ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3218/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului K.I. (fiul lui L. și I., deținut în Penitenciarul O.). Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că măsura arestării preventive a fost dispusă în condiții de legalitate și temeinicie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă; totodată, a apreciat că privarea de libertate a inculpatului este justificată în raport cu gravitatea deosebită a acuzațiilor ce i se aduc, faptele având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Pe de altă parte prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a stabilit că o persoană poate fi lipsită de libertate când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul K.I. fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive temeinice de a bănui că a comis infracțiunea de de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), b 1 ) și alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar prima instanță l-a condamnat deja la 14 ani închisoare sporită cu 1 an inculpatul urmând să execute în final 15 ani închisoare pentru această infracțiune. În cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunii reținute în sarcina sa - în perioada 2006 - 2009, prin constrângere a întreținut cu fiica sa minora K.S.S.

în vârstă de 15 ani relații sexuale normale și orale. Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului și că lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin fapta comisă și prin modalitatea concretă de săvârșire a acesteia. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.I. împotriva Încheierii din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 8186/111/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2010.