ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 672/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 335 din 10 martie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul P.V. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive de la 21 aprilie 2003 la zi. Inculpatul a fost obligat la 4.966.876 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București și la 30.000.000 lei daune morale către partea civilă M.I.

(fostă P.). În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a satârului de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, depus la camera de corpuri delicte a instanței. În fapt, s-au reținut următoarele: Inculpatul P.V. și partea vătămată P.I., foști soți, au fost căsătoriți până la data de 17 aprilie 2003, când prin sentința civilă nr. 2680 din 14 aprilie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, s-a dispus în primă instanță, desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soțului pârât, reținându-se că acesta era violent și consuma băuturi alcoolice.

Pe fondul relațiilor tensionate existente între părți, generate în opinia inculpatului de conduita părții vătămate, care întreținea o relație extraconjugală și urmărea partajarea locuinței, deși aceasta nu constituia bun comun, în dimineața zilei de 21 aprilie 2001, în jurul orelor 6,00, între inculpat și partea vătămată a avut loc o discuție legată de procesul de divorț, partea vătămată exprimându-și satisfacția față de soluția pronunțată în primă instanță. Pe fondul consumului de alcool și al discuției purtate cu partea vătămată, inculpatul a luat hotărârea de a o ucide, sens în care a ieșit în curte, a luat un satâr și profitând de faptul că partea vătămată citea, ghemuită între aragaz și pervaz, i-a aplicat o lovitură în zona capului, în traiectoria satârului interpunându-se rama metalică a aragazului.

Instinctiv, partea vătămată și-a dus mâna dreaptă la cap, astfel că următoarea lovitură aplicată de inculpat a fost amortizată, lama satârului secționându-i parțial degetele 3 și 4. Alarmați de strigătele victimei, fiii părților, martorii M.D. și P.C.Șt., au imobilizat și dezarmat inculpatul, după care au anunțat ambulanța și organele de poliție. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Universitar București unde a fost internată cu diagnosticul polileziuni prin agresiune fizică cu fracturi deschise la degetele 3-4 de la mâna dreaptă, plagă minoră tăiată și escoriații față volară antebraț stâng, precum și plagă epicarniană parieto-occipitală dreaptă, iar prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/5665/2003 din 3 octombrie 2003 întocmit de I.M.L.

Mina Minovici s-a stabilit că leziunile traumatice prezentate de victimă au putut fi produse prin lovire cu obiect tăietor-despicător (posibil satâr), necesitând pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale. Reținând fapta mai sus expusă, prima instanță a calificat-o tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., ținându-se seama că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața victimei. La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului, aflat la primul conflict cu legea penală, cu ocupație stabilă, și cu o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal, precum și de starea tensionată existentă între părți, imputabilă și părții vătămate, fiind probate susținerile inculpatului, în sensul că de mai multe ori ar fi fost victima agresiunilor comise de fiul major al părții vătămate.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat apel partea civilă M.I. și inculpatul. Prin apelul declarat partea civilă apelantă a criticat hotărârea atacată cu privire la cuantumul despăgubirilor civile acordate. La rândul lui, inculpatul a solicitat achitarea, întrucât nu a săvârșit fapta, victima accidentându-se. În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 761/ A din 14 octombrie 2004, a admis apelul declarat de partea civilă M.I. și a desființat în parte hotărârea primei instanțe respectiv numai cu privire la latura civilă.

Rejudecând cauza în aceste limite, Curtea de Apel a dispus obligarea inculpatului la 1.606.000 lei despăgubiri civile către recurenta parte civilă. A menținut celelalte dispoziții. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. În motivarea acestei decizii, Curtea de Apel a arătat că situația de fapt a fost corect reținută, fiind confirmată de probele existente la dosar și din care rezultă vinovăția inculpatului, iar concluzia la care a ajuns că fapta acestuia constituie tentativa la infracțiunea de omor este justă. Totodată pedeapsa ce a fost aplicată a fost corect individualizată în raport de fapta comisă și datele ce caracterizează persoana făptuitorului. Întrucât partea civilă a depus odată cu motivele scrise de apel și acte care dovedesc cheltuielile făcute de aceasta ca urmare a vindecării leziunilor traumatice cauzate, a acordat acesteia despăgubiri materiale în sumă de 1.606.000 lei.

Împotriva sus-menționatei decizii inculpatul a declarat recurs, susținând că instanțele au încadrat greșit fapta săvârșită în dispozițiile privind tentativă la infracțiunea de omor calificat, deoarece el n-a avut intenția de a ucide victima; se mai susține că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare față de datele sale personale (fără antecedente penale, cu o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, fiind la o vârstă înaintată și grav bolnav). Motivele formulate sunt neîntemeiate. Din cuprinsul hotărârilor recurate rezultă că atât instanța de fond cât și cea de apel au examinat susținerea inculpatului cu privire la încadrarea juridică a faptei săvârșite, reiterată prin motivele de recurs, dar au înlăturat-o motivând corespunzător că din probele administrate rezultă intenția acestuia de a suprima viața victimei.

Într-adevăr, folosirea unui instrument apt pentru a săvârși un omor, satâr, aplicarea a două lovituri într-o regiune vitală a corpului, regiunea capului, și cu o deosebită intensitate, duc la concluzia că în momentul respectiv intenția inculpatului nu a fost aceea de a cauza victimei numai vătămări corporale, așa cum se pretinde, ci că el a urmărit suprimarea vieții acesteia sau că cel puțin a acceptat în mod conștient posibilitatea producerii acestui rezultat. Așa fiind, justificat instanțele au considerat că fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, cum eronat se pretinde de recurent.

În consecință, sub aspectul învederat, primul motiv al recursului fiind neîntemeiat, se respinge. În ceea ce privește susținerea recurentului că trebuia să rețină circumstanțe atenuante în favoarea sa, se constată că instanțele au făcut o justă individualizare a pedepsei, aceasta fiind corespunzătoare gradului de pericol social pe care îl prezintă fapta săvârșită și infractorul. Față de gravitatea deosebită a urmărilor pe care le-a avut activitatea inculpatului, victima rămânând cu infirmități grave, și de pericolul la care ea a fost expusă prin această activitate, împrejurarea că inculpatul nu a mai suferit condamnări nu era de natură a duce la o reducere a pedepsei prin aplicarea art. 74 C. pen.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă, contrar afirmațiilor făcute în motivele de casare, că el a avut o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal. În aceste condiții nu poate fi primită critica adusă de recurent hotărârilor în ce privește cuantumul pedepsei aplicate. Pentru considerentele arătate ținând seama și de faptul că verificând hotărârea atacată și din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este neîntemeiat și a fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 761/ A din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2003 la 28 ianuarie 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2005.