ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1323/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1323/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 276 de la 31 octombrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 3583/2/2008 (1340/2008) a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul F.M. împotriva rezoluției din 27

decembrie 2007 emisă în dosarul nr. 2607/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova.

A fost menținută ca legală și temeinică

ordonanța nr. 2607/II/2/2007 din 27 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova.

A fost obligat petentul la 50 lei

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

încheierea de ședință din data de 19 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Curții de

Apel București privind plângerea formulată de petentul F.M. împotriva

ordonanței nr. 2607/II/2/2007 din 27 decembrie 2007 pronunțată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Craiova și având ca obiect plângerea împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Petentul F.M. a formulat în fața Curții de Apel Craiova plângere

împotriva ordonanței nr. 2607/II/2/2007 din 27 decembrie 2008, plângere care a

fost ulterior strămutată, așa cum s-a arătat, spre soluționare Curții de Apel

București prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 757 din 15

aprilie 2008.

În esență, s-a reținut că intimata B.M.A.

a sesizat

faptul că petentul i-ar fi sustras în sala de

judecată telefonul mobil din

buzunar și a

fost aruncat pe pardoseala din ciment, fiind deteriorat, ocazie

cu care

i s-au adresat insulte jignitoare, și că asupra sa s-au comis mai multe fapte

care îmbracă un caracter penal.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a

constatat că prin ordonanța nr. 572/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Craiova s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

petentului F.M. pentru infracțiunea de distrugere

prevăzută de

art. 217 alin. (1) C. pen. și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ, amendă 500 lei în sumă de 100 lei.

Neînceperea urmăririi penale față de F.M. pentru infracțiunea de ultraj

contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii public prevăzută de art. 321 C.

pen., furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C.

pen., tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., purtare abuzivă

prevăzută de art. 250 C. pen. și abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul F.M. care a

fost respinsă, ca nefondată, prin ordonanța nr. 2607/II/2/2007 din 27 decembrie

2007 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

Această ultimă ordonanță și-a fundamentat soluția pe probele

administrate în cauză, care au fost apreciate corect de procurorul care a

efectuat urmărirea penală și a pronunțat ordonanța nr. 572/P/2007.

Și în opinia noastră cele două ordonanțe sunt legale și temeinice au la

bază materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale.

Solicitarea intimatei de constituire partea civilă în cauza de față nu

poate fi primită atâta vreme cât aceasta nu a făcut obiectul cercetării

procurorului ca să poată fi apoi cenzurată de Curtea de Apel București.

Cererea aceleiași intimate de îndreptare a erorii materiale privind

cheltuielile de judecată suportate de aceasta nu poate fi primită nefiind

făcută dovada cu acte a celor susținute.

Față de aceste împrejurări plângerea petentului a fost considerată ca nefondată

și a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 278

1

pct. 8 lit.

c) C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs

petiționarul F.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a

arăta în scris motivele de recurs.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe cererii și memorii de către

intimata B.M.

La termenul de judecată de la 29 ianuarie 2009, Înalta Curte a apreciat

ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul petiționar, în vederea

angajării unui apărător, fiind acordat termen la 26 februarie 2009, așa cum

rezultă din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la dosarul Înaltei

Curți.

La termenul de judecată de la 26 februarie 2009, Înalta Curte, față de

lipsa de procedură cu intimata B.M.A., a amânat cauza la 9 aprilie 2009,

ulterior strigării cauzei, prezentându-se intimata B.M.A., care a luat

cunoștință de termenul fixat în

cauză, așa

cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la

dosarul

Înaltei Curți.

La dosarul cauzei intimata B.M.A. a mai depus un memoriu la care a

atașat fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, s-a prezentat intimata B.M.A., lipsind recurentul

petiționar, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată și a acordat

cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Intimata a solicitat respingerea recursului declarat de petiționar, ca

nemotivat, depunând la dosar un memoriu.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiționar,

arătând că procurorul a stabilit

corect situația de fapt

și a dispus sancționarea administrativă, constatând că fapta a fost comisă de

recurentul petiționar.

Memoriul depus de intimată se află la dosarul

Înaltei

Curți.

Examinând recursul declarat de recurentul petiționar F.

M. împotriva sentinței pronunțată de prima

instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte

constată recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, prima instanță, a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.M.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele

premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la

soluția de scoatere de

sub urmărire penală a învinuitului F.M. pentru

infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. și

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, amendă în sumă de 500 lei

și

cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei,

precum și de neînceperea urmăririi penale față de F.M. pentru infracțiunile de

ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzute

de art. 321 C. pen., furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1)

lit. e) C. pen., tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., purtare

abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen. și abuz în serviciu prevăzută de art. 246

C. pen.

Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, criticile

formulate de petiționar au fost examinate, procurorul constatând că persoana

vătămată B.M.A. a formulat plângere prin care a sesizat că, în data de 12 iulie

2007, aflându-se în sala de judecată, în calitate de petentă, în dosarul nr.

3181/207/2007 al Judecătoriei Caracal, învinuitul F.M., intimat, i-a sustras

telefonul mobil din buzunar și l-a aruncat pe pardoseala din sală,

distrugându-l, aducându-i totodată cuvinte jignitoare.

Din probele administrate în cauză, procurorul a reținut în fapt, că

partea vătămată B.M.A. a formulat plângere la Judecătoria Caracal împotriva

rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr. 1940/P/2006 și

377/II/2/2006 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui F.M.

pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

S-a format dosarul nr. 3181/2007 la Judecătoria Caracal, având termen

de judecată la data de 12 iulie 2007.

La apelul  nominal făcut în ședință publică a răspuns partea vătămată B.M.A.

și învinuitul F.M., care s-au ridicat și mers în fața sălii, între cele două

rânduri de bănci.

Considerând că partea vătămată B.M.A., care avea asupra sa mai multe

telefoane mobile cu căști de ascultare, ar înregistra ședința fără aprobarea

președintelui completului de judecată,

învinuitul

F.M. a luat din buzunarul pantalonilor părții vătămate

un telefon mobil

marca Nokia 6610 și l-a aruncat jos pe pardoseala din

ciment. Cu această ocazie, telefonului i s-au provocat mai multe

distrugeri,

așa cum a precizat partea vătămată și martorii P.E. și D.M.

Interogat, învinuitul F.M. a negat comiterea faptei, declarând că

telefonul i-a căzut accidental lui B.M.A. din mână, întrucât încerca să

argumenteze că nu înregistra ședința de judecată, deși la ureche avea două

căști cu un fir prelungitor ce era conectat la telefon.

În acest sens, învinuitul F.M. a propus

ca martori pe fiica

sa F.C.M., M.C.N., avocat stagiar la

cabinetul învinuitului F.M. și pe M.V.l., fost stagiar al învinuitului, care,

fiind audiați, au făcut afirmații nereale, fiind contrazise de celelalte probe

din dosar.

Astfel, martora M.C.N. a afirmat că partea vătămată B.M.A. nu a cerut

instanței să se consemneze că învinuitul i-a aruncat telefonul, iar în partea

introductivă a sentinței penale nr. 311 din 12 iulie 2007 s-a precizat că

partea vătămată a insistat ca instanța să ia act că intimatul avocat F.M. i-a

luat telefonul

mobil din buzunar și l-a

aruncat în sală, împrejurări susținute și de martorii D.M. și P.E.

De asemenea, martora F.C.M. a afirmat că partea vătămată avea o pereche

de căști în urechi și un fir trecut pe sub haine,

iar martorii M.V.l. și M.C.N. au precizat că

partea vătămată

avea o singură cască la ureche, iar firul de telefon era trecut peste haină

prin față.

Mai mult decât atât, martorul M.V.l. a arătat că nu putea să-l vadă pe

învinuitul F.M. din poziția în care se afla, dacă a luat sau nu telefonul din

buzunarul părții vătămate B.M.A.

Față de aceste împrejurări și având în vedere relațiile martorilor F.C.M.,

M.C.N. și M.V.l. cu învinuitul F.M., procurorul a înlăturat declarațiile lor,

ca fiind nesincere.

Coroborând declarația părții vătămate cu declarațiile martorilor D.M.

și P.E., precum și cu mențiunea din partea introductivă a sentinței penale nr.

311 din 12 iulie 2007 pronunțată în dosarul nr. 3181/207/2007 al Judecătoriei

Caracal, a rezultat cu certitudine că învinuitul F.M. a luat telefonul mobil

din buzunarul părții vătămate și aruncându-l pe pardoseală în fața completului

de judecată, acesta s-a distrus, desprinzându-se părți componente din el.

Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de

3.000.000 lei despăgubiri civile și daune morale cu suma de 5000 lei RON.

Procurorul a constatat, în drept, că având în vedere lipsa

antecedentelor penale, împrejurările în care s-a comis (fiind provocat de

partea vătămată), fapta învinuitului F.M. nu

prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni, iar aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ este de natură a realiza scopul legii

penale, dispunând scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de

distrugere.

Referitor la infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea liniștii publice, furt calificat, tâlhărie, purtare abuzivă și abuz

în serviciu, probele administrate neconfirmând existența acestora, procurorul a

dispus neînceperea urmăririi penale, menționând dispozițiile legale pentru soluțiile

dispuse, respectiv art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b

1

)

și art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În dosarul cu nr. 572/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, secția de urmărire penală, în care, procurorul a dat ordonanța de la

26 noiembrie 2007 și prin care a dispus soluțiile mai sus arătate au fost

administrate ca mijloace de probă: declarația învinuitului F.M. dată la

procuror la data de 17 octombrie 2007; declarația olografă a învinuitului F.M.;

declarațiile date la procuror la data de 7 noiembrie 2007 de către martorii F.C.M.,

M.V.l., M.C.N.; declarația părții vătămate B.M.A. dată la procuror la data de

31 august 2007; declarația părții vătămate B.M.A. dată la procuror la data de 9

octombrie 2007; declarațiile date la procuror la 9 octombrie 2007; copia

sentinței penale nr. 311 de la 12 iulie 2006 a Judecătoriei Caracal, pronunțată

în dosarul nr. 3181/207/2007, prin care în baza dispozițiilor art. 42 C. proc.

pen., raportat la art. 28

1

C.

proc. pen.,

modificată prin Legea nr. 79/2007 s-a declinat competența de

soluționare a plângerii formulate de petenta B.M. împotriva rezoluției din 18

octombrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal în dosarul nr.

1940/P/2006, prin care s-a confirmat propunerea organului de cercetare penală

de a nu se începe urmărirea penală împotriva intimatului F.M., avocat în cadrul

Baroului Olt pentru infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., în

favoarea Curții de Apel Craiova, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin ordonanța din 27

decembrie 2007 în lucrarea cu nr. 2607/II/2/2007, a respins, ca neîntemeiată,

plângerea petentului F.M. formulată împotriva soluției adoptate în dosarul nr.

572/P/2007 al aceluiași parchet. Înalta

Curte consideră că, prima instanță a verificat actele și lucrările

dosarului parchetului, reținând că prin ordonanța

nr. 2607/11/2/2007 din 27

decembrie 2007 dată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, acesta și-a fundamentat soluția

pe probele administrate în cauză, care au fost apreciate corect de procurorul

care a efectuat urmărirea penală și a pronunțat ordonanța nr. 572/P/2007, iar

la rândul său, instanța a considerat că cele două ordonanțe sunt legale și

temeinice, având la bază materialul probator administrat pe parcursul urmăririi

penale.

De asemenea, prima instanță a motivat neprimirea solicitărilor

intimatei privind constituirea de parte civilă, precum și a cererii de

îndreptare a erorii materiale referitoare la cheltuielile de judecată suportate

de aceasta.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen

asupra probelor administrate, constată că acestea

au fost în mod judicios

evaluate de către procuror, care a înlăturat

motivat, declarațiile martorilor F.C.M., fiica învinuitului, M.C.N., avocat stagiar

la cabinetul învinuitului și M.V.l., fost stagiar al învinuitului, apreciind că

aceștia au făcut afirmații nereale, contrazise de celelalte probe, așa încât a

considerat că declarațiile acestora sunt nesincere, față și de relațiile

acestora cu învinuitului.

Stabilirea existenței faptei comisă de învinuitul F.M., în sensul că

acesta a luat telefonul mobil din buzunarul părții vătămate și l-a aruncat pe

pardoseală în fața completului de judecată, acesta distrugându-se, prin

desprinderea părților componente, a fost fundamentată pe coroborarea

declarației părții vătămate B.M.A. cu declarațiile martorilor D.M. și P.E.,

precum și cu mențiunea din partea introductivă a sentinței penale nr. 311 din 12

iulie 2007 pronunțată în dosarul nr. 3181/207/2007 al Judecătoriei Caracal.

Astfel, în declarația dată la procuror, la data de 31 august 2007,

partea vătămată B.M.A. a arătat că „..în timpul procesului, în data de 12 iulie

2007 în sala de judecată la Judecătoria Caracal, avocatul F.M. mi-a sustras

din buzunar telefonul mobil marca Nokia 6610 și

l-a aruncat pe pardoseală

în prezența completului de judecată, pe care

mi l-a distrus, de aceea l-am reclamat pentru infracțiunea de furt calificat în

loc public cu distrugere și de aceea am făcut încadrarea în art. 217 C. pen. Menționez

că la Judecătoria Caracal s-a format dosarul nr. 3181/2007 în care s-a

pronunțat sentința nr. 311/2007 din 12 iulie 2007 fiind scos de pe rol și

trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova și în acest dosar s-

au comis faptele despre care vorbim.”.

În declarația dată la procuror la 9 octombrie 2007, aceeași partea

vătămată a menționat că „Telefonul marca Nokia 6610 îl dețineam de circa un an

de zile, era funcționat și după ce a fost aruncat puteam să îl folosesc dar

prezenta multe defecțiuni, iar fața acestuia era deteriorată. De fapt, partea

ce reprezintă fața telefonului nu am mai găsit-o și am cumpărat alta.”.

În declarația dată în fața procurorului la 9 octombrie 2007, martora D.M.

a menționat că „în data de 12 iulie 2007 mă aflam în sala de ședință a

Judecătoriei Caracal, în calitate de martor în dosarul nr. 1828/207/2007,

deoarece aveam termen în cunoștință din data de 31 mai 2007. S-a strigat un

dosar și am văzut pe avocatul F.M. pe care îl cunoșteam că se ridică și

răspunde prezent, iar de locul unde se afla grefiera de ședință din sală s-a

apropiat o femeie, despre care ulterior am aflat că se numește B.

M.A. și pe care o văzusem anterior pe hol cu

niște căști în urechi, cred

că asculta muzică. La un moment dat am văzut

pe avocatul F.M. că a luat telefonul din buzunarul de la spate al blugilor

numitei B.M.A. și l-a aruncat jos pe pardoseală, afirmând totodată că „Uitați se

înregistrează convorbirile.” Precizez că telefonul avea o culoare maro, bej și

nu am văzut ca să se desprindă componente din acesta. Am văzut-o pe B.M.A. și a

luat telefonul și a mers la

președinta

completului, arătându-i că nu face înregistrări. Numita B.

M.A. a părăsit

sala după proces și în final când am fost și eu

audiată ca martor am ieșit din sală și aceasta m-a acostat și a spus că

mă

pune martoră, întrebându-mă cum

mă cheamă și de unde sunt. Arăt că nu

l-am auzit pe avocat F.M. să o

insulte sau amenințe pe B.M.A.”

În declarația dată la procuror la 9 octombrie 2007, martora P.E. a

precizat că „Ocup funcția de grefier. După câte îmi amintesc era vorba de o

plângere formulată de B.M.A. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă

Judecătoria Caracal, iar avocat al părții adverse era av. F.M. Într-adevăr am

văzut-o pe numita B.M.A. că s-a ridicat

din

sală și a venit în spațiul dintre boxa arestaților și banca apărătorilor, iar

avocatul

F.M. se afla lângă aceasta. La un moment dat am auzit un zgomot și când am

privit jos pe pardoseală am văzut un telefon de culoare negru cu gri, din care

s-au desfăcut piesele componente, respectiv capacul, acumulatorul și altele, pe

care B.M.A., le aduna de pe jos. Am auzit-o pe B.M.A. când îi reproșa lui F.M.

că „De ce face așa ?”, iar, av. F.M. a afirmat că nu are voie să înregistreze

ședința de judecată,

ocazie cu care când am

privit-o pe B.M.A., am văzut că

îi atârnau niște fire. Menționez că B.M.A.

a insistat să consemnăm în încheierea de ședință și în hotărâre altercația și

că i-a fost aruncat telefonul. Arăt, totodată, că nu l-am auzit pe av. F.M.

să o insulte sau să o amenințe pe B.M.A., deoarece

aceștia s-au

depărtat pe hol unde au început să schimbe anumite vorbe.”

În partea introductivă a sentinței penale

nr. 311 de la 12 iulie 2006 a

Judecătoriei Caracal,

pronunțată în dosarul nr. 3181/207/2007 s-a consemnat că „Petenta, solicită

admiterea plângerii și depune la dosar memoriu, concluzii scrise, insistând a

se lua act de faptul că intimatul avocat F.M. i-a luat telefonul mobil din

buzunar și l-a aruncat în sală, pentru că nejustificat a susținut că înregistra

ședința de judecată cu ajutorul acestuia, fără încuviințarea instanței.”

Înalta Curte consideră că în mod corect procurorul a stabilit în drept

că fapta învinuitului F.M. nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni, respectiv a celei de distrugere

prevăzută de art. 217 alin. (1)

C. pen., prin aplicarea efectivă a

criteriilor prevăzute de art. 18

1

alin. (2) C. pen., în contextul

cauzei, respectiv față de împrejurările în care s-a comis fapta, apreciind că

acesta a fost provocat de partea vătămată, de lipsa antecedentelor penale, așa

încât aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și-ar atinge scopul.

De asemenea, procurorul în mod legal și temeinic a stabilit inexistența

infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii public,

furt calificat, tâlhărie, purtare abuzivă și abuz în serviciu, prevăzute de

art. 321 C. pen., art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., art.

211 alin. (1) C. pen., art. 250 C. pen. și art.

246 C. pen., deoarece

probele administrate nu au confirmat susținerile

pretinse de partea vătămată.

Astfel, Înalta Curte consideră că, pe de-o parte, în mod corect și

motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 249 C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. b

1

) și art. 228 alin. (6) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima

instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul F.M.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar F.M.

împotriva sentinței penale nr. 276 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar F.M. împotriva

sentinței penale nr. 276 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2009.