ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 997/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București și a pârâtului chemat în garanție, Statul Român prin Ministerul Finanțelor privitor la primul capăt de cerere. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru cererea principală și a pârâtului chemat în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru al doilea capăt de cerere. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Teodorescu Paula în contradictoriu cu pârâții chemați în garanție, Municipiul București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pârâtul Municipiul București a fost obligat să restituie reclamantei suma de 27.687,72 lei reprezentând prețul actualizat menționat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3481/30597 din 31 martie 1997 de 28.831.904 lei ROL și să restituie reclamantei suma de 11.832 lei RON reprezentând sporul de valoare actualizat adus imobilului cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție. Chemații în garanție Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat la plata către pârâtul Municipiul București a sumei de 27.410.084 lei, reprezentând prețul actualizat menționat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3481/30497 din 31 martie 1997 de 28.831.904 lei ROL după deducerea comisionului de 1% din prețul de vânzare.

A fost anulat capătul de cerere privind plata sumei de 30.000 Euro, reprezentând daune morale ca netimbrat. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3481/30597 din 31 martie 1997 reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unei locuințe situată în sector 1 în suprafață utilă de 113,34 mp, însă ulterior prin sentința civilă nr. 5326/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă acțiunea formulată de fostul proprietar al imobilului N.L. de luarea imobilului în posesie și proprietatea acestuia. Sentința a rămas irevocabilă iar la 3 iunie 2006, reclamanta a fost evacuată. Conform art. 1337 C. civ., vânzătorul este de drept obligat la a răspunde pentru evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, față de cumpărător, iar conform art. 1341 C. civ., dacă vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorii au dreptul de a cere părților civile prețul de la vânzător.

În cauză, prin sentința civilă nr. 5326/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost admisă acțiunea formulată de fostul proprietar al imobilului N.L., și lăsată în posesia și proprietatea sa imobilul, reținându-se reaua credință a pârâților, ceea ce atrage răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, conform art. 1337 și urm. C. civ. Susținerile pârâtului Ministerul Finanțelor privitoare la lipsa calității sale procesuale pasive în privința plății prețului reactualizat sunt întemeiate, deoarece vânzătorul are obligația de a răspunde pentru evicțiunea totală sau parțială în cazul în care cumpărătorul este evins, iar această obligație operează de drept, neputând fi înlăturată de părți.

În consecință, în raport de cererea de chemare în judecată respectiv capătul principal de cerere, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare și prin urmare nu este răspunzător pentru evicțiune, situație în care s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu consecința respingerii acțiunii față de acesta. Pe de altă parte, O.U.G.

nr. 184/2002 stabilește că plata sumelor reprezentând prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în baza art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, ceea ce presupune că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește chemarea sa în garanție formulată de către pârâta Municipiul București și deci, excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție Statul Român pentru primul capăt de cerere a fost reținută ca neîntemeiată.

Prin urmare tribunalul a reținut că pârâtul Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în raport de capătul de cerere principal și nu răspunde juridic pentru evicțiune iar contractul de vânzare-cumpărare în care nu a fost parte, indiferent dacă prețul reactualizat plătit de chiriașii ale contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, urmează a fi achitate de către Ministerul Finanțelor Publice conform O.U.G. nr. 184/2002. Având în vedere că Municipiul București este parte în contractul de vânzare-cumpărare și că îi revine obligația de garanție a vânzătorului, excepția lipsei calității procesuale pasive pentru primul capăt de cerere invocată de acest pârât a fost respinsă.

Instanța a reținut că este întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român pentru al doilea capăt de cerere și nefondată aceeași excepție a pârâtului Municipiul București pe acest capăt de cerere, deoarece art. 48 din Legea nr. 10/2001 prevede că obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinația de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile, revine statului sau unității deținătoare. În speță, Municipiul București are calitate pasivă și urmează să plătească îmbunătățirile aduse imobilului, deoarece acesta a fost parte atât în contractul de închiriere cât și la cel de vânzare-cumpărare, iar Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd expres că în ipoteza în care îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute cu acordul expres al locatarului, debitorul obligatoriu de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul C.T., prețul actualizat achitat de reclamantă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare este de 27.607,72 lei. Tot astfel, conform raportului de expertiză construcții A.V., sporul de valoare actualizat adus imobilului prin îmbunătățiri necesare și utile este de 11.832 lei. În consecință, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului București și a pârâtului chemat în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru primul capăt de cerere. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor privind cererea principală și a pârâtului chemat în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru al doilea capăt de cerere.

A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul Municipiului București să restituie reclamantei suma de 27.687,72 lei RON reprezentând prețul actualizat menționat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 348/30597 din 31 martie 1997, de 28.831.904 lei ROL și să restituie reclamantei suma de 1.832 lei ROL reprezintă sporul de valoare actualizat dedus imobilului cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. Ca efect al admiterii acțiunii principale, a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata către pârâtul Municipiului București a sumei de 27.410,84 lei reprezentând prețul actualizat menționat în contractul de vânzare-cumpărare după deducerea cuantumului de 190 din prețul de vânzare-cumpărare conform art. 13 lit. a) din Legea nr. 112/1995.

Capătul de cerere privind plata sumei de 30.000 Euro reprezentând daune morale, a fost anulat ca neîntemeiat, în sensul art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, deoarece reclamantei i-a fost pusă în vedere la termenul din 23 octombrie 2006 obligația de plată a acestora pe care nu a executat-o. Prin decizia civilă nr. 134 din 19 februarie 2009 pronunțată de Curte de Apel București, s-a dispus respingerea apelurilor declarate de reclamanta T.P. și pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 897 din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Apelul reclamantei a fost respins deoarece la data cumpărării imobilului, prețul pe care aceasta l-a plătit a fost stabilit în baza unor parametri tehnici de evaluare și nicidecum la valoarea de circulație, situație n care în mod similar sporul de valoare prevăzut de art. 1334 C. civ. trebuie calculat conform acelorași metode de evaluare, reținându-se corect prețul reactualizat cu indicii de inflație, fiind împovărător și disproporționat pentru pârâtul Municipiul București să se accepte ca prețul convenit la vânzare să fie calculat într-o anumită modalitate iar în caz de evicțiune într-o altă modalitate. Pentru aceleași considerente s-a reținut că susținerea reclamantei poate reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a sa, în condițiile în care o eventuală culpă la încheierea contractului poate sau nu să fie reținută în mod egal părților contractante.

Apelul pârâtului Municipiul București a fost respins deoarece dispozițiile art. 1337 și urm. C. civ. referitoare la evicțiune sunt neechivoce și stabilesc în sarcina vânzătorului obligația de restituire a prețului și a „excedentelor valorii în timpul evicțiunii” a „sporurilor necesare și utile”. Pentru aceleași motive a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului. Față de apelul Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că temeiul de drept al obligației sale îl constituie art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, text de lege invocat chiar de apelant. Textul invocat prevede drept premisă a aplicării sale desființarea contractului invocat de chiriaș în temeiul Legii nr.112/1995 premisă neîndeplinită în cauză.

Îndreptățirea logică-juridică a textului presupune inexistența efectelor juridice ale contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995 chiar dacă acesta nu mai există în materialitatea sa, nu însă și juridic. Necitarea pârâtului în calitate de chemat în garanție este infirmată de dovada de citare de la pag. 3 dosar fond. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. București și reclamanta T.P. Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice vizează următoarele aspecte. Greșit s-a făcut confuzia între Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Astfel, deși în prima parte a dispozitivului hotărârii de fond s-a admis acțiunea reclamanții în contradictoriu cu pârâții chemați în garanție Municipiul București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în a doua parte a dispozitivului instanța a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plată către pârâtul Municipiului București a petitului actualizat. Mai mult, instanța de fond nelegal a admis cererea de chemare în garanție împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, fără ca această parte să fi fost citată la instanța de fond, dovada de citare de la f. 3 dosar fond, este pe numele Statului Român prin Ministerul Finanțelor și nu pe cel al ministerului în nume propriu.

Astfel, la Judecătoria Sectorului 5 București a figurat ca pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Judecătoria Sectorului 5 a declinat cauza fără a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție formulată de Municipiul București. După declinare, tribunalul a admis acțiunea și totodată și excepția lipsei calității procesuale atât a pârâtului cât și a chematului în garanție Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru cel de-al doilea capăt de cerere. De asemenea s-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor deși acesta nu a fost niciodată citat în această calitate la instanță privind restituirea acestuia. Prin urmare greșit Ministerul Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție a fost obligat la achitarea prețului, fără a fi fost citat în această calitate și fără ca instanța de fond să se pronunțe asupra admisibilității cererii de chemare în garanție.

În apel s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice asupra căruia instanța nu s-a pronunțat. Greșit s-a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție, obligația de restituire a prețului în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Dispozițiile Legii nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 184/2002 prevăd în mod expres și limitativ situație în care Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului actualizat către chiriași, și vizează exclusiv ipoteza în care contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 și au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Or, nu rezultă o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3481/30597 din 31 martie 1997 încheiat între reclamantă și Primăria Municipiului București, ci o hotărâre în revendicare, care nu s-a pronunțat în nici un fel asupra valabilității contractului de vânzare-cumpărare. Motivează pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii de chemare în garanție. Recursul reclamantei este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și privește în esență următoarele aspecte: Din moment ce instanța a reținut că la data cumpărării prețul imobilului a fost stabilit în baza unor parametri tehnici de evaluare, sporul de valoare trebuia astfel stabilit și nu la valoarea de circulație pentru a nu reprezenta o îmbogățire fără justă cauză, susținere care contrazice dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care prețul restituirii este cel de piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar evaluarea despăgubirilor se stabilește prin expertiză. În cauză, recurenta a dobândit imobilul în baza Legii nr. 112/1995 cu respectarea dispozițiilor legale, iar valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost stabilită prin decizia nr. 545 din 13 februarie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior a pierdut în acțiunea în revendicare și a fost evacuată de către moștenitorii fostului proprietar. Fiind evinsă a solicitat de la vânzător restituirea prețului și sporul de valoare, prejudiciu rezultat din pierderea unui bun dobândit în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, nu a fost păstrat echilibrul ce trebuie să fie între interesul general și dreptul individual, fiind nerezonabil prețul care nu corespunde valorii bunului. Instanța a încălcat dispozițiile art. 1337, art. 1341, art. 1345-1346 C. civ., și art. 1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiilor Legii nr. 10/2001. A depus cerere de acordare unei locuințe corespunzătoare naționalizată încă.

Solicită admiterea recursului și a apelului și obligarea pârâților la prețul de piață al imobilului. Examinând recursul declarat de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

București instanța reține următoarele: Din moment ce nu există identitate între Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Finanțelor în sine, situația juridică corect relevată de părți prin chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor și în garanție a Ministerului Finanțelor, instanța era obligată să păstreze atât distincția de calitate procesuală a acestor două părți care trebuiau să figureze individualizate distinct în încheierile de ședință și totodată să se citeze separat și fiecare dintre ele, acestea având identitate procesuală proprie conferită de reclamantă (Statul Român prin Ministerul Finanțelor) și de pârâtul Municipiul București (Ministerul Finanțelor Publice) precum și poziții juridice diferite, pârât Statul Român) și chemat în garanție (Ministerul Finanțelor).

În aceste condiții, apare paradoxală admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice care nu a figurat în proces în nume propriu de chemat în garanție ci doar de reprezentant al Statului Român, și obligarea sa la plata prețului apartamentului, în condițiile în care excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă, Statul Român figurând de această dată în nume propriu în proces. Procedând în acest mod instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. precum și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 care obliga instanța a statua asupra calității procesuale a pârâtului Statul Român și a Ministerului Finanțelor după distincțiile impuse în art. 48 din Legea nr. 10/2001 (fostul art. 49 din aceeași lege).

În același timp instanța va analiza și criticile aduse deciziei recurate de reclamantă, sub aspectul modalității de determinare a valorii despăgubiri (preț și îmbunătățiri necesare și utile) după ce în prealabil va determina cadrul juridic incident, aspect relevat și de recurentul Municipiului București prin Primar. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. se va dispune admiterea recursului pârâților, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta T.P. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 134 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 897 din 15 mai 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza acestei din urmă instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010 .