ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3164/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 492 din 10

decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte cererea, a dispus suspendarea executării deciziei de

impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilită de

inspecția fiscală nr. 1157 din 30 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței

de fond.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Procedura suspendării actelor

administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este

reglementată în cuprinsul art. 215 C. proc. fisc., Titlul IX; Cap. III, privind

„soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative

fiscale”.

Art. 215 C. proc. fisc., dispune că

introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea

actului administrativ fiscal, iar în alin. (2) se precizează că dispozițiile

acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere

suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Textul mai sus precizat prevede ca o

condiție cumulativă și că suspendarea actului administrativ fiscal se poate

solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.

În speța de față, reclamanta a

plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc.

Referitor la cazul bine justificat

se reține că prin contestația formulată, reclamanta invocă în esență faptul că

în cadrul controlului efectuat la aceasta s-au săvârșit mai multe nereguli cu

privire la calcularea impozitului pe profit si a TVA-ului.

Argumentele aduse de reclamantă așa

cum au fost mai sus prezentate succint constituie împrejurări legate de starea

de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința actelor administrativ – fiscale contestate.

Cazul bine justificat derivă și din

faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte

de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe

asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal,

constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării

actului fiscal contestat.

Referitor la existența unei pagube

iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

contenciosului administrativ se reține că și această condiție este îndeplinită

în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei

prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma

reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății

reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză.

Ca urmare, față de probele

administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt

întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Alături de argumentele expuse mai

sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a

Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de altfel și în

recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului

Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de

drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește

principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă

autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească,

atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace

daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii

corespunzătoare.

Curtea consideră că executarea

propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze

numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul

fiscal sunt datorate.

Reamintim că introducerea căilor

administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și

suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea

aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.

Împrejurarea că legiuitorul nu a

suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de

natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în

situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta

consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale

principale și pentru perioadele respective.

Va fi reținută însă ca întemeiată

apărarea formulată prin întâmpinare în sensul inadmisibilității cererii de

suspendare referitor la raportul de inspecție fiscală și procesul verbal de

control, acestea nereprezentând acte administrative fiscale susceptibile de a

fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de

impunere potrivit art. 85 și 86 C. proc. civ.

În consecință, potrivit art. 14 din

Legea contenciosului administrativ urmează a se admite cererea formulată de

reclamantă și se va dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu nr.

1157 din 30 octombrie 2008 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri pârâta D.G.F.P.

Olt a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că

sentința pronunțată de Curtea de Apel Craiova este nelegală și netemeinică, că

instanța în mod greșit a admis cererea și a dispus suspendarea executării

Deciziei de impunere, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Se mai arată că simpla susținere a

reclamantei în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată, precum și

împrejurarea că, prin cuantumul ridicat al sumei, executarea silită a ar

perturba grav activitatea economică a societății nu sunt de natură a satisface

cerințele legii în ce privește admisibilitatea cererii de suspendare.

Recurenta apreciază că soluția

instanței este greșită și pentru faptul că din actele dosarului nu rezultă

pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să

justifice suspendarea executării actului administrativ, astfel încât solicită admiterea

recursului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței atacate în sensul

respingerii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1157

din 30 octombrie 2009.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7

a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la

pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii

de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției

de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de

suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și

oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței

de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine

justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului

sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului

administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără

a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a

consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și

temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea

măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să

ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate,

fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având

posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul motivelor

de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că este

previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin

exercitarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută

prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa

cum aceasta a fost dovedită în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de

fond, motivat și argumentat, a apreciat că există suficiente indicii aparente

care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să

antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității

actului administrativ contestat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Olt împotriva sentinței nr. 492 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 iunie 2010.