ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4000/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A., obligarea acesteia la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca M. Prin sentința nr. 151 din 27 ianuarie 2010 Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului O.A. și a obligat pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A. să procedeze la înmatricularea autoturismului reclamantului, fără plata taxei de poluare. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A. În fața instanței de recurs, intimatul-reclamant O.A.

a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție Europene cu întrebarea preliminară cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunităților Europene, în prezent art. 110 din Tratatul Uniunii Europene. La termenul din 19 mai 2010 intimatul-reclamant O.A. a depus la dosar cerere completatoare a cererii de sesizare a Curții de Justiție și a învederat instanței că pe rolul Curții de Apel Craiova se află dosarul nr. 7879/95/2009, având același obiect, solicitând suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Prin încheierea din 19 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus comunicarea completării cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene formulată de O.A.

și s-a amânat judecarea cauzei la data de 9 iunie 2010. S-a apreciat că se impune acordarea unui nou termen de judecată atât pentru comunicarea cererii completatoare, precum și pentru a se face verificări cu privire la dosarul nr. 7879/95/2009 al Curții de Apel Craiova. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs O.A., arătând că, în mod greșit i s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu trei întrebări preliminare invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Înainte de a proceda la analizarea motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele pe care le vom expune în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 147 C. proc.

civ. „Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și grefier”. Prin urmare, încheierea de ședință este actul procedural în care se consemnează conținutul dezbaterilor în cadrul unei ședințe de judecată. Încheierile de ședință preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ., le numește „încheieri premergătoare”, iar în aliniatul 2 al aceluiași articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste încheieri”. Interpretând dispozițiile art. 268 alin. (1) - (4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii și încheierile interlocutorii.

Primele sunt acelea prin care instanța adoptă măsuri necesare soluționării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluției finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanța nemaiputând reveni. Analizând conținutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale și interpretarea doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere instanța de fond a dispus o măsură necesară soluționării pricinii (amânarea judecării cauzei în vederea comunicării unui act), în primul rând, a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și a fondului cauzei, fără însă a se pronunța asupra vreunui aspect care să anticipeze soluția finală.

Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar interlocutor. Fiind stabilită natura încheierii atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei căi de atac, în speță a recursului. Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”. Din enumerarea limitativă a textului legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătorești pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a recursului, precum și cele pronunțate în apel.

Or, încheierea din 19 mai 2010 a Curții de Apel Craiova nu se încadrează în nici una dintre ipoteze. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 316 C. proc. civ., dispozițiile procedurale privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului. În acest context, dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., sunt pe deplin aplicabile în speță, prin acestea stabilindu-se că „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”. Cum încheierea recurată nu face parte din categoria de excepție a celor care întrerup cursul judecății și pentru care există dispoziții procedurale exprese în ceea ce privește atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.

Prin urmare, textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ., consacră regula inadmisibilității atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare cum este și cea recurată în acest dosar. Un ultim argument în susținerea inadmisibilității recursului formulat constă în situația, potrivit căreia, recurentul se află într-o eroare, exclusiv imputabilă acestuia, în sensul că a denaturat conținutul și dispozițiile încheierii atacate, cererea de recurs conținând critici referitoare la „soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară”, deși prin această încheiere nu s-a dispus o asemenea măsură. Pentru argumentele juridice și de fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.A., împotriva încheierii din 19 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2010.