ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 2881

din 10 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de SC R. SA, în contradictoriu

cu pârâtul C.C., acțiune având ca obiect anularea deciziei nr. 97 din 19

decembrie 2008 emisă de pârât iar, în subsidiar, diminuarea cuantumului

amenzii aplicate, cu suspendarea aplicării deciziei atacate până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii

principale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia

atacată pârâtul a sancționat SC R. SA cu o amendă de 182.339

lei, în conformitate cu prevederea art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996,

pentru încălcarea art. 15 alin. (1) și (2) teza a doua din același

act normativ, prin omisiunea notificării concentrării economice

realizate prin înființarea SC E.E. SA Buzău.

Autoritatea de concurență

a reținut că, la data de 11 februarie 2008, a fost

înființată societatea în comun SC E.E. SA având cinci membri fondatori,

între care și reclamanta cu o cotă de participare la capitalul social

de 25 % și că potrivit art. 10 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996

și a Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice,

această înființare constituie o concentrare economică ce,

potrivit art. 15 din același act normativ, este supusă

obligației de notificare în vederea autorizării de către C.C.

S-a mai reținut că SC R.

SA a notificat C.C. operațiunea de concentrare economică abia la 01

iulie 2008, deși obligația în acest sens exista de la data de 11

februarie 2008.

A constatat judecătorul

fondului că în stabilirea cuantumului amenzii s-a ținut seama de

gravitatea mică a faptei, de consecințele minime asupra

concurenței, ajungându-se astfel la un nivel de bază de minim de 0,2

% din cifra de afaceri a contravenientului. S-au reținut de asemenea

circumstanțe atenuante constând în buna credință și gradul

de vinovăție al faptei, în speță neglijența, astfel

încât amenda a fost stabilită, în cazul reclamantei, în cuantum de 0,05 %

din cifra de afaceri pe anul 2007.

A apreciat prima instanță

că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat nu a

fost răsturnată de reclamantă, criticile de nelegalitate aduse

nefiind fondate.

Referitor la aplicabilitatea

directă a normelor comunitare în domeniul concurenței și lipsa

caracterului contravențional în dreptul comunitar al faptei privind

omisiunea notificării unei concentrări economice, prima

instanță a apreciat că reclamanta face confuzie între principiul

aplicabilității directe a dreptului comunitar și cel al

supremației acestuia, respectiv cel al aplicabilității dreptului

intern în măsura în care nu contravine dreptului comunitar în materie.

Astfel, competențele

esențiale sunt transferate autorităților naționale de concurență,

inclusiv instanțelor judecătorești, potrivit normelor

procedurale specifice fiecărui stat membru, Regulamentul nr. 1/2003

statuând chiar posibilitatea autorităților naționale de a aplica

în statele respective reguli mai stricte care să sancționeze

comportamentul unilateral al agenților economici.

De asemenea, concentrarea

economică rezultată prin înființarea SC E.E. SA nu are

dimensiune comunitară, astfel încât apare judicioasă aplicarea

dreptului național.

A mai reținut prima

instanță că adresa înregistrată la data de 30 ianuarie 2008

sub nr. 467 are caracteristicile unei informări prealabile, notificarea

impusă de art. 15 alin. (1) din lege fiind înregistrată la

autoritatea pârâtă abia la data de 01 iulie 2008, astfel încât, în raport

cu durata întârzierii, nu se poate reține existența unor cauze

obiective ce au condus la îndeplinirea acestei obligații cu întârziere.

În plus, nu s-a făcut dovada

că reclamanta a făcut o solicitare de prelungire a termenul de 30 de

zile cu încă 15 zile, în conformitate cu legea.

S-a mai apreciat lipsită de

pertinență distincția reclamantei între „omisiune” și „întârziere”,

atâta vreme cât contravenția săvârșită este în mod

incontestabil o contravenție continuă.

În ce privește criticile aduse

modalității aplicării criteriilor de individualizare a

sancțiunii, prima instanță a constatat că sancțiunea

amenzii a fost aplicată într-un cuantum extrem de redus, în considerarea

atât a gravității reduse a faptei cât și a circumstanțelor

atenuante.

Relativ la cererea de suspendare

formulată de reclamantă s-a reținut, pe de o parte, că pe

fondul cauzei s-a reținut legalitatea actului administrativ atacat, astfel

încât nu se poate constata îndeplinită condiției cazului bine

justificat, iar, pe de altă parte, în ce privește paguba iminentă,

că reclamanta s-a rezumat să susține prefigurarea unui

prejudiciu, fără a face însă dovezi în acest sens.

Împotriva hotărârii, în termen

legal, a formulat recurs reclamanta SC R. SA București.

În motivarea recursului, reclamanta

a arătat, în esență, următoarele:

Ecogen a fost înregistrată la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Buzău și, înțelegând că în baza

dispozițiilor Legii nr. 21/1996 era necesară informarea C.C.,

privitor la o posibilă operațiune de concentrare economică, în

data de 30 ianuarie 2008 a notificat acest lucru pârâtului, în vederea emiterii

unei decizii privitoare la operațiunea de înregistrare a

societății E. S-a purtat corespondență cu C.C., pârâtul

solicitându-i documente suplimentare, însă, datorită

dificultății de colectare a informațiilor solicitate, furnizarea

datelor cerute de C.C. s-a produs la data de 1 iulie 2008.

Potrivit principiilor

aplicabilității directe a dreptului comunitar și al

prevalenței acestuia asupra dreptului național, se impune

înlăturarea regimului sancționator față de agenții

economici care cu bună credință depun toate diligențele, în

vederea asigurării înștiințării C.C. despre o

eventuală operațiune de concentrare economica. Astfel, având în

vedere că în art. 14 din Regulamentul Comisiei nr. 802/2004, cu privire la

implementarea Regulamentului Consiliului nr. 139/2004, nu se

sancționează omisiunea notificării prevăzută in art. 50

alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în baza principiilor mai sus enunțate nu

este posibilă sancționarea în baza legii naționale.

Regulamentele nr. 1/2003, nr. 1017/68,

nr. 4056/86 și nr. 3975/87 ale Consiliului, care se aplică doar în

legătură cu societățile care nu au o dimensiune

comunitară, sancționează cu o amendă de până 1 % din

cifra de afaceri, a unor fapte care nu privesc în nici un fel îndeplinirea unei

obligații de notificare a unei eventuale concentrări economice,

într-un anumit termen.

În raport de principiile comunitare

arătate, statele membre au obligația de a abroga sau amenda

legislația națională contrară dreptului comunitar.

Obligația privitoare la

informarea prin notificare a operațiunii de concentrare economică a

fost respectată de către SC R. SA București, ca urmare a

demersurilor efectuate, la data de 30 ianuarie 2008, când a transmis C.C.

notificarea respectivă.

C.C. a avut o atitudine

oscilantă în purtarea corespondenței, astfel că SC R. SA nu

poate fi sancționată de pârât, care se prevalează de propria

culpă.

Pe de altă parte, s-a

făcut o greșită interpretare a noțiunii de omisiune, termen

care trebuie înțeles, în lipsa unei definiții legale, conform

Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Cum, notificarea s-a realizat

la 30 ianuarie 2008, precum și la 1 iulie 2008, nu se poate vorbi de

omisiune în sensul de inacțiunea de a notifica.

Soluția instanței de fond

este nelegală și pentru că sancțiunea aplicată nu a

fost individualizată prin prisma circumstanțelor atenuante, C.C. trebuind

să aplice toate criteriile de diminuare a sancțiunii, conform

Instrucțiunilor de individualizare pentru contravențiile

prevăzute de art. 55 din Legea nr. 21/1996.

Examinând hotărârea

recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce urmează a fi arătate.

Prima instanță a

făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor

legale incidente. Astfel, judecătorul fondului a reținut, cu

îndreptățire, că SC E.E. SA Buzău nu reprezintă o

concentrare economică de dimensiune comunitară, fiind incidente în

speță reglementările naționale. Cu aceeași

îndreptățire, a reținut că norma națională nu se

află în conflict cu normele comunitare din materia în discuție,

precum și că este nerelevantă invocarea art. 14 din Regulamentul

nr. 139/2004, în condițiile în care omisiunea notificării

concentrării economice este sancționată chiar mai sever decât o

face norma indigenă [(alin. (2) lit. a) art. 14)].

Așadar, este corectă

concluzia judecătorului fondului că, în privința

concentrărilor fără dimensiune comunitară, normele

supranaționale sunt inoperante, precum și că normele

naționale sunt similare cu cele din Regulamentul nr. 139/2004.

Informarea C.C. de către

reclamantă, produsă la 30 ianuarie 2008, despre o posibilă

realizare a unei concentrări economice, în viitor, nu satisface

exigența legală a notificării în discuție, în prezenta

cauză fiind vorba de o simplă corespondență ce s-a purtat

anterior realizării concentrării economice, fiind fără

relevanță din perspectiva art. 15 alin. (3) din Legea nr. 21/1996.

Corect a reținut prima

instanță că, în baza art. 15 alin. (3) din lege, s-a instituit o

procedură de notificare, stabilindu-se condițiile și termenele

în care trebuie realizată. Cum, prin dispozițiile pct. 126 din

Regulamentul C.C. s-a reglementat, în termeni inderogabili, că notificare

se realizează în termen de 30 de zile, depășirea acestei

perioade reprezintă omisiunea notificării iar nu întârzierea

notificării, cum susține reclamanta. Cu alte cuvinte, dacă, în

termenul imperativ de 30 de zile, notificarea nu s-a produs, cel care avea

obligația să informeze C.C. despre concentrarea economică

realizată, a săvârșit contravenția prevăzută de art.

50 lit. a) din Legea nr. 21/1996. Din acest punct de vedere, notificarea cu

întârziere este lipsită de relevanță și nu

înlătură caracterul contravențional al inacțiunii sale pe

perioada de la expirarea termenului de 30 de zile și până la informarea

autorității competente în materie.

Nici critica privind

individualizarea sancțiunii nu poate fi primită. Pârâtul, aplicând

sancțiunea, a luat în considerare circumstanțele concrete ale

săvârșirii contravenției de către reclamantă și a

reținut toate elementele de fapt invocate de recurentă în favoarea sa,

ceea ce a condus la stabilirea amenzii sub nivelul de bază minim (0,2 %),

respectiv la 0,05 % din cifra de afaceri aferentă anului 2007, cuantumul

fiind redus cu 75 %.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R. SA

împotriva Sentinței Civile nr. 2881 din 10 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.