ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1494/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11 din 18

februarie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul N.I. la 12 ani

închisoare și 6 ani pedeapsa complimentară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) și

i), cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice a faptei din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 174 C. pen.,

raportat la art. 175 lit. c) și i), cu aplicarea art. 73 lit. b), a art. 74 și

a art. 76 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Totodată, s-a făcut aplicarea și a

art. 67 C. pen., referitor la pedeapsa complimentară a degradării militare.

Pe latură civilă, s-a luat act că

partea vătămată P.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză și inculpatul a

fost obligat la plata, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 8.990.652 lei

către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, la

această sumă adăugându-se dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt.

Începând cu anul 1999, când părinții

au divorțat, familia inculpatului era măcinată de dese conflicte, generate de

comportarea șicanatorie și violentă a lui N.N. care, pentru fapte imaginare,

fie le-a intentat procese de evacuare fostei soții, fiicei și soțului acesteia,

fie s-a adresat cu plângeri penale, motive de frecvente certuri.

Inițial, inculpatul a ales să

locuiască cu mama sa, dar pentru că tatăl răspândise zvonul că el întreținea

relații intime cu mama, s-a mutat cu el, adesea fiind supus batjocurii pe ideea

că nu este în stare nici să se însoare.

În anii 2000 – 2001, N.N. intrase în

relații mai apropiate cu un nepot, acestuia promițându-i că-i va dona casa după

ce-și va goni fiul.

În acest context, în ziua de 31

iulie 2001, după ce și-a ajutat un consătean să construiască un perete, timp în

care consumase alcool, inculpatul, odată venit acasă, a constatat că tatăl său

îi demontase patul și-l scosese în curte. Amintindu-și de amenințarea că va fi

izgonit din casă, inculpatul a luat rama din lemn a patului, s-a dus cu ea în

stradă unde tatăl său se afla așezat pe bancă și i-a trântit-o în față.

Iritat, și-a lovit tatăl, l-a

doborât la sol, a continuat să-l lovească cu picioarele și i-a târât trupul în

curtea casei, aici continuând să-l lovească cu o lopată, a cărei coadă, la un

moment dat, s-a rupt.

Agresiunea asupra lui N.N. a încetat

la sosirea la fața locului, a organelor de poliție.

Decesul victimei a avut loc la 6

august 2001, Raportul de constatare medico-legală reținând că moartea a fost

violentă și s-a produs prin insuficiență cardio-respiratorie survenită în

evoluția unui traumatism cranio-facial grav cu fractură dijuncție nazo-orbitală

bilaterală- pe fondul unor afecțiuni cronice preexistente: ateroscleroză

sistemică, cardiomegalie cu miocardoscleroză (difuză și disecantă) și fenomene

de insuficiență cardiacă cronică, nefrită cronică interstițială,

sclerolipomatoză pancreatică.

S-a mai reținut că leziunile

traumatice decelate la autopsie s-au produs prin lovire cu și de corp dur, în

cadrul unei agresiuni.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul N.I.

Apelul declarat de parchet a fost

motivat pe considerentul că, în cauză, nefondat, s-a reținut că sunt aplicabile

dispozițiile art. 74 și ale art. 76 C. pen., cu consecința netemeiniciei

pedepsei.

În apelul său, inculpatul a criticat

hotărârea tot pentru netemeinicia pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 396 din 9 iulie 2002, a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat sentința, a

înlăturat aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen. și în baza art. 174 și art.

175 lit. c) și i) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare.

Prin aceeași decizie, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Nemulțumit de hotărârea pronunțată

de instanța de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, motivele

invocate fiind nelegala stabilire a situației de fapt, în opinia sa

impunându-se reținerea circumstanței atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen. și a art. 74 și art. 76 din același cod, cu consecința reducerii pedepsei.

Recursul declarat de inculpat este

fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 73 lit.

b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din

partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Existența stării de puternică

tulburare la care se referă art. 73 lit. b) C. pen., trebuie verificată în

raport cu momentul în care inculpatul a săvârșit fapta, iar nu cu împrejurări

ulterioare, ce nu au relevanță; gradul de intensitate a tulburării se apreciază

ținându-se seama, în concret, de persoana făptuitorului, de circumstanțele în

care s-au comis faptele, de relația în care el s-a aflat și a reacționat.

În cauză, inculpatul cunoștea de mai

mult timp că tatăl său, fire violentă și cu o comportare șicanatorie față de el

și mama sau sora sa, intenționa să-l determine să părăsească domiciliul. Simpla

constatare că-i scosese patul în curte, victima, la data săvârșirii faptei,

neaducându-i nici o injurie sau neproferând la adresa sa nici o imputare care

să-l fi provocat, nu justifică reținerea circumstanței atenuantă prevăzută de

art. 73 lit. b) C. pen.

Pe de altă parte însă,

circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute cu titlu enunțiativ în art. 74 C.

pen., sau unele dintre împrejurările detaliate ca atare în textul de lege, în

cauză, sunt incidente, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de

săvârșirea infracțiunii și atitudinea sa în cursul procesului.

Recunoașterea circumstanțelor

atenuante fiind de atributul instanței de judecată, deci lăsată la aprecierea

acesteia, se reține că a fost motivată de prima instanță prin prisma

materialului probator administrat nemijlocit în faza cercetării judecătorești.

Ca atare, pentru acest motiv,

recursul declarat de inculpat fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi admis, se va casa decizia instanței de apel

și se va respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași

împotriva sentinței, hotărâre ce se va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 396 din 9 iulie 2002 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată, în sensul

că respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași

împotriva sentinței penale nr. 11 din 18 februarie 2002 a Tribunalul Călărași.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 8 august 2001, la 25 martie 2003.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2003.