ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1752/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1574 din 10 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, a fost respinsă cererea condamnatului D.A., pentru întreruperea

executării pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de

tâlhărie.

Această sentință a fost confirmată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, care, prin decizia nr. 32/ A

din 17 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

Pentru a hotărî astfel,

ambele instanțe au reținut că situația materială grea a familiei condamnatului,

invocată de acesta ca motiv de întrerupere a executării pedepsei, având un

caracter permanent rezolvarea sa nu poate fi asigurată printr-o prezență

temporară, limitată la 3 luni, a condamnatului în familie.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat recurs condamnatul, reiterând susținerile din cerere.

Recursul declarat de

condamnat nu este întemeiat.

Pentru întreruperea

executării pedepsei în temeiul art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este

necesar ca familia condamnatului să se afle într-o situație specială, din care

cauză executarea pedepsei de către condamnat să aibă consecințe pentru aceasta;

cu alte cuvinte, întreruperea executării pedepsei, o singură dată, pe o durată

de cel mult 3 luni, va putea fi acordată numai dacă, prin această măsură, acele

consecințe grave vor putea fi evitate.

În speță, instanțele au

respins în mod justificat cererea de întrerupere a executării pedepsei, pe de o

parte, având în vedere că situația materială grea a familiei condamnatului

reprezintă o situație de durată și, ca atare, nu poate fi caracterizată ca o

„împrejurare specială” în sensul textului sus-menționat, și pe de altă parte,

apreciind că, oricum, această situație materială grea nu ar putea fi ameliorată

prin întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, care este

maximul îngăduit de lege.

În consecință, recursul

condamnatului urmează a fi respins, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 32/ A din 17

ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și pentru cauze

cu minori și familie.

Obligă pe recurentul

condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 martie 2005.