Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2435/2003

HOTĂRÂRE
23.05.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2435/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din actele dosarului, constată următoarele: Tribunalul Galați, prin sentința penală nr. 368 din 24 septembrie 2002, a condamnat pe inculpatul N.G., la 6 ani și 2 luni de închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 71 C. pen. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile B.N. 50.000.000 lei daune materiale, 50.000.000 lei daune morale și 5.000.000 lei cheltuieli judiciare. Instanța a reținut, în esență că, în noaptea de 14 decembrie 2001, inculpatul a lovit, cu cuțitul, partea civilă, punându-i viața în primejdie. Partea civilă și inculpatul au declarat apel.

Inculpatul și-a retras apelul, iar partea civilă a cerut instituirea sechestrului asigurator, pe bunurile făptuitorului. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 41/ A din 14 ianuarie 2003, a luat act de retragerea apelului inculpatului și a respins, ca nefondat, apelul părții civile. Partea civilă declară recurs, cerere pe care nu o motivează și nici nu se prezintă a o susține. Recursul nu este fondat. În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 163 C. proc. pen., privind măsurile asiguratorii. Din oficiu nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., decizia atacată va fi menținută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.N., împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 14 ianuarie 2003, a Curții de Apel Galați, privind pe inculpatul N.G. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3798/2003
gresarea victimei și, în subsidiar, că se impune rejudecarea cauzei, în vederea stabilirii, certe, a situației de fapt. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 618/ A din 19 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul și l-a oblig
ÎCCJ 2003-07-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3224/2003
țe de substanță osoasă) și i-a pus viața în primejdie. Așa fiind, critica recurentului-inculpat nu poate fi primită, încadrarea juridică dată faptei de către instanța de apel fiind corectă. Nici al doilea motiv invocat de inculpat nu este f
ÎCCJ 2003-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1524/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 99/2002 a Tribunalului Galați a fost condamnat inculpatul D.C. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracți
ÎCCJ 2003-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4886/2003
stanțelor atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.; reducerea pedepsei la un an și 8 luni închisoare chiar în situația reținerii tentativei la infracțiunea de omor. Pe latură civilă, a fost atacată hotărârea având în vede
ÎCCJ 2005-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6604/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 208 din 18 aprilie 2005, Tribunalul Galați, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea ar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă