ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4057/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4057/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

T.Ș.C. a chemat în judecată pe pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor

- Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova solicitând

anularea Deciziei nr. 18220 din 11 septembrie 2006 emisă de către directorul

Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova, prin care a

fost sancționat cu eliberarea din funcție, precum și a celorlalte decizii emise

în acest sens, reintegrarea pe funcția deținută anterior, repunerea în

drepturile salariale de care ar fi beneficiat, de la data eliberării din

funcție și până la reintegrarea efectivă, cu indexările și majorările la zi

plus dobânzile și penalitățile aferente acestor sume și obligarea la plata de

daune morale în valoare de 1 milion de euro.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că decizia este lovită de nulitate, întrucât sesizarea

comisiei de disciplină a Penitenciarului Rahova nu cuprinde domiciliul

persoanei care a făcut sesizarea, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 22

alin. (1) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției

nr. 2856/C/2004, comisia de disciplină a încălcat normele imperative privind

competența, față de dispozițiile art. 23 alin. (1) din același Regulament și

art. 52 alin. (1) din Legea nr. 293/2004.

S-a susținut că

secretarul comisiei de disciplină nu are studii superioare, conform art. 16 alin.

(1) din Regulament, iar activitatea efectivă a fost executată de o altă

persoană decât secretarul comisiei de disciplină, că la termenele acordate în

fața comisiei de disciplină nu a fost legal citat, nu i s-a pus la dispoziție

tot materialul probator administrat pentru a-și putea face apărarea, aflându-se

internat în spital, că audierea persoanei care a făcut sesizarea, a asistentei

medicale și a agentului sunt lovite de nulitate, fiind consemnate în

procese-verbale întocmite în lipsa sa și cu lipsă de procedură, fiind încălcate

prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Regulament.

A precizat că faptele

pentru care a fost sesizată comisia de disciplină sunt altele decât cele pentru

care s-a aplicat sancțiunea, astfel încât decizia este lovită de nulitate

deoarece faptele pentru care a fost sancționat nu au constituit obiectul

cercetării prealabile, nu a semnat fișa postului în raport cu care se susține

că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu.

Un alt motiv de

nulitate invocat a fost nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (2) lit. d)

din Ordinul nr. 2856/C/2004, în sensul că nu au fost administrate toate

probele, iar cele administrate au fost interpretate în mod greșit în defavoarea

sa, concluzia care se trăgea din declarațiile date fiind aceea că adeverința

medicală nu era asupra deținutului, care să o poată transmite mai departe

familiei sau avocaților, deci să o predea la termenul din data de 26 aprilie

2006, adeverința fiind legată la dosar la data de 27 aprilie 2006, orele 14

00

.

S-a arătat că nu i-a

fost comunicată vreo dispoziție sau instrucțiune privind interzicerea

eliberării unei adeverințe cu rol de scutire, emițându-se o decizie de către

directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor care

reglementează această procedură, dar care a intrat în vigoare la 1 septembrie

2006.

Despre existența unei

dispoziții interne nr. I/2818 din 7 martie 2006 și instrucțiuni privind

asigurarea asistenței medicale în penitenciare a aflat ulterior, din conținutul

Referatului nr. 120 din 25 august 2006, fără să-i fie pusă la dispoziție la

momentul respectiv de către medicul șef sau conducerea spitalului.

Reclamantul a mai

susținut că nu s-a stabilit cu certitudine momentul în care deținutul ar fi

intrat în posesia adeverinței.

A precizat că prin

actul de sesizare s-a invocat faptul că și-ar fi depășit atribuțiile de

serviciu corespunzătoare specialității sale, însă nu i s-au stabilit niciodată

aceste atribuții printr-un înscris și nu i s-a comunicat fișa postului.

S-a susținut că în

urma analizei scrisorilor medicale, a fișei medicale și a stării clinice a

pacientului, a emis, după ce a făcut programările necesare, bilet de trimitere

la analize la Spitalul Penitenciar Rahova, Nota-raport pentru decontarea CT -

toraco abdominal și scintigrafie osoasă, ce urmau a fi efectuate de Spitalul

Militar Central, adeverință medicală cu rol de scutire de la Curtea de Apel

București, pentru că deținutul trebuia să efectueze aceste analize ce urmau a

confirma sau infirma suspiciunea de metastază.

Declarația din data

de 26 aprilie 2006 a asistentei este elocventă în sensul vinovăției în

totalitate a acesteia, iar Declarația din data de 28 aprilie 2006, scrisă de

asistenta medicală și semnată de reclamant, a fost retrasă prin Raportul din

data de 2 mai 2006.

De asemenea,

reclamantul a mai arătat că nu au fost respectate prevederile art. 30 alin. (3)

lit. e), f), g) și h) din Ordinul nr. 2856/C/2004, în sensul că lipsește din

Referatul nr. 120 din 25 august 2006 propunerea privind sancțiunea, lipsește

motivarea propunerii, lipsește numele, prenumele președintelui a membrilor

comisiei de disciplină și a secretarului acestuia cu semnătura fiecăruia în

dreptul său.

Reclamantul a

susținut că nu a înmânat adeverința medicală deținutului, lucru ce ar fi

rezultat din Încheierea de ședință din data de 26 aprilie 2006, iar adeverința

medicală apare intrată la Curtea de Apel București pe data de 27 aprilie 2006,

cu Rezoluție de primire 27 aprilie 2006, astfel încât adeverința nu putea

produce efecte pe data de 26 aprilie 2006, când s-a pronunțat soluția de punere

în libertate a deținutului. Pe de altă parte, adeverința medicală cu rol de

scutire nu poate fi interpretată ca fiind un raport al unei comisii de medici,

diagnosticul deținutului reiese din actele medicale ce se află la dosarul

penal, eliberate de diferite instituții medicale precum și din consult, deci

este un act real ce nu a fost eliberat cu depășirea atribuțiilor.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ și a actelor normative la care reclamantul a făcut trimitere în

cuprinsul cererii de chemare în judecată.

La data de 30

octombrie 2006 reclamantul a formulat o cerere precizatoare prin care a

solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a următorilor funcționari

publici din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță București -

Rahova, L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D., G.I. și M.P., pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați în solidar cu Penitenciarul

cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova la plata sumei de 1 milion de

euro cu titlu de daune morale.

La data de 27

noiembrie 2006, reclamantul a formulat o cerere precizatoare prin care a arătat

că în data de 2 noiembrie 2006 a primit Certificatul Decizie Medicală nr. 169

din 9 octombrie 2006 întocmit de Comisia Centrală de Expertiză Medicală și

Evaluarea Capacității de Muncă, din care rezultă că suferă de „astm bronșic

infecto-alergic cortico-dependent", boală apărută în timpul și din cauza

serviciului în N.A.P. încadrare în gradul III de invaliditate, rezultând deci

clar că măsura eliberării sale din funcție s-a luat de către Penitenciar când

era bolnav.

La data de 13

februarie 2007, reclamantul a solicitat conexarea Dosarului nr. 3348/3/LM/2007,

având ca obiect contestația formulată de acesta împotriva Deciziei nr. 536 din

11 septembrie 2006 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Prin Încheierea din

data de 1 iunie 2007 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției a VIII-a,

conflicte de muncă și asigurări sociale, a Tribunalului București și înaintarea

Dosarului secției a IX-a, contencios administrativ și fiscal, a aceluiași

Tribunal, unde a fost înregistrată sub nr. 20.224/3/2007.

b) Întâmpinarea

Pârâta Administrația

Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de disciplină a Penitenciarului

București - Rahova, deoarece aceasta nu are calitatea de titular al obligației

ce formează conținutul raportului juridic. Pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată, arătând că acesta a fost

sancționat pentru că a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu, prin faptul că a eliberat la data de 25 aprilie 2006 deținutului

O.H., o adeverință medicală fără a avea o aprobare din partea conducerii și

fără o solicitare scrisă în prealabil a deținutului, precum și pentru că nu a

înregistrat în registrul de consultații diagnosticul pus deținutului, scopul și

destinația documentului, aceste fapte constituind abateri disciplinare,

potrivit art. 61 lit. b) din Legea nr. 293/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Pârâta a susținut că

individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 63 alin.

(1) din Legea nr. 293/2004 și art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind modul

de constituire, organizare și desfășurarea a activității comisiilor de

disciplină Administrației Naționale a Penitenciarelor și unitățile subordonate,

reținându-se că reclamantul a emis adeverința în cauză cu intenția ca aceasta

să-i fie de folos deținutului în data de 26 aprilie 2006 la Curtea de Apel

București, și nu în scop de scutire medicală.

Pârâta a precizat că

în sprijinul acestor concluzii este prezența deținutului în ziua de 26 aprilie

2006 în instanță, compararea cu alte înscrisuri eliberate de medic cu rol de

scutire medicală, care diferă ca și conținut și formă, și au menționat în

conținutul lor interdicția expresă de prezentare în instanță, formularele

folosite de ceilalți medici, în scop de scutire medicală, adeverința medicală a

fost înmânată de reclamant deținutului O.H., iar acesta a remis-o unei alte

persoane pentru a fi depusă la instanță, persoană care nu este cunoscută,

Comisia de disciplină neavând competențe în elucidarea acestor împrejurări.

Pârâta a considerat

că, cel mai probabil, documentul a fost eliberat la cererea deținutului, spre

a-i servi la Curtea de Apel București, la baza acestei concluzii stând raportul

medicului din data de 28 aprilie 2006, raportul asistentei V.M. din aceeași

dată și adeverința medicală unde se precizează clar destinația documentului.

Pârâtul Penitenciarul

cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova a formulat întâmpinare, prin

care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București. Pe

fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că sesizarea a

fost formulată și soluționată corect de către Comisia de disciplină, aceasta

din urmă a fost legal constituită, că nu se poate reține încălcarea de către

Comisie a dreptului la apărare al reclamantului. S-a susținut că adeverința în

cauză nu a fost eliberată în scop de scutire și cu scopul de a produce efecte

în instanță, atâta vreme cât diagnosticul consemnat nu era nici măcar confirmat

de analize, deoarece aceste analize urmau să se efectueze ulterior, aducând

aceleași argumente ca și pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

La data de 19

noiembrie 2007, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare,

prin care a învederat că deținutul O.H. a fost consultat în data de 25 aprilie

2006, număr de consultație 2945, apărând de două ori menționat și la numărul

2963, ținând cont că în timpul consultației au fost aduși mai mulți deținuți,

iar mențiunea din data de 26 aprilie 2006 nu-i aparține, solicitând în acest

sens o verificare de scripte.

c) Sentința

Tribunalului

Prin Sentința nr. 488

din 11 februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 20224/3/2007 al Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția

de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, având în vedere că Decizia nr. 536 din 11

septembrie 2006, la care a făcut referire reclamantul a fost emisă de

Administrația Națională a Penitenciarelor, autoritate publică centrală.

Prin Sentința civilă

nr. 2202 din 2 aprilie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 3348/3/2007 al

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a

fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că

Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006 a fost emisă de AMP, autoritate publică

centrală.

Sentința primei

instanțe

Prin Sentința nr.

1700 din 17 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâților L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D., G.I. și M.P.; a

admis, în parte, acțiunea și cererea conexă formulată de reclamantul T.Ș.C.,

împotriva pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor, Administrația

Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

București - Rahova și L.V., P.C., R.C., I.G., M.P., M.S., V.C., S.A.D. și G.I.;

a anulat Decizia nr. 18220 din 11 septembrie 2006 emisă de directorul

Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă

Siguranță București - Rahova și Decizia nr. 536 din 11 septembrie 2006 emisă de

directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor; a dispus

reintegrarea reclamantului pe funcția publică avută anterior eliberării din

funcție; a obligat Administrația Națională a Penitenciarelor și Administrația

Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

București - Rahova la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente de

la data de 11 septembrie 2006 și până la reintegrarea efectivă; a obligat

autoritățile pârâte să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al

reclamantului; a respins cererea privind obligarea pârâților la plata de daune

morale ca neîntemeiată; a obligat pârâții Administrația Națională a

Penitenciarelor și Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul cu

Regim de Maximă Siguranță București - Rahova la plata către reclamant a sumei

de 1950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

d) Motivarea primei

instanțe

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că prin deciziile nr. 18220 din 11

septembrie 2009 și nr. 536 din 11 septembrie 2009 autoritățile pârâte au dispus

sancționarea disciplinară a reclamantului, cu eliberarea din funcție, în

temeiul art. 62 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor

din Administrația Națională a Penitenciarelor, ambele decizii fiind nelegale.

S-a apreciat că

reclamantul nu a săvârșit o abatere disciplinară, pentru că nu s-a dovedit

neglijența acestuia în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, atâta vreme cât

în decizia de sancționare nu s-au indicat corect dispozițiile încălcate de

reclamant, care să prevadă modul în care se eliberează o adeverință medicală,

conținutul și procedura de emitere, precum și modul de completare a registrului

de consultații, pentru ca astfel să se poată determina o eventuală abatere.

S-a mai avut în

vedere că nici în cuprinsul Referatului nr. 120 din 25 august 2006 al Comisiei

de disciplină nu s-au precizat prevederile din regulamentul intern, făcându-se

trimitere la Dispoziția internă nr. 1/2818 din 7 martie 2006, pentru care nu

s-a făcut dovada că a fost comunicată reclamantului și, de asemenea, s-au

invocat prevederile art. 22 din Instrucțiunile privind asigurarea asistenței

medicale din penitenciare, fără a se arăta conținutul de reglementare al

acestora.

Toate acestea, s-a

apreciat că se constituie în încălcări ale dreptului la apărare, iar fapta

reținută este ambiguă.

Curtea de Apel a

considerat că instanța penală a reținut că nu este vorba de o faptă ilicită, că

eliberarea adeverinței corespunde competențelor profesionale ale reclamantului,

nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, constatările organelor de

urmărire penală impunându-se cu autoritate de lucru judecat, sub aspectul

faptei, al persoanei și vinovăției.

Cu privire la daunele

morale s-a considerat că admiterea acțiunii și anularea actelor reprezintă o

reparație morală corespunzătoare.

Recursurile declarate

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamantul T.Ș.C., pârâții Penitenciarul București

și Administrația Națională a Penitenciarelor.

a) Recursul declarat

de reclamantul T.Ș.C.

În recursul declarat

de reclamant a fost criticată sentința sub aspectul respingerii cererii de

acordare a daunelor morale.

S-a precizat că prin

eliberarea sa din funcție i s-au produs suferințe fizice și morale, sociale și

profesionale, lezându-i-se demnitatea.

În cuprinsul

recursului au fost formulate și precizări referitoare la modul de eliberare a

adeverinței către deținutul O.H., în sensul că a efectuat o singură consultație

acestuia în data de 25 aprilie 2006, întreruptă de unele urgențe și nu două

consultații în zilele de 25 aprilie 2006 și 26 aprilie 2006, că vinovat de

plecarea din penitenciar a deținutului este procurorul C.N.

b) Recursul declarat

de Penitenciarul București - Rahova

În motivele de recurs

acest pârât a arătat că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt

existentă în cauză.

S-a explicat că în

Adeverința din 25 aprilie 2006, reclamantul a atestat împrejurări neconforme cu

realitatea, respectiv că deținutul se afla în evidențele cabinetului cu

diagnosticul „metastaze”, deși nu exista nici un alt act medical anterior care

să ateste acest diagnostic, adeverință transmisă prin fax-ul Penitenciarului

Rahova la Dosarul nr. 33970/2/2005 al Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

S-a precizat că

adeverința a fost eliberată fără a avea aprobarea conducerii penitenciarului,

fără cerere scrisă a deținutului, fără înregistrarea diagnosticului în

registrul de consultații, a scopului și destinației documentului.

De asemenea, s-a

arătat că s-a mai eliberat la 11 aprilie 2006 o altă adeverință, transmisă prin

fax-ul penitenciarului, adeverință înregistrată în Registrul de consultații al

Cabinetului medical, în care se menționa diagnosticul de: 1. Status post

neocolon operat, ședință chimioterapeutică cu herpeszoster și metastaze

(supraclavicular stg. și axilar dr.), 2. Stare gripală.

S-a precizat că

adeverința eliberată la 25 aprilie 2006 a produs consecințe juridice, medicul

avea dreptul să elibereze o scutire medicală pentru a produce efecte numai în

ziua în care deținutul se prezenta la judecată, iar adeverința eliberată este

neconformă cu procedurile interne.

A invocat săvârșirea

abaterii disciplinare constând în nesocotirea art. 22 din secțiunea a 3-a a

Regulamentului de organizare a unităților penitenciare, text potrivit căruia

scutirile medicale pentru deținuți se recomandă de medic și se aprobă de

comandant, iar în cauză nu a existat aprobarea conducerii penitenciarului.

În ceea ce privește

boala atestată (metastaze) s-a menționat că medicul specialist oncolog a

precizat că nu se poate spune cu certitudine că adenopatiile sau nodulul

pulmonar sunt de natură metastazică.

S-a arătat, de

asemenea, că prin decizia comisiei de disciplină din cadrul Departamentului de

Jurisdicție și litigii profesionale, s-a reținut că la întocmirea actului

medical, medicul a formulat diagnosticul de metastază fără a exista o

confirmare histopatologică a naturii adenopatiei laterocervicale, ceea ce

reprezintă o încălcare a prevederilor art. 66 și 67 din Codul deontologic al

medicilor din România.

Ulterior,

Penitenciarul Rahova a invocat excepția de necompetență materială a Curții de

Apel București, decizia de încetare a raporturilor din funcție fiind emisă de

Penitenciarul Rahova, care nu are calitate de instituție centrală.

c) Analiza motivelor

de recurs formulate de Penitenciarul Rahova și Administrația Națională a

Penitenciarelor

Cu privire la

necompetența materială a Curții de Apel București

Excepția referitoare

la necompetența materială a Curții de Apel București este nefondată, după cum

se va explica în continuare.

Obiectul acțiunii

judiciare l-a constituit anularea Deciziei nr. 18220 din 11 septembrie 2006

precum și a deciziilor emise de conducerea Administrației Naționale a

Penitenciarelor prin care a fost sancționat cu eliberarea din funcție, iar

ulterior la data de 30 martie 2009, s-a precizat cererea în sensul că s-a

solicitat și anularea Deciziei nr. 536 din 11 septembrie 2006 emisă de

Administrația Națională a Penitenciarelor.

Decizia nr. 18220 din

11 septembrie 2006 a fost emisă de Penitenciarul Rahova.

Decizia nr. 536 din

11 septembrie 2006 s-a emis de Administrația Națională a Penitenciarelor și

prin această decizie a fost eliberat din funcția deținută la Penitenciarul

Rahova inspectorul șef principal de Penitenciare, T.Ș.C., medic militar primar

I.

Potrivit competenței

stabilite prin art. 65 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor

publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, sancțiunea disciplinară

a eliberării din funcție pentru abaterile săvârșite de funcționarii publici din

sistemul administrației penitenciarelor se aplică de Ministrul Justiției,

directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz,

de conducătorul unității din subordinea acesteia.

Pentru a stabili care

dintre persoanele indicate în art. 65 din Legea nr. 293/2004 au competența de a

elibera din funcție, urmează a se face aplicarea art. 20 din această lege.

Textul prevede că

numirea și eliberarea din funcțiile de conducere se face de directorul general.

În ceea ce-l privește

pe reclamant el a fost numit la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

Rahova prin Decizia nr. 161 din 16 mai 2005 a directorului general al

Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Cum numirea s-a făcut

de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și

eliberarea din funcție s-a făcut de același director al Administrației

Naționale a Penitenciarelor, care are calitatea de autoritate centrală și

atrage în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a

cauzei de către Curtea de Apel.

Ca urmare, excepția

invocată de Penitenciarul Rahova este nefondată.

În ceea ce privește

fondul litigiului, motivele de recurs sunt întemeiate.

Măsura eliberării din

funcție a reclamantului ca măsură disciplinară s-a întemeiat pe neglijența în

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către reclamant, constând în

eliberarea unei adeverințe medicale către deținutul O.H., fără a avea aprobarea

conducerii penitenciarului, fără cererea scrisă a deținutului, neînregistrarea

în registrul de consultații a diagnosticului stabilit, a scopului și

destinației documentului eliberat.

Din analiza

probatoriilor administrate în cauză, Înalta Curte reține:

Prin adeverința

medicală fără număr eliberată la 25 aprilie 2006, reclamantul-recurent T.Ș.C. a

atestat că deținutul O.H. se află în evidența cabinetului medical cu

diagnosticul neoplasm colon operat, metastaze etc., cu precizarea că s-a

eliberat această adeverință spre a-i servi la Curtea de Apel București.

În registrele de

consultații medicale din data de 25 aprilie 2006 este înscrisă consultația

acordată deținutului O.H., iar la diagnostic este inserat neoplasm colon

operat. În același registru la 26 aprilie 2006, s-a menționat diagnosticul de

status post neocolon.

Adeverința medicală

eliberată la 26 aprilie 2006 atestă atât diagnosticul inserat în registrul de

consultații, dar în plus s-a inserat și diagnosticul de metastaze.

Din analiza probelor,

rezultă că reclamantul a nesocotit practicile care decurg din specificul

activității într-un penitenciar, acesta având calitatea de inspector șef

principal de penitenciar (medic militar primar).

Statutul persoanelor

care își desfășoară activitatea în sistemul administrației penitenciare este

reglementat prin Legea nr. 293/2004.

Potrivit acestui act

normativ funcționarii publici din sistemul penitenciar au statut special.

Calitatea de

funcționar public cu statut special îl obliga pe reclamant să respecte

prevederile Legii nr. 293/2004 și actele administrative normative interne care

impun o rigoare specifică regimului de penitenciar.

În acest sens, arătăm

că Ordinul Ministrului de Interne nr. 01740 din 1 aprilie 1980, în vigoare și

la data producerii evenimentului, reglementa faptul că orice act medical se

aprobă de comandant.

De asemenea, potrivit

Dispoziției interne nr. 1/2818 din 7 martie 2006, în vederea eliberării unui

act către un deținut, trebuia urmată o anumită procedură, respectiv:

înregistrarea unei cereri, care să poarte data și ora primirii în

compartimentul de specialitate, urmând a se completa în registre toate

rubricile.

Potrivit Deciziei

zilnice pe unitate nr. 210 din 25 octombrie 2005, cererile deținuților trebuiau

înregistrate într-un registru special, al cărui conținut se regăsește în anexa

la D.Z.U.

În ceea ce privește

situația eliberării Adeverinței din 25 aprilie 2006, se constată că niciuna

dintre procedurile interne specifice nu a fost respectată.

Reclamantul a

eliberat o adeverință, fără a exista o cerere în acest sens, și ca urmare fără

aprobarea conducerii penitenciarului.

Mai mult, în

registrul de consultații nu apare nici un fel de mențiune referitoare la

eliberarea adeverinței.

Din cele expuse

rezultă că la eliberarea adeverinței reclamantul a manifestat cel puțin o

evidentă neglijență în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, mai precis a

ignorat în totalitate rigorile normative aplicabile activității într-un

penitenciar.

Înalta Curte arată că

în cazul reclamantului, având în vedere calitatea sa de funcționar public cu

statut special este prioritară respectarea procedurilor interne, acesta

neputând invoca necunoașterea actelor administrative aplicabile domeniului.

Ceea ce constituie

abatere disciplinară este tocmai nerespectarea obligațiilor de serviciu

decurgând din calitatea de funcționar public cu statut special.

În ceea ce privește

motivarea primei instanțe întemeiată pe soluția pronunțată în materia penală,

arătăm că în raport de probatoriul administrat și analizat în această cauză, nu

prezintă relevanță soluția pronunțată în materia penală.

Trebuie precizat că

în baza prevederilor art. 60 din Legea nr. 293/2004 încălcarea cu vinovăție de

către funcționarii publici din sistemul penitenciar, a îndatoririlor de

serviciu ce le revin, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere

disciplinară, dacă faptele nu atrag răspunderea penală sau contravențională.

Așa cum s-a arătat în

prezenta decizie recurentul-reclamant a săvârșit abateri disciplinare constând

în neglijența manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a

dispozițiilor șefilor ierarhici superiori.

Legea stabilește

independența acțiunii disciplinare de cea penală.

Ca urmare, un

funcționar public absolvit de răspundere în penal pentru neîntrunirea

elementelor constitutive ale unei infracțiuni, poate să fie sancționat

disciplinar, întrucât nu se aplică principiul non bis in idem.

Principiile și

condițiile în care se face aplicarea sancțiunilor nu sunt aceleași în dreptul

penal și în materie disciplinară.

Sancțiunea

disciplinară este rezultatul atingerii intereselor corpului din care

funcționarul face parte, a îndatoririlor de serviciu stabilite prin lege și

alte acte normative sau individuale.

Ca urmare exonerarea

de răspundere penală nu presupune și exonerarea de răspundere disciplinară,

cele două categorii de răspunderi se întemeiază pe condiții diferite de

antrenare a răspunderii.

Recursul

reclamantului

Recursul declarat de

reclamant cu privire la neacordarea daunelor morale este neîntemeiat, prin

prisma faptului că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât

Penitenciarul Rahova fiind fondate se va admite recursul acestui pârât, se va

modifica sentința și se va respinge acțiunea.

d) Soluția instanței

de recurs

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite

recursul pârâtului Ministerul Justiției - Administrația Națională a

Penitenciarelor și se va respinge recursul reclamantului T.Ș.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

necompetenței.

Respinge recursul

declarat de T.C., împotriva Sentinței civile nr. 1700 din 17 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Admite recursurile

declarate de Penitenciarul București - Rahova și de Ministerul Justiției –

Administrația Națională a Penitenciarelor, împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.