ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1781/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1781/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 135
din 20 mai 2004 a Tribunalului Arad au fost condamnați inculpații T.V., T.A.C.,
C.O.P., P.T. și I.I.M., în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit.
a), e), g) și i) și alin. (3) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
la câte 4 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile
art. 71 și art. 64 C. pen., pentru toți inculpații și s-a dedus din pedepse
reținerea de 24 ore pentru fiecare inculpat.
Potrivit art. 14 C. proc.
pen., inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 59.376.240 lei
despăgubiri civile.
În fapt, s-a reținut că, în
noaptea de 13 noiembrie 2003, inculpații s-au deplasat în zona dintre
localitățile Beliu și Vasile Goldiș, jud. Arad pentru a sustrage cupru de pe
stâlpii de telegraf și folosindu-se de o scară, au tăiat firele de cupru cu
ajutorul unui clește, sârma sustrasă de pe o distanță de circa 5 km fiind
vândută cumpărătorului de bună credință M.I.
Procedând în mod similar, în
noaptea de 22 noiembrie 2003, inculpații au sustras fire de cupru de pe o
distanță de 4 km, fiind surprinși în flagrant de către lucrătorii poliției.
Ca urmare a acestor fapte,
s-a produs un prejudiciu de 59.376.240 lei părții civile SC R. SA Direcția de
Telecomunicații Arad.
Situația de fapt și
vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza proceselor verbale de
constatare a infracțiunii întocmite de organele de urmărire penală, de
cercetare la fața locului, de depistare a autorilor și de reconstituire, a
declarațiilor martorilor C.G. și P.D., probe coroborate cu declarațiile de
recunoaștere ale inculpaților.
Curtea de Apel Timișoara,
secția penală, prin decizia penală nr. 335 din 4 octombrie 2004, a respins
apelurile declarate de inculpații P.T., T.A.C. și I.I.M. considerând nefondate
criticile formulate în sensul greșitei individualizări a pedepsei.
Astfel, s-a apreciat că
sancțiunile aplicate au fost stabilite la minimul prevăzut de lege, și că nu
există temeiuri de coborâre a acestora sub minimul special.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs în termen legal inculpatul I.I.M. care, invocând dispozițiile
art. 385
9
alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., a susținut că
în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt prin restabilirea circumstanțelor
reale ale furtului, impunându-se restituirea cauzei la procuror, conform art.
333 din același cod, că în mod greșit au fost reținute dispozițiile agravantei
prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. h) C. pen., rețeaua telefonică fiind
inactivă, că în cauză erau aplicabile, în ce îl privește, dispozițiile art. 26
C. pen. și în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând
reducerea ei.
Recursul declarat este
neîntemeiat.
Din examinarea actelor
dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt
și vinovăția inculpatului I.I.M. ca și a celorlalți inculpați în săvârșirea la
datele de 13 noiembrie 2003 și 22 noiembrie 2003, pe timp de noapte, în baza
aceleiași rezoluțiuni, a infracțiunii de furt calificat de cabluri de
telecomunicații, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a),
e) și g) și alin. (3) lit. h), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Probele administrate în
cauză au confirmat că în baza înțelegerii intervenite, inculpații s-au deplasat
împreună, cu autoturismul condus de recurent, în zona dintre localitățile Beliu
și Vasile Goldiș, jud. Arad, doi dintre ei, respectiv C.O. și P.T. au urcat pe
mai mulți stâlpi de telegraf până la nivelul firelor de cupru pe care le-au
tăiat cu ajutorul unui patent, iar T.V., T.A. și inculpatul I.I.M. le adunau
sub formă de colac și le ascundeau într-o vegetație de pe marginea drumului.
Astfel, au fost sustrase
fire din cupru de pe o distanță de 5 km în prima noapte, sârma fiind vândută
lui M.C. și în a doua noapte pe o distanță de 4 km, inculpații fiind surprinși
în flagrant.
Întrucât faptele și vinovăția
făptuitorilor au fost complet dovedite, iar soluția de condamnare este conformă
cu probele de vinovăție administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt
invocată în recurs care să impună reluarea urmăririi penale.
Referitor la încadrarea
juridică prin reținerea agravantei ,prevăzută de art. 209 alin. (3) lit. h) C.
pen., se constată că aceasta a fost corect reținută.
Potrivit textului
incriminator, constituie furt calificat sustragerea de cabluri, linii,
echipamente și instalații de comunicații radiocomunicații, precum și componente
de comunicații, fiind fără relevanță dacă rețeaua de comunicații era activă sau
nu.
Or, în speță, sârma de cupru
sustrasă făcea parte din categoria instalațiilor de telecomunicații, conform
comunicării transmise de partea civilă parchetului, astfel că sunt incidente
dispozițiile agravantei arătate, corect reținută de instanțe.
Privitor la pedeapsa
aplicată se constată că instanțele au individualizat sancțiunea chiar la
minimul prevăzut de lege, având în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul
social al faptei, împrejurările săvârșirii ei, întinderea prejudiciului cauzat
precum și persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, a recunoscut
și regretat infracțiunea săvârșită.
Se mai constată că pedeapsa
aplicată este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Deoarece au fost respectate
dispozițiile legale arătate iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă
temeiuri care să justifice recunoașterea circumstanțelor atenuante și coborârea
pedepsei sub minimul legal, susținerea formulată de inculpat în sensul greșitei
individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
Întrucât motivele de
casare invocate sunt neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului nu se
constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,
în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din
același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu
obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva deciziei penale nr. 335/ A din
4 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.
Obligă recurentul inculpat
la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 14 martie 2005.