Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
101/122/2010
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
20 aprilie 2010

Decizia nr. 1534/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 101/122/2010 — recurs

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, fiind sesizată cu judecarea recursului declarat de inculpatul B.R., deținut în Penitenciarul Giurgiu, împotriva sentinței penale nr. 160 din 21 decembrie 2009 a Judecătoriei Bolintin Vale și a Deciziei penale nr. 11/ A din 22 februarie 2010 a Tribunalului Giurgiu, din oficiu, a pus în discuție legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului. Prin încheierea din 6 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 101/122/2010, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul B.R. Împotriva acestei încheieri acesta a declarat recurs pe care l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei încheieri definitive în calea de atac a recursului aflat pe rolul Curții de Apel București și urmează a fi respins ca atare.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva încheierii din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 101/122/2010 (583/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 aprilie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.