ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1780/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1780/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 271 din 14 decembrie 2007 a Curții de București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 8540/2/2007, s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului R.O. și a fost obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 4 decembrie 2007, petentul R.O. a formulat plângere împotriva rezoluției Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 24 septembrie 2007 în dosar nr. 1109/P/2007 al Parchetului menționat anterior.
Curtea de Apel București, competentă cu soluționarea cauzei în primă instanță, a formulat adresă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru a înainta dosarul de urmărire penală indicat, respectiv 1109/P/2007, instituție care a comunicat Curții de Apel București, faptul că petentul R.O. nu figurează ca parte în acest dosar, care are ca obiect infracțiuni prevăzute de art. 83 din Legea nr. 84/1998 și că același petent figurează la aceeași unitate de parchet în mai multe cauze penale între anii 2005-2007. În urma analizării actelor de la dosar, instanța de fond a constatat că plângerea formulată de petent conține date inexacte, care nu pot fi clarificate decât de către petent, ori cum acesta a lipsit la termenul de soluționare a plângerii și nici nu a depus înscrisuri precizatoare, instanța a privit-o ca nefondată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe, petentul R.O. a declarat recurs peste termen, la data de 13 martie 2008, recurs ce nu a fost motivat, solicitând repunerea în termen și învederând instanței prin cererea de recurs, faptul că motivele de recurs le va indica în fața instanței; însă la termenul de soluționare a recursului, petiționarul deși legal citat, a lipsit. Înalta Curte, analizând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de petentul R.O., constată că aceasta este întemeiată, și o va admite, pentru următoarele considerente: Astfel, formularea cererii de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege. Potrivit art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Stabilirea de către legiuitor a unui termen de recurs fix se justifică prin aceea că se asigură operativitatea în procesul penal și totodată un control judecătoresc asupra hotărârilor pronunțate, înainte de a se trece la punerea lor în executare. Termenul de recurs este peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de recurs, titularul putând să promoveze calea de atac în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege. Neexercitarea recursului în acest termen duce la respingerea lui ca tardiv. Pentru a face totuși posibil controlul judecătoresc pe calea de atac a recursului ordinar, chiar și în cazul pierderii termenului de recurs, Codul de procedură penală prevede două remedii procesuale, respectiv repunerea în termen și recursul peste termen, în dispozițiile art. 385 3 alin. (2) C. proc.
pen., care permit, în anumite cazuri și condiții, ca recursul făcut peste termen să producă efecte. Aceste remedii procesuale au ca efect înlăturarea decăderii decurgând din trecerea termenului de recurs, ceea ce duce la o prelungire a desfășurării procesului penal. Potrivit dispozițiilor art. 385 3 alin. (2) C. proc. pen., „partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare poate declara recurs și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile”. Ca atare, subiectul procesual care a pierdut termenul de recurs este considerat, prin instituția recursului peste termen că a păstrat dreptul de a folosi calea de atac și deci, recursul făcut de el după expirarea termenului, este socotit ca și cum ar fi fost introdus în termen.
Pentru a beneficia însă de acest remediu procesual, cel care a pierdut termenul, trebuie să declare recurs în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei și să facă dovada că a lipsit atât la judecata fondului, cât și la pronunțarea hotărârii din fond, întrucât această instituție se bazează pe prezumția că partea lipsă nu a cunoscut data de la care a început să curgă termenul de recurs. În cauză, întrucât, petentul R.O. a lipsit atât la judecata fondului, cât și la pronunțarea hotărârii din fond, și nu a început încă executarea dispozițiilor privind cheltuielile judiciare, rezultă că îi sunt incidente dispozițiile art. 385 3 alin. (2) C. proc. pen., privind instituția recursului peste termen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, instanța de fond, pe baza analizei actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, respectiv a plângerii formulată de petent, plângere ce nu a fost precizată în fața instanței, precum și a răspunsului transmis instanței de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin care s-a comunicat faptul că petentul R.O. nu figurează ca parte în dosarul nr. 1109/P/2007, dosar ce are ca obiect infracțiuni prevăzute de art. 83 din Legea nr. 84/1998 și faptul că același petent figurează la aceeași unitate de parchet în mai multe cauze penale între anii 2005-2007, a procedat în mod corect și justificat a respins plângerea ca nefondată.
Mai mult decât atât, petiționarul deși legal citat la termenul de astăzi, nu a înțeles să se prezinte în fața instanței de recurs pentru a- și valorifica pretențiile și nici nu a depus înscrisuri precizatoare la dosarul cauzei. Ca atare, pentru toate aceste considerente, apreciind că sentința pronunțată în cauză este legală și temeinică, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul peste termen declarat de petentul R.O. împotriva sentinței penale nr. 271 din 14 decembrie 2007 a Curții de București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.