ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3114/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2510

din 23 mai 2008, Judecătoria Târgoviște a declinat competența de soluționare a

cererii formulate de reclamantul V.G.I. în contradictoriu cu pârâta SC F.V.C.S.

SRL, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția comercială.

Tribunalul Dâmbovița, prin

sentința nr. 1286 din 23 decembrie 2008, a admis în parte cererea formulată de

reclamantul V.G.I. și a obligat pârâta SC F.V.C.S. SRL să-i lase reclamantei în

deplină proprietate și posesie imobilele teren în suprafață de 277 m.p.

împreună cu construcția ce se află pe acesta în suprafață de 186 m.p. situat în

intravilanul Municipiului Târgoviște, județul Dâmbovița, a respins cererea de

despăgubiri, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință formulată de

reclamant, ca nedovedită și cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Prin decizia nr. 79 din 19

mai 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis apelul pârâtei SC F.V.C.S. SRL, a desființat sentința

apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare judecătoriei Târgoviște

reținând, în esență, că acțiunea în revendicarea unui imobil, cu consecința evacuării

deținătorului lui, în raport de prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., este

de competența judecătoriei, ca instanță de drept comun iar nu de competența

tribunalului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta SC F.V.C.S. SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, conform art. 137

C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997,

modificată și completată și la dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C.

proc. civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a

reținut:

Conform art. 1 din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la

instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de

acest act normative, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de

persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la

termenul stabilit de instanță.

Având în vedere criticile

formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte, în

conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a

stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru

în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, fiind citată cu această mențiune.

Potrivit art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul

în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează

ca netimbrată.

Constatând că recursul nu a

fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare

potrivit mențiunii din citația pentru termenul din 26 noiembrie 2009, când

procedura a fost legal îndeplinit, că în cauză nu operează scutirea legală de

obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din

Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și

să dispună anularea recursului pârâtei SC F.V.C.S. SRL ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de pârâta SC F.V.C.S. SRL TÂRGOVIȘTE împotriva deciziei nr. 79 din 19 mai 2009

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2009.