ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3354/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3369 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 234 din 09 iunie 2009 și a raportului de inspecție fiscală nr. 714273 din 09 iunie 2009, emise de pârâtă, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că contestația poate viza nu numai titlul de creanță fiscală, respectiv decizia de impune, ci și alte acte administrativ fiscale, în speță, reclamata contestând atât decizia de impunere, cât și raportul de inspecție fiscală, care a stat la baza emiterii deciziei, astfel că este neîntemeiată excepția de inadmisibilitate, reclamanta având posibilitatea să conteste ambele acte.

Totodată, s-a mai reținut că, potrivit prevederilor art. 215 C. proc. fisc., introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal și nu se aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrative fiscal în condițiile Legii nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, instanța a concluzionat că, în speță, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece aceasta a contestat actele administrativ - fiscale la autoritatea pârâtă, iar împotriva acesteia a fost pornită executarea silită. Existența cazului bine justificat a fost constatată în raport de contestația formulată de reclamantă, prin care s-au invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziții legale cu caracter fiscal, prin actele de impunere fiscale atacate, și faptul că autoritatea pârâtă a recalificat în mod abuziv convențiile civile ca fiind contracte de muncă.

Sub aspectul pagubei iminente, s-a reținut că, prin punerea în executare a actelor administrative deduse judecății, s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a funcționării societății reclamante, în raport de cuantumul sumei contestate. Având în vedere obiectul de activitate al reclamantei, impactul economic care s-ar produce în ceea ce privește activitatea competițională în care este angrenată societatea, ar putea determina intrarea acesteia în incapacitate de plată și chiar în procedura insolvenței.

În aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a avut în vedere și prevederile cuprinse în Recomandarea CM R(89)8 din 13 septembrie 1989 cu privire la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă referitoare la faptul că executarea imediată și integrală a actelor contestate sau susceptibile a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului. î mpotriva acestei sentințe, a declarat recurs A.F.P. a s ectorului 2 București, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a motivat recursul prin aceea că instanța de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care dispune expres în ce condiții se acordă suspendarea executării actului administrativ, condiții neîndeplinite de intimata - reclamantă.

Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 14 din l egea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Suspendarea executării actului administrativ se poate da de către instanță conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Prin urmare, suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural pus la dispoziția instanței de judecată pentru a fi respectat principiul legalității. Recomandarea nr. R (89)8 a Comitetului de Miniștri din cadrul Comisiei Europei, a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, executarea imediată a actelor administrative putând cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat.

În speță, s-a constatat de către organele de inspecție fiscală, că intimata - reclamantă are obligații fiscale pentru perioada în litigiu, astfel încât s-a emis o Decizie de impunere, pe care intimata - reclamantă a contestat-o în temeiul art. 205 din O.G. nr. 92/2003. Din examinarea considerentelor prevăzute de art. 14 al Legii nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată referitor la cazul bine justificat; rezultă fără a fi automat în vreun fel fondul pricinii, că organele fiscale s-ar fi putut să nu respecte dispozițiile art. 91 C. proc. fisc., și prin urmare îndoiala asupra legalității actului administrativ este foarte puternică.

În speță, reclamanta a invocat că greșita calificare a convențiilor civile în contacte de muncă a determinat o eronată stabilire în sarcina clubului a diferențelor de impozit pe salarii, interpretându-se și obligația de plată a TVA-ului pentru operațiunile de transfer la cluburi din străinătate a jucătorilor, după alte considerente, decât cele legale. Desigur toate aceste aspecte, se vor stabili cu ocazia judecării pe fond a litigiului, dar sunt argumente pertinente, care au condus prima instanță la concluzia că există un caz bine justificat în accepțiunea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. În privința pagubei iminente, este fără dubiu că și această condiție a legii a fost îndeplinită, atâta vreme cât organele fiscale au pornit executarea sumelor, înainte ca fondul litigiului să se fi judecat.

Decizia este titlu de creanță fiscală, iar introducerea contestației în calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ, și față de faptul că este un cuantum mare al acesteia, executarea sumei poate aduce intimatei - reclamante prejudicii materiale, cu posibilitatea de a intra în incapacitate de plată. În raport de toate aceste considerente mai sus invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt întrunite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, sentința atacată fiind legală și temeinică. Se va respinge recursul declarat de A.F.P. a sectorului 2 București, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de A.F.P. a s ectorului 2 București împotriva sentinței nr. 3369 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.