ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1737/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1737/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul penal 263/2005 a fost respins apelul declarat de inculpatul O.I., deținut în Penitenciarul Galați, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 C. pen., art. 20 raportat la art. 174-176 lit. b) C. pen., împotriva sentinței penale nr. 639 din 22 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 2776/2003. Prin sentința apelată, tribunalul l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunile menționate la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare.
Totodată, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului. Curtea de Apel Galați constatând că temeiurile în baza cărora a fost luată măsura nu s-au schimbat a respins apelul. Examinând cauza în raport de motivele de recurs, Înalta Curte constată că și în prezent aceste temeiuri de fapt (săvârșirea unor fapte deosebit de grave, pedepsite cu închisoarea, cuantumul ridicat al pedepselor ce i-au fost aplicate) justifică pe deplin menținerea acestei măsuri cu respingerea recursului ca nefondat. Față de considerentele ce preced, instanța:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.I., împotriva încheierii din 22 februarie 2005, dată în dosarul nr. 263/2005 de Curtea de Apel Galați. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.