V.V.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția

Națională Anticorupție, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în

sumă de 100 lei pentru apărarea intimatului inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

noiembrie 2008.