ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1780/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 271 din 14

decembrie 2007 a Curții de

București, secția ll-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 8540/2/2007,

s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului R.O. și a fost obligat la

plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de

Apel București, la data de

4

decembrie 2007, petentul R.O. a formulat plângere împotriva rezoluției

Procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de

Apel București din data de 24 septembrie 2007 în dosar nr. 1109/P/2007 al

Parchetului menționat anterior.

Curtea de Apel București, competentă cu

soluționarea cauzei în primă instanță, a formulat adresă la Parchetul de pe lângă

Tribunalul

București pentru a înainta dosarul de urmărire

penală indicat,

respectiv 1109/P/2007,

instituție care a comunicat Curții de Apel

București, faptul că petentul R.O. nu figurează ca parte în

acest dosar, care are ca obiect infracțiuni

prevăzute de art. 83 din

Legea nr. 84/1998

și că același petent figurează la aceeași unitate de parchet în mai multe cauze

penale între anii 2005-2007.

În urma analizării actelor de la dosar, instanța de fond a constatat că

plângerea formulată de petent conține date inexacte,

care nu pot fi clarificate decât de către petent, ori cum acesta a

lipsit

la termenul de soluționare a plângerii și nici nu a depus

înscrisuri

precizatoare, instanța a privit-o

ca nefondată și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe, petentul R.O.

a declarat

recurs peste termen, la data de 13 martie 2008,

recurs ce nu a fost

motivat, solicitând

repunerea în termen și învederând instanței prin

cererea de recurs,

faptul că motivele de recurs le va indica în fața instanței; însă la termenul

de soluționare a recursului, petiționarul deși legal citat, a lipsit.

Înalta Curte, analizând cererea de

repunere în termenul de

declarare a recursului formulată

de petentul R.O., constată că aceasta este întemeiată, și o va admite, pentru

următoarele considerente:

Astfel, formularea cererii de recurs se poate face numai în cadrul

termenului expres prevăzut de lege.

Potrivit art. 385

3

alin. (1) C.

proc. pen., termenul de recurs

este de 10 zile, dacă legea

nu dispune altfel.

Stabilirea de către legiuitor a unui termen de recurs fix se justifică

prin aceea că se asigură operativitatea în procesul penal și totodată un

control judecătoresc asupra hotărârilor pronunțate, înainte de a se trece la

punerea lor în executare.

Termenul de recurs este peremptoriu sub

aspectul exercitării

dreptului de recurs, titularul putând

să promoveze calea de atac în

interiorul intervalului

de timp prevăzut de lege. Neexercitarea recursului în acest termen duce la

respingerea lui ca tardiv.

Pentru a face totuși posibil controlul judecătoresc

pe calea de

atac a recursului ordinar, chiar și în cazul

pierderii termenului de

recurs, Codul de

procedură penală prevede două remedii procesuale,

respectiv repunerea în termen și recursul peste

termen, în dispozițiile

art. 385

3

alin. (2) C. proc. pen., care permit, în anumite cazuri

și condiții, ca recursul făcut peste termen să

producă efecte.

Aceste remedii procesuale au ca efect

înlăturarea decăderii

decurgând din trecerea termenului de

recurs, ceea ce duce la o prelungire a desfășurării procesului penal.

Potrivit dispozițiilor art. 385

3

alin. (2) C. proc. pen.,

„partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare poate declara

recurs și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data, după caz, a

începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind

despăgubirile civile”.

Ca atare, subiectul procesual care a

pierdut termenul de recurs

este

considerat, prin instituția recursului peste termen că a păstrat dreptul de a

folosi calea de atac și deci, recursul făcut de el după

expirarea

termenului, este socotit ca și cum ar fi fost introdus în termen.

Pentru a beneficia însă de acest remediu

procesual, cel care a

pierdut

termenul, trebuie să declare recurs în cel mult 10 zile de la începerea

executării pedepsei și să facă dovada că a lipsit atât la

judecata

fondului, cât și la pronunțarea hotărârii din fond, întrucât această instituție

se bazează pe prezumția că partea lipsă nu a

cunoscut

data de la care a început să curgă termenul de recurs.

În cauză, întrucât, petentul R.O. a lipsit atât la judecata fondului,

cât și la pronunțarea hotărârii din fond, și nu a început încă executarea

dispozițiilor privind cheltuielile judiciare,

rezultă

că îi sunt incidente dispozițiile art. 385

3

alin. (2) C. proc. pen.,

privind instituția recursului peste termen.

Examinând recursul declarat de petent sub

toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, instanța de fond, pe baza analizei actelor și lucrărilor aflate

la dosarul cauzei, respectiv a plângerii formulată de petent, plângere ce nu a

fost precizată în fața instanței, precum și a răspunsului transmis instanței de

către Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin care s-a comunicat faptul

că petentul

R.O. nu figurează ca parte în

dosarul nr. 1109/P/2007, dosar ce are ca obiect infracțiuni prevăzute de art. 83

din Legea

nr. 84/1998 și faptul că

același petent figurează la aceeași unitate de

parchet în mai multe

cauze penale între anii 2005-2007, a procedat

în

mod corect și justificat a respins plângerea ca nefondată.

Mai mult decât atât, petiționarul deși

legal citat la termenul de

astăzi,

nu a înțeles să se prezinte în fața instanței de recurs pentru a-

și valorifica pretențiile și nici nu a depus înscrisuri precizatoare la

dosarul cauzei.

Ca atare, pentru toate aceste considerente, apreciind că

sentința pronunțată în cauză este legală și

temeinică, văzând și

dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art.

192 alin. (2) din același

cod, va

obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul peste termen declarat de

petentul R.O. împotriva sentinței penale nr. 271

din 14

decembrie 2007 a Curții de București, secția ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai

2008.