ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3902/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3902/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 211 din 27

iunie 2002, Tribunalul Argeș a condamnat, printre alții, pe următorii

inculpați:

E.M.C. și

L.G.A. ambii la câte 4 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit.

a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C.

pen., câte 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C.

pen. și la câte 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 221

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în baza art. 33 lit.

a) C. pen., fiecare urmând să execute 4 ani închisoare, cu un spor de câte 8

luni închisoare, în total câte 4 ani și 8 luni închisoare.

L.C.;

L.A. și

S.F. la câte 4 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen. și la câte 3

ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C. pen., în baza

art. 34 lit. b) C. pen., fiecare, urmând să execute câte 4 ani închisoare.

VASILESCU LIVIU la 4 ani și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit.

a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art.

37 lit. a) C. pen., 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 276

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C.

pen., în baza art. 33 lit. b) C. pen., urmând să execute 4 ani și 6 luni

închisoare, cu un spor de 6 luni închisoare, în total 5 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 318/1998 a Judecătoriei Costești, pedeapsă ce

se execută, separat de pedeapsa aplicată în cauză.

Toți inculpații au fost obligați, în

solidar, la despăgubiri civile în sumă de 93.180.944 lei către partea civilă

S.N.C.F.R., Regionala C.F.R. Craiova.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.G.A. a unui clește patent, a unui

cântar de mână și un fragment de sârmă din cupru.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpații recurenți, împreună cu

alți coinculpați în cauză, în perioada 25 aprilie 1999 – 18 august 1999, în

grup și pe timp de noapte, folosind un clește patent, au tăiat și sustras cablu

telefonic cu sârmă de cupru, din rețeaua de telecomunicații a S.N.C.F.R.,

aflată pe sectoarele de cale ferată Costești - Slatina și Costești - Roșiori,

punând în pericol siguranța circulației pe calea ferată și producând un

prejudiciu total de 93.180.944 lei.

Astfel:

- În perioada 25 - 28 aprilie 1999,

inculpații V.L., L.G.A., L.A. și L.C., împreună cu alți trei coinculpați, au

sustras, prima dată, circa 11.600 ml cablu (din care a rezultat prin arderea

izolației, cca. 250 kg sârmă cupru) în zona sectorului Costești - Roșiori,

între stațiile C.F.R. Colțu și Miroși, pe distanța de aproximativ 4,8 km.

A doua oară, aceiași inculpați, au

sustras cablu (din care a rezultat cca. 160 kg sârmă de cupru) din același

sector, între stațiile C.F.R. Colțu și Burdea.

- În noaptea de 28 aprilie 1999,

aceiași patru inculpați au sustras 12.000 ml de cablu, din sectorul Costești -

Roșiori, între stațiile C.F.R. Colțu și Burdea.

- În noaptea de 14 iulie 1999,

inculpatul S.F., cu concursul inculpatului L.G.A. și a altor trei coinculpați,

au sustras 2000 ml (110 kg sârmă de cupru) din sectorul Costești - Roșiori,

între stațiile C.F.R. Surdești - Balaci.

- În noaptea de 10 august 1999,

inculpatul V.L., împreună cu un alt coinculpat, au sustras 240 ml de cablu, din

sectorul Costești - Slatina între stațiile C.F.R. Corbu - Hîrsești, sârma din

cupru rezultată fiind vândură inculpaților L.G.A. și E.M.C., care au mai

cumpărat ulterior și alte cantități de asemenea material, cunoscând proveniența

lor din furt.

La începutul lunii august 1999,

inculpații E.M.C. și S.F., împreună cu alți trei coinculpați, au sustras, din

sectorul Costești, între stațiile Costești și Ionești, 4 fire de cablu pe

distanța a circa 15-17 stâlpi de telecomunicații.

- În noaptea de 13 august 1999,

inculpații E.M.C. și S.F. împreună cu alți patru coinculpați, au sustras, din

zona Hălții C.F.R. Ionești, din sectorul Costești, cablu telefonic pe distanța

a 15-16 stâlpi (circa 249 kg sârmă de cupru).

- În nopțile de 17 august 1999 și 24

august 1999, inculpatul V.L., împreună cu alți coinculpați, au sustras cca.800

ml cablu, din zona sectorului Costești - Slatina (între stațiile C.F.R. Corbu -

Hîrsești) și respectiv 2400 ml cablu, din același sector (între stațiile C.F.R.

Hîrsești - Stolnici).

Sârma de cupru realizată a fost

vândută, inculpații împărțind banii, unul din cumpărători fiind și L.G.A.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel, printre alții, inculpații E.M.C., L.G.A., L.C., L.A., S.F. și

V.L., care au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 316/ A din 3

decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de către inculpații mai sus menționați care, prin apărători și scris, au

solicitat pentru inculpatul E.M.C. reducerea pedepselor aplicate și aplicarea

dispozițiilor art. 86

7

C. pen., iar pentru ceilalți recurenți

inculpați restituirea cauzei pentru rejudecare, deoarece s-au încălcat

dispozițiile art. 197, raportat la art. 485 C. proc. pen., cauza fiind judecată

în ședință publică, deși între inculpați s-a aflat și un minor, iar în caz de

respingere, achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C.

pen., nefiind întrunite elementele constitutive, deoarece faptele săvârșite nu

au pus în primejdie (pericol) siguranța circulației pe căile ferate și

reducerea pedepselor aplicate prin acordarea circumstanțelor atenuante, conform

art. 74 – art. 76 C. pen. și suspendarea executării pedepselor în baza art. 81

sau art. 86

1

C. pen.

Pentru inculpatul L.G.A. s-a cerut

să se facă aplicarea Legii de grațiere nr. 543 din 1 octombrie 2002, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. și să i se înlăture sporul

de pedeapsă aplicat, iar pentru inculpatul V.L. s-a solicitat rejudecarea

cauzei în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a

se stabili dacă a avut discernământul faptelor săvârșite, el fiind bolnav de

oligofrenie.

Examinând actele de la dosar, se

constată că instanțele de judecată au făcut o analiză minuțioasă a probelor

administrate în cauză, pe care apreciindu-le just, a reținut corect situația de

fapt și vinovăția inculpaților, încadrând corespunzător din punct de vedere

juridic faptele comise, în textele de lege, inclusiv în ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.

Art. 276 alin. (1) C. pen.,

încriminează simpla distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare

a liniei ferate sau a instalațiilor de cale ferată, ori așezarea de obstacole

pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranța

mijloacelor de transport ale căilor ferate.

Cerința esențială a acestei

infracțiuni va fi îndeplinită când, din ansamblul împrejurărilor de fapt,

rezultă posibilitatea producerii unui pericol pentru siguranța mijloacelor de

transport ale căilor ferate.

În cazul acestei infracțiuni nu se

cere să se fi adus vreo vătămare, respectiv urmarea (rezultatul) constă într-o

stare de pericol. Este deci suficient o potențialitate de a pune în pericol

circulația pe căile ferate, prin producerea unei tulburări în activitatea de

transport, indiferent sub ce formă.

În cauză, dacă la începutul

cercetărilor organele de specialitate ale S.N.C.F.R. au dat un răspuns ambiguu

(adresa nr. 3/98 din 10 martie 2000), ca urmare a solicitărilor parchetului

(adresa nr. 899/P/1999 din 28 iunie 2000 și adresa nr. 529/P din 16 octombrie

2000), Agenția de Telecomunicații C.F.R. Zona de telecomunicații Craiova, cu

adresele nr. 3/360 din 3 iulie 2000 și nr. 3/570 din 25 iulie 2000, au

comunicat că tăierea și distrugerea circuitelor R.C. pune în pericol siguranța

circulației, conform Regulamentului de Exploatare Tehnică C.F.R., art. 125 pct.

b. Instalațiile R.C. sunt instalații pentru siguranța circulației și evident

întreruperea lor pune în pericol siguranța circulației, fiind aplicabile

dispozițiile art. 276 alin. (1) C. pen.

Cum, din sesizările organelor C.F.R.

către organele de poliție și constatările acestora, rezultă că printre

circuitele tăiate și sustrase de inculpați au fost și circuite R.C. (regulator

de circulație), care a întrerupt comunicarea și puteau crea alte perturbări în

circulația mijloacelor de transport ale C.F.R., în mod corect instanțele au

condamnat pe inculpați pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C.

pen., nefiind cazul achitării pentru această infracțiune, ale căror elemente

constitutive sunt întrunite.

Nu este întemeiată nici critica

privind judecarea cauzei cu publicitate, deși alături de inculpații majori a

fost și inculpatul P.V., care la data săvârșirii faptelor (aprilie-august 1999)

era minor. El a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa rezultantă de 2

ani și 6 luni închisoare, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei, conform dispozițiilor art. 86

1

și următoarele

C. proc. pen.

Se constată că până la judecarea

cauzei, respectiv începerea cercetării judecătorești (21 februarie 2002)

inculpatul P.V. a împlinit vârsta de 18 ani, acesta neuzând de căile de atac

ale apelului și recursului, pentru el hotărârea primei instanțe rămânând

definitivă.

Având în vedere că inculpatul P.V. a

fost judecat în primă instanță după ce a împlinit vârsta de 18 ani, că el nu a

folosit căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și în lipsa unui

temei legal pentru examinarea situației juridice a acestuia, împotriva voinței

sale, considerăm că nu este cazul restituirii cauzei pentru rejudecarea

sus-numitului.

În ce privește reindividualizarea

pedepselor aplicate inculpaților prin reducerea acestora, aplicarea de

circumstanțe atenuante și schimbarea modalității de executare prin aplicarea

art. 81 C. pen., sau ale art. 86

1

C. pen. ori art. 86

7

C.

pen., se constată că și aceste cereri sunt neîntemeiate.

Curtea consideră că, prima instanță

și instanța de control judiciar, au făcut o justă apreciere în legătură cu

cuantumul pedepselor aplicate inculpaților și modalității de executare a

acestora. Potrivit prevederilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de

limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Examinând, prin prisma acestor

dispoziții legale, lucrările dosarului, se reține că, în procesul

individualizării pedepselor aplicate inculpaților recurenți, s-a ținut seama că

pedepsele au fost orientate către minimul special prevăzut de lege, de

frecvența și gradul deosebit de ridicat al pericolului social al faptelor

săvârșite, în condițiile concrete în care ele au avut loc, în grupări

organizate și cu continuitate, săvârșind mai multe infracțiuni în concurs, cât

și de persoana inculpaților, fără ocupație, care s-au pretat la surse de câștig

fără muncă și fără să dea importanță la unele urmări deosebite ce se puteau

produce.

În aceste condiții, pedepsele

aplicate inculpaților au fost corect individualizate sub aspectul cuantumului

și al modalității de executare, respectându-se criteriile legale și

corespunzând scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Analizând decizia penală atacată, în

raport de motivul invocat de recurentul inculpat L.G.A., prin care a cerut să

se facă aplicarea Legii de grațiere nr. 543/2002 pentru pedeapsa ce i s-a

aplicat pentru infracțiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. și să fie

înlăturat sporul de 8 luni închisoare, se constată că acesta este întemeiat.

Prin sentința penală nr. 211 din 27

iunie  2002, Tribunalul Argeș a condamnat la câte 2 ani închisoare pe

inculpații E.M.C. și L.G.A., pentru infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art.

221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c) C.

pen., faptele fiind săvârșite în anul 1999.

Deși, la data de 4 octombrie 2002, a

fost publicată (M. Of. nr. 726), Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor

pedepse, potrivit art. 1 fiind grațiate în întregime pedepsele cu închisoare

până la 5 ani inclusiv, iar în motivele scrise de apel, cât și în ședința de

judecare a cauzei în apel, apărătorul inculpaților E.M.C. și L.G.A. a solicitat

aplicarea legii menționate și grațierea pedepselor de 2 ani închisoare aplicate

sus-numiților, pentru infracțiunea de tăinuire, Curtea de Apel Pitești nu a

examinat și nu s-a pronunțat asupra acestei cereri esențiale, de natură să

influențeze soluția procesului.

Față de această situație, Curtea va

admite recursurile declarate de inculpații E.M.C. și L.G.A. și va casa în baza

art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., decizia penală nr. 316/ A

din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești în ce privește omisiune aplicării

grațierii conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru pedepsele de 2 ani

închisoare, aplicate celor doi inculpați pentru infracțiunea de tăinuire

prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

75 lit. c) C. pen.

De asemenea, Curtea apreciază că, în

raport de circumstanțele personale ale inculpaților E.M.C. și L.G.A., sporul de

pedeapsă de câte 8 luni închisoare, aplicat acestora, nu se justifică, urmând a

fi înlăturat, acești inculpați urmând să execute câte 4 ani închisoare,

fiecare, pedepse care sunt suficiente pentru reeducarea lor și prevenirea

săvârșirii altor fapte infracționale.

Se mai constată că, Curtea de Apel

Pitești nu a examinat și nu s-a pronunțat în decizia penală nr. 316/ A din 3

decembrie 2002, asupra cererii, formulată de apărător, de a se casa hotărârea

primei instanțe și, reținând cauza spre rejudecare, să dispună efectuarea unei

expertize medico-legale, apelantului inculpat V.L., urmând ca față de

„certificatul medical de handicapat”, să se stabilească dacă la data săvârșirii

faptelor care fac obiectul acestei cauze avea discernământul păstrat, sau dacă

acesta era diminuat.

În adevăr, la dosarul de urmărire

penală există un certificat de încadrare într-o categorie de persoane

handicapate din 27 ianuarie 1999 a inculpatului V.L., iar raportul de expertiză

medico-legală nr. 52/ A1 din 15 ianuarie 2001, întocmit de o comisie de medici

la sediul Serviciului medico-legal Argeș, din care rezultă că inculpatul V.L.

prezintă diagnosticul de „oligofrenie gradul I“, având discernământul diminuat

(Întocmit în baza ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș din 14

decembrie 2000, în care s-a menționat ca expertiza să se efectueze fără

internare).

Potrivit dispozițiilor art. 117

alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie

în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul

de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice

a inculpatului.

În alin. (2) al aceluiași articol,

se precizează că expertiza în aceste cazuri se efectuează în instituții

sanitare de specialitate, iar în vederea efectuării ei, organul de cercetare

penală, cu aprobarea procurorului, sau instanța de judecată dispune internarea

învinuitului ori inculpatului.

Față de aceste dispoziții

categorice, expertiza psihiatrică a inculpatului V.L., în mod obligatoriu,

trebuia să se facă cu internarea acestuia într-o instituție sanitară de

specialitate.

Deoarece expertiza psihiatrică a

inculpatului V.L. nu s-a făcut cu internarea într-o unitate sanitară de

specialitate, unde să i se facă toate examenele specifice, iar raportul de

expertiză medico-legală nr. 52/ A1 din 15 ianuarie 2001 nu s-a referit și la

întrebarea din ordonanța procurorului „dacă în momentul săvârșirii faptelor,

învinuitul a acționat cu discernământ sau discernământ diminuat”, în baza

dispozițiilor art. 385

9

pct. 8 C. proc. pen., va casa sentința

penală nr. 211 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Argeș și decizia penală nr.

316/ A din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, numai în ce privește

neefectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, a inculpatului, cu

respectarea condițiilor prevăzute de art. 117 alin. (2) C. proc. pen.

În această situație, în baza art.

385

15

lit. c) alin. (4) C. proc. pen., cauza se va trimite pentru

rejudecare la prima instanță, Tribunalul Argeș, în vederea efectuării

inculpatului V.L. a unei noi expertize medico-legale psihiatrice, cu internarea

acestuia în unitate de specialitate, în condițiile prevăzute de art. 117 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., cât și pentru a se răspunde la întrebarea formulată

de parchet, la care nu s-a răspuns.

În baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații L.C., L.A. și S.F. împotriva deciziei penale nr. 316/ A din 3

decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, care pentru aceștia este temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații E.M.C., L.G.A. și V.L. împotriva deciziei penale nr. 316/ A din 3

decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 211 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Argeș, numai în ce

privește omisiunea aplicării grațierii, conform Legii nr. 543/2002, pentru

inculpații E.M.C. și L.G.A. și pentru neefectuarea expertizei medico-legale

psihiatrice pentru inculpatul V.L.

Înlătură aplicarea art. 34 lit. b)

C. pen., pentru inculpații E.M.C. și L.G.A. și în temeiul art. 1 și art. 7 din

Legea nr. 543/2002, constată grațiate integral și condiționat pedepsele de câte

2 ani închisoare, aplicate acestor inculpați pentru infracțiunea prevăzută de

art. 221 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Înlătură sporurile de câte 8 luni

închisoare, aplicate inculpaților E.M.C. și L.G.A., urmând ca, în temeiul art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., acești inculpați să execute câte 4 ani

închisoare, fiecare.

Trimite cauza, pentru rejudecare, la

prima instanță, Tribunalul Argeș, în ce privește pe inculpatul V.L., în vederea

efectuării acestuia a unei expertize medico-legale psihiatrice.

Menține celelalte dispoziții privind

pe inculpații E.M.C. și L.G.A.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații L.C., L.A. și S.F. împotriva deciziei penale nr. 316/ A

din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

Obligă recurenții inculpați L.C.,

L.A. și S.F. să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 septembrie 2003.