ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4057/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.Ș.C.

a chemat în judecată pe pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova solicitând anularea Deciziei nr. 18220 din 11 septembrie 2006 emisă de către directorul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova, prin care a fost sancționat cu eliberarea din funcție, precum și a celorlalte decizii emise în acest sens, reintegrarea pe funcția deținută anterior, repunerea în drepturile salariale de care ar fi beneficiat, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă, cu indexările și majorările la zi plus dobânzile și penalitățile aferente acestor sume și obligarea la plata de daune morale în valoare de 1 milion de euro.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia este lovită de nulitate, întrucât sesizarea comisiei de disciplină a Penitenciarului Rahova nu cuprinde domiciliul persoanei care a făcut sesizarea, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 22 alin. (1) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2856/C/2004, comisia de disciplină a încălcat normele imperative privind competența, față de dispozițiile art. 23 alin. (1) din același Regulament și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 293/2004.

S-a susținut că secretarul comisiei de disciplină nu are studii superioare, conform art. 16 alin. (1) din Regulament, iar activitatea efectivă a fost executată de o altă persoană decât secretarul comisiei de disciplină, că la termenele acordate în fața comisiei de disciplină nu a fost legal citat, nu i s-a pus la dispoziție tot materialul probator administrat pentru a-și putea face apărarea, aflându-se internat în spital, că audierea persoanei care a făcut sesizarea, a asistentei medicale și a agentului sunt lovite de nulitate, fiind consemnate în procese-verbale întocmite în lipsa sa și cu lipsă de procedură, fiind încălcate prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Regulament.

A precizat că faptele pentru care a fost sesizată comisia de disciplină sunt altele decât cele pentru care s-a aplicat sancțiunea, astfel încât decizia este lovită de nulitate deoarece faptele pentru care a fost sancționat nu au constituit obiectul cercetării prealabile, nu a semnat fișa postului în raport cu care se susține că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu.

Un alt motiv de nulitate invocat a fost nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (2) lit. d) din Ordinul nr. 2856/C/2004, în sensul că nu au fost administrate toate probele, iar cele administrate au fost interpretate în mod greșit în defavoarea sa, concluzia care se trăgea din declarațiile date fiind aceea că adeverința medicală nu era asupra deținutului, care să o poată transmite mai departe familiei sau avocaților, deci să o predea la termenul din data de 26 aprilie 2006, adeverința fiind legată la dosar la data de 27 aprilie 2006, orele 14 00 . S-a arătat că nu i-a fost comunicată vreo dispoziție sau instrucțiune privind interzicerea eliberării unei adeverințe cu rol de scutire, emițându-se o decizie de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor care reglementează această procedură, dar care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2006. Despre existența unei dispoziții interne nr. I/2818 din 7 martie 2006 și instrucțiuni privind asigurarea asistenței medicale în penitenciare a aflat ulterior, din conținutul Referatului nr. 120 din 25 august 2006, fără să-i fie pusă la dispoziție la momentul respectiv de către medicul șef sau conducerea spitalului.

Reclamantul a mai susținut că nu s-a stabilit cu certitudine momentul în care deținutul ar fi intrat în posesia adeverinței. A precizat că prin actul de sesizare s-a invocat faptul că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu corespunzătoare specialității sale, însă nu i s-au stabilit niciodată aceste atribuții printr-un înscris și nu i s-a comunicat fișa postului. S-a susținut că în urma analizei scrisorilor medicale, a fișei medicale și a stării clinice a pacientului, a emis, după ce a făcut programările necesare, bilet de trimitere la analize la Spitalul Penitenciar Rahova, Nota-raport pentru decontarea CT - toraco abdominal și scintigrafie osoasă, ce urmau a fi efectuate de Spitalul Militar Central, adeverință medicală cu rol de scutire de la Curtea de Apel București, pentru că deținutul trebuia să efectueze aceste analize ce urmau a confirma sau infirma suspiciunea de metastază.

Declarația din data de 26 aprilie 2006 a asistentei este elocventă în sensul vinovăției în totalitate a acesteia, iar Declarația din data de 28 aprilie 2006, scrisă de asistenta medicală și semnată de reclamant, a fost retrasă prin Raportul din data de 2 mai 2006. De asemenea, reclamantul a mai arătat că nu au fost respectate prevederile art. 30 alin. (3) lit. e), f), g) și h) din Ordinul nr. 2856/C/2004, în sensul că lipsește din Referatul nr. 120 din 25 august 2006 propunerea privind sancțiunea, lipsește motivarea propunerii, lipsește numele, prenumele președintelui a membrilor comisiei de disciplină și a secretarului acestuia cu semnătura fiecăruia în dreptul său.

Reclamantul a susținut că nu a înmânat adeverința medicală deținutului, lucru ce ar fi rezultat din Încheierea de ședință din data de 26 aprilie 2006, iar adeverința medicală apare intrată la Curtea de Apel București pe data de 27 aprilie 2006, cu Rezoluție de primire 27 aprilie 2006, astfel încât adeverința nu putea produce efecte pe data de 26 aprilie 2006, când s-a pronunțat soluția de punere în libertate a deținutului. Pe de altă parte, adeverința medicală cu rol de scutire nu poate fi interpretată ca fiind un raport al unei comisii de medici, diagnosticul deținutului reiese din actele medicale ce se află la dosarul penal, eliberate de diferite instituții medicale precum și din consult, deci este un act real ce nu a fost eliberat cu depășirea atribuțiilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și a actelor normative la care reclamantul a făcut trimitere în cuprinsul cererii de chemare în judecată. La data de 30 octombrie 2006 reclamantul a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a următorilor funcționari publici din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova, L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D., G.I. și M.P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați în solidar cu Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova la plata sumei de 1 milion de euro cu titlu de daune morale.

La data de 27 noiembrie 2006, reclamantul a formulat o cerere precizatoare prin care a arătat că în data de 2 noiembrie 2006 a primit Certificatul Decizie Medicală nr. 169 din 9 octombrie 2006 întocmit de Comisia Centrală de Expertiză Medicală și Evaluarea Capacității de Muncă, din care rezultă că suferă de „astm bronșic infecto-alergic cortico-dependent", boală apărută în timpul și din cauza serviciului în N.A.P. încadrare în gradul III de invaliditate, rezultând deci clar că măsura eliberării sale din funcție s-a luat de către Penitenciar când era bolnav. La data de 13 februarie 2007, reclamantul a solicitat conexarea Dosarului nr. 3348/3/LM/2007, având ca obiect contestația formulată de acesta împotriva Deciziei nr. 536 din 11 septembrie 2006 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Prin Încheierea din data de 1 iunie 2007 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, a Tribunalului București și înaintarea Dosarului secției a IX-a, contencios administrativ și fiscal, a aceluiași Tribunal, unde a fost înregistrată sub nr. 20.224/3/2007. b) Întâmpinarea Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de disciplină a Penitenciarului București - Rahova, deoarece aceasta nu are calitatea de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată, arătând că acesta a fost sancționat pentru că a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, prin faptul că a eliberat la data de 25 aprilie 2006 deținutului O.H., o adeverință medicală fără a avea o aprobare din partea conducerii și fără o solicitare scrisă în prealabil a deținutului, precum și pentru că nu a înregistrat în registrul de consultații diagnosticul pus deținutului, scopul și destinația documentului, aceste fapte constituind abateri disciplinare, potrivit art. 61 lit. b) din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâta a susținut că individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 și art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind modul de constituire, organizare și desfășurarea a activității comisiilor de disciplină Administrației Naționale a Penitenciarelor și unitățile subordonate, reținându-se că reclamantul a emis adeverința în cauză cu intenția ca aceasta să-i fie de folos deținutului în data de 26 aprilie 2006 la Curtea de Apel București, și nu în scop de scutire medicală.

Pârâta a precizat că în sprijinul acestor concluzii este prezența deținutului în ziua de 26 aprilie 2006 în instanță, compararea cu alte înscrisuri eliberate de medic cu rol de scutire medicală, care diferă ca și conținut și formă, și au menționat în conținutul lor interdicția expresă de prezentare în instanță, formularele folosite de ceilalți medici, în scop de scutire medicală, adeverința medicală a fost înmânată de reclamant deținutului O.H., iar acesta a remis-o unei alte persoane pentru a fi depusă la instanță, persoană care nu este cunoscută, Comisia de disciplină neavând competențe în elucidarea acestor împrejurări. Pârâta a considerat că, cel mai probabil, documentul a fost eliberat la cererea deținutului, spre a-i servi la Curtea de Apel București, la baza acestei concluzii stând raportul medicului din data de 28 aprilie 2006, raportul asistentei V.M.

din aceeași dată și adeverința medicală unde se precizează clar destinația documentului. Pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sesizarea a fost formulată și soluționată corect de către Comisia de disciplină, aceasta din urmă a fost legal constituită, că nu se poate reține încălcarea de către Comisie a dreptului la apărare al reclamantului. S-a susținut că adeverința în cauză nu a fost eliberată în scop de scutire și cu scopul de a produce efecte în instanță, atâta vreme cât diagnosticul consemnat nu era nici măcar confirmat de analize, deoarece aceste analize urmau să se efectueze ulterior, aducând aceleași argumente ca și pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

La data de 19 noiembrie 2007, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare, prin care a învederat că deținutul O.H. a fost consultat în data de 25 aprilie 2006, număr de consultație 2945, apărând de două ori menționat și la numărul 2963, ținând cont că în timpul consultației au fost aduși mai mulți deținuți, iar mențiunea din data de 26 aprilie 2006 nu-i aparține, solicitând în acest sens o verificare de scripte. c) Sentința Tribunalului Prin Sentința nr. 488 din 11 februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 20224/3/2007 al Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006, la care a făcut referire reclamantul a fost emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor, autoritate publică centrală.

Prin Sentința civilă nr. 2202 din 2 aprilie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 3348/3/2007 al Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006 a fost emisă de AMP, autoritate publică centrală. Sentința primei instanțe Prin Sentința nr. 1700 din 17 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D., G.I.

și M.P.; a admis, în parte, acțiunea și cererea conexă formulată de reclamantul T.Ș.C., împotriva pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor, Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova și L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D.

și G.I.; a anulat Decizia nr. 18220 din 11 septembrie 2006 emisă de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova și Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006 emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor; a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția publică avută anterior eliberării din funcție; a obligat Administrația Națională a Penitenciarelor și Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente de la data de 11 septembrie 2006 și până la reintegrarea efectivă; a obligat autoritățile pârâte să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului; a respins cererea privind obligarea pârâților la plata de daune morale ca neîntemeiată; a obligat pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova la plata către reclamant a sumei de 1950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

d) Motivarea primei instanțe Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin deciziile nr. 18220 din 11 septembrie 2009 și nr. 536 din 11 septembrie 2009 autoritățile pârâte au dispus sancționarea disciplinară a reclamantului, cu eliberarea din funcție, în temeiul art. 62 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor din Administrația Națională a Penitenciarelor, ambele decizii fiind nelegale. S-a apreciat că reclamantul nu a săvârșit o abatere disciplinară, pentru că nu s-a dovedit neglijența acestuia în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, atâta vreme cât în decizia de sancționare nu s-au indicat corect dispozițiile încălcate de reclamant, care să prevadă modul în care se eliberează o adeverință medicală, conținutul și procedura de emitere, precum și modul de completare a registrului de consultații, pentru ca astfel să se poată determina o eventuală abatere.

S-a mai avut în vedere că nici în cuprinsul Referatului nr. 120 din 25 august 2006 al Comisiei de disciplină nu s-au precizat prevederile din regulamentul intern, făcându-se trimitere la Dispoziția internă nr. 1/2818 din 7 martie 2006, pentru care nu s-a făcut dovada că a fost comunicată reclamantului și, de asemenea, s-au invocat prevederile art. 22 din Instrucțiunile privind asigurarea asistenței medicale din penitenciare, fără a se arăta conținutul de reglementare al acestora. Toate acestea, s-a apreciat că se constituie în încălcări ale dreptului la apărare, iar fapta reținută este ambiguă. Curtea de Apel a considerat că instanța penală a reținut că nu este vorba de o faptă ilicită, că eliberarea adeverinței corespunde competențelor profesionale ale reclamantului, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, constatările organelor de urmărire penală impunându-se cu autoritate de lucru judecat, sub aspectul faptei, al persoanei și vinovăției.

Cu privire la daunele morale s-a considerat că admiterea acțiunii și anularea actelor reprezintă o reparație morală corespunzătoare. 2. Instanța de recurs Recursurile declarate Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul T.Ș.C., pârâții Penitenciarul București și Administrația Națională a Penitenciarelor. a) Recursul declarat de reclamantul T.Ș.C. În recursul declarat de reclamant a fost criticată sentința sub aspectul respingerii cererii de acordare a daunelor morale. S-a precizat că prin eliberarea sa din funcție i s-au produs suferințe fizice și morale, sociale și profesionale, lezându-i-se demnitatea.

În cuprinsul recursului au fost formulate și precizări referitoare la modul de eliberare a adeverinței către deținutul O.H., în sensul că a efectuat o singură consultație acestuia în data de 25 aprilie 2006, întreruptă de unele urgențe și nu două consultații în zilele de 25 aprilie 2006 și 26 aprilie 2006, că vinovat de plecarea din penitenciar a deținutului este procurorul C.N. b) Recursul declarat de Penitenciarul București - Rahova În motivele de recurs acest pârât a arătat că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt existentă în cauză.

S-a explicat că în Adeverința din 25 aprilie 2006, reclamantul a atestat împrejurări neconforme cu realitatea, respectiv că deținutul se afla în evidențele cabinetului cu diagnosticul „metastaze”, deși nu exista nici un alt act medical anterior care să ateste acest diagnostic, adeverință transmisă prin fax-ul Penitenciarului Rahova la Dosarul nr. 33970/2/2005 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. S-a precizat că adeverința a fost eliberată fără a avea aprobarea conducerii penitenciarului, fără cerere scrisă a deținutului, fără înregistrarea diagnosticului în registrul de consultații, a scopului și destinației documentului.

De asemenea, s-a arătat că s-a mai eliberat la 11 aprilie 2006 o altă adeverință, transmisă prin fax-ul penitenciarului, adeverință înregistrată în Registrul de consultații al Cabinetului medical, în care se menționa diagnosticul de: 1. Status post neocolon operat, ședință chimioterapeutică cu herpeszoster și metastaze (supraclavicular stg. și axilar dr.), 2. Stare gripală. S-a precizat că adeverința eliberată la 25 aprilie 2006 a produs consecințe juridice, medicul avea dreptul să elibereze o scutire medicală pentru a produce efecte numai în ziua în care deținutul se prezenta la judecată, iar adeverința eliberată este neconformă cu procedurile interne.

A invocat săvârșirea abaterii disciplinare constând în nesocotirea art. 22 din secțiunea a 3-a a Regulamentului de organizare a unităților penitenciare, text potrivit căruia scutirile medicale pentru deținuți se recomandă de medic și se aprobă de comandant, iar în cauză nu a existat aprobarea conducerii penitenciarului. În ceea ce privește boala atestată (metastaze) s-a menționat că medicul specialist oncolog a precizat că nu se poate spune cu certitudine că adenopatiile sau nodulul pulmonar sunt de natură metastazică. S-a arătat, de asemenea, că prin decizia comisiei de disciplină din cadrul Departamentului de Jurisdicție și litigii profesionale, s-a reținut că la întocmirea actului medical, medicul a formulat diagnosticul de metastază fără a exista o confirmare histopatologică a naturii adenopatiei laterocervicale, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 66 și 67 din Codul deontologic al medicilor din România.

Ulterior, Penitenciarul Rahova a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, decizia de încetare a raporturilor din funcție fiind emisă de Penitenciarul Rahova, care nu are calitate de instituție centrală. c) Analiza motivelor de recurs formulate de Penitenciarul Rahova și Administrația Națională a Penitenciarelor Cu privire la necompetența materială a Curții de Apel București Excepția referitoare la necompetența materială a Curții de Apel București este nefondată, după cum se va explica în continuare. Obiectul acțiunii judiciare l-a constituit anularea Deciziei nr. 18220 din 11 septembrie 2006 precum și a deciziilor emise de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care a fost sancționat cu eliberarea din funcție, iar ulterior la data de 30 martie 2009, s-a precizat cererea în sensul că s-a solicitat și anularea Deciziei nr. 536 din 11 septembrie 2006 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Decizia nr. 18220 din 11 septembrie 2006 a fost emisă de Penitenciarul Rahova. Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006 s-a emis de Administrația Națională a Penitenciarelor și prin această decizie a fost eliberat din funcția deținută la Penitenciarul Rahova inspectorul șef principal de Penitenciare, T.Ș.C., medic militar primar I. Potrivit competenței stabilite prin art. 65 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, sancțiunea disciplinară a eliberării din funcție pentru abaterile săvârșite de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciarelor se aplică de Ministrul Justiției, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de conducătorul unității din subordinea acesteia.

Pentru a stabili care dintre persoanele indicate în art. 65 din Legea nr. 293/2004 au competența de a elibera din funcție, urmează a se face aplicarea art. 20 din această lege. Textul prevede că numirea și eliberarea din funcțiile de conducere se face de directorul general. În ceea ce-l privește pe reclamant el a fost numit la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Rahova prin Decizia nr. 161 din 16 mai 2005 a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Cum numirea s-a făcut de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și eliberarea din funcție s-a făcut de același director al Administrației Naționale a Penitenciarelor, care are calitatea de autoritate centrală și atrage în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel.

Ca urmare, excepția invocată de Penitenciarul Rahova este nefondată. În ceea ce privește fondul litigiului, motivele de recurs sunt întemeiate. Măsura eliberării din funcție a reclamantului ca măsură disciplinară s-a întemeiat pe neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către reclamant, constând în eliberarea unei adeverințe medicale către deținutul O.H., fără a avea aprobarea conducerii penitenciarului, fără cererea scrisă a deținutului, neînregistrarea în registrul de consultații a diagnosticului stabilit, a scopului și destinației documentului eliberat. Din analiza probatoriilor administrate în cauză, Înalta Curte reține: Prin adeverința medicală fără număr eliberată la 25 aprilie 2006, reclamantul-recurent T.Ș.C.

a atestat că deținutul O.H. se află în evidența cabinetului medical cu diagnosticul neoplasm colon operat, metastaze etc., cu precizarea că s-a eliberat această adeverință spre a-i servi la Curtea de Apel București. În registrele de consultații medicale din data de 25 aprilie 2006 este înscrisă consultația acordată deținutului O.H., iar la diagnostic este inserat neoplasm colon operat. În același registru la 26 aprilie 2006, s-a menționat diagnosticul de status post neocolon. Adeverința medicală eliberată la 26 aprilie 2006 atestă atât diagnosticul inserat în registrul de consultații, dar în plus s-a inserat și diagnosticul de metastaze. Din analiza probelor, rezultă că reclamantul a nesocotit practicile care decurg din specificul activității într-un penitenciar, acesta având calitatea de inspector șef principal de penitenciar (medic militar primar).

Statutul persoanelor care își desfășoară activitatea în sistemul administrației penitenciare este reglementat prin Legea nr. 293/2004. Potrivit acestui act normativ funcționarii publici din sistemul penitenciar au statut special. Calitatea de funcționar public cu statut special îl obliga pe reclamant să respecte prevederile Legii nr. 293/2004 și actele administrative normative interne care impun o rigoare specifică regimului de penitenciar. În acest sens, arătăm că Ordinul Ministrului de Interne nr. 01740 din 1 aprilie 1980, în vigoare și la data producerii evenimentului, reglementa faptul că orice act medical se aprobă de comandant. De asemenea, potrivit Dispoziției interne nr. 1/2818 din 7 martie 2006, în vederea eliberării unui act către un deținut, trebuia urmată o anumită procedură, respectiv: înregistrarea unei cereri, care să poarte data și ora primirii în compartimentul de specialitate, urmând a se completa în registre toate rubricile.

Potrivit Deciziei zilnice pe unitate nr. 210 din 25 octombrie 2005, cererile deținuților trebuiau înregistrate într-un registru special, al cărui conținut se regăsește în anexa la D.Z.U. În ceea ce privește situația eliberării Adeverinței din 25 aprilie 2006, se constată că niciuna dintre procedurile interne specifice nu a fost respectată. Reclamantul a eliberat o adeverință, fără a exista o cerere în acest sens, și ca urmare fără aprobarea conducerii penitenciarului. Mai mult, în registrul de consultații nu apare nici un fel de mențiune referitoare la eliberarea adeverinței. Din cele expuse rezultă că la eliberarea adeverinței reclamantul a manifestat cel puțin o evidentă neglijență în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, mai precis a ignorat în totalitate rigorile normative aplicabile activității într-un penitenciar.

Înalta Curte arată că în cazul reclamantului, având în vedere calitatea sa de funcționar public cu statut special este prioritară respectarea procedurilor interne, acesta neputând invoca necunoașterea actelor administrative aplicabile domeniului. Ceea ce constituie abatere disciplinară este tocmai nerespectarea obligațiilor de serviciu decurgând din calitatea de funcționar public cu statut special. În ceea ce privește motivarea primei instanțe întemeiată pe soluția pronunțată în materia penală, arătăm că în raport de probatoriul administrat și analizat în această cauză, nu prezintă relevanță soluția pronunțată în materia penală. Trebuie precizat că în baza prevederilor art. 60 din Legea nr. 293/2004 încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici din sistemul penitenciar, a îndatoririlor de serviciu ce le revin, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, dacă faptele nu atrag răspunderea penală sau contravențională.

Așa cum s-a arătat în prezenta decizie recurentul-reclamant a săvârșit abateri disciplinare constând în neglijența manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor șefilor ierarhici superiori. Legea stabilește independența acțiunii disciplinare de cea penală. Ca urmare, un funcționar public absolvit de răspundere în penal pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracțiuni, poate să fie sancționat disciplinar, întrucât nu se aplică principiul non bis in idem. Principiile și condițiile în care se face aplicarea sancțiunilor nu sunt aceleași în dreptul penal și în materie disciplinară. Sancțiunea disciplinară este rezultatul atingerii intereselor corpului din care funcționarul face parte, a îndatoririlor de serviciu stabilite prin lege și alte acte normative sau individuale.

Ca urmare exonerarea de răspundere penală nu presupune și exonerarea de răspundere disciplinară, cele două categorii de răspunderi se întemeiază pe condiții diferite de antrenare a răspunderii. Recursul reclamantului Recursul declarat de reclamant cu privire la neacordarea daunelor morale este neîntemeiat, prin prisma faptului că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât Penitenciarul Rahova fiind fondate se va admite recursul acestui pârât, se va modifica sentința și se va respinge acțiunea. d) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul pârâtului Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și se va respinge recursul reclamantului T.Ș.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția necompetenței. Respinge recursul declarat de T.C., împotriva Sentinței civile nr. 1700 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursurile declarate de Penitenciarul București - Rahova și de Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor, împotriva aceleiași sentințe. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.