ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1049/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1483 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea condamnatului C.D. de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată, prin sentința penală nr. 676 din 15 iulie 2003 a aceluiași tribunal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Pentru a respinge cererea instanța a reținut, în baza referatului de anchetă socială aflat în dosar, că nu s-a dovedit existența unor împrejurări speciale care să expună familia condamnatului unor consecințe grave prin continuarea executării pedepsei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 989 din 20 septembrie 2004 a respins apelul condamnatului considerând nefondate criticile formulate în sensul că starea materială precară a familiei ar impune întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul care a susținut că cererea de întrerupere a executării pedepsei era întemeiată și că în mod greșit a fost respinsă. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei. Recursul declarat este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familie. În acest caz executarea poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată. Prin cererea de întrerupere a executării pedepsei condamnatul a susținut că este necesară prezența sa în familie întrucât, tatăl este invalid (orb), mama are în îngrijire patru frați minori, iar starea economică a acestora este precară neavând mijloace de trai corespunzătoare.

Ori, din ancheta socială efectuată a rezultat că părinții condamnatului sunt despărțiți, tatăl a plecat la o adresă necunoscută, iar mama conviețuiește cu un alt bărbat ea fiind răspunzătoare de întreținerea minorilor. Totodată nu s-a probat că starea economică precară a familiei ar putea fi ameliorată de condamnat în termenul de 3 luni prevăzut de lege. Așa fiind, soluția de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru neîntrunirea cerințelor legale evocate a fost în mod corect confirmată de instanța de apel. În consecință, recursul declarat de condamnatul C.D. este nefondat, urmând a fi respins, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sus numitului, potrivit art. 192 alin. (2) din același cod la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.D., împotriva deciziei penale nr. 989 din 20 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.