ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1774/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 413/

D din 8 octombrie 2004, Tribunalul Bacău, secția penală, prin schimbarea

încadrării juridice, a condamnat inculpatul P.N. la 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., la 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de

grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. e),

art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.

și la 14 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. e), art. 176 lit. a) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen.

A contopit pedepsele și a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și 6

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A aplicat art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 113 C. pen., a

obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoșire.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen., art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească 50.000.000

lei daune materiale și 100.000.000 lei daune morale părții civile A.M.,

242.000.000 lei daune materiale și 150.000.000 lei daune morale părții civile

A.I., precum și 41.817.087 lei cu titlu de daune morale către SC A.C. SA

Onești.

În baza art. 106 din O.G.

nr. 150/2002 a obligat inculpatul să plătească către C.A.S.J. Bacău suma de

250.629.204 lei cu titlu de cheltuieli spitalizare și transport cu ambulanța.

S-a reținut că, în data de

18 ianuarie 2004, inculpatul a aruncat benzină în apartamentul locuit de partea

vătămată A.I. și victima A.F. și a dat foc, cauzându-le acestora arsuri de

gradul III, IV și V care, potrivit raportului de constatare medico-legală, au

determinat decesul victimei A.F. și au pus în primejdie viața părții vătămate

A.I.

Curtea de Apel Bacău, secția

penală, prin decizia penală nr. 361 din 23 noiembrie 2004, a respins apelul

declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri inculpatul a declarat recurs, întemeiat pe art. 385

9

pct.

17

1

, 18 și 14 C. proc. pen.

S-a susținut că, neaplicând

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., cu referire la situația conflictuală

anterioară datei săvârșirii infracțiunilor deduse judecății, instanțele au făcut

o greșită aplicare a legii.

În latura civilă, daunele au

fost stabilite eronat, într-un cuantum exagerat.

Inculpatul a mai solicitat

și reducerea pedepselor, dându-se o mai mare eficiență circumstanțelor

atenuante judiciare reținute în sarcina sa, precum stării sănătății.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din probatoriul administrat

în cauză a rezultat că, în data de 18 ianuarie 2004, în jurul orei 20,30, aflat

pe holul etajului III al imobilului situat în Onești, inculpatul a amenințat

partea vătămată A.I. că o va omorî în acea seară.

În jurul orei 22,00, în timp

ce partea vătămată menționată încerca să intre în camera unde locuia,

inculpatul a aruncat o găleată de benzină pe aceasta.

O parte din benzină s-a scurs

pe sub ușă, în camera unde dormea victima A.F.

Inculpatul a dat apoi foc cu

bricheta, moment în care s-a produs o explozie, iar victima A.F., care dormea

acoperită cu o plapumă, a luat foc.

Partea vătămată A.I., care a

luat, de asemenea, foc, s-a aruncat pe geam, de la etajul III.

Situația de fapt expusă

rezultă din depoziția inculpatului și declarațiile martorilor D.E., D.V., L.M.

și C.G.

Din dispozițiile art. 73

lit. b) C. pen., rezultă că infracțiunea săvârșită în stare de provocare

constituie o ripostă la actul provocator al persoanei vătămate.

Or, probatoriul administrat

nu confirmă provocarea afirmată de inculpat și, pe cale de consecință,

îndeplinirea cerinței ca infracțiunea să fi fost comisă într-o stare de

puternică tulburare sau emoție, determinată de acțiunile oricăreia dintre

victime.

Mai mult, între momentul

amenințării cu moartea a părții vătămate A.I. și cel al săvârșirii efective a

faptei deduse judecății, a trecut un interval de timp de aproximativ două ore,

în raport de care nu s-ar putea reține nici măcar împrejurarea că inculpatul

s-ar fi aflat sub stăpânirea vreunei tulburări produse de un eventual incident

produs în primul moment, respectiv cel stabilit din probe ca fiind ora 20,30.

Drept urmare, în mod legal

instanța de fond nu a reținut existența stării de provocare.

În consecință, respingând

apelul sub aspectul acestor critici și menținând hotărârea primei instanțe,

instanța de control judiciar a pronunțat o decizie legală, nesupusă cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.,

invocat de recurent.

Examinând hotărârile atacate

prin prisma criticilor vizând greșita individualizare a pedepsei, se constată

că instanța de fond a aplicat, cumulat, toate criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen. Conduita procesuală a inculpatului, lipsa antecedentelor penale

au fost constatate de instanța de fond și reținute în favoarea acestuia ca

circumstanțe atenuante judiciare. Pe de altă parte, la stabilirea pedepselor,

prima instanță a reținut și starea sănătății inculpatului.

Pedepsele stabilite sunt

just proporționalizate, corespunzător pericolului social concret, urmărilor

produse, modalității de săvârșire a faptei, de natură a asigura realizarea

scopului și îndeplinirea funcțiilor acesteia.

Nu se constată temeiuri care

să justifice reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului

acestora, prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante

judiciare reținute în favoarea inculpatului.

Prin urmare, respingând

apelul și sub aspectul acestor critici și menținând sentința atacată, instanța

de control a pronunțat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.

În latura civilă, acțiunea

civilă exercitată de părțile civile A.I. și A.M. se constată a fi fost legal

soluționată.

Astfel, corespunzător

dispozițiilor de principiu ale art. 998 C. civ., cu referire la art. 1084 din

același cod, privitoare la modul de cuantificare a prejudiciului material,

prima instanță a obligat inculpatul la plata de daune materiale în limita

pagubei dovedite de probatoriul administrat în cauză.

Pe de altă parte, nu există

criterii legale de stabilire a cuantumului despăgubirilor menite să compenseze

prejudiciul moral. Ca atare, stabilirea acestora constituie atributul instanței

și este o chestiune de apreciere a afectării, în concret, în fiecare caz în

parte, a persoanei vătămate.

Or, cu referire la fiecare

părți vătămate, au fost produse acel minim de argumente și indicii din care să

rezulte afectarea atributelor persoanei.

Stabilind cuantumul daunelor

morale, instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică, corespunzătoare atât

principiilor răspunderii civile din dreptul intern, cât și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia daunele morale trebuie apreciate

rezonabil, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv

produs victimei infracțiunii.

Drept urmare, respingând

apelul și menținând sentința atacată, instanța de control judiciar a pronunțat

o hotărâre temeinică, recursul constatându-se a fi nefondat și sub aspectul

acestor din urmă critici.

În fine, nici alte motive de

casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată perioada arestării preventive de la 20 ianuarie 2004 la 14 martie

2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 361 din 23

noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa

aplicată, perioada arestării preventive de la 20 ianuarie 2004 la 14 martie

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din

care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.