ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 839/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie – în Dosarul nr. 520/62/F/2008 s-a dispus respingerea cererii de prelungire a arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile B.I. (fiul lui G. și D.) deținut în Arestul I.P.J. Brașov în baza mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării din 1 octombrie 2008 emis de Curtea de Apel Brașov în baza sentinței penale nr. 59 din 1 octombrie 2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3280 din 16 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală raportat la art. 139 alin. (1) și art. 145 C. proc. pen. a înlocuit măsura arestării provizorii cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Săcele fără încuviințarea instanței.

În baza art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen., pe durata acestei măsuri persoana extrădabilă B.I. este obligată să respecte următoarele obligații:

A atras atenția persoanei extrădabile B.I. că, în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii aplicate sau a obligațiilor stabilite, măsura va fi înlocuită.

A dispus punerea în libertate a persoanei extrădabile B.I. de sub puterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării din 1 octombrie 2008 emis de Curtea de Apel Brașov, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin sentința penală nr. 95/F din 1 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 520/64/2004 rămasă definitivă la 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Brașov a dispus admiterea cererii formulate de M.J. al Republicii Moldova, dispunând extrădarea către autoritățile judiciare ale Republicii Moldova a condamnatului B.I. în vederea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală din 17 februarie 2006 a Judecătoriei Buiucani pronunțată în Dosarul nr. 1-4/2006, definitivă prin decizia din 17 ianuarie 2007 a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova.

A fost emis mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov în lipsa persoanei extrădabile, mandatul fiind pus în executare la data de 9 septembrie 2009 când s-a dispus arestarea persoanei extrădabile B.I.

Persoana extrădabilă a formulat cerere de amânare a predării, cerere soluționată de Curtea de Apel Brașov prin sentința penală nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 725/64/2009, hotărârea fiind atacată cu recurs de persoana extrădabilă.

Cum la data de 5 martie 2010, arestarea provizorie expiră și punerea în executare a hotărârii definitive nu s-a realizat, instanța, din oficiu a pus în discuția părților prelungirea arestării provizorii, în baza art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. și cum persoana extrădabilă este arestată de peste 170 zile, prelungirea măsurii nu mai este oportună.

Pentru a se asigura punerea în executare a hotărârii definitive de extrădare, având în vedere că persoana extrădabilă și-a stabilit reședința în municipiul S., alături de familia sa, instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 139 alin. (1) și art. 145 C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de reședință.

I-au fost instituite persoanei extrădabile obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării, prelungirea arestării provizorii a persoanei extrădabile pe durata maximă prevăzută de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

În esență, în motivele scrise de recurs și în susținerea orală se arată că se impune prelungirea arestării provizorii în vederea extrădării persoanei extrădabile B.I. pentru a se avea siguranța că acesta poate fi predat autorităților judiciare din Republica Moldova, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 95/F din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, a cărei punere în executare nu s-a putut realiza datorită formulării de către persoana extrădabilă a două cereri de amânare a predării pe motive medicale, a căror soluționare s-a prelungit timp de 4 luni.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. pe baza materialului și a lucrărilor din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 95/F din 1 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 520/64/2008 al Curții de Apel Brașov s-a dispus admiterea cererii formulate de M.J. al Republicii Moldova și a dispus extrădarea către autoritățile judiciare ale Republicii Moldova a numitului B.I. în vederea executării pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată de Judecătoria Buiucani în Dosarul nr. 1-4/2006, rămasă definitivă prin Decizia din 17 ianuarie 2007 a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova. În cauză a fost emis mandatul de arestare provizorie din 1 octombrie 2008 al Curții de Apel Brașov, în vederea extrădării, în lipsa persoanei extrădabile.

La data de 9 septembrie 2009, persoana extrădabilă B.I. a fost arestată, însă mandatul nu a fost pus în executare întrucât acesta a formulat două cereri prin care a solicitat amânarea predării.

Prin sentința penală nr. 1/F/E din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Brașov a respins cererea formulată, hotărârea rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 3204 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7816/1/2009.

Ulterior, persoana extrădabilă a formulat o nouă cerere prin care a solicitat amânarea predării, iar prin sentința penală nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost respinsă cererea, hotărârea fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond a verificat periodic măsura provizorie în vederea extrădării, iar prin încheierea recurată – pronunțată de Curtea de Apel Brașov la 25 februarie 2010 în Dosarul nr. 520/62/F/2008 – a respins cererea de prelungire a arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile B.I., iar în baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 139 alin. (1) și art. 145 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării provizorii cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Săcele fără încuviințarea instanței.

Hotărârea recurată este criticabilă sub două aspecte:

a) primul vizează neîndeplinirea condiției prevăzute în art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea numai în cazuri bine justificate.

b) reținerea dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. pen. nu este justificată în condițiile în care legea specială prevede, în mod expres, temeiul de drept în baza căruia instanța poate dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același complet investit cu soluționarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăși 180 de zile. După intervenirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

În alin. (5) al aceluiași articol se arată că în cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.

Legiuitorul nu definește sintagma „cazuri bine justificate”, lăsând la latitudinea instanței să aprecieze, în raport de elementele cauzei, dacă este sau nu îndeplinită această condiție.

În cauza de față, de la data la care s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării – persoana extrădabilă B.I. având de executat o pedeapsă de 10 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Republica Moldova – și până la pronunțarea încheierii recurate nu au apărut împrejurări noi, excepționale care să poată fi circumscrise unor „cazuri bine justificate”. Dimpotrivă, persoana extrădabilă a fost cea care a formulat, în mod succesiv, cereri de amânare a predării, scopul urmărit fiind acela de a împiedica încheierea procedurilor de predare către autoritățile judiciare din Republica Moldova. Ca atare, nefiind depășit termenul de 180 de zile prevăzut în art. 45 alin. (3), arestarea provizorie va fi prelungită până la atingerea limitei maxime prevăzute de lege.

Sub cel de-al doilea aspect, Înalta Curte constată că înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea se poate dispune – dacă sunt îndeplinite cerințele legii – în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 cu stabilirea obligațiilor prevăzute în art. 145

1

C. proc. pen.

Dispozițiile C. proc. pen. incidente în cauză – în raport de soluția adoptată de instanța de fond – și la care se impunea a se face trimitere sunt cele circumscrise art. 145

1

C. proc. pen. relativ la obligațiile ce-i incumbă persoanei extrădabile, urmare înlocuirii măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Ca atare, reținerea dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, nu este justificată.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva încheierii de ședință din 25 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie – în Dosarul nr. 520/64/2008, privind pe intimatul persoană extrădabilă B.I.

Va casa încheierea recurată și, în baza art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, va dispune prelungirea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a intimatului persoană extrădabilă B.I. până la data de 5 martie 2010, inclusiv.

Văzând și dispozițiile art. 189 - art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva încheierii de ședință din 25 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 520/64/2008, privind pe intimatul persoană extrădabilă B.I.

Casează încheierea recurată și rejudecând:

În baza art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea Judiciară în materie penală modificată, dispune prelungirea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a intimatului persoană extrădabilă B.I., până la data de 05 martie 2010 inclusiv.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană extrădabilă B.I., în sumă de 320 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 martie 2010.