ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2896/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 22 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4164/83/2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul apelant P.M. (fiul lui G. și al I.). Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpatul P.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv și condamnat la pedepasa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) 1 și alin. (3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a mai reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive subzistă și în prezent și impun continuarea privării de libertate a acestuia.

Totodată, instanța de apel a constatat că în cauză există motive verosimile de a bănui că inculpatul apelant se face vinovat de comiterea infracțiunii de viol pentru care a fost trimis în judecată, iar probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpat a infracțiunii de viol. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs solicitând lăsarea sa în libertate întrucât nu ar putea prejudicia buna desfășurare a procesului penal. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. În raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunii de viol, corelat cu natura relațiilor sociale lezate, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare, prin sentința penală nr. 77 din 12 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare, hotărârea de condamnare, chiar definitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se constatat că menținerea detenției provizorii este licită. Ca atare, în raport de considerentele expuse, dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive este justificată, motiv pentru care, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat va fi respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva încheierii din 22 iulie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4164/83/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 august 2010.