ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2896/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea din 22 iulie 2010,

pronunțată în Dosarul nr. 4164/83/2009, Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, a menținut măsura

arestării preventive luată față de inculpatul apelant P.M. (fiul

lui G. și al I.).

Pentru a pronunța această

hotărâre Curtea de Apel a reținut, în esență,

următoarea situație de fapt:

Inculpatul P.M. a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv și condamnat la pedepasa de 12

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)

1

și alin.

(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a mai reținut că

temeiurile care au stat la baza arestării preventive subzistă și

în prezent și impun continuarea privării de libertate a acestuia.

Totodată, instanța de apel

a constatat că în cauză există motive verosimile de a bănui

că inculpatul apelant se face vinovat de comiterea infracțiunii de

viol pentru care a fost trimis în judecată, iar probele administrate

până în acest moment procesual creează cu suficientă putere

rezonabilitatea comiterii de către inculpat a infracțiunii de viol.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, inculpatul a declarat recurs solicitând lăsarea sa în

libertate întrucât nu ar putea prejudicia buna desfășurare a

procesului penal.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același

text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea măsurii arestării

preventive.

În cauză, instanța de apel

a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală

penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului.

În raport de împrejurările

concrete de comitere a infracțiunii de viol, corelat cu natura

relațiilor sociale lezate, lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, Înalta Curte

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la

pedeapsa de 12 ani închisoare, prin sentința penală nr. 77 din 12

aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare, hotărârea de condamnare, chiar

definitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se

constatat că menținerea detenției provizorii este licită.

Ca atare, în raport de

considerentele expuse, dispoziția instanței de apel în sensul

menținerii arestării preventive este justificată, motiv pentru

care, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

formulat va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva încheierii din 22 iulie

2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4164/83/2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 august 2010.