ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4000/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.A. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A., obligarea acesteia la

înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca M.

Prin sentința nr. 151 din 27

ianuarie 2010 Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului O.A. și a obligat

pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A. să procedeze la înmatricularea

autoturismului reclamantului, fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A.

În fața instanței de recurs,

intimatul-reclamant O.A. a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție

Europene cu întrebarea preliminară cu privire la interpretarea dispozițiilor art.

90 din Tratatul Comunităților Europene, în prezent art. 110 din Tratatul

Uniunii Europene.

La termenul din 19 mai 2010

intimatul-reclamant O.A. a depus la dosar cerere completatoare a cererii de

sesizare a Curții de Justiție și a învederat instanței că pe rolul Curții de

Apel Craiova se află dosarul nr. 7879/95/2009, având același obiect, solicitând

suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus comunicarea

completării cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene formulată

de O.A. și s-a amânat judecarea cauzei la data de 9 iunie 2010.

S-a apreciat că se impune acordarea

unui nou termen de judecată atât pentru comunicarea cererii completatoare,

precum și pentru a se face verificări cu privire la dosarul nr. 7879/95/2009 al

Curții de Apel Craiova.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs O.A., arătând că, în mod greșit i s-a respins cererea de

sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu trei întrebări preliminare

invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea

motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru

considerentele pe care le vom expune în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 147 C.

proc. civ. „Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de

ședință, care va fi semnată de judecători și grefier”.

Prin urmare, încheierea de ședință

este actul procedural în care se consemnează conținutul dezbaterilor în cadrul

unei ședințe de judecată.

Încheierile de ședință preced, în

mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ.,

le numește „încheieri premergătoare”, iar în aliniatul 2 al aceluiași articol

se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste încheieri”.

Interpretând dispozițiile art. 268

alin. (1) - (4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de

încheieri premergătoare: încheierile preparatorii și încheierile interlocutorii.

Primele sunt acelea prin care instanța adoptă măsuri necesare soluționării

cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluției finale, în timp ce

prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului

asupra acestora instanța nemaiputând reveni.

Analizând conținutul încheierii

atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale și interpretarea

doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere

instanța de fond a dispus o măsură necesară soluționării pricinii (amânarea

judecării cauzei în vederea comunicării unui act), în primul rând, a cererii de

sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și a fondului cauzei, fără

însă a se pronunța asupra vreunui aspect care să anticipeze soluția finală.

Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar

interlocutor.

Fiind stabilită natura încheierii

atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei

căi de atac, în speță a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin.

(1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”.

Din enumerarea limitativă a textului

legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătorești pentru

care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a

recursului, precum și cele pronunțate în apel. Or, încheierea din 19 mai 2010 a Curții de Apel Craiova nu se încadrează în nici una dintre ipoteze.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 316 C. proc. civ., dispozițiile procedurale privind judecata

în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt

potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.

În acest context, dispozițiile art. 282

alin. (2) C. proc. civ., sunt pe deplin aplicabile în speță, prin acestea

stabilindu-se că „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel

(n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a

întrerupt cursul judecății”.

Cum încheierea recurată nu face

parte din categoria de excepție a celor care întrerup cursul judecății și

pentru care există dispoziții procedurale exprese în ceea ce privește atacarea

lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor

premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.

Prin urmare, textul art. 282 alin. (2)

C. proc. civ., consacră regula inadmisibilității atacării separate cu apel sau

recurs a încheierilor premergătoare cum este și cea recurată în acest dosar.

Un ultim argument în susținerea

inadmisibilității recursului formulat constă în situația, potrivit căreia,

recurentul se află într-o eroare, exclusiv imputabilă acestuia, în sensul că a denaturat

conținutul și dispozițiile încheierii atacate, cererea de recurs conținând

critici referitoare la „soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de

Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară”, deși prin această

încheiere nu s-a dispus o asemenea măsură.

Pentru argumentele juridice și de

fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este

inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl

va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.A.,

împotriva încheierii din 19 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 30 septembrie 2010.