ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 672/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 335

din 10 martie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul P.V. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și

art. 175 lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus

din pedeapsa aplicată acestuia durata arestării preventive de la 21 aprilie

2003 la zi.

Inculpatul a fost obligat la

4.966.876 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul

Universitar de Urgență București și la 30.000.000 lei daune morale către partea

civilă M.I. (fostă P.).

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., a dispus confiscarea de la inculpat a satârului de care s-a folosit la

săvârșirea infracțiunii, depus la camera de corpuri delicte a instanței.

În fapt, s-au reținut

următoarele:

Inculpatul P.V. și partea

vătămată P.I., foști soți, au fost căsătoriți până la data de 17 aprilie 2003,

când prin sentința civilă nr. 2680 din 14 aprilie 2003, pronunțată de

Judecătoria sectorului 6 București, s-a dispus în primă instanță, desfacerea

căsătoriei din vina exclusivă a soțului pârât, reținându-se că acesta era

violent și consuma băuturi alcoolice.

Pe fondul relațiilor

tensionate existente între părți, generate în opinia inculpatului de conduita

părții vătămate, care întreținea o relație extraconjugală și urmărea partajarea

locuinței, deși aceasta nu constituia bun comun, în dimineața zilei de 21

aprilie 2001, în jurul orelor 6,00, între inculpat și partea vătămată a avut

loc o discuție legată de procesul de divorț, partea vătămată exprimându-și

satisfacția față de soluția pronunțată în primă instanță.

Pe fondul consumului de

alcool și al discuției purtate cu partea vătămată, inculpatul a luat hotărârea

de a o ucide, sens în care a ieșit în curte, a luat un satâr și profitând de

faptul că partea vătămată citea, ghemuită între aragaz și pervaz, i-a aplicat o

lovitură în zona capului, în traiectoria satârului interpunându-se rama

metalică a aragazului.

Instinctiv, partea vătămată

și-a dus mâna dreaptă la cap, astfel că următoarea lovitură aplicată de

inculpat a fost amortizată, lama satârului secționându-i parțial degetele 3 și

4.

Alarmați de strigătele

victimei, fiii părților, martorii M.D. și P.C.Șt., au imobilizat și dezarmat

inculpatul, după care au anunțat ambulanța și organele de poliție.

Partea vătămată a fost

transportată la Spitalul Universitar București unde a fost internată cu diagnosticul

polileziuni prin agresiune fizică cu fracturi deschise la degetele 3-4 de la

mâna dreaptă, plagă minoră tăiată și escoriații față volară antebraț stâng,

precum și plagă epicarniană parieto-occipitală dreaptă, iar prin raportul de

expertiză medico-legală nr. A1/5665/2003 din 3 octombrie 2003 întocmit de

I.M.L. Mina Minovici s-a stabilit că leziunile traumatice prezentate de victimă

au putut fi produse prin lovire cu obiect tăietor-despicător (posibil satâr),

necesitând pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale.

Reținând fapta mai sus

expusă, prima instanță a calificat-o tentativă la infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C.

pen., ținându-se seama că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața

victimei.

La individualizarea pedepsei

s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și

circumstanțele personale ale inculpatului, aflat la primul conflict cu legea

penală, cu ocupație stabilă, și cu o atitudine parțial sinceră pe parcursul

procesului penal, precum și de starea tensionată existentă între părți,

imputabilă și părții vătămate, fiind probate susținerile inculpatului, în

sensul că de mai multe ori ar fi fost victima agresiunilor comise de fiul major

al părții vătămate.

Împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță au declarat apel partea civilă M.I. și inculpatul.

Prin apelul declarat partea

civilă apelantă a criticat hotărârea atacată cu privire la cuantumul

despăgubirilor civile acordate.

La rândul lui, inculpatul a

solicitat achitarea, întrucât nu a săvârșit fapta, victima accidentându-se. În

subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută

de art. 182 C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia nr. 761/ A din 14 octombrie 2004, a admis

apelul declarat de partea civilă M.I. și a desființat în parte hotărârea primei

instanțe respectiv numai cu privire la latura civilă.

Rejudecând cauza în aceste

limite, Curtea de Apel a dispus obligarea inculpatului la 1.606.000 lei

despăgubiri civile către recurenta parte civilă.

A menținut celelalte

dispoziții.

Prin aceeași decizie a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În motivarea acestei

decizii, Curtea de Apel a arătat că situația de fapt a fost corect reținută,

fiind confirmată de probele existente la dosar și din care rezultă vinovăția

inculpatului, iar concluzia la care a ajuns că fapta acestuia constituie

tentativa la infracțiunea de omor este justă. Totodată pedeapsa ce a fost

aplicată a fost corect individualizată în raport de fapta comisă și datele ce

caracterizează persoana făptuitorului.

Întrucât partea civilă a

depus odată cu motivele scrise de apel și acte care dovedesc cheltuielile

făcute de aceasta ca urmare a vindecării leziunilor traumatice cauzate, a

acordat acesteia despăgubiri materiale în sumă de 1.606.000 lei.

Împotriva sus-menționatei

decizii inculpatul a declarat recurs, susținând că instanțele au încadrat

greșit fapta săvârșită în dispozițiile privind tentativă la infracțiunea de

omor calificat, deoarece el n-a avut intenția de a ucide victima; se mai

susține că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare față de datele sale

personale (fără antecedente penale, cu o atitudine sinceră pe parcursul

procesului penal, fiind la o vârstă înaintată și grav bolnav).

Motivele formulate sunt

neîntemeiate.

Din cuprinsul hotărârilor

recurate rezultă că atât instanța de fond cât și cea de apel au examinat

susținerea inculpatului cu privire la încadrarea juridică a faptei săvârșite,

reiterată prin motivele de recurs, dar au înlăturat-o motivând corespunzător că

din probele administrate rezultă intenția acestuia de a suprima viața victimei.

Într-adevăr, folosirea unui

instrument apt pentru a săvârși un omor, satâr, aplicarea a două lovituri

într-o regiune vitală a corpului, regiunea capului, și cu o deosebită

intensitate, duc la concluzia că în momentul respectiv intenția inculpatului nu

a fost aceea de a cauza victimei numai vătămări corporale, așa cum se pretinde,

ci că el a urmărit suprimarea vieții acesteia sau că cel puțin a acceptat în

mod conștient posibilitatea producerii acestui rezultat.

Așa fiind, justificat

instanțele au considerat că fapta inculpatului constituie tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și

art. 175 lit. c) C. pen., și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, cum

eronat se pretinde de recurent.

În consecință, sub aspectul

învederat, primul motiv al recursului fiind neîntemeiat, se respinge.

În ceea ce privește

susținerea recurentului că trebuia să rețină circumstanțe atenuante în favoarea

sa, se constată că instanțele au făcut o justă individualizare a pedepsei,

aceasta fiind corespunzătoare gradului de pericol social pe care îl prezintă

fapta săvârșită și infractorul. Față de gravitatea deosebită a urmărilor pe

care le-a avut activitatea inculpatului, victima rămânând cu infirmități grave,

și de pericolul la care ea a fost expusă prin această activitate, împrejurarea

că inculpatul nu a mai suferit condamnări nu era de natură a duce la o reducere

a pedepsei prin aplicarea art. 74 C. pen. Pe de altă parte, din actele

dosarului rezultă, contrar afirmațiilor făcute în motivele de casare, că el a

avut o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal. În aceste

condiții nu poate fi primită critica adusă de recurent hotărârilor în ce

privește cuantumul pedepsei aplicate.

Pentru considerentele

arătate ținând seama și de faptul că verificând hotărârea atacată și din oficiu

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența

unor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat

de inculpat este neîntemeiat și a fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 761/ A din

14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2003 la 28 ianuarie

2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 ianuarie 2005.