ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 2881 din 10 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.C., acțiune având ca obiect anularea deciziei nr. 97 din 19 decembrie 2008 emisă de pârât iar, în subsidiar, diminuarea cuantumului amenzii aplicate, cu suspendarea aplicării deciziei atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii principale. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia atacată pârâtul a sancționat SC R. SA cu o amendă de 182.339 lei, în conformitate cu prevederea art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, pentru încălcarea art. 15 alin. (1) și (2) teza a doua din același act normativ, prin omisiunea notificării concentrării economice realizate prin înființarea SC E.E.

SA Buzău. Autoritatea de concurență a reținut că, la data de 11 februarie 2008, a fost înființată societatea în comun SC E.E. SA având cinci membri fondatori, între care și reclamanta cu o cotă de participare la capitalul social de 25 % și că potrivit art. 10 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996 și a Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, această înființare constituie o concentrare economică ce, potrivit art. 15 din același act normativ, este supusă obligației de notificare în vederea autorizării de către C.C. S-a mai reținut că SC R. SA a notificat C.C. operațiunea de concentrare economică abia la 01 iulie 2008, deși obligația în acest sens exista de la data de 11 februarie 2008. A constatat judecătorul fondului că în stabilirea cuantumului amenzii s-a ținut seama de gravitatea mică a faptei, de consecințele minime asupra concurenței, ajungându-se astfel la un nivel de bază de minim de 0,2 % din cifra de afaceri a contravenientului.

S-au reținut de asemenea circumstanțe atenuante constând în buna credință și gradul de vinovăție al faptei, în speță neglijența, astfel încât amenda a fost stabilită, în cazul reclamantei, în cuantum de 0,05 % din cifra de afaceri pe anul 2007. A apreciat prima instanță că prezumția de legalitate a actului administrativ contestat nu a fost răsturnată de reclamantă, criticile de nelegalitate aduse nefiind fondate. Referitor la aplicabilitatea directă a normelor comunitare în domeniul concurenței și lipsa caracterului contravențional în dreptul comunitar al faptei privind omisiunea notificării unei concentrări economice, prima instanță a apreciat că reclamanta face confuzie între principiul aplicabilității directe a dreptului comunitar și cel al supremației acestuia, respectiv cel al aplicabilității dreptului intern în măsura în care nu contravine dreptului comunitar în materie.

Astfel, competențele esențiale sunt transferate autorităților naționale de concurență, inclusiv instanțelor judecătorești, potrivit normelor procedurale specifice fiecărui stat membru, Regulamentul nr. 1/2003 statuând chiar posibilitatea autorităților naționale de a aplica în statele respective reguli mai stricte care să sancționeze comportamentul unilateral al agenților economici. De asemenea, concentrarea economică rezultată prin înființarea SC E.E. SA nu are dimensiune comunitară, astfel încât apare judicioasă aplicarea dreptului național. A mai reținut prima instanță că adresa înregistrată la data de 30 ianuarie 2008 sub nr. 467 are caracteristicile unei informări prealabile, notificarea impusă de art. 15 alin. (1) din lege fiind înregistrată la autoritatea pârâtă abia la data de 01 iulie 2008, astfel încât, în raport cu durata întârzierii, nu se poate reține existența unor cauze obiective ce au condus la îndeplinirea acestei obligații cu întârziere.

În plus, nu s-a făcut dovada că reclamanta a făcut o solicitare de prelungire a termenul de 30 de zile cu încă 15 zile, în conformitate cu legea. S-a mai apreciat lipsită de pertinență distincția reclamantei între „omisiune” și „întârziere”, atâta vreme cât contravenția săvârșită este în mod incontestabil o contravenție continuă. În ce privește criticile aduse modalității aplicării criteriilor de individualizare a sancțiunii, prima instanță a constatat că sancțiunea amenzii a fost aplicată într-un cuantum extrem de redus, în considerarea atât a gravității reduse a faptei cât și a circumstanțelor atenuante.

Relativ la cererea de suspendare formulată de reclamantă s-a reținut, pe de o parte, că pe fondul cauzei s-a reținut legalitatea actului administrativ atacat, astfel încât nu se poate constata îndeplinită condiției cazului bine justificat, iar, pe de altă parte, în ce privește paguba iminentă, că reclamanta s-a rezumat să susține prefigurarea unui prejudiciu, fără a face însă dovezi în acest sens. Împotriva hotărârii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC R. SA București. În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Ecogen a fost înregistrată la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Buzău și, înțelegând că în baza dispozițiilor Legii nr. 21/1996 era necesară informarea C.C., privitor la o posibilă operațiune de concentrare economică, în data de 30 ianuarie 2008 a notificat acest lucru pârâtului, în vederea emiterii unei decizii privitoare la operațiunea de înregistrare a societății E. S-a purtat corespondență cu C.C., pârâtul solicitându-i documente suplimentare, însă, datorită dificultății de colectare a informațiilor solicitate, furnizarea datelor cerute de C.C. s-a produs la data de 1 iulie 2008. Potrivit principiilor aplicabilității directe a dreptului comunitar și al prevalenței acestuia asupra dreptului național, se impune înlăturarea regimului sancționator față de agenții economici care cu bună credință depun toate diligențele, în vederea asigurării înștiințării C.C.

despre o eventuală operațiune de concentrare economica. Astfel, având în vedere că în art. 14 din Regulamentul Comisiei nr. 802/2004, cu privire la implementarea Regulamentului Consiliului nr. 139/2004, nu se sancționează omisiunea notificării prevăzută in art. 50 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în baza principiilor mai sus enunțate nu este posibilă sancționarea în baza legii naționale. Regulamentele nr. 1/2003, nr. 1017/68, nr. 4056/86 și nr. 3975/87 ale Consiliului, care se aplică doar în legătură cu societățile care nu au o dimensiune comunitară, sancționează cu o amendă de până 1 % din cifra de afaceri, a unor fapte care nu privesc în nici un fel îndeplinirea unei obligații de notificare a unei eventuale concentrări economice, într-un anumit termen.

În raport de principiile comunitare arătate, statele membre au obligația de a abroga sau amenda legislația națională contrară dreptului comunitar. Obligația privitoare la informarea prin notificare a operațiunii de concentrare economică a fost respectată de către SC R. SA București, ca urmare a demersurilor efectuate, la data de 30 ianuarie 2008, când a transmis C.C. notificarea respectivă. C.C. a avut o atitudine oscilantă în purtarea corespondenței, astfel că SC R. SA nu poate fi sancționată de pârât, care se prevalează de propria culpă. Pe de altă parte, s-a făcut o greșită interpretare a noțiunii de omisiune, termen care trebuie înțeles, în lipsa unei definiții legale, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române.

Cum, notificarea s-a realizat la 30 ianuarie 2008, precum și la 1 iulie 2008, nu se poate vorbi de omisiune în sensul de inacțiunea de a notifica. Soluția instanței de fond este nelegală și pentru că sancțiunea aplicată nu a fost individualizată prin prisma circumstanțelor atenuante, C.C. trebuind să aplice toate criteriile de diminuare a sancțiunii, conform Instrucțiunilor de individualizare pentru contravențiile prevăzute de art. 55 din Legea nr. 21/1996. Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele ce urmează a fi arătate. Prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Astfel, judecătorul fondului a reținut, cu îndreptățire, că SC E.E. SA Buzău nu reprezintă o concentrare economică de dimensiune comunitară, fiind incidente în speță reglementările naționale. Cu aceeași îndreptățire, a reținut că norma națională nu se află în conflict cu normele comunitare din materia în discuție, precum și că este nerelevantă invocarea art. 14 din Regulamentul nr. 139/2004, în condițiile în care omisiunea notificării concentrării economice este sancționată chiar mai sever decât o face norma indigenă [(alin. (2) lit. a) art. 14)]. Așadar, este corectă concluzia judecătorului fondului că, în privința concentrărilor fără dimensiune comunitară, normele supranaționale sunt inoperante, precum și că normele naționale sunt similare cu cele din Regulamentul nr. 139/2004.

Informarea C.C. de către reclamantă, produsă la 30 ianuarie 2008, despre o posibilă realizare a unei concentrări economice, în viitor, nu satisface exigența legală a notificării în discuție, în prezenta cauză fiind vorba de o simplă corespondență ce s-a purtat anterior realizării concentrării economice, fiind fără relevanță din perspectiva art. 15 alin. (3) din Legea nr. 21/1996. Corect a reținut prima instanță că, în baza art. 15 alin. (3) din lege, s-a instituit o procedură de notificare, stabilindu-se condițiile și termenele în care trebuie realizată. Cum, prin dispozițiile pct. 126 din Regulamentul C.C. s-a reglementat, în termeni inderogabili, că notificare se realizează în termen de 30 de zile, depășirea acestei perioade reprezintă omisiunea notificării iar nu întârzierea notificării, cum susține reclamanta.

Cu alte cuvinte, dacă, în termenul imperativ de 30 de zile, notificarea nu s-a produs, cel care avea obligația să informeze C.C. despre concentrarea economică realizată, a săvârșit contravenția prevăzută de art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996. Din acest punct de vedere, notificarea cu întârziere este lipsită de relevanță și nu înlătură caracterul contravențional al inacțiunii sale pe perioada de la expirarea termenului de 30 de zile și până la informarea autorității competente în materie. Nici critica privind individualizarea sancțiunii nu poate fi primită.

Pârâtul, aplicând sancțiunea, a luat în considerare circumstanțele concrete ale săvârșirii contravenției de către reclamantă și a reținut toate elementele de fapt invocate de recurentă în favoarea sa, ceea ce a condus la stabilirea amenzii sub nivelul de bază minim (0,2 %), respectiv la 0,05 % din cifra de afaceri aferentă anului 2007, cuantumul fiind redus cu 75 %. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA împotriva Sentinței Civile nr. 2881 din 10 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.