Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2003
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1524/2003

HOTĂRÂRE
26.03.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1524/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 99/2002 a Tribunalului Galați a fost condamnat inculpatul D.C. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 C. pen. S-a făcut și aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv. S-a constatat că partea vătămată M.I. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la 11.399.724 lei despăgubiri către Spitalul Județean Sf. Apostol Andrei Galați cu dobânzi legale de la data rămânerii definitive a hotărârii și la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în seara de 18 aprilie 2001, inculpatul D.C. a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată M.I. și martorul D.P. La un moment dat inculpatul a devenit agresiv și a înjunghiat-o pe partea vătămată cu un cuțit în abdomen. Din raportul de constatare medico-legală, rezultă că partea vătămată a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie și care au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale. Prin decizia penală nr. 643/ A din 28 noiembrie 2002, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondate apelurile procurorului și inculpatului, care au criticat hotărârea pentru modul de individualizare a pedepsei și respectiv, pentru încadrarea juridică dată faptei.

Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați care a criticat hotărârile pronunțate pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului și reducerea pedepsei, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursul este fondat. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cauză, s-a reținut ca circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului conduita bună a acestuia înainte de comiterea faptei, împrejurare prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen.

Constatarea acestei împrejurări nu justifică însă prin ea însăși considerarea ca circumstanță atenuantă și reducerea pedepsei. Spre deosebire de circumstanțele atenuante legale, circumstanțele judiciare nu sunt obligatoriu a se reține. În aprecierea lor instanțele au datoria să raporteze acele împrejurări care ar putea constitui circumstanțe atenuante la gradul de pericol al faptelor săvârșite, la urmările lor, la valorile sociale legate prin infracțiune. Or, în cauză s-a comis o infracțiune gravă care a atentat la viața unei persoane ce s-a aflat în pericol de a deceda ca urmare a acțiunilor inculpatului. Numai împrejurări independente de voința inculpatului au făcut ca această urmare să nu se producă.

Ca atare, reținerea circumstanței atenuante în favoarea inculpatului este greșită. Așa fiind, Curtea va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, va casa hotărârile pronunțate, va înlătura aplicarea art. 74art. 76 C. pen., față de inculpat și va majora pedeapsa inculpatului la 5 ani închisoare, cuantum egal cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă. Se va computa din pedeapsă durata prevenției, iar onorariul pentru apărătorul din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 643/ A din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Galați, privind pe inculpatul D.C. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 99/ F din 4 martie 2002 a Tribunalului Galați, numai cu privire la pedeapsa aplicată, pe care, prin înlăturarea art. 74art. 76 C. pen., o majorează de la 2 ani și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 aprilie 2001, la 26 martie 2003. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 17/2003
R O M Â N I A S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr.144 din 29 martie 2002 a Curții de Apel Galați, privind pe intimatul inculpat K.M. Au lipsit: intimatul inculp
ÎCCJ 2003-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2435/2003
Asupra recursului de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Tribunalul Galați, prin sentința penală nr. 368 din 24 septembrie 2002, a condamnat pe inculpatul N.G., la 6 ani și 2 luni de închisoare și 2 ani interzicerea unor drept
ÎCCJ 2003-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1231/2003
Asupra recursului de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția II-a penală, prin sentința nr. 445 din 7 mai 2002, a condamnat pe inculpatul P.Șt. la 6 ani de închisoare și 5 ani interzicerea unor dreptur
ÎCCJ 2003-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4886/2003
stanțelor atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.; reducerea pedepsei la un an și 8 luni închisoare chiar în situația reținerii tentativei la infracțiunea de omor. Pe latură civilă, a fost atacată hotărârea având în vede
ÎCCJ 2003-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4493/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 559 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Galați, inculpatul C.D. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă