ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 934/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a chemat în judecată SC S.I. SA solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 8.123.397.732 lei reprezentând majorări de întârziere calculate conform clauzei stipulată în art. 9.2 din contract, calculate până la data de 10 octombrie 2004 și în continuare până la data plății integrale a debitului, la 10.447.623.777 lei reprezentând reduceri tarifare acordate în mod eronat în perioada 26 martie – 6 iulie 2004, cu dobândă legală și reactualizarea sumelor în funcție de rata inflației. În cauza care a format obiectul dosarului nr. 1460/COM/2004, pârâta SC S.I.

SA a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova la plata sumei de 1.250.000 ron reprezentând asigurare plăți facturi prin depozit bancar constituit la contract. Potrivit SC S.I. SA, suma de 1.250.000 ron s-a achitat cu ordinele de plată menționate în cererea reconvențională, astfel că în raport și de concluziile expertizei efectuate în dosarul nr. 1460/2004, prin care se soluționează cererea principală, reținerea sumei achitate din depozitul constituit pentru contractul încheiat în anul 2004 este nejustificată. Cererea reconvențională al cărei conținut a fost rezumat mai sus a fost disjunsă și s-a pronunțat sentința nr. 1430 din 3 iulie 2008 de către Tribunalul Dolj.

Prin această sentință a fost admisă acțiunea SC S.I. SA iar reclamanta-pârâtă SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a fost obligată la plata sumei de 1.250.000 lei reprezentând asigurare plăți facturi prin depozit bancar constituit la contract și la plata sumei de 17.754 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acest dosar a fost format în urma disjungerii cererii reconvenționale pe care a formulat-o la data de 11 noiembrie 2004 SC S.I. SA București împotriva SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova, obiectul cererii reconvenționale constituindu-l plata sumei de 1.250.000 lei, reprezentând asigurare plată facturi prin depozit bancar constituit la contract.

Pe fondul cererii reconvenționale, tribunalul a stabilit că raportul juridic dintre părți are la bază contractul, prin care o parte, reclamanta, se obliga să restituie un depozit bancar în sumă de 12.000.000.000 lei la dispoziția pârâtei iar aceasta în conformitate cu prevederile art. 8.5 alin. (2), în cazul în care SC S.I. SA București nu achita facturile în termen de 5 zile putea opera decontarea asupra depozitului constituit asupra contractului, încheiat la 8 ianuarie 2008, ale cărui efecte s-au produs până la 13 august 2004 când a fost reziliat. În continuare, tribunalul a avut în vedere expertizele extrajudiciare și a stabilit că depozitul care s-a constituit prin contractul din 2004 a fost folosit de către SNTFM C.M.

SA – Sucursala Craiova pentru achitarea facturilor aferente contractului, încălcându-se prevederile art. 8.5 din contractul încheiat în anul 2004 în care nu se prevedea posibilitatea ca SNTFM C.M. SA Craiova să utilizeze depozitul constituit în anul 2004, pentru achitarea facturilor restante. Împotriva sentinței nr. 1430/307/2008 și a încheierii de ședință din data de 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul nr. 1534/63/2007, a declarat apel SNTFM C.M. SA, Sucursala Craiova. În argumentarea criticilor aduse încheierii, apelanta a susținut că în mod greșit instanța de fond după suspendarea acestei cauze admisă în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. a revenit asupra suspendării, iar după repunerea cauzei pe rol a pronunțat sentința nr. 1430/2008 fără să țină seama de faptul că prin încheierea din 6 decembrie 2007 instanța a menținut măsura suspendării.

Cât privește fondul cauzei, apelanta a criticat faptul că prima instanță a soluționat cererea reconvențională în lipsa oricăror probe, bazându-se pe extrase din expertizele extrajudiciare care nu reflectă concluziile finale, încălcând astfel principiul rolului activ și al aflării adevărului. În continuare, pe fondul cauzei, SNTFM C.M. SA a arătat că s-a încheiat contractul din data de 8 ianuarie 2004 numai cu condiția preluării debitului aferent anului 2003 în cadrul noului contract așa cum reiese din prevederile art. 12.12 și a achitării acestuia conform angajamentului asumat prin adresa din 8 ianuarie 2004. A mai arătat că respectivul depozit bancar a fost constituit la dispoziția SNTFM C.M.

SA – Sucursala Craiova pentru a asigura plata facturilor de transport neachitate de SC S.I. SA București, iar cu suma de 1.250.000 lei au fost achitate facturile restante aflate în soldul debitor al SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova. În ce privește modalitatea de operare a facturilor restante a arătat că a respectat art. 8.11, 8.12 din contract, art. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991 operarea fiind notificată și reclamantei reconvenționale.

În dovedirea criticilor aduse sentinței fondului apelanta a depus sentințele și deciziile pronunțate în soluționarea acțiunii principale din care a fost disjunsă cererea reconvențională, încheierile din 5 iunie 2008 și 6 decembrie 2007, dispoziția nr. 75 din 31 decembrie 2003, notificările 23 martie 2004,din 4 martie 2004 adresele din 26 martie 2004 și din 3 ianuarie 2004 nota din 12 ianuarie 2004, contractul din 2004. Prin susținerile din întâmpinare intimata a combătut toate susținerile apelantei, iar ca probe au fost depuse telegrama din 19 ianuarie 2004, facturile fiscale din 16 ianuarie 2004 din 23 ianuarie 2004 precum și situația facturilor aflate în sold la data de 8 ianuarie 2004, concluzia finală a intimatei fiind aceea că soluția instanței de fond este temeinică.

Prin decizia nr. 32 din 18 februarie 2009 a fost respins apelul pârâtei SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova. Analizând sentința primei instanțe prin prisma motivelor invocate Curtea de Apel a apreciat că nu au fost încălcate formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prin respingerea cererii de conexare a dosarelor. Referindu-se la dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea a stabilit că se află într-un caz de suspendare facultativă, instanța fiind în măsură să aprecieze asupra legăturii dintre cele două cauze pendinte. A confirmat instanța de apel faptul că dezlegarea cauzei dată în acest dosar nu depinde de dezlegarea acțiunii principale care se judecă în cadrul dosarului.

Pe fondul cauzei a reținut încălcarea de către apelantă a clauzelor contractului care aveau ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii precum și acordarea de reduceri tarifare la expedițiile de marfă derulate în trafic local. Citând dispozițiile art. 977 C. civ., și art. 8.5 alin. (1) din contract, Curtea de Apel a ajuns la concluzia că apelanta era îndreptățită să folosească depozitul constituit conform contractului încheiat pentru anul 2004 numai pentru debitele aferente anului 2004 nu și pentru restanțele provenind din anul 2003. Având în vedere și concluziile expertizelor extrajudiciare care au atestat faptul că depozitul bancar a fost utilizat de SNTFM C.M.

SA – Sucursala Craiova pentru achitarea facturilor provenind din anul 2003, cât și clauzele contractului (8.11 și 8.12), Curtea de Apel a ajuns la concluzia că sentința tribunalului este legală și temeinică. Împotriva deciziei nr. 32 din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova, prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut: 1. - Actele procedurale efectuate în dosarul disjuns sunt nule întrucât au fost făcute în baza unor hotărâri judecătorești care au fost pronunțate cu neobservarea formelor legale. Conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea suferită de societatea recurentă constă în obligarea nelegală la plata sumei de 1.250.000 ron.

- Disjungerea ca măsura luată prin sentința desființată nu se putea dispune după ce s-au închis dezbaterile și s-au pus concluzii în fond. 2. - În argumentarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ. s-a invocat interpretarea greșită a actului dedus judecății, contractul, care avea ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport și a tarifelor accesorii, precum și acordarea de reduceri tarifare la expedițiile de mărfuri derulate în trafic local. Potrivit autoarei recursului la finele contractelor încheiate, care aveau ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport și acordarea de SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a reducerilor tarifare, trebuia realizată regularizarea finală, scop în care s-au emis un număr de 5 facturi enumerate în cererea de recurs.

Pentru anul 2004, intimata a solicitat încheierea unui nou contract obligându-se prin înscrisul din 8 ianuarie 2004 să achite restanțele existente, până la data de 31 ianuarie 2004. Întrucât intimata a beneficiat de această facilitate acordată la încheierea contractului pe anul 2004, în baza art. 12.12 introdus în contract, SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a încercat recuperarea creanței restante din depozitul constituit așa cum s-a convenit de părți cu scopul de a continua relațiile contractuale pe anul 2004. Din modul de efectuare a plăților în perioada mai-iulie 2004, din contabilitatea SC S.I. SA și documentele privind exercițiul financiar al anului 2004 precum și din punctajul din 30 august 2008 rezultă că debitul aferent celor 5 facturi a fost lichidat prin utilizarea depozitului așa cum s-a stabilit la încheierea contractului.

3.- În același sens, recurenta a susținut că suma de 1.250.000 lei a fost achitată așa cum rezultă din evidența contabilă a ambelor părți, astfel că în mod greșit a fost obligată la plată, soluțiile pronunțate fiind rezultatul greșitei interpretări a clauzelor contractului. În legătură cu acest mod de stingere a obligațiilor restante, recurenta a arătat că acest procedeu a fost utilizat și în anii 2002-2003, fără ca intimata să aibă o poziție de inducere în eroare a instanțelor.

Recurenta a conchis că numai prin interpretarea greșită a voinței părților, încălcând dispozițiile art. 977 C. civ., instanțele au ajuns la o concluzie greșită urmare căreia a fost obligată la plata sumei reținută în contul datoriei restante provenind din anul 2003 sub pretextul că nu aceasta a fost intenția părților, reținută prin contractul încheiat pentru anul 2004. 4.- În încheiere, recurenta a reluat susținerile privind respingerea greșită a cererii de suspendare a cauzei de față în condițiile în care acțiunea principală era, după desființare, pe rolul Tribunalului Dolj cu termen de judecată la 3 aprilie 2009, iar soluția din acțiunea principală este în strânsă legătură cu cererea reconvențională.

Pentru toate aceste motive recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite admiterea recursului și în fond modificarea deciziei și sentinței în sensul respingerii reconvenționalei formulată de SC S.I. SA București. Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului apreciind că suspendarea cauzei din acest dosar în mod corect a fost respinsă, concluzie față de care a arătat că nu sunt încălcate prevederile art. 105 alin. (2) și art. 244 alin. (1) C. proc. civ. Și, celelalte critici au fost apreciate ca nefondate, intimata invocând în acest sens dispozițiile art. 969 C. civ. și prevederile art. 8.3, 8.4 și 8.5 din contract.

După analiza facturilor și a plăților efectuate cu ordinele de plată la care a făcut referire, intimata a ajuns la concluzia că adresa din 8 ianuarie 2004 se referă la soldul facturilor înregistrate în contabilitate la data de 8 ianuarie 2004 și pentru că facturile au fost primite la 9 ianuarie 2004 și contabilizate la data de 12 ianuarie 2004 și respectiv la 23 ianuarie 2004 a considerat că nu puteau face obiectul adresei nr. 048 din 8 ianuarie 2004. În final, intimata a arătat că nu s-au încălcat prevederile art. 8.3 din contract, art. 969 și art. 977 C. civ., soluțiile anterior pronunțate fiind legale și temeinice. Recursul este fondat. Înalta Curte va lua în examinare motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., care poate fi invocat atunci când instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În temeiul acestor prevederi recurenta a reproșat instanțelor anterioare faptul că au încălcat principiul pacta sunt servanda întrucât nu au ținut seama de regulile de interpretare a clauzelor contractelor. Sub aspectul evocat trebuie precizat mai întâi că interpretarea contractului, atunci când este necesară, este un atribut al instanțelor devolutive. Cu toate acestea instanței de recurs i se poate aduce spre analiză interpretarea contractului atunci când pe calea interpretării sau a neimplicării instanțelor anterioare în lămurirea clauzelor convenției nu s-au putut stabili drepturile și obligațiile care izvorăsc din convenție pentru că nu s-a determinat înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia.

În fine, nedeterminarea corectă a voinței reale a părților are drept consecință imposibilitatea de a analiza legalitatea deciziei anterior pronunțată întrucât de determinarea raporturilor juridice dintre părți depinde controlul de legalitate. Din istoricul litigiului dedus judecății rezultă că între părțile în proces s-au derulat raporturi juridice în perioada 2002-2004 convențiile având ca obiect plata centralizată a tarifelor de transport și accesorii și acordarea de către SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova a reducerilor tarifare convenite prin contractele încheiate. În discuție este contractul care s-a încheiat în condițiile în care pentru anul 2003 nu s-a realizat regularizarea finală a plăților.

În acest context în care a existat un debit nelichidat, prin adresa din 8 ianuarie 2004 s-a solicitat încheierea contractului de plată centralizată pe anul 2004, societatea intimată, inițiatoarea acestei solicitări, indicând, pe de o parte, debitul existent la data de 8 ianuarie 2004 iar, pe de altă parte, angajându-se să facă plățile prin compensare, sau în alt mod. În continuare, s-a precizat de debitoare prin aceeași adresă faptul că suma respectivă reprezintă datorii operative care urmează să fie lichidate. Mai este de observat că voința intimatei de a proceda conform propunerii făcute prin înscrisul înaintat recurentei se regăsește în cuprinsul contractului, în art. 12.12, prin care se reconfirmă existența la data de 8 ianuarie 2004 a creanței stabilită prin adresa SC S.I.

SA și se stabilește de comun acord eșalonarea plăților. Din acest context al negocierii anterioare încheierii contractului și al modului în care s-au derulat plățile, trebuia desprinsă de instanțele anterioare, intenția comună a părților la momentul încheierii contractului. În acest sens, art. 977 C. civ. trebuia observat de instanța de apel într-o analiză mai profundă a declarațiilor de voință, iar intenția comună trebuia desprinsă nu după sensul formal exprimat prin apărările care s-au formulat în cauză. Din acest punct de vedere între declarațiile părților și intenția lor reală în măsura în care există contradicție dreptul de a lămuri această contradicție îi revenea, în temeiul art. 977 C. civ., instanței anterioare.

Nu în ultimul rând, în materie comercială, pentru securitatea convențiilor, supremația voinței reale nu se poate desprinde doar din sensul literal al contractului ci și din elementele extrinseci ale acestuia din împrejurările în care a fost încheiat contractul și din modalitatea de lucru, sau altfel spus din,,obișnuințele” sau uzanțele care s-au stabilit între părți în derularea raporturilor juridice. Din conținutul deciziei Curții de Apel, Înalta Curte a constatat că instanța de control devolutiv s-a mulțumit să se refere strict formal la dispozițiile art. 8.5 alin. (1) din contract, fără să observe dispozițiile art. 12.12 și consecința acestora în raport de voința reală existentă la momentul încheierii contractului.

În sensul acestei concluzii, a insuficientei analize a contractului, este și faptul că s-au utilizat expertizele extrajudiciare sub aspect formal fără să fie integrate concluziile utilizate, în determinarea raportului juridic dedus judecății prin cererea reconvențională, care, în mod evident, au legătură cu acțiunea principală din care s-a disjuns această cauză. Rezumând, argumentele de mai sus, se va reține că, în adevăr, în interpretarea contractului s-a dat eficiență art. 977 C. civ. pentru a se admite puterea de lege a convenției pentru ca, apoi să se stabilească fără dubiu, obligațiile asumate de părți, urmare voinței lor reale.

În consecință, pentru reanalizarea eficientă a clauzelor contractului se va ține seama de lipsa de concordanță dintre sensul literal al stipulațiilor contractuale și intenția reală a părților în contextul adresei și a “ modalității de lucru” care s-a stabilit între părți la negocierea și încheierea contractelor anterioare a modalităților de lichidare a datoriilor anterioare încheierii convențiilor, precum și a comportării ulterioare a părților în legătură cu utilizarea depozitului. În contextul acestei analize se va aprecia și dacă este cazul să se completeze probele cu verificări contabile punctuale în legătură cu facturile în litigiu și cu modalitatea lor de stingere operată în contabilitatea ambelor părți.

De asemenea, sub aspectul interpretării contractului se va ține seama și de faptul că o clauză este stipulată de părți cu scopul de a produce efecte juridice (regula potius ut valeat) sens în care se impune examinarea în context a art. 12.12, dar și în raport de intenția fiecărei părți, cunoscută la momentul încheierii contractului. Pentru argumentele expuse și având în vedere că pentru determinarea corectă a raporturilor juridice dintre părți se impune reanalizarea clauzelor contractului, analiză care nu este distinctă de contextul probator, care urmează să fie reconsiderat și completat, în raport și de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., care vor fi raportate la art. 304 alin. (8) C. proc.

civ., recursul conform art. 312 C. proc. civ. va fi admis în sensul dispozitivului. În ce privește critica adusă modului de aplicare a art. 244 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va reține că aceste prevederi vizează suspendarea facultativă a judecății, aprecierea aplicării lor fiind la îndemâna instanței anterioare în vederea bunei administrări a justiției, așa încât critica nu va fi reținută. În rejudecare se va stabili dacă, după analiza raporturilor juridice care izvorăsc din cererea reconvențională, dezlegarea pricinii ține de existența sau inexistența dreptului care face obiectul judecății din cererea principală. Această apreciere va avea în vedere faptul că în urma desființării hotărârilor din acel dosar, cauza a fost trimisă pentru rejudecare, iar la acest moment trebuie stabilit și dacă acea cauză este pendinte, respectiv dacă face obiectul altei judecăți.

Nu este lipsit de relevanță ca în această apreciere să se țină seama de dispozițiile art. 7205 C. proc. civ., potrivit cărora cererea reconvențională a fost primită apreciindu-se că derivă din același raport juridic. În fine, facultatea de a aprecia asupra suspendării față de contextul cauzei aparține instanței de trimitere. În consecință,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SNTFM C.M. SA – Sucursala Craiova declarat împotriva deciziei comerciale nr. 32 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.