ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București și precizată la 11 iunie 2008, reclamantul D.D.C. a chemat în
judecată pe pârâții D.G.A.N.P. și A.N.P., pentru ca prin sentința ce se va
pronunța să se anuleze decizia nr. 749 din 9 noiembrie 2007 și să fie obligat
pârâtul să aplice o altă sancțiune disciplinară în raport cu fapta săvârșită.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a precizat că a avut calitatea de șef secție deținere interioară în
cadrul Penitenciarului Jilava și că prin decizia a cărei anulare s-a solicitat
s-a dispus neîntemeiat revocarea sa din funcția de conducere.
A precizat că sancțiunea
aplicată nu este în concordanță cu fapta săvârșită și, de asemenea, că nu s-a
avut în vedere că în anii precedenți a primit calificativul „Foarte Bine”
pentru activitatea desfășurată.
În drept acțiunea a fost
întemeiată pe prevederile Legii nr. 293/2004 și ale Legii nr. 554/2004 R.
Pârâta A.N.P. a formulat
întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 2312 din 17
septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 8306/2/2007 de Curtea de Apel
București, a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut că faptele săvârșite de reclamant constituie
abateri disciplinare, prevăzute și sancționate de Legea nr. 293/2004.
Judecătorul fondului a avut
în vedere că fapta reclamantului de a nu preda telefonul mobil ridicat de la
deținutul B.I. constituie abatere disciplinară gravă și nu poate fi justificată
de începerea altor activități în aceeași zi și cu atât mai mult de alte
evenimente care s-au petrecut în zilele următoare.
Curtea a precizat în
hotărâre că, având în vedere specificul autorității publice în care-și
desfășoară activitatea reclamantul, care implică multă rigoare și disciplină,
abaterile săvârșite de reclamant și întregul său comportament demonstrează
corectitudinea sancțiunii aplicate.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a
arătat că, la data de 19 februarie 2007, unitatea în care-și desfășura
activitatea a fost sesizată de către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție,
cu privire la faptul că deținutul B.I. este în posesia unui telefon mobil, prin
care păstrează legătura cu exteriorul locului de deținere, că apoi la 20
februarie 2007 s-a efectuat percheziția în camera deținutului respectiv, că la
21 februarie a fost informat Parchetul despre descoperirea celor sesizate și
măsurile luate și că a efectuat predarea telefonului mobil la 21 martie 2007
către doi ofițeri de poliție.
A precizat, de asemenea, că
în perioada 22 februarie – 28 februarie, a fost în concediu, așa încât s-a
aflat în situația de a întocmi cu întârziere actul în cauză, dar că anterior a
informat Parchetul anterior și ca urmare nu se impunea aplicarea celei mai
grave sancțiuni, respectiv destituirea din funcție.
A invocat faptul că la
individualizarea sancțiunii nu s-au avut în vedere prevederile art. 63 din
Legea nr. 293/2004, text în temeiul căruia trebuiau să se aibă în vedere
cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care a fost
săvârșită, gradul de vinovăție, consecințele abaterii, comportarea generală la
serviciu, precum și existența altor sancțiuni.
Recurentul a motivat cererea
de recurs, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile textului art. 63
din Legea nr. 293/2004, întrucât, chiar dacă există o întârziere în efectuarea
actului de control, totuși în anii precedenți a obținut numai calificativul
„Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar.
M.J.L.C. – A.N.P. a formulat
întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece
reclamantul, prin abaterile disciplinare săvârșite, a adus atingere
prestigiului instituției publice în care-și desfășoară activitatea, că a
manifestat neglijență și superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de
serviciu, fapte ce se încadrează în prevederile art. 61 lit. a), b) și c) din
Legea nr. 293/2004 și care sunt sancționate cu revocarea din funcția de
conducere.
S-a arătat că, urmare a
percheziției din 22 februarie 2007, reclamantul recurent, care a condus această
percheziție, a nesocotit dispoziția conducerii Penitenciarului Jilava, prin
păstrarea telefonului mobil în dulapul său personal, până la data când s-au
prezentat doi polițiști de la I.G.P.R. – D.I.C., faptă care a fost de natură a
prejudicia prestigiul instituției și de asemenea constituie neglijență în
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii
ierarhici sau autoritățile abilitate de lege.
Înalta Curte, examinând
probatoriile administrate, prevederile legale aplicabile, în speță, motivele de
recurs formulate de reclamant, reține următoarele:
Prin decizia nr. 747 din 09
noiembrie 2007, s-a aplicat reclamantului D.D.C. sancțiunea disciplinară a
revocării din funcția de conducere, șef secție deținere interioară de maximă
siguranță, Penitenciarul B.J.
Autoritatea pârâtă a
apreciat că reclamantul a avut o comportare necorespunzătoare în serviciu, a
manifestat neglijență și întârziere nejustificată în îndeplinirea atribuțiilor specifice
funcției, constând în faptul că, la percheziția efectuată la 20 martie 2007
asupra deținutului B.I., s-a confiscat un telefon mobil, ca urmare a
solicitării D.I.I.C.O.T., iar reclamantul a omis să predea telefonul respectiv,
însoțit de documente, contrar celor dispuse de conducerea unității.
În drept s-au avut în vedere
prevederile art. 61 lit. a), b) și c) și art. 62 lit. b) din Legea nr. 293/2004
R, privind statutul funcționarilor publici din A.N.P.
Înalta Curte apreciază că
sancțiunea disciplinară aplicată de autoritatea pârâtă și menținută de instanța
de fond este temeinică și legală.
Judecătorul fondului a făcut
o corectă apreciere asupra legalității actului administrativ pe care recurentul
îl consideră vătămător al dreptului său.
Instanțele de control
judiciar al legalității actului cercetează actul administrativ supus cenzurii,
nu numai din punct de vedere formal, al îndeplinirii condițiilor de formă și de
competență, ci și din punct de vedere al materialității faptelor și justei lor
aprecieri.
Probatoriul administrat în
cauză și amplu analizat de prima instanță, necontestat de recurentul reclamant,
demonstrează existența unor grave lacune manageriale, neîndeplinirea
obligațiilor de serviciu în termen rezonabil și potrivit dispozițiilor primite
de la autoritățile abilitate de lege.
În vederea determinării
săvârșirii de către reclamant a faptelor reținute în sarcina sa, precum și a
întrunirii condițiilor prevăzute de art. 61 din Legea nr. 293/2004 R, Înalta
Curte va proceda la analiza actelor aflate la dosarul de fond.
La data de 19 februarie
2007, D.I.I.C.O.T. a solicitat, cu adresa nr. 147/P/2004, Penitenciarului B.J.
adoptarea de măsuri pentru identificarea și confiscarea aparatului de telefonie
mobilă și a cartelei S.I.M. de la deținutul B.I., aparat cu ajutorul căruia
acesta comunica în mod conspirativ cu diverse persoane din anturajul său.
Prin aceeași adresă, organul
de urmărire penală a precizat că rezultatul cercetărilor trebuie să fie
comunicat către D.I.I.C.O.T.
Superiorul reclamantului, în
aceeași zi, la 19 februarie 2007, a dispus șefului de secție efectuarea de
urgență a percheziției, verificări și răspuns, indicând în mod expres că
termenul pentru răspuns este de 21 februarie 2007.
Percheziția s-a efectuat la
20 februarie 2007, ocazie cu care a fost confiscat telefonul mobil, directorul
Penitenciarului a comunicat D.I.I.C.O.T. la 21 februarie 2007 existența și
confiscarea telefonului mobil, însă reclamantul nu a predat telefonul ci l-a păstrat
în dulapul personal, împreună cu documentele justificative de efectuare a
percheziției, până la 21 martie 2007, când a fost remis ofițerilor de poliție
care s-au prezentat la Penitenciar.
Această modalitate de
îndeplinire a atribuțiilor de serviciu se circumscrie prevederilor art. 61 lit.
b) din Legea nr. 293/2004, în sensul neglijenței manifestate în îndeplinirea
atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de
la autoritățile abilitate de lege, precum și prevederilor art. 61 lit. c),
privind întârzierea nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și art.
61 lit. a) privind comportamentul necorespunzător la serviciu, de natură a
aduce atingere prestigiului instituției.
Neglijența manifestată în
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este evidentă și rezultă fără echivoc din
faptul că reclamantul a predat telefonul numai la solicitarea expresă a D.I.I.C.O.T.,
susținerea acestuia că în perioada 22 februarie - 28 februarie 2007 s-a aflat
în concediu de odihnă nu poate justifica înmânarea telefonului tocmai la data
de 21 martie 2007, și numai la cererea autorităților competente, care au dispus
efectuarea percheziției.
Prin comportamentul
necorespunzător la serviciu s-a adus atingere prestigiului instituției, prin
aceea că, deși autoritățile abilitate solicitaseră comunicarea rezultatului
cercetărilor și confiscarea aparatului de telefonie mobilă, totuși acestea nu
au fost puse la dispoziția autorității respective, ci menținute în fișetul
personal al reclamantului.
Întârzierea în predarea
telefonului mobil nu poate fi justificată de perioada de concediu de odihnă,
situată între 22 februarie - 28 februarie 2007, și pentru motivul că nici la
expirarea concediului de odihnă nu s-a efectuat predarea aparatului de
telefonie autorității care a dispus luarea măsurii de confiscare.
Înalta Curte precizează că
funcția deținută de reclamant avea un anumit specific, respectiv, șef secție
deținere interioară de maximă siguranță, iar neîndeplinirea obligațiilor
profesionale constituie în mod evident o cauză de perturbare a activității și
prestigiului instituției.
În raport de probatoriile
administrate, a căror analiză s-a efectuat de instanța de fond, dar și în
prezenta decizie, măsura dispusă de autoritatea pârâtă este legală și, de
asemenea, satisface principiul proporționalității măsurii, principiu rezultat
din aplicarea art. 6 al C.D.O.
Înalta Curte arată că
sistemul de drept român, în speță cel care constituie contenciosul
administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004 R, la care se adaugă în baza art. 11
din Constituția României și prevederile C.E.D.O., jurisprudența C.E.D.O.,
instituie suficiente mijloace de protejare a drepturilor subiective, competența
instanțelor de contencios administrativ fiind de natură a remedia eventualul
comportament nelegal sau abuziv al autorităților angajatoare.
Ca urmare judecătorul are
competența de a analiza împrejurările de fapt și de drept care au determinat
adoptarea măsurii disciplinare.
În cauza prezentă,
judecătorul fondului a efectuat analiza situației de fapt și în raport de
gravitatea abaterilor, constând în încălcarea atribuțiunilor de serviciu, a
concluzionat în mod temeinic că sancțiunea aplicată corespunde faptelor
reclamantului.
În ceea ce privește motivul
de recurs referitor la greșita individualizare a sancțiunii, în sensul
ignorării de către autoritatea pârâtă a prevederilor art. 63 din Legea nr. 293/2004
R, Înalta Curte precizează că din considerentele anterior expuse, rezultă că
sancțiunea a fost aplicată cu respectarea prevederilor textului respectiv,
abaterile disciplinare fiind grave, motiv pentru care nu prezintă relevanță
comportamentul anterior.
Față de considerentele expuse
în prezenta hotărâre, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs sunt
neîntemeiate, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, astfel că,
în baza art. 312 și 304
1
C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de D.D.C. împotriva sentinței civile nr. 2312 din 17 septembrie 2008 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 martie 2009.