ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1781/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 135 din 20 mai 2004 a Tribunalului Arad au fost condamnați inculpații T.V., T.A.C., C.O.P., P.T. și I.I.M., în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) și alin. (3) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la câte 4 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., pentru toți inculpații și s-a dedus din pedepse reținerea de 24 ore pentru fiecare inculpat. Potrivit art. 14 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 59.376.240 lei despăgubiri civile.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 13 noiembrie 2003, inculpații s-au deplasat în zona dintre localitățile Beliu și Vasile Goldiș, jud. Arad pentru a sustrage cupru de pe stâlpii de telegraf și folosindu-se de o scară, au tăiat firele de cupru cu ajutorul unui clește, sârma sustrasă de pe o distanță de circa 5 km fiind vândută cumpărătorului de bună credință M.I. Procedând în mod similar, în noaptea de 22 noiembrie 2003, inculpații au sustras fire de cupru de pe o distanță de 4 km, fiind surprinși în flagrant de către lucrătorii poliției. Ca urmare a acestor fapte, s-a produs un prejudiciu de 59.376.240 lei părții civile SC R. SA Direcția de Telecomunicații Arad. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza proceselor verbale de constatare a infracțiunii întocmite de organele de urmărire penală, de cercetare la fața locului, de depistare a autorilor și de reconstituire, a declarațiilor martorilor C.G.

și P.D., probe coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 335 din 4 octombrie 2004, a respins apelurile declarate de inculpații P.T., T.A.C. și I.I.M. considerând nefondate criticile formulate în sensul greșitei individualizări a pedepsei. Astfel, s-a apreciat că sancțiunile aplicate au fost stabilite la minimul prevăzut de lege, și că nu există temeiuri de coborâre a acestora sub minimul special. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul I.I.M. care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc.

pen., a susținut că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt prin restabilirea circumstanțelor reale ale furtului, impunându-se restituirea cauzei la procuror, conform art. 333 din același cod, că în mod greșit au fost reținute dispozițiile agravantei prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. h) C. pen., rețeaua telefonică fiind inactivă, că în cauză erau aplicabile, în ce îl privește, dispozițiile art. 26 C. pen. și în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea ei. Recursul declarat este neîntemeiat. 1. Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului I.I.M.

ca și a celorlalți inculpați în săvârșirea la datele de 13 noiembrie 2003 și 22 noiembrie 2003, pe timp de noapte, în baza aceleiași rezoluțiuni, a infracțiunii de furt calificat de cabluri de telecomunicații, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) și alin. (3) lit. h), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Probele administrate în cauză au confirmat că în baza înțelegerii intervenite, inculpații s-au deplasat împreună, cu autoturismul condus de recurent, în zona dintre localitățile Beliu și Vasile Goldiș, jud. Arad, doi dintre ei, respectiv C.O. și P.T. au urcat pe mai mulți stâlpi de telegraf până la nivelul firelor de cupru pe care le-au tăiat cu ajutorul unui patent, iar T.V., T.A.

și inculpatul I.I.M. le adunau sub formă de colac și le ascundeau într-o vegetație de pe marginea drumului. Astfel, au fost sustrase fire din cupru de pe o distanță de 5 km în prima noapte, sârma fiind vândută lui M.C. și în a doua noapte pe o distanță de 4 km, inculpații fiind surprinși în flagrant. Întrucât faptele și vinovăția făptuitorilor au fost complet dovedite, iar soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs care să impună reluarea urmăririi penale. 2. Referitor la încadrarea juridică prin reținerea agravantei ,prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. h) C. pen., se constată că aceasta a fost corect reținută.

Potrivit textului incriminator, constituie furt calificat sustragerea de cabluri, linii, echipamente și instalații de comunicații radiocomunicații, precum și componente de comunicații, fiind fără relevanță dacă rețeaua de comunicații era activă sau nu. Or, în speță, sârma de cupru sustrasă făcea parte din categoria instalațiilor de telecomunicații, conform comunicării transmise de partea civilă parchetului, astfel că sunt incidente dispozițiile agravantei arătate, corect reținută de instanțe. 3. Privitor la pedeapsa aplicată se constată că instanțele au individualizat sancțiunea chiar la minimul prevăzut de lege, având în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei, întinderea prejudiciului cauzat precum și persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, a recunoscut și regretat infracțiunea săvârșită.

Se mai constată că pedeapsa aplicată este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului. Deoarece au fost respectate dispozițiile legale arătate iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă temeiuri care să justifice recunoașterea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei sub minimul legal, susținerea formulată de inculpat în sensul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită. 4. Întrucât motivele de casare invocate sunt neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva deciziei penale nr. 335/ A din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.